Poate că sună ciudat – sau poate că asta înseamnă, în definitiv, să fii cinefil cu adevărat. În ziua în care privirile tuturor erau ațintite spre cer pentru un spectacol astronomic rar, cu o eclipsă totală de soare, Perseide și o aliniere a planetelor petrecute aproape simbolic în același timp, opțiunea mea a fost clară și fără ezitare: întunericul unei săli de cinema și avanpremiera filmului „The End of Oak Street”.
De ce? Pentru că, din momentul în care am văzut primul trailer, am simțit acel fior rar care îți confirmă că un regizor a înțeles, în sfârșit, ce își dorește cu adevărat publicul.
După atâtea filme din seria Jurassic Park și Jurassic World care au adus dinozaurii pe marele ecran – dar doar în parcuri tematice sau capturați într-o rezervație, The End of Oak Street face exact ceea ce trebuia să facă franciza Jurassic cu ultimul lor film.
Regizorul David Robert Mitchell (It Follows, Under the Silver Lake) reușește să producă un thriller relaxant care realizează exact ceea ce ne promite din trailer. Acțiunea filmului se petrece în anul 1982, pe Oak Street – o stradă idilică dintr-o suburbie americană unde viața pare să curgă liniștit. În spatele ușilor închise, o familie traversează o criză tăcută: Denise (Anne Hathaway) se gândește la divorț, în timp ce Greg (Ewan McGregor, yes, it’s fu**ing Oby One Kenoby) își ascunde pierderea locului de muncă.
Tensiunea domestică este însă brutal întreruptă de un fenomen cosmic bizar care smulge întreaga stradă din timpul ei și o teleportează milioane de ani în trecut, în plină eră preistorică. Garajele, gazoanele îngrijite și casele din lemn devin peste noapte capcane claustrofobice înconjurate de o junglă ostilă și populate de predători.
The End of Oak Street este totuși un finl pentru adolescenți și își dozează violența naturală a „Întâlnirilor” cu dinozauri la un nivel acceptabil pentru cinefilii de toate vârstele. Ce reușește să facă bine, cumva din perspectiva noastră este actualizarea aspectului dinozaurilor la cele mai noi teorii, care ne spun că dinozaurii aveau păr și pene, dar acelea s-au conservat cel mai slab în fosile. Tot aici filmul primește și o bilă neagră, deoarece cu toate că ne încâtă această abordare a reptilelor, este evident că munca la acești dinozauri nu se poate ridica la nivelul francizei Jurassic Park. Arată decent? Da! Puteau arăta mai bine și mai cizelați? Răspunsul este iar da.

Ce ne-a plăcut cum a fost realizat în mod special a fost un șarpe preistoric și țestoasele.
Dar, la un film nu mergem doar să vedem dinozauri…pentru asta putem merge și la Antipa.
Povestea filmului este frumos conturată în jurul familiei lui Greg și Denise, oferind personaje bine conturate cu adâncime emoțională.
Anne Hathaway este în continuare delicioasă și ne bucură că o vedem atât de curând pe marele ecran, după ce am văzut-o în filmul Odiseea. Sperăm să o mai vedem și în alte filme în care să fie la fel de plină de energie.
Ewan McGregor a fost o surpriză plăcută care a egalat nivelul actoricesc al soției fără mari dificultăți.

Faptul că acțiunea este restrânsă la scara mică a unui cartier oferă o miză personală uriașă. Căsnicia pe cale de destrămare a celor doi protagoniști devine motorul emoțional al peliculei: lupta împotriva creaturilor preistorice nu este doar o cursă pentru scăpare, ci o încercare disperată de a-și proteja copiii și de a ține la un loc o familie dezbinată.
The End of Oak Street este o gură de aer proaspăt pentru cinematografia de gen. Atunci când respecți inteligența spectatorului și livrezi ceea ce promiți în trailer, filmul va fi pe placul publicului. În timp ce așteptăm mai mult de la franciza Jurassic, Mitchell le reamintește tuturor că personajele din film sunt la fel de importante ca sunetul făcut de dinozaurii preistorici.
Ca să închei, tu știi cum sună un dinozaur? Dacă nu, hai la cinema!

