După o ediție aniversară care a reconfirmat forța comunității sale, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest revine pe marile ecrane din București cu cea de-a 21-a ediție, între 2 și 11 octombrie. Anul acesta, festivalul invită publicul să exploreze legăturile profunde dintre om și mediul înconjurător, NATURA fiind pionul principal al ediției. De la misterele pădurilor seculare, la echilibrul fragil al ecosistemelor și lupta pentru conservare, totul va fi privit prin prisma inegalabilă a artei animate, într-un exercițiu vital de reconectare și conștientizare prin film.
Abonamentele Animest.21 – Animated by Nature, în formatele deja consacrate, Ten Stops și Full Trip, au fost puse în vânzare într-un număr limitat și sunt disponibile pe platforma Eventbook.
Anima Natura: perspective dincolo de asfalt
Ce înseamnă să privești cu adevărat lumea naturală? Să te lași copleșit de forța ei, să îi înțelegi ritmurile ascunse sau să îți asumi responsabilitatea protejării ei? În epoca digitalului și a realităților virtuale, mai știm să ascultăm pulsul organic al planetei care ne găzduiește? Acestea sunt doar câteva dintre perspectivele pe care tema ediției 21 le propune publicului, printr-o selecție riguroasă de filme animate care aduc în prim-plan peisaje vibrante, creaturi fantastice și mesaje ecologice importante în cadrul secțiunii tematice.
„Animest 2026 este o celebrare a filmelor de animație și a reconectării comunității, ca de fiecare dată în octombrie. Ediția din acest an ne invită să ne întoarcem privirea către natură, dar și către comunitatea din care facem parte. Într-o perioadă în care ritmul cotidian ne îndepărtează tot mai mult unii de ceilalți, Animest rămâne un spațiu al întâlnirii, al dialogului și al bucuriei de a descoperi împreună filme de animație remarcabile. Vă așteptăm să celebrăm împreună poveștile, creativitatea și comunitatea care continuă să crească în jurul animației, la București.”, a spus Mihai Mitrică, directorul artistic Animest.

Cele 3 calupuri de scurtmetraje din secțiunea tematică (Living with Nature, Human Nature și Nature), curatoriate de directorul și selecționerul festivalului, Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, promit și de această dată o incursiune emoționantă și vizuală de excepție, printr-o serie de povești care scutură certitudini și provoacă dialog.
Printre capodoperele secțiunii tematice se numără Wild Summon (r. Karni Arieli, Saul Freed, 2023), o eco-fantezie hibridă care a cucerit marile festivaluri ale lumii, bifând o nominalizare la Palme d’Or la Cannes și o prezență pe lista scurtă la Oscar.

Scurtmetrajul, narat de legendara artistă Marianne Faithfull, aduce pe marele ecran un concept vizual autentic și tulburător: ciclul de viață al somonului sălbatic, transpus în formă umană.

Din selecție face parte și clasicul The Village (r. Mark Baker, 1993), nominalizat la Oscar, un scurtmetraj care apelează la satiră și umorul negru pentru a expune defectele naturii umane prin povestea unui sat izolat și claustrofobic, unde locuitorii ipocriți își spionează neîncetat vecinii.

Laureat la Oscar, dar și cu încă alte 60 de trofee în palmares, ajunge pe ecranele Animest.21 și documentarul scurt Ryan (r. Chris Landreth, 2004). Acesta explorează declinul tragic al pionierului animației canadiene, Ryan Larkin, ajuns ulterior pe străzi. Printr-o estetică vizuală denumită „psiho-realism”, regizorul transformă traumele psihologice ale personajelor în deformări fizice, oferind o meditație profundă asupra naturii umane și a vulnerabilității.

Nu în ultimul rând, publicul va fi captivat de multi-premiatul Je criais contre la vie. Ou pour elle (r. Vergine Keaton, 2009), o dramă animată în stil colaj care răstoarnă complet legile naturii: o turmă de cerbi începe să vâneze câinii care i-au hăituit, transformând brutal prada în prădător. Inspirat vizual de gravurile secolului al XIX-lea, scurtmetrajul impresionează printr-o estetică apocaliptică și suprarealistă, în care peisajele se dezintegrează și se reconstruiesc din temelii în timpul goanei.
„Vă propunem trei direcții pentru a observa cum abordează filmul de animație niște teme vitale: să ne chestionăm relația pe care o avem cu mediul, să reflectăm asupra naturii umane și să ne imaginăm natura în absența noastră, a oamenilor.”, spune selecționerul Alexis Hunot. „Relația noastră cu mediul este una complexă: suntem datori să-l protejăm pentru că ne permite să existăm, dar în fiecare zi îl distrugem fără să ne dăm seama. Arta animației ne permite să ilustrăm fizic și direct această legătură, arătându-ne cum natura ne reflectă, ca o oglindă, propriile angoase și comportamente. Secțiunea de anul acesta este o retrospectivă menită să ne facă să înțelegem altfel legăturile noastre cu lumea vie.”.

Natura preia controlul în identitatea vizuală Animest.21
Creat de Luiz Stockler, ilustrator, regizor de animație și membru al echipei artistice a festivalului, vizualul Animest.21 este o explozie organică de texturi și forme ce surprinde natura nu doar ca decor, ci ca o forță vie, gata să invadeze spațiul urban. Cunoscut pentru colaborările sale cu studiouri de top și branduri precum Google sau The Atlantic, dar și pentru o prezență masivă în circuitul internațional de festivaluri, artistul braziliano-galez a transpus o experiență extrem de familiară publicului în afișul acestei ediții:
„Locuind la rândul meu într-un bloc din București, mi-am amintit de acea nevoie constantă de a colecționa plante și de a aduce la interior cât mai mult din lumea de afară. Acest vizual explorează acea pornire jucăușă de a transforma o sufragerie urbană într-un sanctuar domestic luxuriant, unde natura și personajul se întâlnesc și creează mici momente de conexiune, cum ar fi să ții o mică omidă în palmă”, a povestit Luiz.
Spațiile urbane în care festivalul se va desfășura anul acesta sunt Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes și CINETic. Mai multe detalii despre surprizele ediției cu numărul 21 vor fi anunțate în curând.

Animest PLUS: un mediu fertil pentru noile proiecte românești de animație
De peste două decenii, Animest cultivă cu grijă ecosistemul animației autohtone, ajutând ideile îndrăznețe să prindă rădăcini și să se dezvolte organic pe scena internațională. Prin programele de industrie reunite sub umbrela Animest PLUS, festivalul oferă un mediu fertil creatorilor din România, asigurând mentorat și resurse valoroase pentru creșterea noilor proiecte. Această misiune continuă natural și la această ediție, oferind ocazia artiștilor să își lase ideile să prindă viață în cadrul a două dintre cele mai așteptate programe: concursul de scenarii pentru seriale TOON SCRIPTS, realizat cu sprijinul PRO TV, și atelierul dedicat dezvoltării de scurtmetraje PITCH, PLEASE!.
Creat special pentru producția de seriale de animație, TOON SCRIPTS caută cele mai promițătoare concepte și scenarii autohtone, oferindu-le scenariștilor o platformă excelentă de lansare, mentorat și vizibilitate pe o piață în plină expansiune.

Dedicat creatorilor care au un proiect de scurtmetraj animat în dezvoltare, PITCH, PLEASE! oferă participanților șansa de a-și rafina conceptele sub îndrumarea experților internaționali și de a învăța cum să le prezinte cu succes în fața producătorilor și finanțatorilor din industrie.
Creatorii interesați să se alăture ecosistemului Animest PLUS își pot înscrie proiectele până pe 7 septembrie. Regulamentele complete și formularele de înscriere sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului: animest.ro/pitch-please-project și animest.ro/toon-scripts.
Animest.21 anunță selecția oficială pentru secțiunile de Lungmetraj, Scurtmetraj și Film Studențesc
Periplul cinematografic capătă anul acesta o forță organică și vibrantă, la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Singurul eveniment din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri invită cinefilii să exploreze un ecosistem vizual uluitor, care va aduce pe marile ecrane din capitală în 3 dintre cele mai importante secțiuni competiționale ale sale, nu mai puțin de 89 de producții.
Dintre acestea, 49 de scurtmetraje din întreaga lume concurează pentru mult râvnitul Trofeu Animest, în timp ce 35 de filme scurte reprezintă vocile noii generații în competiția studențească. De asemenea, competiția de lungmetraj propune 5 aventuri narative distincte, prezentate în premieră absolută în România. Lista completă a filmelor selecționate în Competiția Oficială Animest.21 este disponibilă pe site-ul festivalului.

„Selecția competițională de anul acesta este, la fel ca natura însăși, de o diversitate copleșitoare, uneori imprevizibilă, dar întotdeauna plină de vitalitate. Peisajul scurtmetrajelor primite a fost extrem de variat, filmele abordând subiecte care disecă stări și emoții umane cu profunzime. Indiferent că vorbim de lucrări semnate de cineaști consacrați sau de explozia de creativitate a studenților, selecția Animest.21 pulsează de viață și invită publicul la un exercițiu esențial de reconectare – cu sine și cu cei din jur,” a declarat Mihai Mitrică, selecționerul principal și directorul artistic al festivalului.
Capodopere de la Cannes și Annecy în cursa pentru Trofeul Animest
Unul dintre cele 49 de scurtmetraje selecționate în competiția internațională va pleca acasă cu Trofeul Animest, care îi va asigura automat un loc pe lista candidaților eligibili pentru o nominalizare la Premiile Oscar, acordate de Academia Americană de Film®. Sarcina juriului este departe de a fi simplă, selecția de anul acesta reunind un ecosistem vibrant de filme care au cucerit deja marile festivaluri internaționale.

Direct din selecția de la Cannes (Quinzaine des Cinéastes) și Annecy, ajunge la București coproducția britanico-germană Daughters of the Late Colonel (r. Elisabeth Hobbs), o comedie lirică și ascuțită, animată tradițional prin pictură manuală pe hârtie, care aduce pe ecran povestea a două surori de vârstă mijlocie ce își redescoperă libertatea după moartea tatălui lor opresiv.

Tot de pe croazetă vin și Adgwa-Ata (r. Zsuzsanna Kreif), The Last Spring (r. Mathilde Bédouet) și The End (r. Niki Lindroth von Bahr). Primul dintre ele, prezentat în premieră în secțiunea Semaine de la Critique și selecționat ulterior la Annecy, este o coproducție franco-maghiară care urmărește traseul inițiatic a trei adolescente răpite de un trib pentru un ritual brutal de trecere: pentru a atinge maturitatea, ele trebuie să pătrundă într-o dimensiune divină și să își îmblânzească animalele totemice, întruchipate de șerpi giganți.
Dincolo de elementele fantastice și de conexiunea primară cu natura sălbatică, filmul ascunde o critică socială ascuțită, explorând prăpastia comunicării dintre generații și conflictul inerent dintre sacru și lumea materialistă.

Tot despre adolescență vorbește și povestea din The Last Spring, un scurtmetraj realizat printr-o tehnică vizuală distinctivă ce combină rotoscopia cu ilustrațiile în creion colorat pe hârtie. Filmul le are în centrul atenției pe Marion și Camille, două adolescente de 15 ani, prietene de nedespărțit, în timpul ultimei lor excursii școlare pe o insulă din sudul Franței, reușind să capteze într-un mod sensibil finalul brusc al zilelor lipsite de griji ale copilăriei.
Într-un stil ceva mai întunecat, The End reușește să facă o radiografie tulburătoare asupra alienării noastre cotidiene, folosindu-se de umor și absurd. Acțiunea se desfășoară într-un aeroport internațional unde, în timp ce un avion pierde contactul cu turnul de control, un grup bizar de animale antropomorfe (printre care un melc ucigaș, o oaie anxioasă și un crevete în scaun cu rotile) rămâne complet absorbit de consumerism, reality TV și rutine triviale, ignorând criza existențială din jur.

Pe lista scurtmetrajelor din competiție se regăsește și Cosmonauts (r. Leo Černic), o producție care a impresionat la Berlinale Shorts înainte de a ajunge la Annecy – o poveste petrecută la bordul unei croaziere intergalactice, dedicată inimilor solitare, unde pasagerii rătăcesc printre stele vânând un sărut, o mângâiere sau măcar iluzia iubirii.

Competiția de scurtmetraj le va prilejui spectatorilor și întâlnirea cu cel mai nou scurtmetraj al multipremiatei regizoare Anca Damian, prezentat în iunie la Annecy – Motherhood. Anca aduce pe ecran o meditație imersivă de 18 minute, transformând un proces profund natural și organic într-o călătorie artistică despre creație, feminitate și conexiunea primordială.
Un ecosistem fertil pentru viitorul animației: competiția studențească
Secțiunea dedicată tinerelor talente demonstrează că viitorul animației este pe mâini bune, reunind 35 de filme studențești. Anul acesta, selecția curatoriată de Andrei Voineag și Mihai Mitrică se mândrește cu prezența producțiilor venite de la absolut toate marile școli de profil de pe glob: Gobelins, La Poudrière, MOME, FAMU, Filmakademie Baden-Württemberg, Royal College of Art, NFTS și Filmuniversität Babelsberg Konrad Wolf.

Printre prezențele de notat ale secțiunii se numără Growing Stones, Flying Papers (r. Roozbeh Gezerseh, Soraya Shamsi), un scurtmetraj curajos premiat anul acesta la Cannes, despre reziliența umană în timpul unui regim dictatorial. Filmul pune în antiteză două mecanisme de supraviețuire: în timp ce un scriitor documentează adevărul, în tăcere, din apartamentul său, vecina lui alege acțiunea, protestând noapte de noapte pe străzi. Când viața ei ajunge în pericol, scriitorul este forțat să iasă din starea de observator și să aleagă între pasivitate și implicare directă.

Ediția de anul acesta marchează o premieră absolută pentru festival în cadrul secțiunii competiționale studențești: prezența primului film din Kârgâzstan în selecția oficială. Intitulat Because I am a girl, un documentar animat co-creat alături de 7 adolescente din Kârgâzstan. Prin intermediul reflecțiilor personale, fetele împărtășesc rolurile sociale și așteptările cu care cresc, arătând cum acestea prind rădăcini în mentalitatea colectivă. Filmul ascultă cu atenție modul în care aceste norme sunt repetate și acceptate ca părți obișnuite, aparent „naturale”, ale vieții de zi cu zi. Este o explorare organică și curajoasă a feminității într-un spațiu cultural prea puțin reprezentat pe marile ecrane.
5 lungmetraje, 5 lumi noi de explorat
Competiția internațională de lungmetraj le propune spectatorilor 5 filme uluitoare venite din Spania, Italia, Brazilia, Franța și China. Publicul va putea călători înapoi în timp, explorând reziliența umană în fața exilului în drama istorică Winnipeg, Seeds of Hope (r. Beñat Beitia, Elio Quiroga), alături de Victor, un tată văduv, și de fiica sa Julia, care părăsesc Spania în 1939, atunci când Barcelona cade în fața forțelor lui Franco. Prezentat în premieră la Annecy, filmul este o poveste profundă despre reziliență și despre speranța ce reușește să prindă rădăcini chiar și în cele mai întunecate momente ale istoriei.

Tot de la Annecy, unde a fost prezentat în secțiunea Contrechamp, vine la București Spacetime Chronicles (r. Stefano Bertelli), un lungmetraj suprarealist de stop-motion, modelat artizanal din hârtie, care propune o călătorie vizuală prin mintea lui Fred, un bărbat rătăcit într-un spațiu de tranzit. Suspendat între realitate și vis, el explorează acest ecosistem mental fragil ghidat de Freud, o pisică ce îi întruchipează subconștientul și îi servește drept conștiință. Țesând un mozaic al identității umane, filmul îi dezvăluie subtil privitorului faptul că viața nu constă în atingerea unei destinații finale, ci în frumusețea inerentă a drumului însuși, cu toate incertitudinile sale.

În aceeași secțiune a fost prezent și lungmetrajul brazilian de animație 2D Son of a Bitch (r. Erica Maradona, Otto Guerra, Sávio Leite, Tania Anaya), o explorare curajoasă a naturii umane și a destinului prin prisma lui Ismael, un tânăr care decide să lase în urmă mediul marginal în care a crescut pentru a pleca în căutarea a două mari necunoscute: tatăl său și oceanul. Însoțit doar de câinele său cu trei picioare și de un exemplar din „Moby Dick”, protagonistul traversează ținuturile aride ale Braziliei. Această călătorie aspră devine o lecție clară despre imposibilitatea de a evada din fața propriilor rădăcini și a traseului care îți este menit.

Prezentat în premieră la Cannes și desemnat cel mai bun lungmetraj animat la Fantasia IFF, Blaise (r. Dimitri Planchon, Jean-Paul Guigue) este o comedie neagră ce disecă ecosistemul fragil al unei familii burgheze disfuncționale. Realizat într-un stil vizual cu personaje 2D cut-out suprapuse pe fundaluri fotorealiste, filmul urmărește familia Sauvage, ai cărei membri caută cu disperare să fie iubiți. În timp ce părinții se luptă cu propriile nesiguranțe, fiul lor de 16 ani, Blaise, este un introvertit lipsit de convingeri, care aprobă totul din inerție. Totuși, sub influența tinerei Joséphine, natura lui se schimbă radical, transformându-l din senin într-un activist gata să provoace haos.

Selecția de lungmetraj este completată de Light Pillar (r. Zao Xu), o dramă sci-fi inovatoare care a avut premiera la Berlinale și a fost selectată la Karlovy Vary. Combinând fluid animația 2D cu secvențe live-action, filmul urmărește un om de serviciu singuratic dintr-un studio de film falimentar, care își găsește refugiul într-o idilă virtuală. Atunci când o echipă de filmare sosește la studio pentru a filma o peliculă despre o invazie extraterestră, iluzia protagonistului se destramă, iar el alege să dispară odată cu spațiul pe care îl îngrijea. Filmul devine o meditație vizuală profundă despre alienare și despre modul în care un ecosistem artificial ajunge să substituie complet nevoia de conexiune reală.
Restul secțiunilor competiționale (VR, AniMusic, Minimest, Scurtmetraj Românesc) vor fi anunțate în curând. Până atunci, iubitorii de film de animație își pot asigura deja locul la cele mai așteptate proiecții ale toamnei, abonamentele pentru Animest.21 fiind disponibile online, pe platforma Eventbook.
Vom completa acest articol cu vești proaspete pe măsură ce sunt anunțate.
