Blogosfera cinefilă: 19 – 25 august 2019

Bună dimineața! Povești noi, povești vechi. Ai spune că vara devine tot mai monotonă și deja ne este dor de toamna cea care anunță filme proaspete. Cu toate acestea, cinefilii de serviciu nu au ratat producții excepționale pe care ți le prezentăm și noi aici pentru a descoperi noi artiști în ale scrierilor despre filme pe care să îi citești cu interes. Săptămânal citim recenzii bune-bune și ne minunăm de creativitatea și diversitatea peste care dăm. Iată ce ne-a atras atenția în această săptămână care a trecut.

Emil Călinescu povestește pe Cinemil despre filmul Secretul lui Raoul Taburin

Secretul lui Raoul Taburin poate fi, insa, luat ca atare: o comedie buna, spumoasa, deloc obscena, credibila, de vacanta. Are calitatea de a fi diferita de majoritatea filmelor ce ruleaza in cinematografele patriei, caci in Romania cinematografia americana este la putere. Secretul lui Raoul Taburin exceleaza, deci, la capitolul comedie, insa puncteaza surprinzator de bine si la alte cateva capitole. Este un film mai educativ decat multe altele, chiar daca nu putini vor fi spectatorii ce vor ignora aceasta latura, spectatori care vor tine minte doar latura amuzanta a filmului.

Diana Ducă consideră filmul o parodie simpatică

Imi plac filmele care nu se iau in serios si care aduc o perspectiva de parodie asupra realitatii care astazi nu e tocmai roz. Si-mi plac mult comediile frantuzesti. Asa ca Raoul Taburin, un film scris de scenaristul lui Amelie, a venit la fix: relaxant, fara pretentii, dar bine jucat si scris cu umor. Cam ce trebuie intr-o seara a saptamanii, ca sa te dregi pana in weekend. Si chiar daca nu l-as incadra ca film romantic, specialitatea francezilor, tot mi-a fost pe plac.

Mi-a placut subiectul filmului. Nu doar pentru ca ma regasesc in protagonistul descentrat pe bicicleta, dar si pentru ca mi se pare un mod original de a expune un mesaj mai subtil: chiar daca nu esti ca ceilalti, poti avea o viata fericita si realizari.

Tot despre acest film scrie și Cristian Mihalea care povestește despre romanul grafic care a stat la baza filmului.

Celebru în Franța în special pentru cartea pentru copii „Le petit Nicolas”, ilustratorul Jean-Jacques Sempé spune despre romanul grafic „Raoul Taburin” că „s-a născut într-un fel deloc spectaculos. Într-o zi, mă gândeam la un proiect de carte. Iubesc bicicletele, am mers toată viața pe bicicletă, mai puțin de când am început să am probleme de sănătate. Însă, înainte, eram călare pe bicicletă indiferent de vremea de afară. Uneori, soseam în vizită ud leoarcă, având o înfățișare de-a dreptul lamentabilă, dar așa se întâmpla. Într-o zi, pentru că mergeam mereu cu bicicleta în Paris, m-am gândit: ce m-aș face eu fără bicicletă în Paris? Și de acolo mi-a venit ideea acestei povești: cea a unui om și a bicicletei sale”.

Cristina Mitrea scrie despre filmul Secretul lui Raoul Taburin pe 4 arte

Mi-a plăcut foarte mult și felul în care personajele importante sunt urmărite de-a lungul a trei etape din viața lor (copilăria, vârsta de 20 de ani și, la final, maturitatea coaptă) și, dacă sunteți atenți, o să observați că hainele pe care le poartă sunt aceleași de-a lungul timpului. Raoul copil, de exemplu, este îmbrăcat în fiecare scenă cu o salopetă, pe care o veți vedea și la tânărul Raoul, precum și la Raoul cel trecut de 40 de ani. Și mi-a mai plăcut și felul în care localnicii aveau un cod al lor prin care denumeau obiectele în funcție de proprietarul afacerii: când mâncai jambon, nu spuneai că mănânci jambon, ci frognard, după numele măcelarului, când purtai ochelari, de fapt purtai bifailles, după numele optometristului, iar când te duceai la atelierul lui Raoul Taburin, te duceai pentru a-ți repara nu bicicleta, ci… taburinul. 🙂

Anca Hromadnik scrie pe Din filme despre „Secretul lui Raoul Taburin“: un film tandru, copilăros

Fotograful Hervé Figougne, cu care Raoul leagă o strânsă prietenie, are și el un secret la fel de mare. Nu îl dezvăluim, păstrăm surpriza. Cert e că personajele sunt extrem de similare prin felul în care au păcălit lumea, în timp, pentru a ține sub cheie ceea ce i-ar putea face ridicoli. Figougne și Taburin sunt de fapt doi copii mai mari, iar interpretarea actorilor, Benoît Poelvoorde (Raoul Taburin) și Edouard Baer (Hervé Figougne), dă filmului un aer copilăros, inocent.

Dan Romascanu de lafilme-cărți analizează ceva Pretexte istorice: Dracula Untold (2014)

Istoric, totul este aiurea în film. Vlad este mutat din Valahia în Transilvania, mănăstirea Cozia (și ea mutată peste munți) devine o fortăreață, dar cu pereți pictați pe dinafară, nimic din film nu seamănă cu Transilvania de atunci sau de acum, ceea ce nu este de mirare căci filmările au fost făcute în Irlanda de Nord și cinematografia mai degrabă aduce cu cea din ‘Lord of the Rings’. Sunt însă și surprize plăcute. Dacă lăsăm la o parte orice pretext istoric, Vlad este prezentat ca un personaj cu carismă și statură morală, gata să-și sacrifice umanitatea pentru a-și salva țara. Interpretul rolului principal, Luke Evans, joacă foarte bine, până la a face credibile cele mai incredibile scene. În definitiv însă suntem într-o lume imaginară, în care stilul comics se întâlnește cu poveștile cu vampiri pe marile ecrane dotate cu efecte grafice pe calculator.

Silviu Tănase realizează recenzia filmului Good Boys

Cum am zis şi mai sus, este memorabil, modern şi în acelaşi timp aduce aminte de vremuri pe când comediile erau un pic mai picante, nu neapărat vizual cât în dialog sau în ceea ce implică acesta. Filmul ăsta deşi are nişte copii în roluri principale nu se fereşte de a fi vulgar în ceea ce ţine de dialog, dar asta îl face cu atât mai amuzant pentru că nu este gratuit sau nepotrivit filmului. Nu epatează, din punct de vedere cinematografic încercând să fie cine ştie ce operă maestră a comediei sau a regiei, la fel cum nici muzical vorbind nu este decât o coloană sonoră care combină piese mai moderne precum “Nobody Speak”, de la Run The Jewels, sau Lil Pump “Multi Millionaire” cu Asia “Heat Of The Moment” sau Judas Priest cu “Race With The Devil”.

NiPeMi a revăzut filmul Idiocracy

Idiocracy, așa slab tehnic cum este realizat, se vede că este foarte ieftin din acest punct de vedere și nu se bazează pe acest aspect, ci pe ideea care stă la bază, pe semnalul de alarmă pe care-l trage, tocmai la asta ne invită, mai butonăm o tabletă, dar trebuie să mai citim și câte-o carte, să nu intre creierul într-o lâncezeală fatală pe termen lung.

Filmul este regizat de Mike Judge, cel care se află în spatele unor producții precum Silicon Valley sau Office space, și tot el semnează și scenariul alături de Etan Cohen, nu, nu jumătatea din frații Coen (ăla la care vă gândiți este Ethan Coen), eu zic de scenaristului filmului, stați că am vomat un pic, Holmes & Watson, cel mai prost film al anului trecut.

Până și scenaristul filmului este dovada vie că Idiocracy vine repede peste noi dacă în 2006 a scris acest film, unul excelent, iar peste 12 ani a scris voma de mai sus.

Dan Romascanu de la filme-cărți se întoarce dintr-o Călătorie în timp: Midnight Cowboy (1969)

Aș putea și ar merita să scriu un eseu despre interpretarea celor doi actori, Jon Voight și Dustin Hoffman. Pentru Voight rolul cowboy-ului texan Joe Buck venit să cucerească New Yorkul și ascunzând traume cumplite în spatele zâmbetului său inocent a fost primul sau rol important, cel care i-a lansat cariera. Dustin Hoffman venea după succesul din ‘The Graduate’ și rolul cinicului escroc ‘Ratso’ avea nu numai să-i consolideze cariera, dar și să-i evite stereotipurile de distribuire. Acesta a fost primul sau mare rol de compoziție, altele aveau să urmeze. Pot spune că sunt două interpretări de antologie? Am spus. Și sunt multe alte motive pentru a vedea ‘Midnight Cowboy’, unul dintre cele mai contemporane filme pe care le-am văzut în ultima vreme, deși a fost realizat acum 50 de ani.

Silviu Tănase scrie pe MovieNews despre Scary Stories to Tell in the Dark

Un pic de probleme aş putea spune că apar pe partea de regie. Se vede că este o producţie scumpă, dar în acelaşi timp nu profită la maxim de cadrul în care se întâmplă acţiunea filmului. Cu acţiunea în 1968 totul din jur este într-adevăr corect momentului istoric, însă nu devine niciodată prioritar să fie un pic mai mult prezenţa estetică a anilor ’60 mai mult decât o idee. Mi-ar fi plăcut să fie un pic mai Scooby Doo şi mai puţin realist având în vedere că are monştrii precum “The Jangly Man”. Cealaltă problemă pe care o am cu regia, din viziunea lui André Øvredal, tipul care a făcut The Autopsy of Jane Doe şi sprijinit de Guillermo Del Toro, este că mare parte din film este cu adevărat întunecat, iar felul în care este filmat este uşor bizar. Am ajuns la un punct în care m-a deranjat atât de rău felul în care sunt luate cadrele că am simţit deranjul fizic. Camera filmează de la un punct mai jos decât normal şi câteodată cadrele sunt uşor diagonale, de jos în sus. Nu înţeleg de ce a folosit această perspectivă numită “Low-Angle Shot”. Nu aportă nimic filmului, dar pentru că am observat, m-a deranjat.

Și NiPeMi a analizat acest film

Deși povestea nu este deloc originală, ba chiar colcăie de clișee supărătoare și devenite deja enervant de banale, filmul este săltat la un nivel calitativ destul de bun de designul monștrilor.

Pfiu, arată într-un mare fel zămislirile astea urcate parcă dintr-un iad speriat care le-a aruncat de frică pe Pământ. Numai simpla lor prezență este suficientă să-ți coboare cu câteva grade temperatura-n sânge, dacă mai punem la socoteală că se și furișează tiptil și te iau pe nepregătite, când îți stă nodu-n gât cel mai bine, deja teroarea este asigurată.

Efectele practice sunt folosite excelent în film și accentuează aspectul grotesc al arătărilor pentru că le simți reale, iar CGI-ul este folosit doar sporadic și se îmbină perfect cu practicul.

Așa cum a făcut-o și în The autopsy of Jane Doe, regizorul André Øvredal se joacă bine cu spațiile restrânse și provoacă o senzație de sufocare până și claustrofobiei care vrea să iasă afară la aer.

Un alt aspect pozitiv este acela că spiritul dușmănos nu stă la discuții, nu pierde timpul, trece imediat la fapte, nu o mai arde inutil speriindu-și victimele, ci intră direct în pâine. Ce atâtea uși scârțâitoare, vânturi zglobii, trepte lipsă, pene de curent, nu taică, lansează din prima monstrul pe urmele victimei.

Cinefiltru a scris despre noul Aladdin, Prinț și cerșetor de atenție

De ce să-l vezi? Modest, deseori stîngaci sau ridicol și fără să ofere vreo perspectivă proaspătă asupra basmului în afara faptului că nu mai e animație, dar în mod surprinzător n-o să-ți stea popcornul în gît.

Dan Romascanu de la filme-cărți observă ceva Confruntări cu criza: Il Capitale Umano (2013)

Este filmul unei crize și în această criză fiecare dintre personaje va fi lovit, mai devreme sau mai târziu. Calitatea filmului constă în precizia cu care fiecare personaj își găsește locul în poveste pentru și în profunzimea descrierii psihologiei sale. Mediul social italian, cu diferențele sale de clasă, este excelent redat. Localizarea i-a reușit perfect regizorului. Până la urmă fiecare dintre personajele implicate va reuși să iasă, în felul său, din criză. Cu o singură excepție. Este un film inteligent scris, bine filmat și foarte bine jucat, din acelea din care îmi doresc să văd cât mai multe.

NiPeMi a văzut filmul The kitchen

Nu are nici măcar acțiune sporadică pentru a nu te lăsa să cazi în somnolență, se vrea violent pe alocuri, dar mai mult de niște gloanțe în scăfârlii nu o să vedeți. Bine, vrea să fie artistic în anumite momente, oferindu-ne violență auditivă, chipurile să ne imaginăm noi ce se întâmplă, dar și aici dă mare rateu.

Plus că tehnic filmul este execrabil, editarea este una absolut teribilă, mi-a creat impresia că tehnicienii s-au împiedicat cu rolele de film în drum spre camera de editare și jumătate din ele au căzut în veceu și au fost nevoiți să încropească filmul cu ce-a mai rămas.

Marius Oliviu scrie pe Ce Filme Văd desprefilmul din 2013 Hateship, Loveship

Ceea ce înseamnă că nu toate poveştile bune se vând la fel de bine. Iar Hateship, Loveship chiar este o poveste bună, foarte bine adaptată la peliculă, un film de savurat care oferă câteva momente speciale. Regizoarea Liza Johnson e de urmărit, a mai regizat Elvis & Nixon pentru Amazon Studios, de văzut. Am remarcat filmul după reviewul de pe blogul de cinema rogertebert.com – pe care vi-l recomand cu căldură.

Cinefiltru ne prezintă 5 filme #DeVăzut cu Robert Downey Jr.

Cei mai mulți dintre noi îl știu datorită serialului Ally McBeal și al rolului savuros pe care-l face în Marvel Cinematic Universe, dar Robert Downey Jr. a avut un început de mileniu bogat. Iată cîteva pe care probabil le-ai ratat.

NiPeMi continuă topul AFI 100 cu locul 066 – Raiders of the lost ark

Dialogul este sprinten și fistichiu, glumele alese pe sprânceană, la unele trebuie să bagi în viteză neuronii, are și ceva dramatism care m-a surprins, nu mai rețineam exact curgerea poveștii, că-s antic și lipsit de ținere de minte, dar la un moment dat chiar îmi spuneam în minte că nu se poate să o lase chiar așa cum a trântit-o.

Cât despre personajul Indiana Jones, ce mai poate fi spus în plus? Au curs oceane de laudă la carisma actorului Harrison Ford care interpretează un vânător de artefacte, șarmant, dar pișicher, dur la exterior, dar altruist până-n limfocite, care nu stă mult la taclale când lucrurile se strică și cu o minte în permanentă căutare de soluții de scăpare chiar și atunci când nu este cazul.

Încheiem ediția blogosferei cinefile cu articolul lui Cosmin Milchis care a povestit pe Facem Film despre Cum a fost concepută lupta Captain America vs Captain America

Prima și cea mai mare provocare a scenei o reprezintă lupta între Chris Evans și Chris Evans, în rolul lui Captain America. Însă cel mai interesant este că cea mai mare parte a scenei este realizată din CGI. În afară de actori, costume și o parte a unei scări, totul este creat digital. E foarte interesant de aflat de ce scutul lui Captain America și casca căpitanului din 2012 au fost recreate digital, când ar fi fost foarte ușor să fie prezente fizic la filmarea scenei. Dar nu o să vă stric plăcerea, ci vă las să descoperiți voi urmărind clipul de mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.