Blogosfera cinefilă: 17 – 23 iunie 2019

Bună dimineața! Blogosfera cinefilă pare uneori influențată de căldură. Cel puțin în această săptămână, am simțit că am avut parte de recenzii la filme explozive, însă moleșeala căldurii de afară ne-a copleșit, iar răcoarea este noul nostru țel. De aceea rămân la ideea că unul dintre cele mai bune locuri de a scăpa de caniculă este și va rămâne cinematograful.

Men in Black International s-a lansat în acest weekend în cinematografe și a lansat o mulțime de impresii diferite în blogosfera cinefilă. Le-am prezentat separat, sub rubrica „Același film, păreri diferite

NiPeMi continuă cu topul AFI 100 ajungând la locul 075 – In the heat of the night

Mi-a plăcut foarte mult filmul mai ales datorită jocului senzațional al celor doi protagoniști și a relației dintre ei aflată într-o permanentă schimbare, una lentă, dar totuși o schimbare în bine, o demonstrație că oamenii pot conviețui fără probleme, dincolo de culoare, doar că este un proces dureros de lung.

Cei de la Brothers Reviews au luat la disecat filmul Hotel Mumbai

Hotel Mumbai este filmul care te impresioneaza prin povestea tragica, dar te si intristeaza in acelasi timp. Intr-o perioada in care exista numeroase filme de actiune, pline de efecte speciale, scenarii mediocre si momente de evitat, apar astfel de productii facute cu scopul de a ne aduce aminte ca realitatea poate fi in continuare un subiect important de film. Cu un buget mic, cativa actori cunoscuti si un scenariu bun, Hotel Mumbai este o surpriza placuta, chiar daca povestea nu poate fi considerata niciodata agreabila sau atractiva.

Cristian Caloian de la Agenda LiterNet analizează filmul Sunset din perspectiva povestirii la persoana I

Napszállta / Sunset al lui László Nemes se impune, aşadar, un film d`auteur coerent construit, un manifest al unei estetici cinematografice care îşi subordonează toate pârghiile artistice pentru a expune o poveste strict la persoana I.

Anca Hromadnik realizează o recenzie a filmului Sunset pe Din filme

Sunt multe pălării în filmul „Sunset“. Şi tot atâtea bestii. Cu flori, cu pene, dantele, panglici sau mărgele. Un spectacol, eleganţa întruchipată, senzualitate pură. La fel şi bestiile, sunt multe şi camuflate fie sub haine distinse, cum este cazul lui Oszkár Brill sau a „domnului în alb“, din cercurile înalte ale Imperiului austro-ungar, fie sub haine comune, de vizitiu, răzvrătiţi, cap de rebeli, cum este cazul lui Kálmán Leiter şi a celor din organizaţia pe care o conduce. Oameni care acţionează în haită, care miros sângele, care se retrag atunci când apare masculul Alfa.

Dan Romascanu de la Filme-Cărți scrie și el despre Sunset

László Nemes se confruntă și cu sindromul ‘celui de-al doilea film’, sindrom de care suferă regizorii care au realizat un debut excepțional. După ce ‘Fiul lui Saul’ s-a bucurat de o primire exuberantă din partea criticilor și a cules cam toate premiile importante pentru filme străine (inclusiv Oscarul și BAFTA) acum trei ani, așteptările sunt mari. ‘Sunset’ este fără îndoială un film ambițios. Nemes alege anul 1913 pentru a lansa un avertisment despre perioada contemporană, similară în concepția sa în acumularea contradicțiilor, în decalajele dintre stilurile și nivelurile de viață ale diferitelor categorii sociale, dar mai ales în ignorarea problemelor acute cu care se confruntă astăzi Europa.
Georgiana Mușat scrie pentru scena 9 despre filmul Sunset în paralel cu un alt film al regizorului maghiar László Nemes, Son of Saul
Cu toate că filmul nu e lipsit de lacune narative (ambiguitatea se transformă în confuzie, nu știm de multe ori cu cine discută protagonista și de ce, iar multe dintre conflicte au rezolvări neverosimile), tocmai astfel de cusururi devin, paradoxal, elementele care captivează spectatorul (în felul similar în care un thriller e construit pe principiul bucăților lipsă). Pentru un film care evocă un eveniment istoric atât de clătinat, Apusul nu e o dramă de costume care să scoată la suprafață o lume poleită, gata făcută, ci, din contră, sondează în interiorul ei, acolo unde atât protagonista, cât și spectatorul se pot pierde.

Adrian Solomon de la Filme Recomandate scrie despre Slaughterhouse Rulez

Entuziasm inapt ar fi primele cuvinte care mi-ar trece prin minte încercând să descriu acest film. Acest prim film scos de studioul Stolen Picture, studiou aflat în proprietatea lui Pegg și Frost, ar fi fost aproape de decent dacă s-ar fi concentrat un pic mai mult asupra unei direcții clare și ar fi punctat pe acel gen. Este o comedie horror dar parcă nici nu prea râzi nici nu prea te înspăimânți. Se vede că vrea multe, dar parcă are o inabilitate de a aduce împreună multitudinea de fire narative.

The happytime murders este un film analizat de NiPeMi

M-a lăsat rece, doar mă miram cât de distrus la cap trebuie să fii să scrii așa ceva. Recunosc, am chicotit de vreo două ori, dar în rest mă uitam și mă întrebam care-i rostul filmului pentru că nu găseam nimic amuzant la înjurăturile pe bandă rulantă și scenele de sex dintre păpuși.

Iulian Fira scrie pe blogul său despre The Longest Day cu ocazia 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, eveniment de răscruce al celui de-al Doilea Război Mondial

Din această grandioasă viziune rezultă un film captivant, dar inegal, mai ales că scenele de fiecare parte au fost realizate de regizori diferiţi; şi scenariul a avut parte de acelaşi tratament, efectul la fel de mozaical, variind de la replici şi atitudini convenţional patriotarde (inevitabil întrucâtva, având în vedere că pelicula e, totuşi, hollywoodiană) la unele lirice sau chiar amuzante.
Ana Marin face un guestpost pe Cinemil scriind despre Singuri acasa 2/Secret life of pets 2
Daca in primul film al francizei aventura era exclusiv a Max, daca mergi sa vezi pelicula care deja ruleaza pe ecranele noastre vei avea parte de 3 calatorii pline de situatii comice: una a lui Gidget catelul pufos, alb si plin de ifose care este indragostita de Max, a doua este a lui Snowball – iepurasul super erou a carui voce este usor de recunoscut fiind a lui Kevin Hart, iar a treia este a lui Max – care merge intr-o excursie de redescoperire a sinelui, impotriva vointei sale – vei vedea o iesire in afara zonei de confort cu toate beneficiile pe care le ai dupa ce faci acest pas.
Dan Romascanu de la Filme-Cărți analizează filmul Rocketman
Alegerea lui Taron Egerton pentru rolul principal acoperind perioada de maturitate a artistului mi s-a părut excelentă. Actorul puțin cunoscut joacă cu talent, devenind practic Elton John pe ecran (inclusiv cântând partea muzicală). Filmul este mai puțin o biografie muzicală în sensul strict al genului cinematografic și mai mult un musical, cu cântece și numere de dans inserate fără cusur în povestire, nu ca divertisment, ci ca mod de exprimare în punctele cele mai dramatice. Ceea ce nu înseamnă că filmul nu este un excelent divertisment. Este antrenant și emoționant, o plăcere de văzut și de auzit. Este un musical bun și cu substanță, care are șanse să câștige noi fani pentru Elton John, acum și în viitor.
NiPeMi scrie despre noul SF Netflix, I am mother
I am mother intră în categoria filmelor SF minimaliste, cu decoruri restrânse, frugale, fără acțiune, în care greul cade pe spinarea dialogului și a temelor abordate care dau cep butoiului cu întrebări existențialiste, întrebări ce-și vor căuta perpetuu răspunsul.

Nu lipsesc nici trimiterile la ideile din SF-urile lui Isaac Asimov legate de posibila simbioză om-inteligență artificială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Escort Mersin

«

www.ankaraup.com

«

eskişehir eskort

«

olgun

«

escort adana

«

adanaescortselen.com

«

eskort bayan

«

www.adanaescortlinda.com

«
Wordpress Temaları