Blogosfera cinefilă: 15-21 iulie 2019

Bună dimineața! Am avut parte de o săptămână cinefilă plină de filme nou intrate în cinema care au strârnit discuții aproape interminabile, însă blogosfera cinefilă a scos la iveală și multe alte filme delicios de palpitante care ne-au fascinat și ne vor fascina și de acum încolo… pân’ la lună și la stele. Iată ce ți-a pregătit:

 

Marin Apostol face recenzia filmului Yesterday pe Blog de cinema

Chiar dacă personajele sunt doar schițate, urmându-se trăsăturile specifice unei comedii romantice combinate cu un muzical, e de apreciat cum Curtis reușește să nu-l facă pe Malik să pară un băiat rău, care plagiază muzica celor de la The Beatles fără nerușinare. Nu există prea multă tensiune aici, nu există un conflict real, totul se joacă la cel mai inofensiv nivel, dar există plăcerea de a privi o poveste frumoasă în acorduri de Beatles.

Adrian Solomon recomandă și el filmul Yesterday

Se simte că e film marca Boyle, dar unul mai apropiat de producții alde Slumdog Milionaire. Yesterday este un periplu romantic prin creațiile celor patru Beatles, cu toate că nu își explorează pe îndelete propria premisă, accentul căzând mai degrabă spre partea melodramatică, dar sunt convins că va reaprinde interesul publicului larg pentru această trupă.

Silvia acceptă provocarea Dianei Ducă și scrie despre Yesterday

Cateodata am avut impresia ca nu se leaga foarte bine povestea sau ca nu are unde sa evolueze. Lucurile s-au terminat cu bine, dar poate tocmai asta m-a si dezamagit in final. Predictibilitatea actiunii si a finalului a fost nedemna de o legenda a muzicii si de un film care ar fi ptut sa fie epic.

Personal, mi-a placut filmul, m-a relaxat si m-am distrat maxim. Va propun sa nu luati filmul in serios sau va simtiti ofensati in vreun fel, pentru ca este un film comic,simpatic si care poate sa va invaluie in nostalgie si zambete calde.

Angela Alexandru face o cronică a filmului Yesterday

Deloc un tribut fortat, „Yesterday” sarbatoreste si surprinde spiritul energic al celor patru care au definit the Beatles – pana la concluzia rostita de un personaj la un moment “A world without the Beatles would be infinitely worse„. Ca ii adauga si ceva doza de nostalgie se simte, dar o face cu un umor light si cu replici facile in decoruri usor fantastice. Este cumva imposibil sa ii rezisti, mai ales cand incantarea aia englezeasca apare in fiecare scena si stilul vizual al lui Boyle este de admirat si (de) recunoscut.

Ștefan Apostol scrie pe MovieNews despre Lion King

Acest film e ok… dacă vrei să te uiți la ceva la care te-ai uitat deja înainte. Artiștii digitali au făcut o lucrare uimitoare aici, dar simt că nu are emoția și sufletul animației originale. Muzica este în regulă, mai ales când o auzi Beyonce strălucind, așa cum te-ai aștepta, dar din nou ai auzit melodiile înainte, ai simțit emoțiile și știi la ce să te aștepți pe tot parcursul. Dacă doriți să urmăriți un remake al unui film deja uimitor, sau ați trăit sub o stâncă și nu ați văzut niciodată originalul, atunci acesta este filmul pentru voi.

Tudor-Costin Sicomas scrie pe Filme-Cărți despre Lion King

Din păcate, nu voi merge mai departe cu mărturisirile personale legate de acest film, pentru că tot ce am simţit şi experimentat este mult prea personal încât să fie împărtăşit. Mai mult, cred că fiecare dintre cei care vor vedea The Lion King vor avea propriile revelaţii şi vor înţelege în felul lor această capodoperă a studiourilor Disney pe care nu trebuie să o rataţi sub nicio formă. Şi pe care veţi simţi nevoia ca, din când în când, atunci când vă pierdeţi busola interioară, să o revedeţi şi să vă repoziţionaţi pe propria hartă.

Cristian Mihalea analizează și el Regele Leu

Producția suprinde atât prin poveste cât și prin imagini și acțiune. Pentru realizarea filmului au fost folosite animale adevărate, lucru uimitor, pentru că toate animalele din film sunt animale sălbatice foarte greu de controlat.
Atât cadrele de ansamblu cât și cele detaliate cu animalele sau peisajele se completează perfect și rezultă o producție live-action impecabilă ce suprinde plăcut spectatorul în fiecare minut.

Diana Ducă scrie despre Lion King

Realismul scenelor este impresionant, deja am mentionat. Ma holbam la unele scene si ma intrebam sincer daca sunt CGI sau realitate. Atat de bine e facut, in tot ceea ce include peisaje, miscarea personajelor, tranzitii si expresii animalice. Eh, aici e cu dus si intors. Fiind atat de realist, cumva si eu si compania mea am ajuns la doua concluzii similare: el mi-a zis ca realismul a impiedicat schitarea unor zambete sau expresii mai umane iar eu am simtit ca desenul parca nu a fost suficient de cute, cum ar fi fost daca ar fi fost putin caricaturizat, cum era in desenul original.

Andreea de la Bucharest Journal observă muzicalitatea filmului Lion King

Față de versiunea filmului din 1994, Scar cel din 2019, are mai multe motive pentru care să își dorească să devină rege, iar piesele lui se schimbă destul de mult. Rolul Nalei devine mai important, iar Seth Rogan în rolul lui Pumbaa este de departe cea mai deliciosă parte a filmului. Schimbarea la care cu toții ne așteptam este legată de melodii. Interpretarea este total diferită față de cea din anii 90 și nu este deloc surprinzător din moment ce în cast avem nume precum Donald Glover (Childish Gambino) și Beyoncé.

Radu Bordei scrie pe IGN despre filmul Lion King

Pentru cei mai tineri, crescuți în era CGI, pentru care desenele clasice de la Disney ar reprezenta o porțiune de artă arhaică, bună de muzeu, li s-a pregătit un festin vizual. Din punct de vedere tehnic, Regele Leu este o bijuterie. Toate personajele sunt animate impecabil, expresile fețelor, mișcările fluide, toate sunt realizate foarte bine (poate cu mici excepții pe ici, pe colo) și de multe ori parcă urmărești un documentar. Acest lucru te ajută la imersiunea în lumea superbă creată de film și îți face poftă de un safari ca să experimentezi frumusețea sălbatică oferită de Africa. Iar micuțul Simba parcă este realizat cu și mai multă grijă și dragoste, iar iubitorii de pisici vor fi și mai încântați.

NiPeMi observă acest miraj creat de Disney cu Lion King

Fiecare fir de blană se mișcă natural, fiecare firicel de iarbă se pleacă după bătaia vântului, fiecare strop de apă are efect asupra solului, animalele par desprinse dintr-un documentar de înaltă definiție de pe Animal Planet sau Discovery Channel.

Grija mea principală în ceea ce privește acest aspect a fost să nu dau cu falca de spătarul scaunului din față pentru că avea tendința să îmi cadă cu fiecare secvență ce mi se perinda prin fața ochilor.

Singurul aspect care dădea de gol filmul ca fiind animat era capacitatea de a vorbi a animalelor, în rest nu ai cum să îți dai seama că urmăreai ceva fals.

Și acest fotorealism dus dincolo de limite este și înger și demon pentru film.

Pe cât de incredibil arată, pe atât de mult dăunează filmului.

Sorin Mincă recenzează filmul pe StarFilme

Cu toate minusurile ușor de înțeles, chiar și cu minusurile greu de înțeles (secvențele care lipsesc sau actul muzical dezamăgitor), noul The Lion King este o destinație cinematografică ideală pentru părinți și copii în această vacanță. Lecțiile de viață încă sunt acolo ș realizarea audio-vizuală este remarcabilă. Am putea spune că neplăcerile de care spuneam sunt aproape mofturi, dar chiar este păcat că anumite aspecte nu au fost executate mai bine.

Emil Calinescu este de părere că Anabelle nu trebuia să se întoarcă acasă încă

Annabelle 3 – Annabelle Comes Home poate satisface pretentiile fanilor filmelor horror doar prin prisma scenelor infricosatoare. Nu sunt multe, dar sunt destul de intense. Din pacate, insa, filmul se dovedeste a fi doar o adunatura de scenete horror amestecate la intamplare cu scenete amuzante si cu scene inutile. Mixul rezultat este unul dubios, incert.

Brothers Reviews fac o analiză a filmului Annabelle 3

Acest univers Conjuring va continua sa se extinda in aceste filme spin-off. Este si normal, foarte multa lume cauta un film de groaza la cinema din cand in cand. Poate ca ar trebui noi idei si abordari, pentru ca scenariile devin repetitive. Cam asta ar fi problema principala cu Annabelle 3, intreaga poveste pare blocata intr-o alta perioada. Intr-adevar, filmul isi propune sa te sperie si cam atat. Nu iti propune ceva de gandit sau ceva sa te impresioneze, ci doar un simplu film Annabelle, pe care l-ai mai vazut.

NiPeMi analizează filmul Padmaavat

Nu se întâmplă absolut nimic incitant, războiul sângeros promis se reduce la confruntări copilărești între sultanul rău și regele bun de genul cine clipește primul sau cine o are mai lungă…. răbdarea.

Luptele au loc mai mult în cuvinte ba mieroase, dar cu înțelesuri duble, ba veninoase, fără niciun ascunziș.

Razvan scrie despre noul Spider-Man pe Gazeta de film

Per total, Spider-Man Far From Home nu este un film extraordinar, dar reușește să închidă într-un mod poetic și frumos povestea începută în 2008 cu Iron Man, oferind, în același timp, destule povești de spus în viitor. Peter devine un adevărat Avenger și își accepta destinul, iar universul MCU de după Infinity War și Endgame începe să capete contur. Pe scurt, un film Marvel care merită văzut!

NiPeMi analizează filmul Thugs of Hindostan

Deși Thugs of Hindostan este un film care vizual stă bine de tot, cu peisaje superbe și decoruri impunătoare, fastuoase, specifice acestui gen de filme, pe partea de poveste este praf și pulbere.

Scenariul este un dezastru natural și nu mă refer la povestea în sine, ci la modul ei de transpunere pe ecran, sunt multe, multe, multe elemente narative care nu au sens și răsturnări de situații total neverosimile, pe care nu ai cum să le crezi nici dacă ți-ai trimite creierul la birt să facă baie în rachiu.

Anca Hromadnik scrie pe Din filme despre Vox Lux

„Vox Lux“ nu este un film perfect, dar rămâne un film ambiţios pentru structură, ideile lui (finalul „revelator“), lupta aceasta dintre cum te văd oamenii şi cum te simţi tu de fapt. Natalie Portman (Celeste) îşi supralicitează rolul, actriţa pare să joace mânată de dorinţa de a nu dezamăgi.

Cinefiltru ia la puricat filmul Hellboy: Reboot… pardon, rebut

Gîndit la granița dintre gore și comedie de către regizorul Neil Marshall, meșter al filmelor de categorie B (vezi Dog Soldiers sau The Descent), Hellboy pe stil nou e haotic narativ, înțesat cu muzici de liceu, CGI pe stil Transformers (adică ridicol), personaje inutile & rudimentare, iar Harbour abia are timp să-și rostească replicile, în marea lor parte amuzante și/sau sarcastice, darămite să ofere expresie și profunzime personajului.

Iulian Fira ne poveștește despre un film care a îmbătrânit ca vinul, The Truman Show

Există filme care acresc odată cu trecerea timpului, însă The Truman Show nu este unul dintre ele.

Latinii aveau o vorbă mare:

In vino veritas.

The Truman Show este un astfel de vin.

Scoateţi-l din beciul uitării, lăsaţi-l să respire pe noile ecrane şi delectaţi-vă cu gustu-i vizionar.

Iosif Prodan scrie despre Stuber pe FilmSi

Rar mai ajunge cîte o comedie mișto în cinema-uri și vine atunci cînd te aștepți mai puțin. Nu știam nimic despre Stuber înainte să-l văd, ba chiar nici n-am vrut să mă uit la trailer, ca nu cumva să renunț preventiv. Deși pare inițial un banal film cu detectivi, cu Vic (Dave Bautista) în rolul unui Leon blocat într-un caz în care a eșuat deja lamentabil, soarta îi oferă șansa de a se revanșa și a încheia finalmente genul ăla de caz care îți distruge viața din toate punctele de vedere.

Adrian Solomon scrie pe Filme recomandate despre Stuber

Scenele de acțiune sunt filmate în cel mai execrabil stil american ce se bazează pe supra-editare, lucru tâmpit când îl ai pe Iko acolo care știe să scoată coregrafie de să te lase mască. O singură scenă a părut că încearcă ceva interesant, în care o cameră îl urmărea din spate pe Dave, care se aruncă în gol de la etajul unui mall pentru a-l prinde pe răufăcător, doar pentru a fi urmată instant de o scenă hyper editată de acțiune care m-a lămurit cum vor sta lucrurile.

NiPeMi continuă topul AFI 100 cu locul 071 – Saving private Ryan

Nu degeaba este Saving private Ryan considerat cel mai bun film de război din toate timpurile, Steven Spielberg reușește să capteze morbidul urât mirositor al războiului în niște secvențe efervescente, care te vor zgudui atât prin acțiunea explozivă, dar și prin violența exacerbată, dar nu una aruncată în mijlocul scenei doar de dragul de a șoca, este o violență naturală, rezultatul incestuos al relației de ură dintre armele inamice.

Adriana Gionea analizează pe PostModern documentarul Water Lilies by Monet – The Magic of Water and Light

Ecranul sălii de cinema este acaparat de grădina lui Monet şi de compoziţiile sale în care vegetalul curge în acvatic şi apa capătă nuanţele nuferilor şi al apusurilor sau al amiezilor trândave. Se spune că Monet a fost capabil de a face din pânzele sale o bulă care te izolează, măcar pentru câteva momente, de urâţenie, de agitaţia de zi cu zi. Pe această distanţă dintre universul creat de Monet şi lumea dezlănţuită se bazează şi regizorul. De fapt, prin alegerea legăturii dintre Monet şi natură, documentarul a reluat clasica temă a pictorului capabil de a crea un refugiu de frumuseţe, în contrast cu tot ceea ce ameninţă bucuria vieţii şi pacea, iar Monet i-a dat omenirii grădina din Giverny când Franţa şi Europa erau prinse în vârtejul evenimentelor ce anunţau un prim război mondial.

Ana Ayana scrie pe Numai filme despre câștigătorul Palme d’Or-ului din 2018, Shoplifters, care prezintă o familie mai puțin ortodoxă

Filmul impresionează exact din împletirea duioșiei cu drama. Par să se fi ales unii pe alții, fără resentimente. Atunci când te naști într-o familie, însă, acel eveniment nu este o alegere. Personajele ne sunt prezentate prin ochiul puștiului, Shota. Deși abia poartă discuții sensibile cu tatăl despre primele semne ale pubertății, pare să înțeleagă complexitatea actelor sale. Furtul, oricât de mic, este o responsabilitate și nu durează mult până când copilul începe să se întrebe care este limita bunului simț. Astfel declanșează un lanț de evenimente, cu sau fără intenție.

Cătălina Popa scrie pe CinEmil despre Anna

Dacă îți plac filmele cu femei puternice, un fel de supereroine, atunci ”Anna” va fi pe placul tău căci dacă filmul ne prezintă la început o rusoaică vulnerabilă ce vinde papusi Matrioska și nu știe prea bine ce are de făcut cu viața ei, descoperim că, de fapt, este agent sub acoperire. Însă totul escaladează într-un ritm rapid și suntem purtați în diverse planuri temporale ceea ce face acțiunea surprinzătoare. Exact când ai impresia că știi ceva, afli un detaliu care schimbă cu totul perspectiva pe care o aveai.

Tot despre Anna a scris și NiPeMi

Anna este un film care nu-și justifică existența. Este repetitiv, o vedem pe Anna cum mai omoară câte-un baștan, apoi se mai trage în poze, apoi mai trimite în cazanul etern vreun nemernic, iar mai face o ședință foto, și tot așa.

Carmen Florea analizează filmul Vieți duble pe Filme-Cărți

Asistăm mai degrabă la o expoziție de relații și sentimente ale artiștilor și pseudoartiștilor, fără sondaj veritabil, în inima dezbaterilor situându-se aceleași tip de probleme pe care le întâmpină și muritorii de rând, deși aici este analizată doar transversal criza vârstei de mijloc. În dezbaterile filozofice extinse, editorul Alain se confruntă cu cultura digitală care îi transformă lumea, deoarece Twitter, blogurile, audiobook-urile și activitatea pe Internet sunt în contradicție cu pasiunea sa pentru tipărituri.

Adriana Gionea scrie pe PostModern despre Notti Magiche

Aşa cum a demonstrat în ultimele filme ale sale, regizorul este un maestru al transpunerii unor situaţii cu potenţial tragic în scene asociate mai degrabă comediilor prin care se celebrează inepuizabila frumuseţe a vieţii adesea devenite încercarea de a recupera un paradis din trecut sau de a crea un prezent securizant prin apropierea umană, prin forţa salvatoare a prieteniei.

Dan Romascanu povestește pe Filme-Cărți despre Un documentar special despre o femeie specială: Shooting the Mafia (2019)

Pentru a reconstitui pe ecran povestea vieții Letiziei Battaglia, regizoarea Kim Longinotto a combinat imagini filmate, fotografiile realizate de Battaglia de-a lungul activității sale (multe sângeroase, dar de o expresivitate și calitate excepționale), și mărturiile ei personale și ale celor care au înconjurat-o și intovărășit-o de-a lungul vieții sale (între care câțiva dintre foștii ei amanți, dar și cel actual).

Cosmin Milchis a abordat pe Facem film subiectul filmării aselenizării de acum 50 de ani

Interesant este și cum au reușit să filmeze pe film în spațiu un eveniment care a fost urmărit de întreaga lume. În mod normal, filmul șerpuiește în interiorul camerei, generând electricitate statică, care este dispersată de ramele și rolele metalice care condul filmul prin interiorul camerei și de umiditatea din aer. Dar ce faci dacă nu există aer și electricitatea nu are unde să se disperseze? Pentru că dacă electricitatea nu este dispesata, pot să apară scântei și chiar explozii. Pentru camerele folosite pentru a filma aselenizarea, electricitatea a fost dispersată de marginile plăcilor Reseau, care au fost montate pentru a ghida filmul prin interiorul camerei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.