Blogosfera cinefilă: 11 martie – 17 martie 2019

Buna dimineața draga cititorule.

În această săptămână blogosfera cinefilă s-a împărțit majoritar între trei producții proaspăt lansate în cinematografele românești.

Pe de-o parte cinefilii s-au putut delecta cu producția româneasc Faci sau Taci care a avut un scenariu bunicel îmbinat cu peisaje frumoase românești, umor și acțiune.

Emil Călinescu de la CinEmil analizează fiecare personaj si ajunge la concluzia că:

Faci sau taci este o comedie comerciala. Una care pe mine m-a facut sa rad zgomotos pe toata durata filmului. Apreciez sinceritatea filmului si pe bune ca nu-i pot intelege pe cei care au ras tot filmul si au iesit din sala spunand ca este un film slab.

Anca Rusu de la Filmsi.ro rămâne neimpresionatăă de umorul ușor considerând că:

Dacă vreți să vedeți o comedie light și v-ați săturat să luați lucrurile în serios, “Faci sau taci” este filmul ideal la care să mergeți cu prietenii în weekend.

Dacă nu ai apucat să o citești pe Andra Costa, o găsești pe bloguluandra.ro unde s-a declarat mulțumită pe deplin de acest film.

Nota mea pentru Taci sau faci este 9,5 pentru că au existat câteva neconcordanțe în desfășurarea acțiunii.

Timișoara arată absolut magic în deschiderea filmului, iaz zona de Cheile Nerei și Oravița, unde a fost filmat în cea mai mare parte, este un vis. Pădurile, răurile, cascada, un lac atât de albastru de mi s-a făcut dor de plimbat pe jos și de vară, prezentate în toată splendoarea lor, cu niște cadre de rămâneai cu gura căscată. Plus imagini filmate cu drona în Oravița, unde nu am avut nici o intenție să mer până acum, fac din Faci sau taci un foarte puternic promotor al frumuseților țării noastre.

Iulia Dromereschi ne relatează pe filme-carti.ro cum s-a pierdut în firul narativ, dar recunoaște că a râs în cinematograf

Mărturisesc că filmul a avut sens până într-un punct, în care am început să mă pierd în jocul de-a „cine e cine”. M-au amețit poreclele și pseudonimele, am ratat obiectivele și, în cele din urmă, am ales să urmăresc firul acțiunii doar de dragul finalului – care, dacă vă îndoiați cumva, este pozitiv.

Vertical Entertainment a organizat o vizionare de presă: „Ați râs? Hai, recunoașteți, ați râs!”

Așa este. Am râs. Nu știu dacă din motivele potrivite sau dacă la replicile scontate.

Trăncăneala despre film este finalizată de NiPeMi.ro care admite că pelicula și-a atins scopul.

Povestea din Faci sau taci se prezintă la tablă cu lecția învățată astfel: Spania și România își unesc limbile într-o acțiune sub acoperire pentru destrămarea unei puternice rețele de traficanți de carne vie condusă de invizibilul Briceag.

Nu mă așteptam deloc ca Faci sau taci să treacă de partea pozitivă a baricadei ridicată de notele pe care le atașez filmelor, dar m-a făcut să râd de 2 ori până la lacrimi încât să îi dau un 7, deși filmul are multe hibe, dar dacă mă face să râd, atunci și-a atins scopul.

Alexandru Ion a vorbit cu Iura Luncașu despre ce înseamnă să fii regizorul primului film românesc de pe Netflix(Taci sau faci) pe Malaezu.ro.

Într-un al colț al sălii îi avem pe cei pasionați de Netflix care au scris intr-un cor de Triple Frontier:

Daniel de la Geek life face o analiza clocotita a filmului:

Băi, filmul ăsta a fost făcut cu gândul la doamnele de 30 plus, cumva dezamăgite în dragoste sau trezite că în viața lor e un fraier lângă ele.
Nu știu de ce am zis asta, dar când îi vedeam pe toți actorii ăștia frumoși și bine făcuți, m-am simțit ca și cum nu aș fi fost în targetul lor, deși filmul are „împușcături” și explozii, adică ceea ce are nevoie un bărbat să vadă în filme :))

Și Brothers review s-a declarat dezamăgit de film:

In mare parte, finalul filmului este satisfacator. Pentru un film Netflix, este mult mai reusit fata de precedentele. Triple Frontier se adauga unei liste lungi de filme decente, cu asteptari mari, dar cu un rezultat sub nivelul promis.

Și FilmSi face o analiza a filmului:

Deși am început vizionarea cu o părere preconcepută ce se dovedește a fi eronată în legătură cu „Triple Frontier”, probabil din cauza posterului destul de specific genului de film, deja după câteva scene mi-am dat seama că este ceva diferit la această peliculă. Să nu vă așteptați la multă acțiune sau lupte fără sfârșit, deși scenele de genul nu lipsesc, ci mai degrabă la momente de maximă tensiune între personaje, ce parcă te pun și pe tine pe gânduri: „Eu ce aș face în situația lor?”. Poate că ați crede că este un film „de băieți”, dar vă înșelați amarnic și sunt sigură că multe fete și femei îi vor acorda o șansă, nu numai datorită cast-ului masculin.

Părerile sunt chiar împărțite despre film, iar Jovi Ene de la Filme-carti.ro s-a declarat chiar mulțumit de el:

Nu văd așa de multe filme de acțiune, iar când dau din când în când de ele mă plictisesc pentru că aproape toate repetă aceleași clișee dintotdeauna. Dar mai sunt excepții și pot spune cu mâna pe inimă că, pentru ceea ce își propune, Tripla frontieră este un film chiar bun, peste media filmelor acestui gen. Chiar dacă începutul este întrucâtva clieșeistic – reunirea unei vechi echipe ”pensionate” -, continuarea este bună și palpitantă și, cu concursul unor actori potriviți și a unui scenariu meritoriu, ne ține cu sufletul la gură până la final. Și acesta din urmă, deloc rău.

Angela Alexandru este de parere pe CineAmator ca Triple frontier este un film bine construit:

O sa spun inca de la inceput ca filmul are multa actiune si si-a rezervat si cateva trucuri cool cu care strecoara twist-uri menite sa mai detensioneze multe dintre situatiile periculoase de care personajele se lovesc. Si totul montat bine, fara supararea ca pierzi din vedere infruntarile de arme.

Și MovieNews scrie o recenzie sub penița lui Claudiu Petrescu:

Sânge rece, focuri de armă, suspans și puținele momente declanșatoare de zâmbet în colțul gurii, se amestecă într-o aventură împărțită în două părți: reuniune, plănuire și atac și “excursia” banilor și un final care ar putea să țină loc de o concluzie și să livreze un mesaj, dar și a unui twist.

Răzvan de la Gazeta de film ne oferă 5 motive pentru care să vedem Tripla frontieră:

Ca sa nu ne lungim prea mult, asa cum v-am obisnuit in ultima vreme, o sa rezum in 5 puncte, discutia despre Tripla Frontiera, un film nici prea prea, nici foarte foarte, dar care merita vazut intr-o dupa-amiaza de duminica.

Într-un alt colț avem Păsări călătoare, un film cu inspirație din fapte reale care a reusit să captiveze iarasi un număr considerabil de cinefili:

Carmen Florea de la Filme-cărți scrie:

Bird of Passage stă de la început sub semnul unui sentiment de doom, personajele sunt în umbra unei nenorociri iminente, insinuată prin visele Zaidei cu bunica acesteia, care prevestește tragedii, mai ales datorate nerespectării tradițiilor și  destrămării Wayuu ca popor. Viselor și se adaugă interpretările bătrânilor, forța talismanelor și totemurilor, prezența păsărilor care avertizează apariția pericolelor și umbrele morților care dau târcoale.

Și DinFilme.ro scrie despre film plaasândul drept documentar etnografic şi poveste cu gangsteri

În linii mari, „Păsări călătoare“ ar putea fi un film despre traficul de droguri, însă scenariul nu se înscrie 100% în tiparul acestui gen, fiind documentar etnografic şi poveste cu gangsteri în aceeaşi măsură.

Andrei Crăciun scrie despre Păsări Călătoare în Ziarul Metropolis:

Păsări călătoare are puterea să lărgească orizontul, să arate că întotdeauna totul este pe de o parte, dar și pe de altă parte, că viitorul vine chiar și când trecutul nu trece, că nimic nu este de mirare, că natura umană comportă atâtea nuanțe și că prioritățile oamenilor sunt dictate de vocea străbunilor și de vocea timpurilor noi deodată, ceea ce este deopotrivă derutant și magnific.

Prezintă filmul și Dan Iftene de la Press One:

Tabloul spiritual e completat de vorbitul cu visurile și de relația cu natura − condensată în apariții prevestitoare ale păsărilor, în coliere din pietre prețioase și în talismane care conțin întreaga putere a unei familii.

Sorin Minca de la MovieNews face o analiză a filmului care l-a făcut curios din prima clipă

Senzația de autenticitate se instalează cu repeziciune, aș spune mai degrabă te face să crezi că totul este firesc și are loc chiar în fața ta și o iei ca atare. Inspirat oricum după fapte reale, filmul are un oarecare aer de biografie.

Printre cele trei mari lansari din această săptămână, ne-am putut delecta cu apariția în cinema a unei spumoase comedii franțuzești Cu ce ți-am MAI greșit noi, Doamne despre care au scris:

Cristina Mitrea de la 4 arte scrie cu umor despre film:

„Cu ce ți-am mai greșit noi, Doamne?” este o comedie de familie, care se vede cu lacrimi în ochi… de la atâta râs. Filmul ia peste picior clișeele legate de naționalitate, rasă, religie, orientare sexuală (da, avem și un caz de lesbianism în familia lărgită), într-o manieră atât de amuzantă și delicată, încât nimeni nu se poate simți ofensat. Ca să înțelegeți, Claude și Marie, de exemplu, sunt atât de francezi, încât, după ce revin din vizitele făcute cuscrilor, se trântesc pe canapeaua din living și încep să mănânce dintr-o roată uriașă de brânză fină, așezată pe masă alături de o sticlă imensă de vin. Pentru că nicio mâncare nu e mai bună decât cea din Franța. 🙂

NiPeMi a făcut o analiză a celor două filme din serie:

Cele două filme diferă foarte mult ca tonalitate. Primul este atât de ofensiv din punct de vedere cultural încât dacă Hitler l-ar vedea, s-ar lua la palme și ar transforma toate lagărele de concentrare în parcuri de distracție.
 Alexandra Malachi readuce în atenția publicului pe FilmSi Wonder Woman

Wonder Woman poate fi considerată una dintre cele mai bune producţii recente din universul cinematic DC. Este mai echilibrată, mai minuţioasă şi mai relaxată şi reuşeşte să capteze atenţia de la început până la sfârşit. Poate părea de modă veche în ceea ce priveşte bunătatea umanităţii şi dezbaterea universală dacă oamenii merită sau nu să fie mântuiţi sau sacrificiul pentru binele suprem.
 NiPeMi te provoacă să vizionezi un film asiatic Crazy rich asians:

Este filmul care a făcut valuri în toamna lui 2018 în toată lumea, fiind o comedie romantică plasată în Singapore și cu personaje, așa cum ați dedus din titlu, de origine asiatică.

Sebastian M. Ceolca ne invită să vedem 8 remake-uri horror care merită redescoperite

Atât în horror cât și în alte genuri, remake-urile au o reputație destul de proastă. De foarte puține ori ele mulțumesc audiența, care oricum dezvoltă încă înainte de a le vedea ideea preconcepută că filmele astea nu se vor ridica la nivelul originalului. Altfel spus, uneori, aceste remake-uri nu au șanse prea mari să fie apreciate. Desigur, a fost și va exista întotdeauna loc spațios și pentru nesfârșita dezbatere despre valoarea artistică a remake-ului – de exemplu, vechiul argument „dar ăstia chiar nu mai sînt în stare să facă nimic original, iau totul de-a gata?” Să nu uităm însă că, nu de puține ori, remake-urile au condus către descoperirea filmelor originale. Astfel, văzut stict din această perspectiva, remake-urile le fac o favoare. În plus, se întâmplă ca unele dintre aceste filme să fie dacă nu mai bune decât variantele originale, cel puțin la fel valoroase ca cele pe care le cinstesc. Am ales, așadar, opt remake-uri horror care – cred – tăvălesc serios această prejudecată.

Și dacă tot vorbim despre filme horror, Dan Romascanu de la Filme-cărți povesteste de The Purge: Anarchy:

Problema cu cărțile sau cu filmele științifico-fantastice care abordează viitorul cu pesimism este că poveștile imaginare au tendința să devină uneori realitate mai repede decât se așteaptă autorii lor. Asta nu îi împiedică pe majoritatea creatorilor de science-fiction de astăzi să imagineze apocalipse și lumi post-apocaliptice, societăți dominate de violență sau aflate sub opresiunea dictaturilor de diferite feluri. Science-fiction a devenit aproape sinonim cu distopia. Acestei categorii îi aparține seria de filme de acțiune ‘The Purge’. Primul film din serie a ieșit pe ecrane în 2013. Acțiunea celui de-al doilea film din serie, ‘The Purge: Anarchy’, pe care l-am văzut acum, realizat în 2014, se petrece în America anului 2023. Coșmarul descris în film este generat de … politicienii aleși.

Iulian Fira a adus pe blogul său în discuție un film clasic: Giganții in adâncuri.

Filme cu si despre submarine sunt destule, dar indraznesc sa spun ca nu e niciunul cu un titlu care sa redea atat de sugestiv specificul luptelor care includ acest vehicul de razboi precum Run Silent, Run Deep.

Dincolo de titlu, insa, pelicula dezvaluie o panoplie de multe alte calitati, care o transforma intr-o creatie care merita sa fie scoasa din adancurile uitarii si pusa in formatie alaturi de multi-decoratul Das Boot.

Nipemi.ro a scris o recenzie despre un film cu Bruce Willis -Al șaselea simț (și pentru prima dată mă întreb dacă Bruce Willis a jucat intr-un film care sa aibe patru în titlu pentru că avem Al șaselea simț, Al cincelea element….vezi unde bat?)

M-am scremut să găsesc ceva în neregulă cu filmul, mai ales acum, când l-am urmărit a doua oară, știind la ce să mă aștept, dar nu am reușit. Când M. Night Shyamalan strălucește, apoi o face precum o supernovă, și acesta este, în opinia mea, cel mai bun film al său, unii ar spune că Unbreakable este, dar impactul avut de acest film a fost cutremurător pentru mine, așa că îi dau nota 10.

Săptămâna aceasta îți doresc să vezi filme care să te surprindă. Așteptăm cu interes sugestii despre această rubrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.