Bună dimineața!
Săptămâna trecută Godzilla și Roketman au trezit copilul din fiecare dintre noi. Alte filme ne-au lărgit imaginația si ne-au bucurat cu poveștile frumoase pline de dragoste și suspans. Pentru că fiecare dintre noi merită să își amintească de perioada copilăriei, iată ce a scris blogosfera cinefilă săptămâna ce tocmai a trecut.
Adrian Solomon de la Filme recomandate analizează pe rând cele două filme Godzilla:
Godzilla 2014
Plin ochi de actori cu un imens talent actoricesc, filmul a reușit să echilibreze drama umană cu spectacolul distrugerii în masă provocată de desele lupte ale celor doi monștri, Godzilla și MUTO. De lăudat regia lui Gareth Edwards, care arătase că știe cum să regizeze un film cu monștrii în 2010, cu filmul intitulat simplu Monsters, un excelent exercițiu în monster-movie, un gen considerat extrem de rar în vest, existent doar în cultura asiatică, mai precis cea japoneză care scotea cu regularitate filme Godzilla.
Godzilla – King of the monsters 2019
Dacă primul Godzilla avea ca principală critică faptul că monstrul titular apărea doar mai bine de o oră în film și că se punea prea mult accent pe personajele umane și prea puțin pe confruntarea dintre Godzilla și cei doi MUTO, Godzilla: King of Monsters amplifică confruntările inter-titani, Godzilla și prietenii săi ocupând o bună bucată din timpul de rulare, dar, în mod ciudat, mereu ca vioară secundă pentru personajele umane, care s-au multiplicat de data asta și zău că reușesc să nu stârnească nici un dram de simpatie.
NiPeMi scrie și el despre Godzilla – King of the monsters
Și acum trec la partea suculentă, anume Titanii și luptele dintre ei. Ehe, aici filmul nu a dezamăgit, fiind exact ceea ce mi-am dorit.
Mediul înconjurător este doldora de monștri dintre cei mai diverși, în prim plan fiind cvartetul de legendă: Godzilla, King Ghidorah, Mothra și Rodan. Scenele de acțiune sunt spectaculoase, nivelul de distrugere provocat de Titani este colosal, dimensiunile monștrilor sunt astronomice, efectele speciale așa cum trebuie.
Nu laud excesiv efectele speciale pentru că, deși designul monștrilor este cu adevărat inspirat, paleta coloristică mi s-a părut cam îndoielnică. Prea mult gri, cenușiu, culori bolnăvicioase și fundal cam șters, iar luptele prea aveau loc în condiții neprielnice ochiului.
Radu Bordei de la IGN se declară mulțumit de film
Totuși, din fericire, dacă mergi la un film cu Godzilla, te duci să vezi cum acesta distruge tot în jur și se bate cu alte creaturi de aceeași categorie. Aici filmul nu dezamăgește. Nici nu mai contează povestea dintre scenele de luptă dintre giganți, mitologia pe alocuri fără niciun sens, totul se uită când Godzilla e pe ecran și spulberă tot.
Cătălin Bălău de la Movienews observă scenariul cam fad din Godzilla – King of the monsters
Per ansamblu, neavând parte de un plot device complex, ecranizarea oferă foarte multă acțiune, îndrăznesc să spun că în mare parte e de bună calitate. Am apreciat, de exemplu, modul în care a fost structurată. Avem acțiune la nivel “epic” cu cadre “macro” centrate pe monștrii, dar în același timp acțiunea se mută la un nivel “micro”, mai uman, cu oameni care se văd implicați în luptă și încercând să scape sau să se implice cu speranța că prezența lor poate influența o luptă între doi coloși.
Angela Alexandru de la CineAmator studiaza din punct de vedere tehnic Godzilla: King of the monsters
Cu un efort notabil in creionarea Titanilor, cu un CGI exceptional, „Godzilla: King of Monsters” reueste sa fie o productie fara hoas, desi este un disaster movie cu tot ce inseamna zgomote si fuga pentru supravietuire. Asa ca, de fiecare data cand vei crede ca ai gasit scena(ele) la care sa comentezi, mai bine relaxeaza-te si bucura-te de spectacol, ca doar privesti un blockbuster cu tot ce inseamna aceasta definite.
Brothers Reviews analizează și ei blockbusterul săptămânii:
Asadar, Godzilla: King of the Monsters este un film ce promite sa fie spectaculos, reuseste acest lucru, dar scade din cauza scenariului mediocru. Vizual reuseste sa aduca ceva nou in categoria filmelor de genul si anume, o perioada buna de timp in care il avem pe Godzilla in actiune si se ridica la nivelul asteptat.
Dan Romascanu de la Filme-cărți scrie despre filmul Les amants du Pont-Neuf (1991)
Rezultatul este spectaculos în acest film, în care exuberanța sărbătorilor oficiale rezonează cu emoțiile îndrăgostiților, în care Parisul gunoaielor și al sărăciei pare a se încadra armonic Parisul turiștilor. Denis Lavant și Juliette Binoche realizează două dintre cele mai bune roluri ale carierelor lor, sunt sinceri, vulnerabili și autentici în posturile îndrăgostiților loviți de viață care își găsesc sprijinul unul în celălalt căci altfel s-ar prăbuși în abis. Recomand cu căldură acest film care mie mi-a plăcut enorm.
NiPeMI continuă seria Top AFI 100 cu locul 078 – Modern times
Modern times este capodopera, sau una dintre ele, ce poartă semnătura inconfundabilului Charlie Chaplin.
Nu știu dacă mai este cazul să o afirm și eu, dar Charlie Chaplin a fost și va rămâne un geniu inegalabil în domeniul său, iar Modern times este o dovadă incontestabilă a acestui fapt.
Charlie Chaplin a scris, regizat, produs, jucat, editat Modern times, ba chiar a și compus muzica, iar piesa de rezistență, Smile, este una senzațională, trebuie să fii rău-voitor să nu îți placă.
Filmul este pe vecie relevant, deși realizat acum mai bine de 80 de ani, dacă ar fi modernizat doar prin colorare, nici nu ți-ai da seama că face referire la o epocă de mult apusă, pentru că mesajele transmise de film sunt mai valabile ca oricând.
Diana Duca scrie despre comedia frantuzească Cyrano, mon amour
Atmosfera a la Caragiale e pur si simplu captivanta si foarte bine dozata: daca la inceput Edmond pare un trantor romantic, personajul se dezvolta pe masura ce trece printr-o serie de ghinioane iar in final devine, daca nu mai inspirat (caci toata inspiratia e de fapt relatarea unei povesti reale), macar mai indraznet si mai constient de valoarea sa si a celor din jur si de modul cum poate monetiza aceste resurse.
Raluca Garbea de la Star Filme scrie despre Rocketman
Rocketman este ca un spectacol muzical pregătit ca pentru Broadway. Filmul beneficiază de cântece şi coregrafii magnifice, acompaniate de momente de reflecţie. Muzica realizată de Elton şi Bernie este folosită exact cum trebuie pentru a transmite mesajul corect al filmului.
Vlad Zotta de la Movienews analizează filmul biografic
Rocketman este un film despre căutare, libertate, iubire și curaj. Am ieșit din sala de cinema oarecum în pași de dans, fredonând melodiile lui și cuprins de o stare pe care cu greu pot să o descriu. Elton John în film se prezintă ca un om care a încercat tot ce și-a dorit, de la droguri, sex, medicamente, mâncare și băutură. Și nu a găsit ce cauta până când nu a avut parte, de fapt, de iubire necondiționată.
Diana Duca apreciază latura emoțională a filmului Rocketman
In schimb, accentul cade foarte mult pe latura emotionala a cantaretului, profund influentata de parintii lui. Dincolo de a fi un film despre viata unei vedete, este un film despre cum lipsa iubirii din timpul copilariei poate produce carente in viata unui adult. Despre the rise and fall of a legend, din cauza imploziei emotionale. Si finalul este aur curat: pentru ca filmul se termina cu victoria lui Elton John asupra propriei tendinte de autosabotaj.
Marin Apostol scrie pe Blog de cinema despre Rocketman
Rocketman e genul de musical biografic care pare făcut la comandă. Fără nicio intenție de a-l face mai bine înțeles pe eroul său și fără vreo urmă de originalitate, scenaristul Lee Hall încearcă să bifeze toate momentele importante din viața lui Reginald Kenneth Dwight în drumul său spre a deveni acel Elton John pe care-l știm azi.
Sunt totuși câteva elemente care fac acest film vizionabil și te conving să nu părăsești sala de cinema înainte de final.
Ana Marin scrie despre Rocketman pe Cinemil
Plin de intermezzo-uri, vei afla că genialitatea creativă a cântărețului i-a adus o bursă de studii la unul dintre cele mai prestigioase institute muzicale din Marea Britanie. Acest lucru transformându-l pe Elton John într-un „protégé”. Este o poveste cu final fericit, însă cu multe hop-uri, criză, prietenie trainică de zeci de ani, geniul muzical creativ și multă multă singurătate și tristețe.
Rolul principal este jucat și cântat magistral de către Taron Egerton. Îl știi din Kingsman I și II, Eddie the Eagle, și i-ai auzit vocea în Sing. De ce am folosit un cuvânt așa de mare pentru a îi descrie perfomanța? Pentru că deși rolul este unul dificil emoțional – Elton a fost dependent de droguri, sex și alcool – Egerton îl joacă extrem de bine. De la depresia și accesele de furie, la scenele pasionale, la înfruntările cu mama sa – vei vedea un copil și apoi un tânăr care și-a dorit un singur lucru: să fie iubit.
Din Filme scrie despre filmul Guvernul Copiilor
Filmul invită 100 de copii să își imagineze cum ar arăta România peste 100 de ani, dacă ei ar conduce ministerele și ar forma un Guvern al viitorului. Potrivit viziunii lor, unele dintre cele mai mari defecte ale societăților de astăzi sunt poluarea, defrișarea pădurilor, depresia, războaiele, dar și obsesia adulților de a face bani. Protagoniștii vin cu soluții urgente, dar și cu viziuni creative care ar putea fi o reală sursă de inspirație pentru decidenții și adulții din zilele noastre.
„Singură la nunta mea”/ „Seule à mon mariage” este un film analizat de Bogdan Balla de la Film Menu
Filmul de debut al Martei Bergman propune o explorare a alienării unei mame singure dintr-o comunitate romă săracă.
„Seule à mon mariage” e îmbrăcat într-un discurs feminist care abordează problema rolului stereotip al femeii, de pildă, în secvențele din sediul firmei de matrimoniale, unde femeile analizează compatibilitatea dintre zodii și caută cele mai bune unghiuri pentru pozele pe care ar trebui să le vadă bărbații, situație prin care trece cu stânjeneală și Pamela. În același timp se detaliază ambiția unei femei rome crescută în sărăcie de a lupta cu barierele analfabetismului, adaptarea la un context social vestic și ruperea de familie.
Dan Romascanu de la Filme-cărți scrie despre Fantomele groazei: Death and the Maiden (1994)
Imaginea filmului, cu prezența apei, care joacă în multe filme ale lui Polanski rol de decor și de creare a atmosferei. Acțiunea filmului începe pe o ploaie torențială și se termină pe o faleză înaltă, la baza căreia se sparg valurile oceanului. Intensitatea jocului actorilor, în special al lui Sigourney Weaver. Muzica lui Franz Schubert.
Adrian Solomon de la Filme recomandate scrie despre producția Netflix See you yesterday
Debutantul Stefon Bristol, discipol a lui Spike Lee, regizează acest filmuleț șarmant, cu o mână atât de sigură încât ai zice că face acest lucru de o viață întreagă. Acesta are curajul să combine un element SF cu realitățile sociale americane cotidiene, împrăștiind pe ici umor pe colo dramă în cantități atent dozate încât să nu o dea în nici o extremă.
Daniel Iftene scrie pe Press One despre filmul de pe Netflix „Joy” (Austria, 2018)
Într-o încăpere mizeră din Nigeria, o femeie se pregătește pentru călătoria pe care urmează s-o facă în Europa, unde speră să o aștepte un viitor mai bun. Un vraci african taie o găină pentru ritualul voodoo fără de care nimeni nu s-ar porni pe acest drum. Un ritual care să o protejeze pe tânără de relele care s-ar putea abate asupra ei: agresiune, raidurile poliției sau deportare.
Iulian Fira analizează filmul Funny Girl din anii ’60 în antiteză cu A star is born de anul trecut
Plăcutul şoc pe care l-a avut generaţia noastră constatând ce potenţial actoricesc a relevat Lady Gaga în
A Star Is Born trebuie să fi fost înzecit pentru oamenii anilor ’60 descoperind-o pe Barbra Streisand în
Funny Girl.
Ca şi în cazul partenerei de ecran a lui Bradley Cooper, nici Barbra Streisand nu este vreo frumuseţe absolută, însă are o figură inubliabilă şi o voce desăvârşită, pe care o pune în valoare împreună cu o etalare de calităţi actoriceşti incredibile.
Cinefiltru considera filmul Extremely Wicked, Shockingly Evil & Vile: Extrem de monoton
Să faci un film despre Ted Bundy e complicat, pentru că oricît de fascinant a fost în perioada respectivă, e greu să nu fie plictisitor astăzi – doar dacă nu cumva vorbim despre Lars von Trier și felul în care tratează ideea criminalului în serie, vezi The House That Jack Built. Mai mult, să-l pui pe Zac Efron să-l interpreteze poate fi de la dezastru în jos. Din fericire, acest Justin Bieber al industriei cinematografice își scoate colții de actor. Filmul, însă, nu.
Diana Duca scrie despre Booksmart
Mai mult decat un film cu adolescenti, Booksmart e un film despre perspective si aparente, despre evolutie personala si emotionala, despre prietenie si testul timpului, despre varietate si faptul ca fiecare defineste succesul intr-un mod diferit. Si in ciuda faptului ca 90% din distributie interpreteaza liceeni, mie mi s-a parut un film foarte matur, ce abordeaza tema distractiei cu seriozitate (si asta e de bine!).
Marius Oliviu scrie pe Ce filme văd despre Il primo re
O reinterpretare în cheie istorică mai puțin livrescă a mitului fondator al Romei,
Il primo re se abate de la standardele clasice ale filmului istoric. Eroul nu e chiar erou, după cum nici antagonistul nu e foarte evident – cel puţin în prima parte.
Ce vorbesc actorii din Romulus & Remus este o proto-latină, un limbaj reconstituit de un grup de semiologi după artefactele rămase din mormintele datate în anii 800 înainte de Christos, când se presupune că au trăit fondatorii Romei.
Alexandru Ion a furat startul și a fost la cinema să vadă Detective Pikachu înaintea tuturor
În timp ce multă lume aștepta cu sufletul la gură o ecranizare desprinsă din anime-uri, în care Ash și Pikachu să prindă viață alături de Echipa Rachetă și de restul personajelor, decizia celor de la Warner Bros. de a gândi o lume cu totul nouă n-a fost chiar pe placul fanilor; asta, plus faptul că au venit cu un Pikachu vorbitor de limbă engleză și cu vocea lui Ryan Reynolds care ar fi fost mai potrivită (la o primă vedere) pentru un film Pokémon Rated R. Dar astea sunt doar prejudecăți distante de ceea ce reușește să semnifice (după părerea mea) Detective Pikachu. Atenție la faptul că articolul ăsta va conține, pe mai departe, mid-spoilers pentru film. Adică nu-s spoilere importante, nu dezvălui nimic din poveste, dar îți ofer niște informații despre modul în care e conturată lumea de acolo.