Dumbo – Aceeași emoție după aproape 80 de ani

Disney tocmai a lansat filmul live-action Dumbo (2019), o adaptare după filmul de animație Dumbo din 1941. Le-am văzut cu această ocazie pe amândouă și le voi analiza în paralel.

Dumbo (1941)

Dumbo (1941) este al patrulea lungmetraj de animație creat de Disney și se bazează pe o poveste scrisă de Helen Aberson și ilustrată de Harold Pearl pentru un prototip de cărticică-jucărie numită “Roll-a-Book”. Din nefericire nu se stie exact cum arăta acest prototip și nici nu pare să se fi păstrat vreo variantă originală a poveștii. Cu toate astea, se pare că Disney a publicat la acea vreme 1.430 de copii ale cărții în urma achizițonării drepturilor de autor. Prin urmare, animația a rămas singura resursă de unde noul film s-a putut inspira direct.

Animația a avut o durată de doar 64 de minute, fiind cel mai scurt lungmetraj al lui Disney. A fost realizat într-un mod destul de simplist și cu un buget limitat pentru că studioul spera ca acest film să recupereze din pierderile financiare de la Fantasia. Defapt Dumbo și Albă-ca-Zăpada au fost singurele mari producții Disney care au obținut profit înainte de 1943. Dumbo era cât pe ce să ajungă pe coperta revistei Time, însă s-a petrecut evenimentul Pearl Harbor care a eclipsat prin importanță. O curiozitate destul de interesantă este cea în care în acea perioadă industria animației a avut o grevă și aceasta este parodiată în film în scena cu clovnii care se duc să ceară o mărire de salariu.

Walt Disney a fost întrebat de ce nu a mai lungit filmul, iar el a spus ca acest lucru ar fi făcut filmul să nu se mai lege. Walt a recunoscut ca Dumbo ocupă un loc extrem de special în inima sa și, desi poate părea a fi un film cumva trist, filmul este unul plin de bucurie.

Dumbo (2019)

Dumbo (2019) este al 11-lea remake live-action creat de Disney. Regizat de Tim Burton, filmul este al doilea din acestă serie pe care îl crează. Filmul are și o distibuție deosebită: Colin Farrell, Michael Keaton, Danny DeVito, Eva Green și Alan Arkin.

Rolurile mi se par extrem de bine jucate și trebuie să recunosc faptul că distruibuția de excepție crește exponențial atractivitatea filmului pentru cinefili. Danny DeVito este la a treia sa experiență de director de circ și își joacă rolul într-un mod fascinant. O altă surpriză sunt copiii, Milly (Nico Parker) și Joe (Finley Hobbins), care sunt adorabili. Nico Parker este în mod special o tânără despre care cu siguranță ne dorim să mai auzim.

Două filme, o poveste

Povestea este simplă, iar detaliile fac diferența dintre cele două filme. Mama Jumbo este o elefănțică însărcinată de la circ și își așteaptă cu nerabdare puiul. După ceva vreme are loc nașterea și toată lumea este amuzată de noul pui de elefant cu urechi supradimensionate. Mama Jumbo încearcă să își protejeze puiul de răutăți și provoacă un mic haos în circ. Din acest motiv este separată de micul Dumbo. Elefănțelul se închide în sine, însă îi descoperă un talent care îl poate ajuta să-si recupereze mama, poate să zbare cu ajutorul urechilor sale fluturânde. Planul îi reușește, devine o mare stea și este reunit cu mama sa. The end.

Câteva personaje cheie sunt înlocuite. Timothy, șoricelul, este acum doar parte dintr-o cușcă de șoricei simpatici îngrijiți de Milly și Joe Farrier, cei doi copii care descoperă talentul lui Dumbo. Au fost scoase ciorile cântăcioase, erau haioase, însă au pastrat o mică parte din discursul lor.

Mulți se temeau că dacă filmul este semnat Tim Burton, el va fi întunecat și deprimant. Realitatea a fost că filmul a ieșit surprinzător de drăgut și la fel de emoționant precum animația.

Înteleg contextul în care animația a apărut în plin război, o perioadă dificilă, în care puii (de orice fel) erau poate îndepărtați de mamele lor, iar acest film le-a oferit o speranță ca totul va fi ok. Și mă gândesc ce reacție a avut publicul de atunci la film versus cel de acum. Clar nu știu cum a fost acum 78 de ani, însă știu cât de mult m-a impresionat animația în copilărie și cât de emoționantă a fost producția live action din acest an. De aceea mi-a fost cumva dificil să pun ideile cap la cap.

O lume reală pentru un personaj ireal

Tim Burton a dus Dumbo la următorul nivel. A elevat povestea, a adus un final mai prietenos față de standardele de astăzi cu privire la îngrijirea animalelor. Actorii au jucat excepțional și mi-ar fi dificil să găsesc ceva nemulțumitor cu privire la film. Era evident că trebuia să fie adăugați oameni prezenți în mod activ în poveste, față de animație care are animale vorbitoare. Acest live action nu s-a dorit a fi o altă animație CGI. Defapt singurul lucru evident digitizat a fost însuși Dumbo. Pentru că… să fim sinceri… nu găsim zilnic, pe toate drumurile, elefanți cu urechi mari care zboară 🙂 . Și totuși, Dumbo este atât de adorabil creat încât îți dorești să fie real.

Atenția la detalii este uimitoare. Au ținut cont de vechiul film pe cât posibil, iar unul dintre exemplele care confirmă acest lucru este asemanarea intre cee două trenuri.

Povestea a fost schimbată pe ici pe colo, însă esența filmului a rămas. Cumva își pierde o parte din inocența aceea a copilăriei. Pare un film pentru un public ceva mai matur la prima vedere.  Totuși, filmul este ideal pentru copiii între 8 și 12 ani pentru mesajele puternice și pure transmise pe tot parcursul filmului. Cred că defapt și publicul junior a evoluat în timp, dar asta e altă poveste.

O modificare este și cea prin care puiul de elefant se alege cu numele Dumbo. Dar ce mi se pare fascinant este multitudinea de referințe la filmul de animație. Uluitoare a fost spectaculozitatea oferită prin decor, costume, lumini, o experiență sinonimă cu cea a filmului The greatest showman.

Muzica este superbă

Animația din 1941 a obținut premiul Oscar pentru cel mai bun film musical. Piesa emoționantă „Baby Mine” a fost nominalizată pentru cea mai bună piesă. Melodia „Baby Mine” a fost interpretată în noul film pe un ton diferit, însă la fel de emoționant. A captat toată atenția. Recunosc, pe mine m-a adus până la lacrimi. Rămâne de văzut la anul ce reacții va stârni acest film deosebit din punct de vedere a premiilor și nominalizărilor. Îi țin pumnii strânși deși concurența se anunță acerbă chiar și dacă privin doar în curtea Disney. Anul acesta vom avea încă 3 filme live-action, dar și multe alte filme despre care am mai scris.

Atât animația Dumbo (1941), cât și remake-ul live-action Dumbo (2019) au reușit să capteze inimile tuturor printr-o poveste de o simplitate adorabilă. Mi-ar fi greu să decid care este mai bun pentru că amândouă au efect de Aww! față de public. Primul are avantajul de a fi făcut parte din copilăria noastră. Cel nou are darul de a crea o nostalgie molipsitoare. De aceea îți recomand să mergi să vezi filmul Dumbo în cinema.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.