De la Beverly Hills 90210 la BH90210

Cred că sunt puțini oameni care să nu fi auzit până acum de Beverly Hills 90210, serial care a rulat și la noi în anii ’90 la TVR și ProTV. Dar știai că s-a făcut recent un reboot cu aceași distribuție numit BH90210?

Franciza a debutat în 1990 cu seria care a fascinat o întreagă generație de adolescenți și care a durat până în anul 2000. A mai avut apoi câteva serii plasate în același univers: Melrose Place (1992), Models Inc., 90210, Melrose Place (2009). În acest an seria care a început totul s-a bucurat de un reboot, însă nu oricum, ci unul cu surprize. Hai să depănăm amintiri și să îți spun cum mi se pare acest reboot al cărui prim sezon s-a încheiat acum câteva zile.

Ce este Beverly Hills 90210?

Beverly Hills 90210 este un serial despre viața unor adolescenți în anii ’90 care încearcă să se adapteze la viața din Beverly Hills, California. Ei trec de la liceeni, la studenți și apoi tineri adulți pe parcursul celor 10 sezoane. 90210 este adresa poștală a orașului. Ca în viața oricărui adolescent, problemele personajelor sunt diverse și recurente, însă ce mi-a plăcut la acest serial a fost faptul că toate întâmplările lor aveau o morală, învățau ceva din experiența lor.

Beverly Hills 90210 a ajuns la noi destul de rapid astfel încât a reprezentat cumva ca sursă de emancipare a adolescenților din anii ’90 care tocmai ieșiseră din anii grei ai comunismului și au dat peste acest serial care le-a arătat cum arată o adolescență în SUA, le-a arătat ce înseamnă a visa cu ochii deschiși, ce probleme au și cum le rezolvă. Mașini cool, plaje faine, haine în trend… cam acestea erau unele din lucrurile faine de văzut în serial, iar pentru români era ceva spectaculos în acei ani. Existau și gume cu surprize cu abțibilduri cu Beverly Hills 90210 și dulapurile sau oracolele tinerilor erau pline de fețele actorilor din Beverly Hills 90210.

Bun. Hai să ne amintim puțin…

Eram poate prea mică atunci când a rulat seria Beverly Hills 90021, însă îmi amintesc de serial, cu cât entuziasm urmăream episoadele care mi se pareau fascinante, chiar dacă de multe ori subiectele nu erau tocmai accesibile pentru mine. Deși nu eram adolescentă în anii ’90, îmi părea un serial cool și plin de morală. Îmi amintesc de toate personajele principale: Brenda, Brandon, Kelly, Donna, Andrea, David, Steve și, nu în ultimul rând, Dylan.

Mă leagă amintiri drăguțe de acest serial și deși am amintiri tot mai vagi despre episoade concrete, îmi amintesc cu drag de scenele haioase ale seriei, dar și de cele dramatice. Recunosc, restul seriilor le-am sărit, deși cred că și Melrose Place a fost la Tv la noi. Așadar seria clasică a fost cea care mi s-a întipărit în minte și privind în urmă chiar sunt surprinsă că îmi amintesc atât de multe. Chiar mi-am popus să iau la rând episoadele seriei vechi.

Care sunt amintirile tale despre Beverly Hills 90021?

Muzica genericului Beverly Hills 90210

Cred că unul dintre elementele care au rămas întipărite în mintea mea despre serial este melodia  de generic. Antrenantă și ușor recogniscibilă, melodia din generic a fost aleasă și cu ocazia acestui reboot spre bucuria noastră. Este un element care ne încântă și ne umple inimile de nostalgie. Pe mine m-a prins din prima clipă melodia. Iată un filmuleț cu toate genericele din cele 10 sezoane.

Despre ce este seria nouă, reboot-ul BH90210

Să faci timp de 10 ani o serie care te poartă de la adolescență până la vârsta de adult nu este un lucru ușor pentru tinerii actori. Acum își descoperă calea și greșelile din film sunt probleme reale cu care se confruntă și în viața reală. Faima este de asemenea o problemă complexă pentru adolescenți și sunt multe alte exemple care ne arată cât de dificil este să treci prin această perioadă în fața camerelor de filmat.

Ce ne propune BH90210 este o reîntoarcere la seria care a pornit totul însă pe calea actorilor care au făcut această serie posibilă. Ei se reunesc la o convenție de aniversare a serialului în care realizează că seria acesta a reprezentat cei mai frumoși ani din viața lor. Fiecare dintre ei și-a schimbat cariera, trece prin probleme de adulți și pentru acest sezon planuiesc să ne arate o versiune ceva mai interesantă a actorilor care au facut Beverly Hills 90210 și care pregătesc un reboot. Practic serialul este despre niște actori care fac un pilot pentru reboot-ul serialului Beverly Hills 90210.

Cred că este o idee chiar fascinantă de abordare. Să faci un serial despre crearea unui serial este ceva inedit și cu acest lucru cred că am fost cucerită de noul format al BH90210. Dramele vieții apar destul de realist și din fericire nu sunt chiar trase de păr. Cred că în era Reality show-ului ca mod de spectacol acest serial se potrivește ca format și ne arată ce este în sufletul actorilor care joacă diverse roluri. Desigur, actorii joacă în propriile lor roluri ficționale inspirate din viața lor personală. Soții și soțiile sunt de asemenea personaje ficționale bazate pe jumătatea reală a fiecărui actor. Hai să îi luăm pe rând:

Gabrielle Carteris în rolul ei și Andrea Zuckerman în Beverly Hills 90210

Gabrielle Carteris a interpretat-o pe Andrea Zuckerman în seria originală. Ea era fata aceea pasionată de lectură, lucra la ziarul liceului. Cumva legătura de nume m-a făcut să o simpatizez foarte tare în copilărie. Desigur, cursul personajului pe parcursul seriei a fost unul plin de suișuri și coborâșuri. Andrea a trecut ca adolescentă în serial printr-o sarcină și o naștere prematură, eveniment care a acoperit sarcina reală a actriței. De aceea în seria reboot, Gabrielle este singura din gașcă care a devenit deja bunică. Ea decide ca în noul serial să își exploreze sexualitatea considerând că acest lucru va oferi seriei autenticitate și diversitate.

Shannen Doherty în rolul ei și Brenda Walsh în Beverly Hills 90210

Shannen Doherty a interpretat-o pe Brenda Walsh în seria originală. Brenda era sora geamănă a lui Brandon. Serialul începe cu cei doi care se mută în Beverly Hills din Minnesota și în primele episoade seria este centrată pe șocul cultural suferit de cei doi ajunși să locuiască pe Coasta De Vest și prietenia dintre ei și ceilalți tineri. Brenda a fost în serial perechea lui Dylan, relație pe care părinții ei nu au aprobat-o. Shannen este în realitate, dar și în seria nouă, o persoană dedicată activismului pentru protejarea animalelor. Apare într-un mare fel în scenă, părând o piesă foarte importantă a puzzle-ului.

Jennie Garth în rolul ei și Kelly Taylor în Beverly Hills 90210

Jennie Garth a interpretat-o pe Kelly Taylor în seria originală. Kelly părea la prima vedere o fată foarte răsfățată, însă dincolo de aparențe a avut de dus un rol greu, părinți cu probleme vicioase, violuri și drame multiple. Nu e de mirare că propriul său rol în BH90210 portretizează o mamă de vreo 40 și ceva de ani, trecută prin mai multe divorțuri care încearcă să își controleze fiica adolescentă în a nu alege aceeași profesie de actriță la o vârstă atât de fragedă, fiind îngrijorată de dificultățile în carieră pe care le-a întâmpinat.

Brian Austin Green în rolul lui și David Silver în Beverly Hills 90210

Brian Austin Green l-a interpretat pe David Silver în seria originală. Ca să prafrazez rolul său în serie îl voi cita din seria nouă: „Cine ar mai fi interesat în zilele noastre de un rapper alb?” Cam asta era părerea lui despre rolul său în BH90210. În propriul său rol el s-a retras din actorie și este căsătorit cu o divă muzicală, fiind totodată tată cu normă întreagă. Este interesant de observat rolul său.

Jason Priestley în rolul lui și Brandon Walsh în Beverly Hills 90210

Jason Priestley l-a interpretat pe Brandon Walsh în seria originală. Frumușelul Brandon era obsesia multor adolescente în vremurile acelea. El era cel mai bun prieten pentru toți din gașcă și un real model pentru ceilalți. Spre deosebire de Brandon, rolul său în BH90210 prezintă un Jason Priestley care este regizor pentru seriale de adolescenți care nu îl provoacă  în mod creativ, însă îi oferă mai degrabă probleme cu nervii. El s-a autocaracterizat drept un personaj „obsedat de Christopher Nolan” și a purtat pe perioada filmărilor o brățară „WWCND” („What Would Christopher Nolan Do?”).

Tori Spelling în rolul ei și Donna Martin în Beverly Hills 90210

Tori Spelling a interpretat-o pe Donna Martin în seria originală. Donna și Kelly sunt prietene foarte apropiate în serie, deschizându-și un magazin de haine împreună. Relația ei cu David este una interesantă care a sfidat timpul. Căsătoriți la finalul seriei, cei doi trebuie să reia rolurile în acest reboot, iar acest lucru îi dă palpitații lui Tori. Personajul ei ficțional a fost o provocare datorită apariților publice care o înconjoară pe actriță în realitate. Tori este prezentată ca mamă de 6 copii(în realitate are 5 copii) care se luptă financiar încercând să-și crească popularitatea printr-un reality show despre familia ei. Ea este cea care inițiază ideea de reboot al seriei.

Ian Ziering în rolul lui și Steve Sanders în Beverly Hills 90210

Ziering l-a interpretat pe Steve Sanders în seria originală. Deși eram și eu fană a lui Brandom, întotdeauna mi s-a părut Steve un personaj mai interesant. Conducea mereu cele mai cool mașini, era popular și și-a achiziționat propriul său ziar. În reboot, Ziering joacă o versiune a sa mai motivațională și inspirațională, după cum declară chiar el. Este anteprenor, propriul său brand, are tot ce și-ar dori și ar avea nevoie… sau cel puțin așa crede el.

Luke Perry în rolul lui și Dylan McKay în Beverly Hills 90210

Moartea prematură a lui Luke Perry a picat ca un glonț în sufletul nostru pentru că Dylan McKay a fost un personaj îndrăgit al seriei. Trebuia să apară și el în BH90210, însă iată că nu a fost să fie. Gașca închină un pahar în cinstea sa în reboot și acest moment este unul special. Cât despre personajul Dylan din seria originală, el avea acel rol clasic de băiat rău care, pe cât de fermecător era, pe atât de multe belele stârnea. A fost unul dintre cele mai populare personaje din serial și pierderea sa a fost un șoc pentru foarte mulți.

Un strop de nostalgie și multă empatie în BH90210

Pe scurt, acest reboot mi-a activat antenele nostalgice și nu este de mirare că l-am sorbit pe tot într-o seară. Acest sezon din BH90210 ne aduce o mulțime de probleme în atenție, de la clasicul „has been” la ce fac actorii după un serial care le-a acaparat întreaga viață. Nu voi da spoilere, însă popularitatea le va da bătăi de cap și îi va trece prin câteva încercări.

Ceea ce mă bucură este felul în care gașca din film se păstrează și în gașca de actori. Au petrecut atâția ani împreună și au creat niște legături frumoase. Fiecare dintre ei poartă o poveste moralizatoare, învață din greșeli. Și mă bucur că acest model este păstrat în acest reboot. Pe lângă actorii principali, ne vom reîntâlni cu alte câteva personaje din seria veche… o să fie reîntâlniri plăcute… sau mai puțin plăcute… Tot ce pot spune despre acest reboot este că este atât de evidentă legătura dintre actori încât aproape nimic nu mai contează.

Sezonul 1 din BH90210 lasă loc lejer unei continuări și ce aniversare de 30 de ani de la debutul seriei, respectiv 20 de ani de la incheierea seriei, ar fi dacă nu un sezon 2 care să prezinte munca echipei la seria de reboot pe care ne-au prezentat-o în sezonul 1. Defapt, propunerea inițială a constat într-un plan de 13 episoade, iar sezonul 1 a avut 6 episoade. Să sperăm că aventura de serial în serial va continua. Iată toate materialele de promovare ale seriei noi (care începe cu noul generic):

Sursă poze actori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.