Cea mai scurtă lună din an este deja aici. Bine ai venit în Februarie.
Asa cum poate deja ai observat, acest articol face parte din seria lunară de opinii despre filmele așteptate în luna care incepe.
Pentru că este luna îndrăgostiților, fie de persoana de langă tine, fie de tine însuți, am și cateva recomandări pentru Dragobete și Sfăntul Valentin.
În opinia mea, primele două săptămâni sunt mai interesante.
1 Februarie ne aduce finalul trilogiei Cum să îți dresezi dragonul. Un final reușit care încheie povestea lui Sughiț la fel de grandios precum începutul său.
În aceeași zi asistăm la întoarcerea pe marile ecrane a unui duet actoricesc început in filmul Interstellar: Matthew McConaughey și Anne Hathaway revin impreună in thriller-ul Calmul dinaintea furtunii. Scenariul este imprevizibil și prestația actorilor ireproșabilă.
Scapă dacă poți este titlul românesc al filmului Escape Room. O imersiune dusă la extrem în lumea camerelor din care trebuie sa evadezi. Daca ai fost in escape room-uri, trebuie să vezi acest film. Daca nu ai fost niciodata pentru această experiență te astept să ne spui dacă filmul te-a determinat să încerci sau te-a înspăimântat.
Nouă ni s-a parut un escape room simplu dar, imbogătit de realitatea camerelor, indubitabil de palpitant.
Pasionații de senzații tari pot urmări si filmul The Prodigy, un horror care mi-a captivat atenția încă de la apariția trailerului și despre care voi da amănunte săptămâna viitoare.
În cea de-a doua saptamână aștept să îmi încalzesc inimioara cu filmul Mia și leul alb. Un film despre care pot menționa momentan că este cel mai prost îndemn către copii și tineri. Mergeți în cușca leului, fiți mâncați…sau nu?!
Pentru că după fiecare săptămână de muncă încerc să mă destind, voi încerca garantat si filmul Și bețivi și mincinoși care, cu toate că îmi miroase a comedie proastă, îmi va mangâia singurul neuron ramas în viață după o săptămână încărcată.
Ajunși la Dragobete și Sfântul Valentin, recomand două alternative:
- puteți viziona un horror (conform trendului ultimilor ani prin care fetele trebuie terifiate în sala de cinematograf cât sa sară la pieptul bărbatului) Zi de naștere mortală 2, sau
- poți merge la cel mai așteptat film al lunii: Alita: Îngerul războinic – o adaptare dupa manga futuristică din care am avut onoarea să vizionez 30 de minute care m-au captivat. Am scris despre aceasta experienta inedita Aici. Atenția la detaliile acestei producții cu siguranță te va fascina, iar marele avantaj este ca filmul este potrivit pentru ambele sexe. Nimeni nu va pleca dezamăgit. Eu asa sper.
Copii nu sunt ignorați luna aceasta. Pe langă finalul trilogiei cu dragoni, micuții se vor bucura de The Lego Movie 2: The Second Part urmat la scurt timp de Coconut, micul dragon – Aventuri în junglă deci, ca să ne înțelegem: dragoni-lego-dragoni.
Cam acestea sunt asteptările mele pentru luna aceasta, tu ce filme vrei să vizionezi în cea mai scurtă lună din an?
[…] vrei să citești despre filmele lunilor anterioare, ai aici luna Ianuarie, Februarie și […]
[…] vrei să citești despre filmele lunilor anterioare, ai aici luna Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie și […]
[…] prea infricosatoare, poti să citești despre filmele lunilor anterioare, ai aici luna Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie și […]
[…] plina de voie buna, poti să citești despre filmele lunilor anterioare, ai aici luna Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie, Octombrie si […]
[…] poți să verifici dacă ai ratat vreunul în vreo lună. Pentru anul 2019 ai aici luna Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie, Octombrie, Noiembrie și […]