Booksmart este un film chiar smart

Booksmart tocmai a intrat în cinematografe și este un film cu adolescenți de tip coming of age, dar văzut dintr-o cu totul altă perspectivă, una pe care o întâlnim mai rar.

Am fost surprinsă plăcut de această comedie cu adolescenți îndeosebi faptului că filmul nu se încadrează în clasicul clișeu al filmelor inițiatice cu adolescenți. Defapt, cu cât mă gândesc mai bine, Booksmart pare să fie un film menit să devină film al unei generații, un film cult.

Booksmart reprezintă debutul regizoral al actriței Olivia Wilde cunoscută în special din serialul medical House. Și chiar cred că a făcut o treabă faină.

Amy (Kaitlyn Dever) și Molly (Beanie Feldstein) sunt două tinere aflate în ultima zi înainte de absolvirea liceului. În timpul liceului au lăsat distracția și au pus accent pe învățat. Planul lor era să învețe bine pentru a ajunge la facultăți de prestigiu. Studiul intens le-a îndeplinit planul, însă colegii de liceu deși le respectă reșitele, le-au găsit mult prea serioase și arogante, iar glumele despre ele au ajuns la ordinea zilei. Și ne întoarcem la ultima zi de liceu… ziua în care fetele noastre află că foarte mulți colegi au intrat la aceleași facultăți de prestigiu nefăcând rabat la distracție. Așa că singurul lucru smart pe care au decis să îl facă este să se distreze în noaptea dinaintea absolvirii cât nu au făcut-o în toți cei patru ani de liceu. Așa că au plecat în căutarea celor mai cool petreceri de absolvire din oras. Ce s-a petrecut pe drum și la petreceri este de văzut.

Și clar îți recomand să-ți iei prietenii de mână la acest film haios. Ok… povestea e haioasă prin natura ei, însă de ce spun că este un film diferit?

Booksmart mi-a adus aminte de filmele clasice cu adolescenți, alea despre care toată lumea își aduce aminte cu nostalgie, alea iconice și cu replici bune precum cele regizate de John Hughes: Breakfast club, sau Ferris Bueller’s Day Off, sau Sixteen Candles. Filmul nu cade în clisee peste clisee de tip American Pie și nici în glume de prost gust. Departe de a fi un film girl power, scăpăm de clișeul în care filmele inițiatice comice erau de obicei cu doi tipi care descopereau cum funcționează lumea din jurul lor. Nimeni nu aspiră la un concurs de popularitate și accentul nu cade pe astfel de drame. În plus, filmul reușește să te facă să empatizezi cu personajele pe măsură ce se desfășoară acțiunea. Filmul abundă într-un realism cotidian implementat foarte bine. Scenariștii (Katie Silberman, Emily Halpern, Sarah Haskins și Susanna Fogel) nu reinventează roata, însă actualizează destul de interesant stilul acesta de film. Un alt element smart este și modul de filmare care a încercat să reliefeze sentimentele personajelor pur și simplu fără cuvinte, ci prin unghiurile de filmare.

Deși nu mai sunt de mult în targetul filmului, l-am urmărit cu plăcere și chiar l-aș reurmări pentru că m-am distrat. Mi-a adus aminte de anii de liceu, de ani în care lăsam distracția pe locul doi pentru că eram de aceeași părere cu eroinele din Booksmart. Am avut și eu momente în care mi s-a părut că am ignorat prea mult distracția și am fost mult prea serioasă cu învățatul… de aceea filmul îmi pare atât de interesant… pentru că mă regăsesc în el.

Mesajul e clar! Nu uita să te mai și distrezi în liceu. Încearcă să echilibrezi învățatul cu distracția și o să iasă bine. Mi-a plăcut faptul că personajele sunt conturate frumos și detaliat. Nu avem de-a face cu personaje fade și plictisitoare. Avem de-a face cu două fete puternice, ambițioase și curajoase. Dar ce m-a impresionat cel mai mult despre Booksmart este că aflăm mai multe chiar și despre personajele secundare. Filmul luptă cu stereotipurile prezentând personaje care se schimbă, evoluează, strălucesc. Aflăm chiar prin ochii eroinelor că tot ce credeau ele despre colegii lor este eronat, că aparențele înșeală și mai ales că dacă ele s-ar fi deschis în trecut ar fi legat niște prietenii chiar faine cu mulți dintre colegii lor pe care i-au urmărit din umbră în toți acești ani.

Booksmart este de la început până la final o comedie savuroasă, plină de replici smart și acțiuni… not that smart, o comedie care va stârni cu siguranță sentimente nostalgice celor de vârste mai inaintate și un plus de distracție și regăsire celor aflați încă pe băncile școlilor.

Cum Booksmart a apărut în această perioadă în care se termină școala, acesta este un film numai bun pentru a ieși alături de colegi și prieteni pentru a serba cum se cuvine intrarea în vacanță.

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.