Într-o industrie cinematografică românească în continuă schimbare, Hoții de subiecte aduce un suflu proaspăt, explorând direct universul liceenilor—o temă rar abordată pe marile ecrane din România. Lungmetrajul de debut al regizorului Tudor Petremarin îi aduce în prim-plan pe Alexia Galeș, Karina Jianu, Ana Toda și Dragoș Prundeanu, o nouă generație de actori care își fac loc în cinematografie cu autenticitate și entuziasm.
Pentru Alexia Galeș, interpretarea lui Luci—o adolescentă ambițioasă, prinsă între excelența academică și dorința de apartenență—s-a transformat într-o experiență revelatoare. La fel ca personajul său, Alexia este obișnuită să țintească sus, să își asume provocări și să își împingă limitele.
În interviul de mai jos, actrița vorbește despre cum și-a adus propriile trăiri în rol, despre mesajele subtile ale filmului și despre incertitudinile care, în cele din urmă, ne definesc parcursul.
Hoții de subiecte ajunge în cinematografe pe 25 martie.
Cine este Alexia Galeș?
Are 21 de ani, studiază comunicare și media la SNSPA și este pasionată de dans și actorie. A performat în spectacole internaționale și a realizat un scurtmetraj docu-dramă despre identitate și istorie.
Ce îți place cel mai mult la filmul „Hoții de subiecte” și de ce crezi că e important să fie văzut la cinema? Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai importante teme sau mesaje?
Mă bucură mult că industria de film din România a început să crească și că, iată, există acum un film proaspăt care se adresează adolescenților.
„Hoții de subiecte” are un cadru foarte clar, foarte precis, și foarte rar întâlnit în cinemaul românesc actual: este exact despre liceeni.
Mi se pare că în filmele românești, în ultima vreme, se „povestește” despre un eveniment clar, se povestește despre „certitudini”. Iar „Hoții de subiecte” pune accentul fix pe incertitudini. Pe acel „nu știu” cu care ne confruntăm la 18 ani și nu numai, cred că gândul ăsta ne însoțește toată viața, doar mai sare de la un „domeniu” la altul.
„Hoții de subiecte” arată fix acest „nu știu pe unde o iau”, „nu știu unde mă duc”, „nu știu cine sunt”. Filmul nu îți oferă un răspuns, dar te pune să te întrebi tu singur, să cauți tu în tine, poate acum, mai conștient.
Luci, personajul pe care-l joci în „Hoții de subiecte” e o fată deșteaptă, foarte activă, pasionată de teatru și arte, care pare timidă, dar e de fapt foarte curajoasă. Cum vezi tu personajul, care e povestea ei, ce te-a inspirat sau ajutat să construiești personajul în relație cu mama, iubitul, prietenii din film? Ce-i lipsește cel mai mult lui Luci și ce crezi că își dorește cel mai mult?
Luci își dorește un iubit că i s-a pus ei pata. Vrea să aibă un iubit și asta e un task de îndeplinit pe checklist-ul ei, sub scrisoarea ei de acceptance la Oxford, cel mai probabil.
Dar cred că în adâncul ei, și poate că ea nu a descoperit asta încă, cred că vrea să fie iubită.
Să fie luată în brațe, să i se spună că e frumoasă, că e văzută ca om, ca fată, nu doar ca performanță.
Tomiță a fost un task de pe checklist pe care trebuia neapărat să îl bifeze, de asta a trecut prin nenumăratele lui refuzuri fără să clipească.
Dar cred că, pe viitor, ar putea să învețe să se vadă și să se respecte, și să se „redirectioneze” în funcție de ce are ea nevoie sincer: dacă Tomita nu o vrea, poate trebuie să caute pe cineva care o vede și o respectă din prima.
Dar Luci nu face nimic greșit. Pur și simplu nu știe. Nu a avut încă timp să afle.
Luci e un omuleț mic mic cu vise mari mari. Și e exact unde trebuie sa fie
În ce măsură e Luci apropiată de persoane pe care le-ai cunoscut și ce sfaturi/ mesaje i-ai da dacă ar fi o prietenă de-ale tale?
Chiar dacă nu am observat asta până la filmari, Luci seamănă cu mine foarte mult.
Luci este o tipa tocilară, genul ăla de copil care stă în prima bancă, are 10 pe linie, face toate activitățile extracuriculare posibile, face meditatii zilnic și e și premiantă.
Așa am fost și eu în liceu și a fost foarte amuzant să descopăr asemănarea asta, de care nu eram foarte conștientă.
Am fost olimpică națională la Română, Germană și Engleză, iar la școală, dacă nu eram printre primii 3, eram printre primii 10 oricum. Am fost premiantă la pian, am făcut dansuri sportive și patinaj artistic de performanță, plus toate sporturile disponibile în Brașov: karate, înot, ski, dans modern, balet și călărie. Și pe lângă asta, aveam meditații în fiecare zi. Eu și Luci muncim mult pentru visele noastre, știm amândouă că asta e „calea spre reușită”. Vrem mereu mai mult, țintim mereu cât mai sus.
Cred că Luci mi-a dat mie o lecție, de fapt. Spre deosebire de mine, Luci nu se teme de măreția viselor ei. Încearcă și știe că va reuși la un moment dat. Cred că asta a fost cea mai importantă lecție pe care mi-a dat-o Luci. Și chiar dacă mai uit uneori, încerc să-mi reamintesc mereu ce m-a învățat.
Luci mai seamănă cu mama foarte mult. Și mama muncește nonstop de oriunde apucă. Din aeroporturi, pe stradă, din avion înainte să se taie netul. E tot timpul cu laptopul lângă ea, tot timpul în call-uri.
Și ea a țintit mereu sus, a fost printre primii din clasă cu 10 pe linie, a picat prima oară la facultate și nu s-a lăsat, a dat a doua oară și acum e director economic, are două firme proprii și dezvolta parcuri eoliene. Și dacă vrea ceva, spune și face cumva să obțină.
O admir foarte mult pe mama și mă simt foarte norocoasă că am crescut lângă o femeie puternică, care mi-a format realizarile, așteptările și valorile.
Deci cumva acum… Luci face și ea parte din familia Galeș, s-ar încadra perfect în tiparele noastre perfecționiste.
Dacă nu ai fi jucat-o pe Luci, ce personaj ai fi dorit să joci sau ți-ai fi inventat în acest film?
Mi-a plăcut mereu de Amalia, dar cred că mai mult decât asta… mi-au plăcut costumele Amaliei. Recunosc, mă uitam puțin cu gelozie la Ana Toda când ieșea din cabina de costume dimineața la filmari: tocuri, unghii, topuri cu sclipici, extensii, cred că ea s-a distrat cel mai tare pe partea asta de costume :))
Îmi doresc mult să „play dress up” pentru un film, să fiu așa „foarte fancy”.
Eu de multe ori ies în pijama afară vara, și aproape în fiecare zi port blugi largi și un hanorac la fel de larg. Îmi place să mă simt comodă, să mă îmbrac rapid, să pot să stau și să mă mișc cum vreau pe parcursul zilei și să nu simt neapărat hainele pe mine. Mă așez peste tot pe jos, fac șpagatul random, dacă simt nevoia să mă întind, pentru cine nu mă cunoaște cred că pare super weird.
Dar îmi place să mă fac și drăguță când ies afară. Lucru care nu se întâmplă deloc des.
Cred că ar fi foarte interesant să lucrez la un rol de „mean girl”: Fata populară, superioară, cu nasul pe sus, adorata de toți, cred că ar fi fun. Dar pur și simplu cred că nu m-ar crede nimeni, cu fața mea :)) Am 21 de ani și săptămâna trecută mi-au cerut buletinul la un film N15 la cinema…
Spre deosebire de Luci, care se implică benevol și fără nicio miză într-un plan periculos, pentru a petrece mai mult timp cu crush-ul ei,, cum a fost Alexia Galeș în perioada liceului/ cum ai descrie acea perioadă pentru tine? Care erau materiile și activitățile tale preferate? Dar cea mai frumoasă ori haioasă amintire din liceu?
Să știi că Luci nu e foarte foarte departe de mini Alexia din liceu :))
Am fost într-adevăr premiantă și olimpică națională și sportiva de performanță, făceam, ballroom dance, patinaj artistic, înot de performanță, totul era la superlativ, totul era pe podium…
Cel mai mult îmi placea Germana, am fost în lotul național la olimpiadă până în clasa a XI-a.
Îmi plăcea să scriu foarte foarte mult, așa că materiile mele preferate erau Germana, Româna și Engleza, mai ales orele în care aveam de făcut compuneri.
Mi-a plăcut mult și biologia, învătam super mult. Eram și nerdy, îmi făceam fișe de învățat, stăteam tot weekendul să îmi învăț lecțiile la biologie, îmi făceam fișe cu stickere și sclipici și scotch colorat și desene.
În clasa a IX-a am decis eu, conștient, că vreau să văd cum e și să iei note proaste și să stai în ultima bancă, am zis că vreau să bifez toate stările și toate experiențele din liceu.
Clasa a XII-a a fost și rămâne cel mai frumos an din viața mea, anul în care am fost cel mai în contact cu mine: a fost anul în care am iubit cel mai tare, în care m-a durut cel mai tare, în care m-am simțit cea mai liberă.
Eram într-o gașcă de motocicliști, ieșeam aproape în fiecare zi în Brasov și ne mai plimbau băieți pe motor.
Știu că eram odată pe drumul spre Poiana Brașov, noaptea, doar eu și cu prietenul meu pe motor pe serpentine, prinsesem 200 de km la oră. Au fost puține momente în viața, până atunci, când am simțit adrenalina asta.
În vara dintre clasele a XI-a și a XII-a am mers in Vama Veche de vreo 3 ori. Stăteam pe plaja până dimineața, ne trezeam la pranz, ne luam shaorma de pe strada principala și adormeam iar pe plajă. Tot atunci, într-o noapte, când stăteam întinși pe plajă, am văzut prima stea căzătoare.
A fost o perioadă în care visele mele erau atât de mari încât nu încăpeau în mine, mă năpădeau, o perioada în care nu conta altceva decât că prietenii tăi te iubesc și tu îi iubești pe ei, o perioadă cu majorate săptămânale la cabane, o perioadă în care grija cea mai mare era să nu știe mama că mă dau cu motorul, perioada în care puneam Șuie Paparude la o boxă și timpul se dilata.
A fost ultima vacanță de vară care s-a simțit vacanță de vară. Și noi am știut asta, așa că ne-am amânat grijile și anxietățile despre viitor pe septembrie. Și a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat.
În ce măsură cursurile și experiențele din liceu au contribuit sau te-au ajutat ulterior? Ce te-a ajutat cel mai mult să-ți găsești drumul tău, să experimentezi? Și ce influență crezi că a avut mediul și familia asupra alegerilor tale?
Doamnele profesoare de germană, română și engleză cred că au avut cea mai mare influență asupra drumului meu artistic.
Dar cred ca profesoara care a „deblocat” pentru prima dată partea asta din mine, a fost teacher Mirela Pescaru.
Ne-a prezentat un concurs de performance în Brașov. Trebuia să scriem un monolog și să facem un performance de 3 minute pe o temă anume.
Atunci am creat prima data ceva performativ și mi-a plăcut enorm. A descoperit ea asta în mine și m-a susținut 100%. Venea cu mine la concursuri, când am început să trec de mai multe etape, repeta cu mine individual si-mi spunea că am ceva special. Am început să o cred și atunci a început și să se formeze dorința asta de a crea în mine.
Poate dacă nu mă vedea așa atunci, nu eram unde sunt acum.
Mama m-a dat de mică la toate activitățile artistice posibile: dansuri, pian, teatru, scriere creativă. Venea cu mine la toate concursurile mele de mică. Nu se aștepta să vreau să fiu artistă, dar mă susține în tot ce fac.
Îmi spunea, de fiecare dată când aveam emoții: „Tot ce poți să faci e să te străduiești să faci cât poți tu de bine. Ai datoria și responsabilitatea să încerci. Nu știi cum o să iasă, dar tu încerci să fie acolo bine. Ai făcut tot ce ai putut”.
Încă îmi repet fraza asta înainte de orice zi de filmare sau spectacol.
Am fost un copil ocupat, dar asta m-a ajutat să mă obișnuiesc cu emoțiile de mică, să-mi creez ritualuri înainte de performance-uri, asta mi-a dat timp să înțeleg și să descopăr ce înseamnă să te regăsești pe tine cu câteva secunde înainte sa ieși la public, să te stăpânești, să te conții în actul artistic, dar sa fii liber în același timp.
Am avut timp să stabilesc legatura asta cu mine, legătura cu publicul, am avut timp să mă obișnuiesc cu publicul și „spectacolul” și performance-ul meu, fie că era vorba de dans, pian sau actorie, astfel încât să nu privesc spectacolul și actul artistic ca pe ceva dumnezeiesc și de neatins, și pentru asta sunt foarte recunoscătoare.
Cel mai mare suport îl simt de la sora mea mai mică, Ana, cu care am și repetat pentru rolul din film, ea fiind încă la liceu. Ea scrie, asta vrea să facă. Îmi mai citește uneori ce scrie, și îmi stârnește emoție și uimire, este ireal câtă putere are în ea, la 17 ani, a văzut mai multe filme artistice decât mine, a citit mult, citează din Platon sau Camus. O admir foarte mult, are o maturitate artistică aparte și cred că va crește enorm ca artistă în următorii ani si-mi doresc mult ca, la un moment dat, să creăm ceva împreună.
Cu ea vorbesc cel mai des, atât despre insecuritatile mele în acest domeniu, cât și despre ideile sau descoperirile mele în procesul creativ și opinia ei contează foarte mult.
Iar gusturile mele muzicale din liceu s-au transmis mai departe surorii mele: Vama, Robin and the Backstabbers, Șuie Paparude.
Cred că și faptul că nu am luat admiterea la UNATC la 18 ani m-a ajutat mult să mă găsesc pe mine ca artist, să descopăr ce vreau eu să zic, unde vreau sau nu să joc, cum vreau sau nu să lucrez. Am învățat că totul poate să se schimbe într-o zi, cu un apel, că nu mă definește ca artist dacă mă vrea sau nu cineva într-un proiect. Am învățat să respect și să aplaud oamenii din industrie, în loc să îmi doresc să îi întrec. Am învățat să fiu alături de mine indiferent de rezultatul la un casting, să creez ca să creez, să îmi separ „performance-ul” de performanță și rezultat. Fiindcă dacă ai creat ceva fiind sincer față de tine cel din prezent și față de lumea în care trăiești aici și acum, atunci n-ai pierdut nimic, chiar dacă ai fost refuzat.
Cât de mult ți se pare că s-a schimbat perspectiva elevilor și viața lor de liceu vs perspectiva profesorilor de când ai absolvit tu liceul vs generația părinților?
Viața mea de liceu a fost superbă, am avut profesori care m-au susținut în tot ce am vrut să fac, dar tot am simțit că nu mă încadrez într-un profil anume, nu aveam cunoștințe specifice care să îmi „prezică” o carieră anume.
E și ideea asta că după școală, te duci la o facultate care îți decide meseria care îți va da și pensia. Cel puțin, cu asta a crescut generatia mamei, crescută în comunism.
Așa era viața atunci, dar pattern-ul ăsta de gândire s-a transmis, fad, și la noi.
În sistemul educațional din România profesorii tind să sublinieze că ei sunt superiori elevilor. Asta e prioritatea, calitatea educației e pe locul doi.
Văzând viața de liceu a surorii mele mai mici, vad și că asta începe să se schimbe.
Copiii au mai multe laturi pe care vor să și le dezvolte și sunt mai încurajați de profesori, nu mai e ceva “aparte” să vrei sa faci mai multe lucruri deodată: să vrei să fii scriitor ȘI matematician, să vrei să-ți iei un an de pauză ca să călătorești etc
Generatia surorii mele e mai curajoasa să „nu stie” și mi se pare superb.
Sunt și mai informați în mai multe domenii decât generațiile anterioare, se interesează de robotică și filosofie și psihologie în același timp și pot avea niște conversații cu ei care te uimesc.
Cred că, în general, însă, raportul de superioritate dintre profesor și elev este mai important decât aportul de educație pe care elevul îl primește, iar asta trebuie să se schimbe.
Dacă tu și Luci ați face „schimb de muzici”, ce piese/ albume/ artiști v-ați recomanda una alteia?
Mama, cred că Luci rupe pe playlist-uri din musicaluri, ceva cu care eu nu am nicio treabă! Nu am avut niciodată un interes înspre zona asta, mai departe de High School Musical nu prea m-am avântat.
Deci cred că Luci mi-ar da playlistul de la Chicago, Matilda, Wicked (că și-așa e în trend acum), The Sound of Music, Les Miserables.
Altceva… cred că are în playlist tot ce ține de „starurile” rock-ului: ACDC, Aerosmith, Led Zeppelin, Guns N Roses, și sigur, David Bowie, Jimi Hendrix, John Lennon pentru seri mai… poetice și vulnerabile.
Eu cred că merg spre polul opus. Ascult muzică cinematică nonstop, cele 3 mari pasiuni ale mele fiind: Hans Zimmer, Federico Albanese si Max Richter.
Și muzica instrumentala ascult zilnic: Ibrahim Maalouf este unul dintre preferați, dar mai sunt Abel Korzeniovski, Ludovico Einaudi, Adrian Berenguer.
Cred că totuși avem un gen de muzică care ne place 100% la amândouă: muzica experimentală. Suna super hippie și weird nu? Pai și eu și Luci avem partea asta în noi.
Ador să dansez pe muzică experimentală, așa lucrez cel mai bine când lucrez cu antrenorul meu de dans Sebastian Youngung și cel mai mult îmi place să dansez pe genul ăsta de muzica! Acid Arab este pur și simplu un must! După, mai sunt Paul Sabin și Dlala Thukzin. Melodia mea preferată de câteva zile pe care i-aș recomanda-o lui Luci este Grow de la FACESOUL.
