Parcă mai ieri serbam încă un an de activitate și acum deja ne-am planificat programul parțial pentru luna Iunie. Uite așa cum trece vremea. Pentru că ne place să fim pregătiți ne-am programat șederea la Cluj pentru întreaga perioadă a festivalului TIFF așa că poate ne și vedem pe acolo unde vom fi începând din 9 iunie până pe 19 iunie.
Facem Cinefilia meetup la Cluj? Noi ne dorim să ne adunăm la o bere și o discuție cinefilă.
Până atunci, pentru că mai este totuși ceva timp hai să îți spun ce vești avem despre ediția de anul acesta de TIFF.
O supriză din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului sunt noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal.
Ne vom putea bucura de o incursiune în universul cinematografic al unuia dintre cei mai prolifici regizori americani ai perioadei moderne, Sidney Lumet (1924 – 2011). Close-up Sidney Lumet aduce șase opere ale renumitului cineast, în variantă restaurată. Programul este inspirat de retrospectiva dedicată regizorului de Festivalul de Film Lumière (Lyon, Franța) în 2022, eveniment cinefil prin excelență, care celebrează cinemaul clasic prezentând versiuni restaurate ale unor capodopere și omagiind regizori legendari.
Interesat de problematica socială și de dileme morale, Lumet a preferat mereu naturalismul sau realismul, iar formarea sa în epoca de aur a televiziunii i-a permis să aibă un stil regizoral energic și direct. Cunoscut ca „un regizor al actorilor”, el a reușit să obțină interpretări impresionante de la colaboratorii săi, care includ vedete de cinema precum: Marlon Brando, Al Pacino, Katharine Hepburn, Sophia Loren, Paul Newman, Henry Fonda, Sean Connery, Philip Seymour Hoffman sau Faye Dunaway. Toate aceste trăsături și crezul său în natura colaborativă a cinemaului îl fac pe Lumet „unul dintre cei mai buni artizani, cel mai plin de căldură și compasiune dintre toți regizorii de film.” (Roger Ebert).
Considerată o capodoperă a cinematografiei mondiale, 12 Angry Men (12 oameni furioși, 1957) este prima operă a lui Lumet, o dramă judiciară plină de suspans despre un juriu care trebuie să decidă dacă va condamna sau achita un adolescent acuzat de crimă. Câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și nominalizat la trei premii Oscar, filmul este o lecție de cinema și un veritabil tur de forță, folosind perfect toate instrumentele regizorale pentru a crea o poveste inteligentă și sofisticată, cu personaje puternice și intense reflecții morale.
Bazat pe o poveste reală, Serpico (1973) este o dramă biografică neo-noir despre un polițist onest din New York, Frank Serpico (interpretat de Al Pacino), care denunță public corupția existentă în rândul forțelor de ordine, devenind astfel un dușman pentru colegii lui și o țintă a celor vizați de acuzații. Pentru Variety, marea reușită a filmului constă în regia lui Sidney Lumet, care combină cu abilitate acțiunea dură, construcția unui personaj complex și comentariile care îndeamnă la reflecție. Nominalizat la Oscar, BAFTA și la Globurile de Aur, filmul este o veritabilă capodoperă, The New York Times găsindu-l „electrizant” datorită jocului lui Pacino și a intensității stilului lui Lumet.
Cu un palmares de invidiat, un premiu și șase nominalizări Oscar, șapte nominalizări la Globurile de Aur și Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastián, Dog Day Afternoon (După-amiază de câine, 1975) „surprinde perfect zeitgeist-ul de la începutul anilor ‘70, o perioadă în care optimismul aproape nu mai exista” (conform reputatului scriitor și cronicar american Christopher Null). Inspirat tot dintr-o poveste reală, filmul îi are în rolurile principale pe Al Pacino și John Cazale. Trei hoți amatori plănuiesc să jefuiască o bancă, dar furtul degenerează rapid într-o luare de ostatici, un circ mediatic și un coșmar bizar. Considerat un film manifest împotriva ideii de autoritate, puternic legat de consecințele Războiului din Vietnam și ale scandalului Watergate, Dog Day Afternoon este și prima peliculă care a avut ca protagonist un personaj masculin bisexual.
Fondator al Noului Val Francez, critic de film, teoretician și intelectual radical, regizorul Jean-Luc Godard (1930 – 2022) va fi celebrat la această ediția a festivalului așa cum am menționat în articolul nostru anterior.
Cine-concertele au devenit evenimente de neratat la TIFF și anul acesta nu este o excepție. Clasicii perioadei mute a cinematografiei, muzicieni și compozitori renumiți, improvizații și ritmuri tradiționale se împletesc în trei cine-concerte de neratat.
Seria de cine-concerte se deschide cu Manasse, un clasic al filmului mut românesc proaspăt restaurat de Arhiva Națională de Film, acompaniat live de Cvartetul Volekh, duminică, 11 iunie, de la ora 19:30, la Cinema Dacia. Regizat de Jean Mihail, filmul spune povestea iubirii interzise dintre Matei și Lelia, doi tineri de etnii diferite. Aclamat drept „filmul anului” la lansarea sa în 1925, Manasse este o piesă de referință în istoria cinematografiei noastre, adaptând pentru ecran o piesă de teatru ce fusese retrasă de la Teatrul Național din București pe fondul unor proteste naționaliste și antisemite.
Cvartetul Volekh completează numeroasele răsturnări de situație ale filmului cu o partitură instrumentală originală, combinând elemente de muzică de cameră cu teme descoperite în surse de arhivă, ritmuri klezmer, etno sau lăutărești. Cvartetul Volekh este un ansamblu acustic klezmer din București, format din Mihai Balabaș, Benjy Fox-Rosen, Marian Șerban și Shaun Williams.
Miercuri, 14 iunie, la Muzeul de Artă, de la ora 21.30, vă invităm într-o călătorie cu un film de groază mut, pe muzica originală și în acompaniamentul live a doi muzicieni de renume, Stephen Horne și Martin Pyne. The Unknown (Necunoscutul) este un film-cult din 1927 al nonconformistului cineast Tod Browning. O poveste despre lumea întunecată a naturii umane, despre iubire și sacrificiu.
Pianistul Stephen Horne este considerat unul dintre cei mai importanți acompaniatori de film mut și colaborator de mai bine de 30 de ani al BFI Southbank din Londra. Martin Pyne este compozitor, percuționist și improvizator muzical, care cântă mai ales la vibrafon, tobe și alte instrumente de percuție. Cei doi au prezentat The Unknown la începutul anului la The Barbican Center, în Londra.
Un alt cine-concert de excepție combină magistral unul din filmele regizorului F.W. Murnau, Tabu: A Story of the South Seas (Tabu: O poveste din Marea Sudului, 1931), cu muzica originală a compozitoarei Violeta Dinescu și interpretarea live a Trio-ului Contraste, alături de Dorin Cuibariu, în cadrul unui eveniment prezentat de Ligeti Festival și Transylvania Art and Science la TIFF, vineri, 16 iunie, de la ora 19.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Sala Reduta.
Regizat de autorul faimosului Nosferatu, F.W. Murnau, și scris împreună cu un alt cineast notoriu, Robert J. Flaherty, Tabu este, în cuvintele publicației Senses of Cinema, „ultima suflare a paradisului pierdut al cinematografiei”. Violeta Dinescu este una din personalitățile însemnate ale artei componistice contemporane. Fascinată de structura formei muzicale a acestui film legendar, compozitoarea a recurs la un material ce a intrat în dialog cu oamenii, locurile și povestea din Tabu, stabilind corespondențe, comentarii sau contrapuncte la imaginile de pe ecran. Trio Contraste are o activitate de peste trei decenii, fiind unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale românești. Lor li se va alătura, ca invitat special, Dorin Cuibariu, la clarinet și saxofon.
Programul itinerant comun este dedicat unor voci regizorale inovatoare, aflate la început de carieră, și include șapte filme produse în fiecare dintre țările arondate rețelei SMART7. O dramă suprarealistă cu accente satirice, proaspăt proiectată la Berlinale, Mammalia (Sebastian Mihăilescu, România/Polonia/Germania, 2023) chestionează concepte importante, precum identitatea și masculinitatea. Inspirat de evenimente adevărate și filmat cu actori neprofesioniști, și Bread and Salt (Damian Kocur, Polonia, 2022) vorbește despre teme esențiale, mai exact despre problema tăioasă a violenţei; filmul a avut premiera la Festivalul de la Veneția 2022. Remember to Blink (Austėja Urbaitė, Lituania, 2022) este o dramă psihologică fină care examinează dragostea, egoismul, anxietatea, loialitatea și gelozia în diferite relații umane.
Mammalia (Sebastian Mihăilescu, România/Polonia/Germania, 2023)
Competiția continuă cu un film prezentat la Festivalul de la San Sebastián; Tobacco Barns (Rocío Mesa, Spania, 2022) folosește convențiile unei fantezii pentru a construi o poveste despre copilărie și maturizare în sudul Spaniei. O călătorie nostalgică și delicios de inventivă care ne poartă prin Lisabona inimilor frânte, a crizelor existențiale și a eroilor tragici, Índia (Telmo Churro, Portugalia, 2022) este o veritabilă scrisoare de dragoste către cinema și spațiile sale fizice sau imaginare. Un alt film experimental, Mannvirki (Gústav Geir Bollason, Islanda, 2023) a avut premiera la Festivalul de la Rotterdam și explorează relația om-natură, creând un spațiu impregnat de texturi, peisaje sonore și structuri complexe. Selecția se încheie într-o notă comică: Black Stone (Spiros Jacovides, Grecia, 2022) este un fals documentar, o poveste despre xenofobie ambalată într-o comedie dulce-amară despre absurdul vieții de zi cu zi.
Black Stone (Spiros Jacovides, Grecia, 2022)
Hei! Acesta suna ca un program senzational pentru TIFF. Abia astept sa vizionez aceste filme si sa fiu prezent la intalnirea voastra cinefila. Sunt convins ca ne vom bucura de o experienta de neuitat!