Beau is afraid – Toate fricile lui Beau – TOATE… dar TOATE!

Azi este ziua lui Beau! Ar face 48 de ani căci în film aflăm că e născut pe 10 mai 1975. Nu e un detaliu neapărat relevant în film, dar mi se pare interesant că fix de astăzi intră în avanpremieră la cinema. Și fix de-aia zic să mergi azi musai… să îi facem lui Beau un cadou… o surpriză, o petrecere în pijamale.

Beau Is Afraid este un film pe care trebuie să îl vezi și a doua oară pentru că după prima vizionare vei avea reacția „Ce naiba am văzut?”. Beau te va înțelege. Nu e vina lui, nu? Toate fricile lui Beau par desprinse din filmele horror… dar nu-i așa că toate se petrec în mintea lui?
Este acesta doar o formă bizară de Fantasy psihologic? Este o tragi-comedie ce te va face să analizezi atât sinele cât și pe cei din jur. Este, nu este… dar tot ce știu e că este un film cu un puternic impact emoțional, care te face să contempli la viață, să îți faci ordine în gânduri și să îți analizezi deciziile. Și dacă ai curaj să stai până la capăt vei avea un punct de plecare în marea ta contemplare. Nu e un film ușor, dar nici nu ai nevoie de el să fie așa. Ai nevoie să înțelegi că Beau Is Afraid ilustrează toate fricile imaginabile prin ochii unui om traumatizat. Sunt multe detalii în acest film. Mai multe decât poți cuprinde… nu e un film la care să dormi… ci mai degrabă care provoacă insomnii… sau discuții strașnice după aceea. Și vreau să vă văd despicând filmul… că e prea fain așa.

Deși mă regăsesc cu totul în acest film și pentru mine cam așa este în fiecare zi, la fiecare oră, pe tot parcursul redactării acestui text am încercat în mod repetat să îmi spun că „nu este totul despre mine”. Așa că fac tot posibilul să mă detașez. Adevărul e că suntem suma tuturor anxietăților noastre și nu sunt mulți care se pot rupe de aceste elemente disturbatoare. Unii reușesc mai ușor, alții niciodată. Unii pierd lupta, alții se luptă cu ambiție de fier, alții o depășesc… și alții, cei norocoși, nu au întâlnit-o niciodată. Mai sunt și alții cărora nu le pasă… dar despre ei nu are sens să vorbim.

Ari Aster semnează regia și scenariul filmului și a creionat acest lungmetraj în urma unui scurtmetraj, Beau, pe care l-a realizat în 2011. Prin urmare coace acest film la foc mic de mulți ani și primul meu gând a fost că a așteptat actorul potrivit pentru că Joaquin Phoenix a avut o interpretare concentrată, bine conturată și a intrat în rol îmbogățindu-l. Și-a prins piuneze la mână pentru a nu fi tentat să o folosească și la abdomen pentru a avea reacții cât mai realiste de durere și mișcare. Filmul nu pare deloc bizar în filmografia regizorului în contextul ultimelor lui filme care au o estetică specială. Și imaginea, și muzica, și sunetul, și contrastele, și decorurile, și machiajul… toate sunt elemente atent selecționate și care se potrivesc precum un puzzle în substratul filmului care este și el bogat în semnificații. Totul funcționează împreună chiar dacă nu conștientizezi de ce. Poate că mi-ar trebui ani să descifrez tot ce spune filmul… dar nu am de gând să te plictisesc azi cu o astfel de despicare a filmului în patru pentru că m-aș bucura să vezi filmul și să îl digeri cu propriile tale interpretări. Voi face câteva rezumate ale ideilor pe care mi le-a dat filmul și dacă vrei, îmi scrii și discutăm după ce vezi și tu filmul în cinema.

Durata filmului este una consistentă, de 3 ore fără un minut. Cu toate acestea, este un film care nu te lasă să adormi și nici măcar să moțăi, te ține în priză non-stop și are o mulțime de planuri care te captivează și te mențin în stare alertă. Și poate că acesta este și motivul pentru care îți recomand să îl vezi în cinema. Pentru că nu este nimic să te distragă acolo spre deosebire de văzutul unui film acasă unde mai primești o notificare pe telefon, te mai duci până la baie, te mai întreabă jumătatea ceva despre te miri ce… în fine!

Mă împart între mai multe interpretări ale filmului care mai de care mai abstracte și ieșite din comun tocmai pentru că după prima vizionare ajunsesem în discuția cu prietenii cinefili la semnificații religioase, metaforice, psihologice. Dezbăteam și căutam semnificații în fiecare element al filmului. Că dacă am văzut că Beau se caută de monede ca să-și ia o apă, că pleacă cu barca, că ajunge la proces și că dacă este vorba de judecata de apoi și restul filmului este bogat în pilde ce așteaptă interpretările sale biblice. Tot ce pot garanta este că filmul nu reflectă o desfășurare a acțiunii coerentă sau poate exprimată realist. Pe deoparte mă gândesc că poate povestea chiar este o alegorie, o metaforă cu înclinații religioase în contextul în care Nathan Lane a descris filmul ca fiind un soi de „versiune evreiască a lui  Everything Everywhere All at Once”. Sigur, regizorul îl descrie ca pe o „versiune evreiască a lui Lord of the Rings”.

În prima parte a filmului vedem perspectiva lui Beau asupra lumii, cu toate fricile lui și apoi ne-am întrebat dacă el a murit de fapt și a ajuns în purgatoriu. Apoi ne-am gândit la aspecte filosofice pentru că sunt o sumă de personaje și motive recurente. Apoi ne-am gândit dacă nu cumva chiar avem parte de ceva real în toată povestea asta și lui i se întâmplă toate acestea, dacă mama lui este Diavolul sau o interpretare a exploatantului emoțional.

Dar până la urmă am văzut filmul din nou și m-am gândit… dacă unii oameni au prietenii lor imaginari când sunt mici… cum ar fi ei în sens negativ și când ajungi adult cu problemele emoționale și anxioase ale lui Beau. Totul este o reflexie în mintea lui a unor situații pe care, desigur le exagerează. Interesant ar fi de văzut cum arată realitatea privită din perspectiva noastră exterioară…. că în ochii lui Beau e mult prea zburdalnică.

Adevărul ar putea fi undeva la mijloc sau nicăieri în apropiere de acestor interpretări.

Trecând peste asta, filmul reliefează o sumă consistentă de traume ale lui Beau încă de la naștere și pe tot parcursul călătoriei sale. Pentru o clipă m-am gândit dacă nu cumva vârsta lui nu este aceea de adult, ci reacționează precum o facem și noi câteodată când ne simțim bătrâni și fără poftă de viață.

Vinovăția este elementul recurent cel mai prezent și psihologic vorbind este prezent adesea în mintea persoanelor care suferă de anxietate, de depresie și frici. Teama că nu ai făcut ceva bine, teama că nu ești îndeajuns de prezent, de eficient, de util, teama de a nu dezamăgi, teama că vei fi judecat… toate își trag forța din vinovăție. Este dificil să te rupi de lanțul temerilor, lanțul care te ține legat de elementele traumatizante dacă apare vinovăția. Vrei să evadezi, dar nu te poți rupe.

Poate că sensul lui este pentru a te preveni, poate că scopul lui este să nu te lase să cazi pradă unor emoții pe care nu oricine le poate controla, mai ales în vremurile acestea când depresia și anxietatea sunt probleme care macină o mare parte din oameni.

Și ca să conchid în această halucinantă poveste, concluzia mea este că mintea umană este mult mai complexă decât lăsăm să se vadă la prima vedere. Filmele încearcă de multe ori să ilustreze ceea ce neuronii creează în mintea noastră dar nu multe reușesc să o facă. Beau Is Afraid… Ari Aster reușește să se aproprie cel mai mult de eficiența neuronilor… a depășit cel puțin majoritatea filmelor care își propun acest lucru și asta nu ar trebui să ne sperie, ci ar trebui sa ne provoace, să ne încurajeze să ne lărgim viziunea și perspectiva. Este un minunat exercițiu care pe măsură ce se așează în gândurile mele după vizionare mă intrigă și mai tare și acum îmi doresc să îl văd din nou!

Hai să discutăm despre el!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.