O nouă epocă a cenzurii în cinematografie

Vreme trece, vreme vine… filme vechi produc suspine…

M-a tot luat valul în ultima perioadă cu privire la cenzura filmelor vechi în media zilelor noastre și la readaptările actuale extrem de selective ale unor povești clasice și ultra cunoscute. Am încercat să mă feresc de fenomen, însă am senzația că suntem agasați și cumva agresați de noul trend.

Nu, nu insinuiez că nu a existat și în trecut cenzură pentru orice, însă ultimii ani ne-au arătat o oarecare obsesie de a fi corect din punct de vedere politic, de a cenzura cu riscul de a părea ostentativ. Știu, nu e nimic nou, însă, fiind un subiect pe care l-am evitat, acum bula mea de ignoranță mi s-a spart în față. Nu mai pot fi indiferentă și îmi propun să fiu mai atentă.

Există această tendință clară de corectitudine pe care o au tot mai multe filme  în ultimii ani pentru copii și nu numai. Nu că generațiile anterioare n-ar fi fost martore constante la scene denaturate, însă timpurile actuale au standardizat orice urmă de derapaj social până la scene care sar în ochi cu această corectitudine. Au fost mereu cenzuri mai mici sau mai mari. Pe piața americană anime-ul Sailor Moon a fost cenzurat intens în anii ’90. La noi a ajuns necenzurat în imagini, dar dialogurile au fost îndulcite. Nu a fost singurul nici în perioada aceea, însă mi se pare că totul se propagă cu o viteză mult mai mare și afectează tot mai multe producții. Despre perioada de tristă amintire nici nu are sens să mai spun… s-ar fi presupus că s-au depășit acele vremuri.

Nu spun că noile filme ar fi excesiv de cenzurate în comportament sau limbaj, însă dacă tot veni vorba, încep să cred că trecem printr-o nouă epocă a cenzurii în cinematografie, una în care inversăm lucrurile care erau cenzurate cu cele care erau necenzurate pe vremuri și invers.

Încerc să îmi dau seama de ce studiourile încearcă să bifeze această cerință cu atât de mare ardoare care se poate observa de la o poștă. E ca Jason Momoa care, de câte ori dadea un pumn în filmul Aquaman, se intorcea, lua o poziție de erou și zâmbea sexy să ne asigure că el e cel mai tare. Nu înțeleg nici măcar de ce se bate șaua pe acest politically correctness obsesiv pe care îl vedem pe toate gardurile.  De ce totul trebuie să treacă prin acest filtru în mod constant? E ca o pictură care trebuie să aibă musai toate culorile din spectru, ca o melodie care trebuie să aibă toate notele muzicale în piesă. Nu m-ar mira dacă ar putea fi comparată și cu o shaorma cu detoate care are veșnic același gust.

Trecem printr-o nouă formă de pudism în care încercăm să împăcăm și capra și varza. Asta nu înseamnă că aș fi rasistă, homofobă, sexistă, obsedată sau violentă în limbaj și gesturi. Este o diferență clară între a exista o replică nepotrivită (cum era în trecut), a te lăuda că ai scos o replică nepotrivită (cum e acum) și a scoate replica introducând una inteligentă (cum ar fi logic să fie).

De ce ar trebui să aibă musai toate filmele și minorități culturale, și gay, și lesbiene, și atei, și musulmani, și negrii, și asiatici, și feministe și persoane cu dizabilități, toate îndesate în același film doar ca să fie acolo, fără  vreo apartenență la poveste. Ar fi interesant să cunoști aceste personaje fără ca aceste caracteristici ale lor să fie asezate în fața noastră forțat și sintetic. Să îi vedem în mod natural, nu ostentativ. Se vede că apar tot mai multe personaje care doar bifează anumite stereotipuri despre care se crede că trebuie să existe în film fără doar și poate.

A ieșit în evidență compania Disney care e atât de rușinată de istoria sa, încât se comportă constant ca și cum Song of the South, un superb film live-action animat din 1946, nu ar fi existat vreodată.  Da, e un film despre sclavi, plantații, rasism… Dar felul în care se comportă acum mi se pare și mai dezechilibrat decât asumarea unei epoci. Este un film istoric, care a obținut două premii Oscar, unul pentru cea mai bună melodie, iar celălalt este un premiu de onoare pentru James Baskett, actorul care l-a interpretat pe Uniciul Remus și primul actor afro-american care a primit statueta. Știind acest lucru, mi-am dat seama că, nu numai că acest film nu a ajuns pe Disney +, ci și o serie semnificativă de producții a fost cenzurată special cu ocazia lansării noii platforme de streaming. Disney scade în ochii mei pe zi ce trece.

Cea mai evidentă dintre toate cenzurile Disney este felul în care în filmul Splash avem parte de câteva scene care ar putea supăra câteva persoane mai pudice. Vremurile au evoluat, însă istoria nu se poate schimba. Disney a încercat constant să fie în ton cu vremurile. De aici vin și noile filme live-action adaptate după clasicele animații. Și-ar dori să le readucă în atenție, dar trebui să le “curețe” de elementele perturbatoare după standardele de azi. Ce-i drept, ultima perioadă a fost pentru mine, în relație cu filmele Disney, una complicată și dezamăgitoare. De aceea îmi e atât de greu să mai privesc un film nou Disney fără să oftez.

În fine. Am creat acest gif animat în care am cuprins cele mai importante cazuri de cenzură Disney din ultima vreme. Unele au “înainte si după”, altele au avut replici controversate sau au fost șterse cu totul.

Cinefilia GIF

 

Disney a avut destule conflicte ce țin de cenzură în ultima perioadă, însă problema este că practica s-a perpetuat… și a ajuns absurd. Ei evită lucrurile controversate în așa fel încât multe filme par mai puerile decât ar trebui. Ce-i drept, noua abordare din MCU se anunță ceva mai întunecată și tare-mi e că vor cădea de cealaltă parte a baricadei. Se observă că și alte studiouri se inspiră din obsesia asta de a arăta cu orice preț că ei nu sunt persoane care instigă la subiecte controversate.

Show-ul Little Britain a fost scos de pe  BBC iPlayer, Netflix și BritBox pentru că, din punctul de vedere al BBC, “vremurile s-au schimbat” față de cele în care această comedie a rulat la tv.

Netflix a încercat să cenzureze un film pe care mulți cinefili îl consideră perfect și a fost imediat penalizat. Back to the Future 2 / Înapoi în viitor 2 are o scenă în care apare o revistă pentru adulți (cea în care se ascunde almanahul). Respectiva scenă a fost “decupată” iar fanii seriei au protestat, Netflix-ul fiind, astfel, forțat să pună filmul complet la loc.

Acesta este primul exemplu care îmi vine în minte de la Netflix în ideea că încet-încet ajungem să tăiem toate filmele.  În acest context cum ne vom putea asigura că nu rămânem fără filme în forma lor originală? Dacă toate sunt digitalizate pe site-uri de streaming si pot fi cenzurate, ce speranță avem că se vor mai achiziționa dvd-urile cu filmele complete? Nu mai spun că sunt destul de puține, spre deloc, filme și serii vechi prezente în mod legal în mediul online. Sper să nu ajungem să trăim cu amintirile, căci tare îmi e că, după ce începuse lumea să renunțe la piraterie in favoarea streamingului, acum se va reîntoarce la vechile deprinderi.

Mai mult, HBO Max tocmai a înlăturat din colecția sa de filme celebrul clasic Gone with the wind – Pe aripile vântului de teama acuzelor de rasism. Filmul din 1939, distins cu 8 premii Oscar, arăta o plantaţie de sclavi din Atlanta şi spune povestea de dragoste dintre Scarlett O’Hara şi Rhett Butler în contextul războiului civil american. Și unde pui că are unul dintre cele mai frumoase sărutări din filme din istorie. Interesant este că Mattie McDaniel a fost prima artistă de culoare care a obținut Oscarul pentru cea mai bună artistă în rol secundar. Și acesta, film istoric în esență, a portretizat vremurile respective așa cum erau… și cu bune, și cu rele. Da, s-a anunțat ulterior că s-a retras doar temporar filmul pentru a se adăuga 30 de secunde explicative, însă puteau să le fi făcut deja și să îl reurce imediat înapoi. De-ar fi singurul caz…

Incredibil este că atât Song of the south, cât și Gone with the wind sunt filme în care avem parte de două personaje afro-americane care sunt pozitive, care se remarcă prin roluri excepționale, premiate și apreciate de atâta timp. Nici măcar nu vorbim despre două personaje discriminate în film. Ce s-a întâmplat cu actorii la premiera acestor filme, este lesne de bănuit, dar stereotipul general folosit pentru aceste personaje nu este că ele sunt criminali sau cine știe de personaje diabolice. Încă de pe atunci, cinematografia a încercat să îi integreze frumos în lumea albilor. Apropo de sterotipuri. Mă gândeam la Green Book, filmul care a luat Oscarul în 2019, un film despre SUA anilor ’60, plasat fix în mijlocul segregării rasiale. Poate ar fi de studiat și revăzut zilele acestea filmul.

Cenzura actuală din cinematografie nu mai este una în care lucrurile sunt considerate tabu. Avem de-a face cu o cenzură de altă natură, una de incluziune, nu de excluziune. Suntem o generație care acceptam toate genurile de oameni și încercăm obsesiv să le integrăm, iar cenzura anterioară încerca să îi excludă. Tot încerc să îmi dau seama care este mai rea. Se transformă oare persoanele discriminate din “defavorizate” în “cu nevoi speciale”? Nu este doar o altă formă de discriminare?

Îmi este greu să concep animațiile clasice “Looney Tunes” relansate recent de Warner Bros pe HBO Max și adaptate “sensibilităţilor moderne”. Personajele principale nu mai folosesc arme de foc. De exemplu, Elmer apare folosind o… coasă, în loc de pușcă, pentru a-l fugări pe Bugs Bunny. Copilăria noastră capătă ușor-ușor noi valențe, iar aceste schimbări sunt tot mai greu de digerat.

Rasismul, ca și alte elemente sensibile, face parte din istoria lumii și oamenii trebuie să știe ce a fost în urmă pentru a nu repeta greșelile trecutului. Iar acum suntem în stare să intrăm în negare doar pentru că sunt unii care se simt ușor ofensați. Se insistă pe dezvăluirea unui soi de “Vezi? Am făcut special așa ca să îți placă și ție!”. Nu mai bine ar putea să observe singuri că filmul e și despre ei decât să i se arate asta în mod ostentativ? Nu este și asta o formă ciudată de ironie? Nu este asta o formă inversă de discriminare? Sunt sigură că nici măcar persoanele discriminate anterior nu și-ar dori atât de mult să fie în centrul atenției, ci și-ar dori să fie tratate normal, egal… și atât, fără să se simtă inconforabil în vreun fel.

O mulțime de serii și-au schimbat modul de abordare pentru a fi (zic ei) ok. Toate sunt pline de personaje menite să reprezinte minorități sociale sau culturale, toate au persoane cu diverse caracteristici până mai ieri discriminate. Nu spun că nu ar trebui să existe aceste persoane în filme și seriale, însă nu să fie o atât de mare aglomerare, să nu se facă un așa mare caz pe tema aceasta. Ce e în exces… strică. Există tot felul de oameni diferiți și îi respect pe fiecare și consider că este frumos că se dorește integrarea lor în povești, însă de multe ori un caz izolat se transformă într-un caz special. Și totul tinde să pară doar o altă arie – pozitivă – dar tot negativă.

Poate că oamenii secolului 21 au început să nu mai facă diferența dintre film și realitate, dintre istorie și actualitate. Altfel nu îmi explic de unde această nebunie de a arăta cât mai la vedere aceste caracteristici noi ale filmelor. Mă sperie și mă îngrijorează? Foarte mult. Pe tine?

 

One thought on “O nouă epocă a cenzurii în cinematografie

  • iunie 11, 2020 la 4:20 pm
    Permalink

    Pff, după ce am scris și eu câteva rânduri succinte azi despre același lucru am găsit și acest articol scris în urmă cu o zi. Se spune depre mințile luminate că gândesc la fel :). Ups, o mai fi voie să folosesc această replică. Cu totul de acord cu ce scrie în articol. Am impresia că încetul cu încetul ne îndreptăm spre universul imaginat de Idiocracy, cel al prostiei infinite.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.