Blogosfera cinefilă: 8-14 aprilie 2019

Bună dimineața! Cinefili eclectici ne putem numi în ultima săptămână. Filme de toate gusturile și culorile au fost vizionate și analizate. O fi fost ploaia de vină? Mulți spun că da, însă filmele vizionate după ploaie se enumără. Iată ce recenzii interesante au mai scris colegii nostri cinefili:

Emil Călinescu de la Cinemil:

Cimitirul Animalelor este considerata una dintre cele mai infricosatoare carti scrise de Stephen King. Autor care, sa ne intelegem, a scris (si inca scrie!) o gramada de carti, inclusiv carti horror. Unii au caracterizat-o pe aceasta ca fiind „o carte de care si autorul ei s-ar inspaimanta”.

Angela Alexandru de la CineAmator:

“Pet Sematary” exploreaza un teritoriu terifiant, materialul sursa desi modificat, ramanand o baza senzationala pentru a speria cu minim de efort. Un film care isi asuma niste stereotirpuri ale genului, dar o productie eficienta cand vine vorba sa sperie, fara sa apeleze la artificii ieftine. Ridica niste semne de intrebare privind moralitatea si viata de dupa moarte, iar regizorii se incapataneaza sa lucreze cu un scenariu care iti intra pe sub piele cu o atmosfea ciudata redata de locatii (padurea este intentionat artificiala, ceata, lumini albastre). Plus ca si machiajul este unul eficient, atat in cazul pisicii (aproape groteasca), cat si in al celui pentru personaje.

NiPeMi:

Practic, The kid who would be king este o reinterpretare modernizată a legendei regelui Arthur și ai săi cavaleri ai mesei rotunde, dar cu acțiunea plasată într-o Anglie contemporană aflată într-o stare avansată de dezbinare politică și socială.

Sorin Minca de la IGN.com:

Ar fi putut să fie mai bun, un pic mai lung, mai puțin grăbit pe anumite fire narative. Dar nu poți nega distracția pe care o oferă. Noul Hellboy nu este pe gustul tuturor și nici nu intenționează să fie. Dacă ești fan al genului action-horror comiți un păcat capital dacă îl ratezi.
Ștefan Apostol de la MovieNews:
În timp ce prima jumătate a filmului este punctată cu o mulțime de vrăjitorii și glume, cea de-a doua jumătate oferă promisiunea de plot mai serios și mai spre horror. Odată ce iadul se deschide și apar o gamă largă de demoni și monștri, regizorul și producătorii nu se dau la o parte când vine vorba de masacru, pe măsură ce oamenii sunt rupți în jumătate și decapitați, iar iubitorii filmelor de groază se vor bucura de aceste scene.
Cristina Mitrea de la 4arte:
Îl mai țineți minte pe Hellboy, un monstru roșiatic, parțial diavol, parțial uman, care își tot pilea coarnele ca să se integreze cât mai bine printre oameni (deși coada diavolească îi atârnă liberă în afara pantalonilor)? După aparițiile din 2004 și 2008, Drăcimea-sa revine pe marile ecrane în 2019, în filmul de acțiune fantasy „Hellboy” (SUA, 2019).

Deși se numește la fel ca pelicula din 2004, nu e vorba de un remake, cum s-ar putea crede, ci de un reboot. Cu alte cuvinte, personajele și povestea sunt recreate de la zero, dar, conform criticilor americani cel puțin, pierzând în consistență și umor.

NiPeMi:

Un singur lucru bun am de spus despre film, undeva, adânc îngropat, dar adânc de tot, aproape de centrul Pământului, se află un imens potențial neexplorat pentru că secvențele de acțiune sunt cât de cât interesante și anumite concepte și design-uri de creaturi chiar inovatoare și pline de imaginație care mi-au adus aminte de Guillermo del Toro.

Iulian Fira:

Trei sferturi din durata sa, La passion de Jeanne d’Arc nu este decât o suită de prim-planuri. Însă măiestria modului cum sunt filmate si claritatea de cristal a trăirilor transformă aceasta sintaxă într-o dramă profunda şi de-a dreptul palpitantă. Asaltul întregului aparat clerical şi juridic asupra unei sărmane fete analfabete, care le ţine piept prin puterea credinţei, dar şi a logicii are ceva din acea imagine antologica, în care o siluetă umană îmbracată în alb ţine în loc o divizie de tancuri.

Emil Călinescu de la Cinemil:

De cealalta parte a justitiei – Dragged Across Concrete nu este un film politist, ci este un film cu si despre politisti. Nu este un film cu buni si cu rai, nu este un film unde tii cu adevarat cu cineva, ci este un film despre limite si despre cat de mult poti si trebuie sa depasesti aceste limite. Despre cat de mult poti trece dincolo … (de lege, de morala …)

De cealalta parte a justitiei – Dragged Across Concrete nu este un film pentru toata lumea, dar tare m-as bucura sa mai fie persoane care sa aprecieze acest gen de filme. Pentru mine, De cealalta parte a justitiei – Dragged Across Concrete este o bijuterie si inca una rara. Uitandu-ma in jur si la ce urmeaza sa apara, as putea spune ca este un film UNIC, (macar) in peisajul cinematografic al anului 2019.

Silviu Tănase de la Movienews:

E greu să vorbesc despre povestea filmului pentru că la baza ei este ceva ce am mai văzut, furt dintr-o bancă şi un stand off, însă felul în care este prezentată toată situaţia, toată acţiunea, este unul foarte încet, există o creştere progresivă până la un punct culminant, iar noi ca spectatori suntem parte a unei acţiuni în derulare despre care ştim minimul. Doar observăm. De aceea nu pot să intru în poveste, pentru că este făcută în aşa fel încât trebuie să fie văzută şi chiar dacă, se simte uneori înceată sau pare să nu ducă nicăieri, fiind un film de două ore jumătate, răsplata este pe măsura aşteptării. Iar cum ziceam mai sus, filmul poate să fie o critică a societăţii sau chiar a filmelor cu poliţişti şi acţiune, sau ideea în sine. Prezintă mai multe subiecte într-o formă foarte brută, violentă, comportamentul poliţiei chiar şi al societaţii prin nişte personaje desprinse din realitate însă nearanjate pentru marele ecran.

NiPeMi:

A night at the opera este, după mulți critici, cireașa de pe tortul carierei fraților Marx (Groucho, Chico și Harpo).[…]

A night at the opera este un film simplu, direct, nepătat de agende politice, sociale, religioase sau toate la un loc, nu te așteaptă la colț să-ți dea în moalele capului cu câte-un #metoo, #youtoo sau #youhoo, știe ce este și urmează cu sfințenie linia pe care a trasat-o.

Dan Romascanu de la Filme-Cărți:
Mi-am zis că un film cu un titlu atât de oribil are potențial să ascundă ceva special. Al doilea este prezența în rolul principal a lui Mel Gibson, unul dintre personajele celebre și controversate ale lumii cinematografiei, spirit independent (lucrează sistematic în afara marilor studiouri americane), dar și posesor al unei imagini publice negative, pătate de ieșiri cu iz de violență și rasism. Alegerea lui S. Craig Zahler, care a scris și scenariul, este atât de potrivită, încât nu pot decât să suspectez că povestea și rolul au fost create pentru Gibson sau avându-l pe acesta în gând.

Mel Gibson folosește din plin distribuirea reușită pentru a crea unul dintre cele mai bune roluri ale sale, cel puțin din cele pe care mi le amintesc.

Danile Răzvan de la GeekLife:

The Silence-În primele 20 de minute am zis că o să fie un film super și eram pregătit să-l laud grav și să ridic în slăvi Netflix pentru încă un film reușit. The Silence însă dezamăgește.

NiPeMi:

O ființă marină destul de corpolentă și care arată ciudat și groaznic își face apariția din adâncurile apelor și începe să provoace haos în Japonia. Nici nu m-am prins la început că ar fi vorba de Godzilla, am crezut că este un adversar al lui cu care se va lupta. […]

Filmul este în primul rând o satiră la adresa clasei politice japoneze și nu numai, incapabilă să reacționeze rapid la situații de criză neașteptate, mare parte din film constând în ședințe peste ședințe, discuții peste discuii, aruncarea pisicii moarte de la unul la altul, fiecare căutând să scape cu sushi-ul proaspăt din această mare încurcătură.

Alexandru Ion de la Malaezu.ro – Trei filme de văzut weekendul ăsta pe Netflix:

Aveam ceva planuri pentru weekendul ăsta, dar după ce m-am uitat pe geam am sfârșit în vârful patului, apăsând cu încredere play la nu mai puțin de trei filme pe Netflix. Filme recente, lansate în luna aprilie, toate originale Netflix. Nu sunt cele mai spectaculoase producții pe care le-ai putea urmări, dar nici n-o să regreți c-ai petrecut 90 (x3) de minute făcând treaba asta.

Cristina Mitrea de la 4arte:

„Leto/O vară rock’n’roll”, cel mai recent film al controversatului regizor rus Kirill Serebrennikov, aruncă o privire romanțată asupra unor simboluri ale muzicii rock sovietice, trupele Zoopark și Kino. Accentul cade pe relația dintre Mike Vassilievici, liderul primei trupe și mai tânărul Viktor Tsoy, cel care, sub influența lui Mike, a devenit celebru ca lider al trupei Kino, iar piesele lui (deși el a murit într-un accident la 28 de ani) au rămas bătute în cuie în amintirea rușilor.

Simona Stefana Stoica de la Pălărisme:

Solomon. Hercule. Atlas. Zeus. Ahile. Mercur. Ei sunt eroii legendari care alcătuiesc inițialele celui mai atipic și simpatic erou DC, obișnuit (mai nou) să fie exploatat pentru cunoștințele sale vaste de muzică (singurul adversar pe măsură ar putea să fie Star-Lord), atunci când nu este asaltat cu întrebări despre numele său „original”, de debut: Captain Marvel. Conflictele legate de trademark au dispărut în anii ’70, iar Shazam! a revenit în atenția publicului după o pauză îndelungată, pregătit să își impresioneze fanii cu puterile sale de atragere și manipulare a electricității.

Angela Alexandru de la CineAmator:

Pentru audienta tanara filmul va fi un roller coaster de aventuri, iar pentru cei mai maturi dintre noi, poate o doza de nostalgie. Eu am recnoscut multe dinre momentele care ma faceau sa simt ca iau parte la ceva special in filmele din anii 90. Plus ca si vibe-ul de Power Rangers – nu intamplator sau fortat – nu este chiar de ici colo. Faptul ca mai vedem si ceva atmosfera de sarbatoare, ca actiunea are loc de Craciun (parca facut special de pus in vitrina festiva), ai putea spune ca s-a scris un sleeper-hit al sezonului de iarna. Iar cu multele trimiteri pop-culture, filmul cu siguranta ca isi dozeaza intentionat acea nota melancolica de a te castiga (vezi Big, Rocky, Gremlings). Parca si efectele speciale sunt cumva rudimentare, ca tot vorbim de 90s – un CGI poate intentionat asa ieftin (cel putin in cazul creaturilor care apar). Ca scene de lupta si infruntari se vede ca s-a insistat pe o dinamica buna.

Andra Costa de la Blogu’ lu’ Andra

Tot la capitolul personaje și actori, vreau să vă spun că Billy Batso zici că era fratele geamăn al Ariei Stark. Și pentru că nu vreau să mă credeți pe cuvânt, iată dovada:

Acuma ziceți voi că nu seamănă…

Trecând la chestii mai tehnice, unele efecte și cadre sunt foarte fain făcute. Preferatul meu este momentul în care Billy sare de pe acoperiș și este lovit de fulger. Nu pot să vă explic mai multe pentru că nu vreau să vă dau spoilere. Mai bine mergeți la cinema și vedeți :D.

Emil Călinescu de la Cinemil:

Sefa a intrat la apa – Little nu este, desi din randurile de mai sus s-ar intelege un pic asta, un film prost. Nicidecum. Este doar o idee buna aplicata prost si un film gresit marketat. Nu este enervant, este bine interpretat, nu are fracturi logice majore, nu are greseli flagrante de regie. Nu are lucruri cu adevarat gresite. O da-n bara la principalele sale puncte forte, dar nu este nici pe departe cel mai rau lucru pe care l-ai vazut ori pe care-l poti vedea in perioada asta in cinematografe. Unii, in functie de stare, s-ar putea sa-l aprecieze. In special cei care au sefi naspa si care se vor bucura, pe alocuri, de ceea ce pateste Sefa.

Anca Rusu de la FilmSi – TOP 10 filme pentru adolescenţi de văzut în 2019:

Anul 2019 ne aduce o mulțime de filme reușite dedicate adolescenților. Avem ocazia să ne bucurăm de prima iubire, să descoperim valorea prieteniei, să suferim și să ne maturizăm alături de protagoniștii filmelor noastre preferate. Nici supereroii nu lipsesc din acest top, pentru că adolescența este adesea perioada în care te simți cu adevărat invincibil.

NiPeMi:

Missing link nu duce lipsă nici de aventură și, fără să exagerez, spre final am avut parte de una dintre cele mai tensionate și incitante scene la înălțime (și când zic înălțime, nu glumesc, suntem tocmai în vârful munților Himalaya). Chiar dacă știam că nimic rău nu se va întâmpla, asta nu a știrbit din teroarea generată de acea situație amenințătoare pentru personaje petrecută la înălțimi amețitoare.

Deși o banală aventură la suprafață, Missing link este mai mult de atât, că doar nu ne dădea Laika un simplu film, fără mesaje care să te pună pe gânduri cu privire la problemele integrării într-o societate tot mai departe de normal, la fuga după material și superficialitate, la îndepărtarea implacabilă de valorile care contează și care ne fac oameni și exemplele pot continua.

Cosmin Milchis de la Facem Film:

Steven Soderbergh ne aduce High Flying Bird, o dramă sportivă trasă în întregime pe un iPhone, iar rezultatul este unul din cele mai bune filme originale Netflix de până acum.

Jovi Ene de la Filme-Cărți:

”The Boys Are Back” este o dramă de familie, care vrea să ne dovedescă un lucru care trebuie mereu (din nou) dovedit: că și bărbații pot asigura cumva educația copiilor, pot reuși să îi crească atent și cu rezultate bune. Vor fi haotici, e clar, dar și bărbații pot fi „mame” reușite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Escort Mersin

«

www.ankaraup.com

«

eskişehir eskort

«

olgun

«

escort adana

«

adanaescortselen.com

«

eskort bayan

«

www.adanaescortlinda.com

«
Wordpress Temaları