Bună dimineața! Hai să ne trezim în altă viață. Cam așa mă duce cu gândul selecția cinefilă din săptămâna anterioară. Blogosfera de profil a abordat o mulțime de titluri care sunt menite într-un fel sau altul să schimbe lumea. Așadar… care ți se pare exemplul cel mai elocvent? Lume nouă, lume veche? Crezi că filmele au puterea de a schimba lumea?
Anca Hromadnik scrie pe Din filme despre filmul italian Nopți magice
„Nopți magice“ pune în contrast, în cheie comică, o lume nouă şi o lume veche. Luciano, Antonino şi Eugenia sunt mai mult decât trei scenarişti doritori de succes, ei sunt trei oameni cu idei personale despre film, dar mai ales cu o viaţă personală. Exploatarea palierului privat în filmul „Nopți magice“ are scopul de a stârni empatie în rândul spectatorilor, de a-i apropia pe protagonişti, fie ei tineri sau bătrâni. Şi, dacă mai e ceva care să lege cele două lumi, în afară de tema filmului, e un detaliu „medicamentos“: pentru a supravieţui, e nevoie de multe pastile, de o pilulă magică.
Ionuţ Mareş de la Ziarul Metropolis recomandă filmele Saf și Nopți magice
Iubitorii de cinema realist au la dispoziţie în cinematografe filmul „Saf”, regizat de turcul Ali Vatansever, o coproducţie Turcia-România-Germania. Pasionaţii de un cinema-fantezie pot alege „Nopţi magice”, al consacratului regizor italian Paolo Virzì. Ambele filme au probleme, în special la scenariu, dar propun şi câteva idei bune.
Andrei Crăciun scrie și el în Ziarul Metropolis despre nopțile magice
Pentru mine, însă, cel mai important e altceva: recuperarea unei atmosfere cu desăvârșire dispărute. Eu îl numesc Marele timp al prieteniei și al oamenilor vii, de dinainte de marile descoperiri tehnologice care ne-au îmbătat cu iluzii și ne-au lăsat străini și singuri, fiecare de partea sa a micului ecran din palmă.
Dan Romascanu alege pentru recenzie pe Filme-cărți filmul din 1963, Charade
Genericul este atât de modern încât în primele 2-3 minute mă întrebăm dacă nu am greșit sala de cinema și am intrat la un film nou. Nu același lucru se poate spune despre ceea ce urmează. Nu am fost niciodată un mare entuziast al genului de actor care era Cary Grant, și cred că diferența de vârstă față de Audrey Hepburn face că relația dintre ei pe ecran să pară puțin credibilă în acest film.
Adrian Solomon a făcut Pe Filme Recomandate un top al filmelor din prima jumătate a anului
Iată-ne ajunși și trecuți de jumătatea lui 2019, iar oferta de filme bune a fost destul de subțire până acuma. Cu chiu cu vai am strâns un top 10 din filmele apărute anul acesta și pe care am apucat să le vizionez, fie la cinema fie pe diverse canale de streaming. Dar cu cât am scotocit mai mult, cu atât am aflat de câteva filme interesante care provin din circuitul festivalelor de filme (Sundance, Cannes) care fie au apărut recent și le-am ratat, fie stau să apară în viitorul apropiat. Acestora o să le dedic un capitol special din acest articol, pentru că reprezintă o ofertă tentantă pentru atunci când o să apară.
Alexandra Malachi de la Film Si îl ia pe Tom Hanks la o călătorie printr-o listă de filme populare și mai puțin populare cu el.
Dacă s-ar ridica un Mount Rushmore cu actori iubiți de întreaga lume, unul din primele nume de pe listă ar fi, cu siguranță, Tom Hanks.
Dan Romascanu scrie pe Filme-cărți despre un film despre Vincent van Gogh, At Eternity’s Gate
Una dintre opțiunile cele mai discutabile este asumarea teoriilor recente care infirmă teza sinuciderii acceptată de biografiile oficiale și atribuie moartea lui van Gogh unui omor accidental. Presupunere sau speculație? În momentul în care evenimentul este redat în termeni de narațiune cinematografică obiectivă, răspunsul este tranșat din punctul de vedere a ceea ce regizorul vrea ca spectatorii filmului sau să creadă sau să simtă. În timpul celor aproape două ore de ecran care acoperă ultimii doi ani ai vieții lui van Gogh, personajul nu evoluează prea mult.
Emil Calinescu sparge gheața cu Yesterday – o distopie amuzanta, romantica si muzicala
Da, filmul este o comedie, nu are mari pretentii de profunzime, este simpatic si reusit, bine intepretat, are indeajuns de mult romantism incat sa bucure inimile publicului de toate varstele, insa unul ca mine, poate mai pretentios, simte ca filmul a ratat niste sanse mari. O premisa extrem de ofertanta este lasata de izbeliste. Este o comedie romantica si muzicala care evita cateva teme filosofice extrem de profunde, extrem de interesante.
NiPeMi a pornit congelatorul, că este vară și carnea se strică repede, și se apucă de Yesterday.
Muzica este cea care ține filmul deasupra liniei de plutire, oarecum evident acest lucru, chiar dacă nu mă omor după The Beatles, melodiile lor sunt fenomenale și au o răspândire globală, așa că producătorii nu aveau cum să dea greș aici.
Dar în rest Yesterday nu surprinde cu nimic altceva, este un film drăgălaș ce prezintă veșnica dilemă a alegerii între carieră și fericire, între biștari și iubăreală, între viață făr` de griji, dar controlată de alții, și viață banală, dar în care ești propriul stăpân. De regulă, în filme, o astfel de decizie importantă este însoțită de mult dramatism, dar aici totul este abordat cu lejeritate, nu ne bombardează cu lacrimogene, apar niscai emoții, dar nu reprezintă vreun pericol pentru pachetul de șervețele care așteaptă să fie folosit pentru sosul de nachos și nu pentru lacrimi.
Raluca Garbea a scris pe Star filme despre Yesterday pe care l-a găsit minunat
Totuşi, filmul nu aduce în primplan multe momente muzicale, ci pune accentul pe dezvoltarea anumitor personaje, în frunte cu Jack Malick. De exemplu, vedem cum personajele discută despre piesa Hey Jude, îl vedem pe Jack în studioul de înregistrare, însă nu avem ocazia să ascultăm melodia.
În concluzie, cu toate că Yesterday nu are atât de multe scene muzicale, consider că această abordare a fost cea mai bună, căci avem ocazia să cunoaştem îndeaproape personajele principale.
Cristian Mihalea se distrează cu filmul Stuber
Nici interpretările colegilor de breaslă nu sunt mai prejos, aceștia punând în scenă o poveste super amuzantă și actuală.Imaginile și cadrele sunt un punct forte al filmului, deoarece acțiunea este surprinsă din diverse unghiuri neașteptate, focurile de armă, exploziile și bătăile fiind surprinse în cele mai mici detalii. Imaginile se completează perfect cu acțiunea și reușesc cu ajutorul sunetelor și al coloanei sonore să creeze atmosfera așteptată.
Ana Marin scrie la CinEmil despre Stuber: Detectiv de nevoie
Stuber: Detectiv de nevoie este un film violent, însă plin de replici haioase, situații în care te întrebi dacă sunt oameni care ar putea să reacționeze așa și o prietenie pusă la grea încercare. Este o poveste modernă cu toate încercările zilnice – de la apps-urile pe care le folosim, la traumele psihologice pe care ni le provocăm singuri, la presiunea de a avea, descoperi, dori mai mult, până la oamenii de care alegem să ne îndrăgostim. Nu este un film care să te dea pe spate – ci este un film ușor care te va face să pleci din sala de cinema zâmbind.
Cui nu i se pare intrigant un film cu dezastru? Exact asta zic și cei de la Raftul cu filme
Producțiile cu dezastre se află printre cele mai impresionante, dar și terifiante lungmetraje mai ales pentru că prezintă realitatea în care trăim în momentul de față, dar și situațiile în care ne putem regăsi în viitorul apropiat. Raftul cu filme prezintă astfel o listă cu 15 cele mai bune filme cu dezastre care merită urmărite.
NiPeMi continuă seria Top AFI cu Shawshank redemption
The Shawshank redemption este mai mult decât un simplu film despre pușcăriași, eu am interpretat zidurile închisorii ca o metaforă a propriilor ziduri interioare care ne țin închiși într-o sclavie sufletească și mintală din care cu greu putem evada.
Dan Romascanu scrie pe Filme-cărți despre Two for the Road din 1967
Stilul povestirii este neliniar, oscilează între ceea ce reprezintă o criză serioasă și posibil sfârșitul mariajului, și flash-back-uri care reconstituie începutul și evoluția relației între cei doi. Cadrul este șoseaua, malul Mediteranei, Franța, Europa – din acest punct de vedere filmul fiind unul dintre primele ‘road movies’ în care modul de viață vagabond (deși eroii sunt departe de a fi vagabonzi) nu este doar fundal ci joacă un rol însemnat în intrigă.
Universul Conjuring dă înainte cu al șaptelea film, Annabelle 3: Comes home, iar NiPeMi dă cu el de pământ
Trebuie să recunosc că unele bâzdâganii mi-au trezit interesul pentru că se anunță destul de terifiante și devenisem mai interesat de ele decât de păpușica umblătoare Annabelle.
Filmul nu prea reușește să fie de groază, cel puțin nu pentru mine, că erau în sală destul de multe adolescente care tresăreau și urlau când mai mușca unul dintr-un nachos și au dat-o în leșin când mai apărea, de nicăieri, câte o moacă desfigurată în film.
În rest Annabelle 3: Comes home se bazează pe clasicele jumpscares care sunt anunțate ca în Gara de Nord și mă distram în sală anticipând cine va urla când previzibila scenă de groază își va ivi capul pe ecran. Nu înțelegeam cum lumea nu își dădea seama că dacă un personaj se retrage într-un colț al cadrului și lasă liberă vederii o fereastră sau o ușa însemna clar că urmează o scenă de zdrăngănit dinții.
Simona Mocanu îi face o vizită Dianei Ducă povestind despre Annabelle 3
Așa, o iau pe arătură. Anabelle 3, așteptări mai măricele ținând cont de partea a 2-a, dar parcă tot nu aveam convingerea că o să fie ceva mai mult decât ”hei, măcar nu mi-am pierdut timpul”. Și, surprinzător, închide foarte onorabil acest capitol din investigațiile soțiilor Warren. Ce-i drept, nu fără porția sa obositoare de clișee și de ”mă așteptam la asta”. Este greu în orice horror să fii original și Annabelle 3 suferă un pic pe alocuri când mi se pare că uzează prea mult situațiile de personaj care vede ceva, apoi se schimbă cadrul, apoi revine și acel lucru dispare. Și sunt multe faze în care tensiunea crește destul de artificial, știi că urmează ceva, dar apoi nu mai urmează și tot așa.
Cristian Mihalea scrie și el despre Annabelle 3
Povestea este una palpitantă, dar imaginile si cadrele sunt cele care te înfioară cu adevărat.
Sunetele și coloana sonora completează perfect cadrul thriller, horror care este total nerecomandat copiilor și persoanelor cu probleme cardiace.
Delia Marc abordează filmul Vox Lux din 2018 pe Filme-Cărți
Vox Lux este un film bun, foarte bun… pentru mine! De un dramatism frust, deloc fardat pentru a indulci tragediile / traumele si chinurile prin care au trecut si trec si vor continua sa treaca cei care acced la statutul de vedete adulate de public.
Iosif Prodan scrie pe FilmSi despre faptul că Spiderman e departe de casă și nu numai
Sigur, fanii își primesc doza pe care o așteptau de ceva timp, sînt satisfăcuți văzîndu-și favoriții la luptă pe marele ecran și cam asta e tot. Din păcate zona asta de cinema mainstream nu reușește să ofere prea multe pentru non-fani, cum ar fi să cîștige adepți noi pentru “cauză” ori vreo experiență cinematografică de ne-ratat. Povești precum cea din Spider-Man: Far From Home, în care un super-erou are o latura umană, iubește și este iubit am mai văzut de ne-am săturat. Ba chiar e inflație de subiecte de genul.
Ce filme văd analizează un film chiar interesant despre cum a fost creat personajul Wonder Woman, Professor Marston and the Wonder Women
În anul 1940, Dr. William Moulton Marston predă Psihologia la Universitatea Harvard. Este inventatorul unui detector de minciuni si creatorul unui personaj iconic, Wonder Woman. Marston, adeptul stilului de viață „nonconformist” și al principiilor iubirii libere, ascunde un secret care l-ar putea distruge : soția sa, Elizabeth Marston și amanta sa Olive Byrne, două femei puternice, sunt cele care l-au inspirat pentru a o crea pe Wonder Woman. Cei trei și-au construit o viață secretă împreună însă un secret teribil urmează să iasă la suprafață…triunghi amoros.
Adriana Gionea scrie pe PostModern despre filmul Synonyms
Synonyms face parte din categoria filmelor care te seduc, deşi abordează un subiect neprietenos, incompatibil cu Parisul idealizat. Farmecul anumitor scene se bazează pe stranietatea dublată de inventivitate, pe folosirea luminii şi pe unghiurile ce surprind ca printr-o lupă chipul şi gesturile unui personaj deopotrivă expresiv şi enigmatic, şi pe acea primă scenă care se dovedeşte a fi deruntantă precum intrarea într-o lume ciudată.
Fantastic, cei cu topul disaster movies de la Raft mi-au copiat lista, eu am pus pe FB pe 08 iulie top 15, ei au postat pe 09 iulie top 15 cu FIX ACELEAȘI FILME dar într-o altă ordine. E clar că m-au copiat pentru că sunt și 3 filme mai puțin cunoscute, pe care nu multă lume le știe. Rușinică.