Batman în cinematografie: tot ce trebuie să știi despre evoluția personajului pe marele ecran

Ceea ce m-a fascinat întotdeauna la Batman (precum și la Spider-Man în egală măsură) este că au reșit să se mențină în topul personajelor favorite ale multor oameni indiferent de generația de care aparțineau. N-ai să poți spune niciodată că Batman a fost modelul tinerilor în anii ’70, ’80 sau 2000. Nu-l poți atribui nici millenialșilor, nici zeților pentru că Batman e al tuturor.

Puțină lume știe că primul om care l-a portretizat vreodată pe Bruce Wayne a fost Lewis Wilson în 1943, în serialul Batman. A urmat Robert Lowery în ’49 în serialul Batman and Robin și abia apoi, în 1966, a debutat pe marile ecrane primul film al Cavalerului Întunecat, Batman: The Movie, cu Adam West protagonist. Asta după ce West îl interpretase deja pe erou în serialul cu același nume difuzat în anii ’60.

Personajul lui Adam West rămâne în continuare emblematic pentru modul în care a reușit să transpună într-un conținut live-action un erou de benzi desenate, însă în același timp venea la pachet cu limitările decadei în care a fost nevoit să se afirme. Dacă mă întrebi pe mine cred că Batmanul lui West ar fi făcut furori zilele astea, interpretat în contextul și având în spate condițiile de care ne bucurăm cu toții atunci când privim la MCU sau la DC Universe.

Cu toate astea multă lume consideră că “primul film Batman” a apărut douăzeci de ani mai târziu, în ’89, odată cu interpretarea lui Michael Keaton. Atât Batman, cât și Batman Returns, ambele în regia lui Tim Burton, reprezintă unele dintre cele mai fidele portretizări ale atmosferei din Gotham, alături de toate personajele sale. Să nu uităm că Burton și Keaton au fost cei care au creat Jokerul lui Jack Nicholson. Imaginea lui Keaton avea să fie legată de Bruce Wayne suficient de mult timp pentru ca în 2014 să se autoironizeze în filmul Birdman.

Când Joel Schumacher a preluat volanul pentru al treilea film al seriei, Batman Forever, Keaton a renunțat să-și mai pună pelerina de erou, argumentând ulterior că i s-a părut foarte slab scenariul și că nu a înțeles de ce Schumacher avea de gând să spună o asemenea poveste. Deși filmul a beneficiat de o super distribuție din care mai făceau parte, pe lângă Val Kilmer care preluase rolul lui Batman, Nicole Kidman, Jim Carrey și Tommy Lee Jones, acesta nu s-a ridicat niciodată la nivelul primelor două.

Seria filmelor cu Batman s-a oprit în 1997, atunci când George Clooney a pus pe el celebrul costum cu sfârcuri și a adus pe marele ecran poate cea mai proastă variantă a personajului din toate timpurile. Scuze, George! Batmanul lui Clooney a fost atât de prost încât nimănui nu i-a mai păsat de rolul înfiorător făcut de Schwarzenegger în calitate de Mr. Freeze sau de costumul pur și simplu grețos oferit Umei Thruman pentru a o portretiza pe Poison Ivy.

Vestea bună e că după opt ani de pauză Christopher Nolan și Christian Bale au făcut echipă pentru a oferi publicului, in my humble opinion, cea mai bună povestea a lui Batman de până acum. Batman Begins a debutat în 2005 și a reușit să contureze multe personaje pe care ni le vom aminti cu drag o perioadă destul de lungă: Alfred Pennyworth jucat de Michael Caine, James Gordon interpretat de Gary Oldman sau Lucius Fox întruchipat de nimeni altul decât Morgan Freeman. Printre actorii care s-au bătut atunci pentru rolul lui Bruce Wayne se numără Henry Cavill, Jake Gyllenhaal, Heath Ledger sau Cillian Murphy.

Trilogia și-a atins însă apogeul odată cu partea a doua, The Dark Knight, pe care eu personal îl consider chiar și acum cel mai bun film cu Batman din toate timpurile. Și dacă publicul era deja familiarizat cu interpretarea lui Bale, surpriza a venit din partea lui Heath Ledger, care a oferit un Joker excepțional; un Joker care s-a dovedit a-i aduce în cele din urmă un final tragic nu doar carierei, ci și vieții actorului. Cu toate astea dialogurile reci și distante între un Batman necruțător și un maniac sociopat au reușit să redea într-o manieră cât se poate de exactă relația unuia dintre cele mai puternice cupluri de antagoniști din istoria benzilor desenate.

Concluzia seriei a fost setată prematur de The Dark Knight Rises, film în care l-am putut admira pe Tom Hardy cu mușchi înainte ca Tom Hardy să fie cool. Și zic prematur pentru că planurile lui Nolan de a continua filmele cu Batman erau foarte bine conturate, iar acest lucru se vede inclusiv din modul în care producția din 2012 îi introduce pe Robin și pe Catwoman. Certurile și neînțelegerile dintre regizor și studiourile Warner Bros. au dus la oprirea proiectului într-o perioadă în care Marvel încerca să-și contureze o identitate. Nimeni nu poate spune cum ar fi arătat DC Universe astăzi desfășurat în jurul personajului lui Christian Bale.

Iar asta ne aduce la cea mai recentă apariție a Cavalerului Întunecat: cea oferită publicului de către Ben Affleck în filmele Batman v Superman, Justice League și, pentru foarte scurt timp, Suicide Squad. Affleck se diferențiază prin portretizarea unui erou trecut prin viață și marcat de numeroasele lupte duse de-a lungul timpului. E pentru prima oară în istorie când nu ne mai este prezentată originea personajului sau secvența tragică din Crime Alley.

Cu toate astea, deși un actor foarte bun, Ben Affleck a fost la rândul său victima eșecurilor constante oferite de Warner Bros. în ultimii ani, iar acum situația personajului său este incertă. Planurile celor de la DC sunt să-I ofere un nou film solo lui Batman undeva după 2020, însă nu se știe dacă Affleck își va duce mai departe rolul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.