BOSS este cel mai nou film realizat de Bogdan Mirică, regizorul și scenaristul celebrelor producții ”Câini” și ”Umbre”. El revine pe marile ecrane cu un thriller noir inspirat dintr-un fapt real. Din 21 aprilie intră în cinematografe, fiind distribuit de Bad Unicorn.
Încă de când am dat să intrăm în mall pentru a vedea acest film, am fost întâmpinați de reclame la BOSS… Sigur, o reclamă era la un renumit parfum și alta la niște burgeri simpatici, însă acest titlu mi-a tot răsunat în mod familiar până a ajuns în sala de cinema. Țin să menționez acest lucru tocmai pentru că mi s-a părut o idee interesantă ca titlul filmul să fie ușor identificabil cu o mulțime de alte surse fără legătură.
Scris și regizat de Bogdan Mirică, BOSS impresionează prin atenția la detalii și coerența unei povești bine conturate. Corneliu Porumboiu a fost implicat în proiect în calitate de producător ceea ce întregește expertiza în plaja unora dintre cele mai cunoscute și apreciate thrillere din ultimii ani.
Bogdan (Laurențiu Bănescu) este un ambulanțier metodic și inteligent care a fost selectat pentru priceperea lui la șofat în realizarea unui jaf armat cu urmări care complică lucrurile și care îi ridică suspiciuni cu privire la ceilalți trei bărbați implicați, pe care abia îi cunoaște. Filmul ne conduce prin incursiunea lui paranoică și obsesivă în a dezgropa identitățile complicilor săi pe măsură ce începe să suspecteze că unul dintre ei manipulează ancheta poliției. Interpretarea lui Laurențiu Bănescu a fost faină,mi-a plăcut pur și simplu și rolul i-a venit ca o mănușă. Se vede că l-a studiat intens, a fost ales bine și am fost bucuroasă să îl văd desfășurându-se în acest rol prin care nu dezamăgește. Singurul lucru care nu s-a legat în percepția mea este lipsa de fezabilitate a unei relații între un bărbat modest și mai în vârstă și o tânără emancipată. E un contrast la care mă voi tot gândi în următoarele zile, însă la prima vedere aceste două personaje nu prea au mare lucru în comun. Ioana Bugarin iese în evidență atât prin culoarea vie a vestimentației, dar și printr-o interpretare de o coloratură complexă și magnetică.
Filmul abundă în influențe neo-noir, însă este garnisit cu pete de culoare atent implementate. Dacă tot am adus vorba de culoare, vreau să menționez că imaginea este impecabilă. Culorile desaturate contrastează într-un mod atractiv cu culorile intense ale personajelor interpretate de Ioana Bugarin și Cosmina Stratan.
Am apreciat la acest capitol și machiajul/coafura personajelor feminine care sunt impecabile, precum și costumele bine alese. Ele sunt niște femei puternice, care influențează personajul principal, oferind culoare atât filmului, cât și atmosferei. Ce am observat de asemenea este că dacă acum zece ani, sau mai bine, femeile din filmele românești erau simple obiecte sexualizate și dezgolite cu prima ocazie, în ultimii ani ele au fost victimele unor abuzuri și traume, iar în acest film ele sunt puternice, independente și libertine din punct de vedere sexual, sunt efectiv îngrijite și ținute în puf. Restul personajelor, cu excepția celui care este Boss și care a ieșit în evidență interesant, însă pe care îl vei descoperi tu în cinematograf, sunt în special lianți care surprind suspansul și sunt construite îndeajuns de bine și detaliat pentru a stârni și a te menține conectat.
Scenariul mi s-a părut bine susținut în ansamblu, a avut destul de multe intorsături de situație astfel încât să nu îmi stârnească previzibilități și a menținut suspansul ca un puzzle deconstruit. Pot adauga totuși faptul că filmul este destul de lent pentru un thriller, însă mult mai dinamic decat filmele românești în modul general, lucru care m-a bucurat pentru că e semn că filmele românești se află într-o constantă evoluție într-o direcție de bun augur. Și lungimea filmului este strânsă de lentoare, un film mai dinamic s-ar fi consumat un pic mai rapid față de cele două ore și un pic.
Sunetul este și el un element care m-a încântat. E curat, iar muzica are accente grave, inspiră tensiune și suspans și este în armonie cu imaginea, neacoperind, însă filmul într-un mod forțat.
Bugetul filmului a fost destul de mare pentru un film românesc și se reflectă în minuțiozitate și multitudinea de detalii bine puse la punct. Stilul de filmare mi-a plăcut, contre-jour-ul ca element stilistic, împărțirea ecranului pentru a experimenta diverse tranziții sau idei sunt doar câteva dintre elementele care construiesc un film interesant și captivant. Două elemente ce țin de natură mi-au ieșit în evidență, o furtună și o pasăre, sunt din punctul meu de vedere aduse la nivel de artă, pe lângă imaginile aflate în contraste colorate despre care am mai spus. Locațiile, decorurile, micile detalii atent selecționate m-au invadat făcându-mă tot mai curioasă să le descopăr secretele. Filmul chiar imi cere o a doua vizionare.
Bogdan Mirică a declarat în interviuri că ideea prezentată prin scenariu a apărut în urma unui vis în care a rămas cu o senzație de frică față de răul absolut în contextul unui jaf în care accentul nu se pune pe jaf în sine, ci pe sentimentul temerii de a fi descoperit. Acest vis s-a suprapus pe o poveste reală, un jaf celebru din 2009 din Munții Gutâi, când mai mulți bărbați înarmați cu arme automate s-au dat drept trupe speciale și au jefuit o mașină blindată, iar în jurul cazului au apărut niște zvonuri despre faptul că mastermind-ul jafului nu a fost niciodată prins, având conexiuni puternice în interiorul sistemului. Interesantă abordarea, dar poate că finalurile sau, mă rog, concluziile sunt ceea ce regizorii români ar mai trebui să șlefuiască în general. Pe ici pe colo finalul poveștii a fost un pic plat, însă este oricum un film superior la nivel de thriller românesc.
„Hai să nu mai alergăm între Câini și Umbre!” – este un citat din BOSS care m-a făcut să zâmbesc. Este introdus în film într-un mod inedit și dincolo de referința evidentă la cele două producții de succes ale lui Bogdan Mirică (care îmi aduce aminte razant și complet la întâmplare de „It worked in Blazing Saddles” al lui Mel Brooks), ne transmite și alte mesaje, unele ce reflectă perceția cinefililor în relație cu aceste filme și altele ce țin strict de dialogul personajelor.
Scena de final-final a filmului pare la prima vedere complet ruptă de restul filmului și dincolo de mesajul clar că viața merge mai departe, ne oferă un soi de răsfaț, un capriciu al echipei de producție, o superbitate din punct de vedere a imaginii și a regiei colorată într-un contrast armonios, cu o melodie atractivă ce îmbracă momentul în ceva inedit și frumos de descoperit. Aș merge într-acolo încât să consider că echipa ar fi putit spune ceva de tipul: „Băi, scena asta nu prea se pupă în restul filmului, dar e atat de faină încât nu putem lăsa filmul fără ea.”
În concluzie, BOSS se ridică la un nivel clar superior în ceea ce privește cinematografia autohtonă din ultimii ani, în special în zona thrillerelor, însă și în general și sper că va cuceri publicul cinefil. Se prezintă impecabil pe majoritatea planurilor de producție, de la scenariu la interpretare, de la imagine la sunet, de la detalii la decoruri și peisaje. Se prezintă frumos și nici nu joacă în siguranță. Este oare cel mai bun film românesc de gen thriller din ultimii ani…? Nu știu dacă să îl cataloghez taman astfel, dar cu siguranță mi-a plăcut și ți-l recomanad. Filmul îmi susține încrederea în evoluția cinematografiei românești care capătă din ce în ce mai multă substanță și culoare (și când spun culoare, mă gândesc inclusiv la saturație…. aleluia, nu mai sunt toate filmele aproape gri). Știu că există încă o mare reticență în ceea ce privește filmul românesc, însă la ele e bine să mergi cu inima deschisă și să privești dincolo de aparențe, cu un ochi pe simbolistică… căci filmele românești nu au fost niciodată liniare. Și dacă înveți acest lucru… vei realiza că ai descoperit o altă lume.
BOSS intră din 21 aprilie în cinematografe, fiind distribuit de Bad Unicorn. Îți recomand să îl vezi în cinema. Vânează pe pagina lor de facebook evenimentele BOSS în prezența echipei pentru a-i cunoaște pe cei care au lucrat la film și pentru a avea ocazia de a le pune întrebări.
