Blogosfera cinefilă: 6 – 12 mai 2019

Salut. Blogosfera cinefilă a fost timidă în această săptămână oarecum lipsită de blockbustere, însă extrem diversă în filme. Am ales pentru tine cele mai interesante recenzii din ultima săptămână.

Marius Oliviu de la Ce filme văd ne povestește despre filmul Cold Pursuit

Cel mai recent film cu Liam Neeson, Cold Pursuit este un remake după Kraftidioten – un film norvegian din 2014 cu Stellan Skarsgård, care a rulat și la TIFF. Numele vedetei irlandeze pe afiș ar fi garanția succesului financiar după o rețetă deja probată.

Partitura nu îi pune probleme lui Liam Neeson, care merge pe calea sigură bătută în seria Taken. Până și trailerul filmului seamănă izbitor cu cel al norvegianului original. Ce se pierde este umorul negru, în remake rămânând unul sec, mult mai ușor digerabil.

Dan Romascanu de la Filme-Cărți a abordat un film clasic, făcut de un Hitchcock înainte de Hitchcock: Rich and Strange (1931)

Din perspectiva celor aproape nouă decenii de la filmarea și lansarea sa, ‘Rich and Strange’ (titlul englez) sau ‘East of Shanghai’ (titlul american) este un film atipic în cariera lui Alfred Hitchcock. Este unul dintre puținele sale filme în care elementul de thriller este secundar, producția aparțînând mai degrabă genului de intrigă romantică în combinație cu filmele de călătorie cu tentă exotic-orientalistă. Dacă însă privim cu atenție filmul în contextul perioadei in care a fost realizat, înțelegem că este vorba despre căutările unui regizor tânăr și foarte talentat, care explora diferite genuri cinematografice, experimenta și inventa pe platourile de filmare, și trăia împreună cu întreaga industrie cinematografică a acelor timpuri tranziția de la filmul mut la filmul vorbit.

Anca Hromadnik analizează pe Din Filme o producție cu o tematică istorică sensibilă, Căpitanul

Construit pe baza unei documentări asidue şi fidel realităţii – scenele au fost refăcute conform informaţiilor din arhive, majoritatea dialogurilor la fel – „Căpitanul“ rămâne unul dintre titlurile de referinţă din rândul filmelor despre al doilea RM, despre nazism, despre Holocaust. Adevăratul Willi Herold şi şase dintre complicii săi au fost executaţi cu ghilotina pe 14 noiembrie 1946, în închisoarea din Wolfenbüttel, cunoscută ca loc de lichidare al prizonierilor Gestapoului.

NiPeMi se dezlănțuie în vorbe despre filmul The Hustle, precum ar intra Rebel Wilson în scenă:

Filmul este un remake al lui Dirty rotten scoundrels din anul 1988 și le are în rolurile principalele pe Anne Hathaway și Rebel Wilson.

Probabil și actrițele și-au dat seama în ce scursură au acceptat să joace încât nici măcar nu le apar numele în capul listei cu distribuția, ba mai mult, Rebel Wilson intră la Și alții.

Dar hai să spunem că pisica blândă zgârie rău. Diana Duca scrie și ea despre filmul intrat vineri in cinema.

Anne Hathaway si Rebel Wilson sunt ca soarecele si pisica in The Hustle si, crede-ma, asta e un motiv suficient sa mergi la Cinema City si sa te tii de burta in timp ce hahai nu foarte delicat. Nu-i nimic, nici Rebel Wilson nu e vreo domnita crescuta la pension.

Dan Romascanu de la Filme-Cărți a scris despre o familie nu atât de tradițională: Shoplifters

‘Shoplifters’ al regizorului japonez Hirokazu Koreeda își derutează spectatorii pentru o bună parte a duratei filmului. Timp de vreo trei sferturi din timpul proiecției ni se pare că avem de-a face cu o dramă de familie care se petrece în mediul păturilor sărace într-o metropolă japoneză contemporană.

Tonul filmului este generos și optimist și în felul acesta este subliminat un mesaj pe care, după vizionare, îl putem găși șocant. Mi-a plăcut realizarea, jocul actorilor, viziunea unei alte Japonii decât cea pe care o cunosc turiștii sau cei care vizionează majoritatea filmelor japoneze.

Și dacă tot am ajuns să vorbim despre filme asiatice, Marius Oliviu de la Ce filme văd ne arată că și chinezii fac SF-uri. Și filmul The Wandering Earth nu sună deloc rău cu această idee.

Și, de când au reintrat în cursa spațială, se pare că au tupeu și le fac chiar bine. E clar din star că o să asiști la ceva epopeic: pe ecran apar câteva logo-uri de studiouri comuniste, apoi Alibaba Pictures și Neftlix, care n-a ratat ocazia să-l cumpere. Premiza este una plauzibilă: acțiunea se derulează în cursul unui proiect epopeic din viitorul apropiat.

Ana Marin scrie la Cinemil despre filmul Extrem de pervers socant de violent si diabolic:

Și dacă vei reuși să te detașezi și să asiști la o parte din istoria Americii moderne – filmul este unul foarte bun, iar Efron este un actor complet care face un rol de excepție în pielea fermecătorului Ted Bundy. Ca intodeauna, cronicile mele nu îți povestesc nimic din film pentru a nu îți strica plăcerea vizionării – și iti recomand să vezi Extrem de pervers socant de violent si diabolic chiar daca nu esti pasionat de criminalii in serie sau de lung-metrajele psihologice. Vei gasi filmul șocant de fascinant.

Dan Romascanu de la Filme-Cărți prezintă Un puzzle neterminat: Moon Hotel Kabul (2018)

‘Moon Hotel Kabul’ este prima încercare a cinematografiei românești în această direcție. O temă fascinantă. Deși doar primele secvențe din film se petrec în Afganistan, țara din Asia, viața și moartea de acolo, sunt prezente în tot restul filmului regizoarei Anca Damian.

NiPeMi analizează la sânge filmul Spartacus, „dar nu măgăria din 2010, ci clasicul din 1960“.

Spartacus este un film bun, care captează atmosfera acelei perioade tumultoase și pline fapte reprobabile pentru umanitate, dar componenta politică predomină și ar putea descuraja multe persoane să îl urmărească și, revin la comparația cu Ben-Hur, nu mi se pare că merită atâtea acolade și laude.

Anca Hromadnik de la Din filme face o incursiune într-un western ceva mai neobisnuit:

„The Sisters Brothers“ ar putea fi redus la un film western, cu doi asasini notorii în rol principal, a căror misiune este să-i găsească pe John Morris şi Herman Kermit Warm, care s-au „împrietenit“ pentru a căuta împreună aur. Cum vede însă Jacques Audiard ideea filmului, ce structură a avut în minte, ce model, după ce a citit cartea şi a trecut la scrierea scenariului? Surprinzător, răspunsul nu este western-ul, ci… basmul.

Dan Romascanu de la Filme-Cărți se întoarce cu o producție ceva mai greu de definit:

‘Der Stand der Dinge’ (titlul englez este ‘The State of Things’) este un film cât se poate de reprezentativ, care include multe dintre caracteristicile care constituie farmecul și interesul filmelor lui Wenders, dar și unele dintre elementele care fac dificile filmele lui. Cu alte cuvinte, găsim aici și motivele pentru care mulți îl iubim, dar și cele pentru care unora nu le place Wenders.

Marius Oliviu de la Ce filme văd scrie și despre Under the Silver Lake:

Am făcut spoilerul ăsta pentru că filmul o satiră cu elemente noir, nu o acţiune pe care să o iei ca atare. Nu prin acțiune se remarcă, desi te face curios la început, după care îl urmărești numai ca să vezi până unde va ajunge, fiindcă ti-e clar că amestecul de parodie și (auto)ironie nu face altceva decât să complice situatia.

Under the Silver Lake poate părea la suprafaţă doar o comedioară cu accente de thriller, dar e genul de film care va crește în timp. Pe masură ce simbolurile prezentate vor fi preluate tot mai insistent de altii și se vor demonetiza, Sub lacul de argint poate deveni chiar un film-cult.

NiPeMi analizează filmul Brightburn care a apărut la noi cu două săptămâni înaintea americanilor.

Brightburn, inapt tradus la noi drept Focviu, deși titlul este numele orașului în care se petrece acțiunea, se ia în coarne cu premisa lui Superman, dar în loc să toarne din borcanul cu miere, îl nimerește pe cel cu vitriol.

După cum v-ați dat seama, Brightburn ne arată cum ar decurge acțiunea dacă Superman nu ar fi fost bunul samaritean, ci un spirit bacovian cu moartea-n sânge și chef de eradicat respirație pământeană.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Escort Mersin

«

www.ankaraup.com

«

eskişehir eskort

«

olgun

«

escort adana

«

adanaescortselen.com

«

eskort bayan

«

www.adanaescortlinda.com

«
Wordpress Temaları