Discutabil – serial online în și despre izolare

Care este treaba cu virusul acesta? Vine totul de la natură sau a fost oare creat de toate națiunile mari pentru a mai extermina din noi? Este virusul acesta mortal? Poți scăpa de el? Am văzut că numai bătrânii mor….ah, noroc că sunt tânăr și îi pot face față, deci eu sigur scap. Cum adică să stau toată luna în carantină? Adică să stau toată ziua în casă fără să fac nimic? Păi cum o să mai muncesc? Cum pot să mai câștig o pâine dacă stau în carantină? Meseria mea depindea de ieșitul afară, nu pot să stau doar în fața unui calculator. Cum adică să nu îmi mai văd tovarășii la o bere? 

Sunt sigură că aceste întrebări ți le-ai pus și tu atunci când s-a anunțat starea de urgență la noi în țară, atunci când recomandările de a nu ieși din casă au devenit legi cu amenzi usturătoare. Sunt sigură că unii au intrat în panică, alții nu au vrut să accepte situația, iar unii nu simt foarte multe diferențe, deoarece munca continuă pentru ei – medici, farmaciști, IT-iști ș.a. Unii s-au adaptat și au găsit soluții, fiind în continuare raționali și cu picioarele pe pământ, iar astfel au reușit să își transpună serviciile cu ajutorul online-ului.

Așa a luat naștere proiectul Discutabil, un serial online românesc care arată viața unor actori de teatru, puși în fața realității: izolare în casă, în lipsa scenei și a publicului. Serialul urmează formula unui sitcom, iar povestea reprezintă realitatea prin care trece România în zilele de azi, aducând împreună talentul unor actori de renume: Vlad Zamfirescu, Marius Manole, Carmen Tănase, Șerban Pavlu, Nadiana Sălăgean.

Povestea

Discutabil este un serial online, care a avut premiera în același mediu în data de 27 martie. În prezent, a ajuns la 3 episoade din cele 12 ale primului sezon. Serialul a pornit de la ideea lui Vlad Zamfirescu, o idee pe care o cocea de ceva vreme, anume un serial cu actori care să discute în bucătărie, însă niciodată nu a avut timpul să-i acorde energia necesară. Având în vedere avantajele acestei carantine, precum mai mult timp liber, Vlad Zamfirescu, regizorul serialului, împreună cu scenaristul Alexandru Popa, au scos ideea din sertar și au adaptat-o astfel încât să transpună realitatea prin care trece țara noastră în timpul actual.

Astfel, povestea se centrează asupra vieților celor 5 actori (6 din al doilea episod), în perioada de carantină, unde cultura a fost prima lovită. Ei nu mai pot gusta o perioadă plăcerea scenei, a aplauzelor interminabile, a admirației pe care o primeau din partea publicului. Discuțiile dintre personaje au loc pe Skype, din propriile lor bucătării, iar subiectele curg din fiecare resursă: angoasa, frica de virus, teoriile conspiraționiste ale vremii actuale, teama de moarte, panica produsă și scopul ei și multe altele.

Sunt subiecte actuale abordate cu umorul nelipsit al poporului român, neuitând de ingredientul seriozitate, unde scenaristul Alexandru Popa nu uită niciun detaliu, nicio consecință pe care ne-a creat-o această panică organizată de coronavirus. Un alt aspect special al serialului este finalul fiecărui episod. Acestea se închid cu câte o lecție povestită fie de vreun personaj principal, fie de un invitat special, lecții pe care ar face bine să le învățăm. Dacă nu ați avut ocazia să le cunoașteți înainte de carantină, acuma nu mai aveți nicio scuză de a nu le întipări în minte. Și, eventual, să nu le uitați odată ce această criză medicală va lua sfârșit.

Personaje

Personajele sunt interpretate de actorii teatrului și a cinematografiei românești, nume care stau pe buzele fiecărui iubitor de teatru. De asemenea, fiecare dintre ei interpretează o tipologie care s-au făcut remarcate în perioada aceasta, și nu numai. Sunt sigură că oricare dintre noi găsim în grupul nostru de prieteni una dintre tipologiile de mai jos sau…cine știe, poate chiar tu te identifici cu unul:

  • Selu (Marius Manole) este conspiraționistul grupului, care crede că totul este controlat de… nu pot spune, nu vreau să divulg adevărul, cine știe pe unde ajunge informația…;
  • Nino (Șerban Pavlu), ipohondrul, trăiește cu spaima că boala va veni asupra lui, iar astfel se îngrijorează de cel mai mic strănut, de cea mai mică febră;
  • Don (Vlad Zamfirescu) optimistul, cel mult prea relaxat, care crede că criza respectivă va trece foarte repede, iar situația va reveni cât ai clipi la normal;
  • Ana (Nadiana Sălăgean) spirituala, astroloaga amatoare a grupului, știe mereu care planete sunt aliniate, care planete au intrat în fiecare zodie și care le părăsesc. Ah, să nu uităm, ea are pile mari la Urgențe, o resursă de siguranță pentru Ipohondru;
  • Cati (Carmen Tănase) este vocea rațiunii a grupului, care mai intră în jocurile celorlalți, însă nu uită să îi readucă la realitate.

Concluzia….?

Discutabil a avut un succes indiscutabil. Primul episod a strâns peste 50.000 de vizualizări. Este o dovadă a faptului că teatrul și cinematografia românească încă sunt căutate, apreciate. De asemenea, actorii români reușesc să se adapteze situației curente, nu își uită creativitatea, umorul și seriozitatea nici în vremuri de criză, disperate, unde panica este la tot pasul. Discutabil este un serial care tratează fix ceea ce se întâmplă în momentul actual, cu un umor proaspăt asupra situației, te trece prin cele mai conspiraționiste idei ale întâmplării, reușind ca la final să trezească simțul rațiunii în tine, iar lecția de la sfârșit despre viață te lasă fără cuvinte. Lecțiile prezentate trebuiau învățate încă de dinainte de carantină, dar, sper eu, măcar cu acest serial și din experiența carantinei să rămână fiecare cu ceva. Să rămână acolo, în noi, astfel încât să ieșim din situație mai bogați sufletește și să nu mai punem atâta preț pe ceva material.

În perioada aceasta, actorii s-au întrecut pe ei înșiși: au demonstrat că nu au nevoie de o scenă, de un decor, de costume stufoase, de un machiaj fabulos pentru a da viață unor personaje, pentru a juca și pentru a-și îndeplini scopul, acela de a ne amuza sau intriga pe noi, publicul, și de a ne transmite un mesaj bine întipărit în minte până la finalul piesei de teatru. Au reușit să-și adapteze toate talentele, iar cu ajutorul creativității lor, scopurile rămân un succes, ajungând chiar și din carantină la sufletele noastre.

Este un serial pe care vi-l recomand cu căldură. Un serial care aduce speranță situației de criză, care îți prezintă cu umor realitatea României din zilele noastre, care te mai scoate din această panică nefolositoare creată de către media. Un respiro de la știri, îți oferă un moment de relaxare în tot haosul acesta. Vă sfătuiesc să urmăriți pagina lor de Facebook, precum și canalul lor de pe YouTube unde poți vedea online toate episoadele nou apărute. Premierea are loc online și este anunțată cu câteva zile înainte pe Facebook și Youtube.

Voi? Știați de acest serial românesc? Cu cine vă asemănăți cel mai mult? Eu, recunosc, sunt o combinație de Nino, Don și Cati. Uneori iese și Ana din mine, dar mai puțin, Don și Cati preiau cel mai mult conducerea.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Rămâi aproape

8,327FaniÎmi place
10,003CititoriConectați-vă
3,831CititoriConectați-vă
62CititoriConectați-vă
200AbonațiAbonați-vă

Poate te vor fascina și...