Blogosfera cinefilă: 22-28 aprilie 2019

Hristos a înviat!

Cinefilia urează tuturor un Paște Fericit și îți aduce cele mai proaspete informații cinefile din preajma sărbătorilor.

Te învităm să ciocnim un ou roșu, un pahar de vin ghiurghiuliu și să citești ce a mai scris săptămâna trecută blogosfera cinefilă.

NiPeMi scrie despre T-34, un film de război plasat în Al Doilea Război Mondial al cărui personaj principal este unul non-uman, un tanc, vestitul T-34 și despre filmul Titanic.

Mi-a fost dor de un film de război adevărat, care să portretizeze adevărata față a acestuia. Da, a fost distractiv un Overlord cu nemți zombalăi, dar T-34 ne readuce cu picioarele pe pământ într-un film realist, care se concentrează pe dorința infinită de supraviețuire a personajelor, dorință care transformă imposibilul în realitate.
Titanic sigur nu a devenit mai bun, fiind același ca acum două decenii, dar probabil fie am îmbătrânit și m-am sensibilizat, fie m-am maturizat și mi-a venit mintea la loc, pentru că l-am văzut cu totul și cu totul alți ochi… am trecut de la a face mișto … la a fi aproape de a-i da nota maximă…

Cristian Caloian de la Agenda LiterNet povestește despre filmul Murer – Anatomia unui proces:

„Un om îl va recunoaşte pe ucigaşul tatălui său chiar şi dintre 10.000!” Dureroasa afirmaţie a fost făcută de unul dintre martorii acuzării în procesul lui Franz Murer din 1963.

Spre lauda sa, Christian Frosch, regizorul şi scenaristul peliculei, nu prezintă grozăviile acelor vremi. El nu îşi propune nici măcar adevărul istoric, oricum departe de limitele cinematografiei. Ce încearcă şi, mai ales, ce reuşeşte filmul său este să plonjeze în psihologia personajelor sale, cu determinarea care caracterizează o operă de artă bine şi echilibrat gândită.

Dan Romașcanu de la filme-carti.ro realizează o paralelă comparativă între două filme:

‘Un pas în urma serafimilor’, filmul care a încheiat pentru mine Festivalul Filmului Românesc care a avut loc în Israel în această săptămână, amintește din multe puncte de vedere ‘Bad Education’ al lui Almodovar. Amandoua filmele pot fi privite ca exerciții de recuperare post-traumatică prin împărtășirea după mulți ani a unor experiențe personale, filme în care regizorii au inclus o parte din experiențele personale ale anilor petrecuți în sisteme de educație religioase.

Cinefiltru se declară neimpresionat de filmul What Men Want

Fiind scris de doi dintre scenariștii King of the Hill, Peter Huyck și Alex Gregory (alături de Tina Gordon), What Men Want e surprinzător de nesărat tocmai în momentele esențiale, cînd Ali (interpretată delicios psihotic de Taraji P. Henson), singura agentă sportivă dintr-o firmă de succes, aude gîndurile bărbaților. Pe majoritatea le-ar fi putut scrie lejer Doru Octavian Dumitru. Sau Radu Pietreanu din Vacanța Mare – ce-i drept, la fel de bine ar fi putut fi și regizat de către cei doi, cadrele și montajul sînt stînjenitoare.

Filmul Five Feet Apart, în cinematografe din 3 mai, primește mai multe opinii dar, toate au același consens – o dramă realizată bine la care ai nevoie de șervețele.

Andreea Teodora Mitroi de la Blogul unei Cinefile este complet surprinsă

Five Feet Apart este un film romantic si ofera un excelent mesaj de optimism si speranta, de aceea va recomand cu mare caldura sa-l vedeti! P.s: un mic sfat, luati langa voi pachete de servetele, o sa aveti nevoie de ele.

Diana Duca consideră că filmul poate înmuia și sufletele bătrâne care ajung să îl vadă

M-am nascut deja batrana, glumesc uneori, asa ca intotdeauna am empatizat mai mult cu adultii. Insa filmele cu adolescenti care pare ca m-au inconjurat (saptamana trecuta am fost si la After) cumva inmoaie inima babutei rautacioase din sufletul meu. Aseara am fost la Five feet apart si am scos aproape la fel de multe “aww”-uri ca pentru un catelus.

Emil Călinescu de la CinEmil.ro consideră ca acesta este tipul de dramă care ar trebui să atingă pe oricine

La cinci pasi de tine – Five Feet Apart, spun din start, este tipul de drama care ar trebui sa atinga pe oricine. Oricine poate ajunge in acea situatie, fie personal, fie indirect. Dupa ce am vazut filmul, mi-am dat seama ca ar trebui sa fiu multumit, fericit, ca nu am avut parte de asa ceva.

Florin de la Pălărisme.ro scrie despre filmul After

After este povestea unui fete care scapă de subjugarea mamei și își urmează instinctul, povestea unui băiat care învață ce este iubirea, o dramă psihologică transformată rapid într-un fiasco, deși a avut potențial. Cu toate acestea, vă recomand din suflet să vedeți acest film. Cum binele nu poate exista fără rău, nici filmele bune nu pot exista fără cele slabe, fail-urile cinematografice pe care le puteți folosi ca punct de comparație.

Tot Dan Romașcanu ne povestelte experiența sa în întalnirea cu filmul Lazzaro felice (2018) și începe lucrul la o listă de 77 de filme din deceniul 7

Din când în când, odată la câțiva ani, apare câte un film care nu prea seamănă cu nimic din ceea ce ai văzut ca cinefil pasionat. Este ceea ce se întâmplă cu ‘Lazarro felice’, filmul regizoarei Alice Rohrwacher. Un film special, deosebit, frumos – unul dintre acele filme după vizionarea cărora ai sentimentul că ți-ai făcut cunoștințe noi în personajele sale și, dacă nu ești prea cinic, că ai devenit ceva mai bun decât înainte de vizionare.
Deceniul 7 a fost cel mai interesant deceniu din cinemau. Nu cel mai revolutionar, nu cel mai capodopericos dar cel mai mijto moment de distilare a unor fasoane fandacsii si modudri de operare după toate revoluțiile culurale din anii 60.

În deceniul 7 se întâmplau multe lucruri bune și frumoase prin filme. De la Nouvelle vague si neo-realism pân la world cinema și de la porno pân la experimental toate chestiunile ”noi” cu un deceniu în urmă începeau să se așeze. Și nu se așezau rău. Fie că mainstream fie că horror fie că prin europa sau america latină sau chiar și în imperiul retard al americii filmele erau mai complexe. Mai curajoase.

Sebastian M. Ceolca de la filmsi.ro scrie despre Arctic

Astfel, „Arctic” e o întoarcere la o nevoie primară, aceea de a supraviețui, dar prin accentuarea importanței zgomotului fizic.

Anca Mureşan de la Agenda LiterNet realizează o mică listă cinematografică de vizionat în perioada de Paște

Zilele trecute mă întrebam dacă sărbătoarea de Paşti este la fel de mult reflectată în cinema ca sărbătoarea de Crăciun…şi iepuraşul de Paşti a primit un loc binemeritat pe marele ecran.

Iulia Dromereschi de la filme-carti.ro scrie despre The Sisters Brothers (2018), un film în opinia ei subevaluat

În ciuda poveștii uneori lente, filmul merită văzut (și ascultat!), mai pomenesc doar că infamul Comodor este nimeni altcineva decât Rutger Hauer. Poate așa vă veți urni să urmăriți unul dintre cele mai artistice western-uri din câte cunosc, un western-reflexie a lumii în schimbare și reflecție asupra celei care stă să piară.

Ionuț Mareș de la Ziarul Metropolis consideră că filmul rezultat este surprinzător

Rezultatul este, totuși, surprinzător: „The Sisters Brothers”, premiat pentru regie la Veneția anul trecut, este un western reușit, iar vizionarea sa pe un ecran mare de cinema poate stimula o reală plăcere cinefilă.

Under the Silver Lake are parte de ai multe opinii

Andrei Crăciun scrie pentru Ziarul Metropolis

E foarte posibil ca scenariștii să fi consumat, pe durat actului creator, substanțe interzise în cantități impresionante și de o calitate cel puțin discutabilă. Cu toate acestea, Under the Silver Lake mi-a plăcut, fiindcă i-am găsit o altă cheie de lectură: se parodiază masiv în cadrul său.

CineFiltru consideră că este un film care trebuie văzut

E hipnotizant, delicios vizual și provocator inclusiv la a doua sau a treia vizionare, cînd unele detalii devin mai clare. Plus pentru cele mai cringe scene de sex văzute în ultima vreme, oarecum simbolice pentru vremurile în care trăim.

Adriana Gionea scrie pentru Postmodern.ro

Nu îţi va lua mult până să îţi dai seama că adevărata miză nu mai este construirea unui scenariu de film noir, ci o satiră ce frizează cât se poate de calculat aberantul pentru a oglindi tentaţia superficialităţii în care se tot scaldă languros cultura pop americană, exportată în toată lumea.

Un film cu titlu lung precum Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile / Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic merită recenzii tratate pe larg.

Diana Duca 

Marturisesc ca Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile (nu injura titlul, e citatul judecatorului real ce l-a condamnat pe criminal) era unul dintre filmele pe care le asteptam cel mai mult in 2019. Nu m-a dezamagit. Din contra, mi-a placut foarte mult. Mi s-a parut inedita perspectiva in care este scris si regizat, cea a criminalului care a sustinut pana in ultimul moment ca este nevinovat. Cu siguranta este mult romantat fata de realitate, asta-i adevarat, dar mie mi s-a parut ca a transmis cu brio mesajul principal: aparentele insala.

Foxy de la Palarisme.ro

Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic este un film insensibil și crud pentru familiile victimelor, portretizând un criminal în serie drept un bărbat nevinovat și (uneori) lipsit de apărare, însă am putut să-l apreciez abia la final, după confruntarea dintre Zac Efron și Lily Collins, și secvențele post credits în care ne sunt arătate înregistrări cu adevăratul Ted Bundy. Scenele din film sunt copy-paste, de la primul gest până la ultimul cuvânt. O imagine în oglindă. Oricât de neverosimile par, cel puțin la prima vizionare, ele nu au fost create de echipa de producție a filmului. Sunt reale și te împing spre o întrebare interzisă, pe care îți este rușine să o iei în considerare: Dar dacă nu a fost el?

Carmen Florea de la filme-carti.ro

Regizorul Joe Berlinger prezintă în filmul său – Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic – întocmai modul în care s-au petrecut faptele, de la prima interacțiune a lui Ted cu Liz, la amploarea pe care a luat-o legătura dintre ei, denunțul ei anonim, dezumanizarea la care aproape ajunge și ea, salturile vesele ale lui Ted între diversele sale evadări, consecință a neglijenței autorităților, dar și vraja sub care a reușit criminalul să își țină nu numai victimele directe, pe cele colaterale, dar și publicul care ajunsese să savureze detaliile crimelor prezentate în timpul proceselor.

LazOrtansa scrie pe cefilmevad.blog despre filmul Adversarul

Filmele inspirate din realități ieșite din comun , nu prea pot avea un scenariu mai bun deoarece ,,viața bate filmul”. Pentru ca aceste filme să reziste criticilor, ele au nevoie de un foarte bun interpret asupra căruia să se focalizeze atenția spectatorilor. În rest e greu să realizezi ceva de calitate, dacă cineaștii nu se desprind de prezentarea seacă a faptelor . Din spusele regizoarei Nicole Garcia, filmul ,,Adversarul” a fost lucrat cu mare atenție, ajungând o operă în întregime de ficțiune.

Încheiem această săptămână cinefilă cu o întrebare inspirată de Ovidiu Eftimie prin articolul său:

Cinema-ul devine tot mai nefrecventabil

Tu unde preferi să vezi filmele cele mai interesante? La cinematograf sau acasă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.