Stăm acasă în această perioadă mai mult decât ne-am dori. Lucrăm de acasă, iar unul dintre avantaje este și acela că poți lăsa televizorul deschis pe fundal pe parcursul zilei. Sigur, posturile TV au o oferă diversificată, însă tentația ne îndraptă în mod constant către mediul online, către filme online.
Cinema Trivale din Pitești are un mesaj pentru cinefili. Împreună cu partenerii de la Cinemagix vor difuza legal în fiecare seară un film bun pe pagina de Facebook a cinematografului.
Cum nu încurajăm pirateria, am descoperit o serie de site-uri care oferă filme online distribuite în mod legal.
Aceste site-uri nu conțin viruși sau pop-up-uri în exces și conțin o mulțime de filme ce pot fi urmărite în mod gratuit și legal. Hai să vedem care sunt site-urile de filme gratis pe care le poți folosi în mod legal în aceste zile din România.
Știu, poate că filmele cuprinse în aceste site-uri nu sunt tocmai cele mai cunoscute și cele mai noi, însă aceste filme sunt deschizătoare de drumuri în cinemtografie, sunt acele povești de la care a pornit totul și suntem siguri că îți vor stârni curiozitatea la fel cum ne-au fascinat și pe noi. Am încercat să venim cu câteva propuneri de neratat pe care le-am găsit la prima vedere, însă fiecare dintre aceste site-uri este plin de filme deosebite care merită descoperite sau redescoperite.
15 site-uri cu filme gratis, legale
1. CinePub
Acesta este o platformă unică pentru România unde cineaștii români își pot distribui filmele spre vizionare în mod gratuit. Prin urmare, dacă vrei să vezi filme românești online gratis, acesta este locul potrivit. Sunt atât filme cunoscute de publicul larg, cât și filme mai puțin cunoscute. Ai secțiuni de lungmetraje, scurtmetraje, animație, documentare, experimentale și chiar înternaționale, o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume, fiecare livrând o poveste completă în 60 de secunde.
Câteva filme de văzut pe CinePub: Sunt o babă comunistă, Moartea Domnului Lăzărescu, Moromeții, O scurtă poveste și multe altele…
2. SnagFilms
Peste 5000 de filme și programe tv. Majoritatea sunt documentare și filme independente, însă poți găsi și filme obscure sau clasice vechi care au în distribuție actori mari aflați pe atunci la început de carieră. Multe documentare sunt de calitate foarte bună, unele poartă semnătura National Geographic.
Câteva filme de văzut pe SnagFilms sunt: Mr. Christmas, Alive Inside, The Corporation, Lost for Life, A Christmas Carol, Forever, Medea și Toys Will Be Toys.
3. Open Culture
Conține peste 1000 de filme într-o colecție deosebită de filme clasice, multe filme care au luat Oscarul la vremea lor și care au intrat în domeniul public.
Câteva filme de văzut pe Open Culture: Filmul Cinderella, cea mai veche adaptare a poveștii, creat de celebrul George Méliès în 1899 (primul film care folosește tranziții de imagini). Ar mai fi o mulțime de filme cu Charlie Chaplin și primele două dintre adaptările basmului Vrăjitorul din Oz… din 1910 și 1925.
4. MoviesFoundOnline
O sursă utilă de filme dificil de găsit. Deși poate fi un site ușor enervant pentru că are reclame cam multe, oferă o gamă ceva mai largă de filme online gratuite și distribuite în mod legal. Deși da o eroare la început, site-ul nu e virusat. Aparent crează erori mai mari de pe telefon. Pe desktop a mers fără probleme.
Câteva filme de văzut pe MoviesFoundOnline: Starship troopers (1997), The People That Time Forgot (1977), 100 Girls (2000), Dawn of the Dead (1978), The Boy in the Plastic Bubble (1976)
5. The Korean Film Archive
O adevărată nestemată ascunsă pentru cinefili, arhiva filmelor coreene de pe Youtube adună peste 200 de filme clasice din istoria cinematografiei sud-coreene din 1930 până în zilele noastre. Toate filmele au subtitrare în engleză și selecția este una deosebită.
Câteva filme de văzut pe The Korean Film Archive: The Day A Pig Fell Into The Well, Aimless Bullet, A Drawf Launches A Little Ball, Sopyonje.
6. Le CiNéMa Club
Acest site este cunoscut că difuzează săptămânal câte un singur film deosebit. Promovează tinerii creatori de cinema și filmele lor promițătoare.
La data publicării acestui articol, pe site poate fi urmărit filmul Flores din 2017 al regizorului portughez Jorge Jácome. Filmul a câștigat o mulțime de premii internaționale și prezintă una dintre insulele Azore care a fost invadată de hortensii violet și oferă un peisaj feeric, în culori violacee care anunță un dezastru.
7. NoBudge
Un proiect cinefil personal al creatorului de filme și actorului Kentucker Audley prin care promovează filme de lung și scurtmetraj independente. Majoritatea filmelor pe acest site sunt filme văzute de puțini oameni din industria filmelor și nu au apucat să fie analizate de critici. Sunt filme alese cu grijă și deosebite în esență. Merită studiate.
8. Top Documentary Films
Pe acest site, după cum sugerează și numele, vei găsi filme documentare diverse. Subiectele sunt pentru toate gusturile. Există documentare despre sport, societate, tehnologie, știință, religie și multe altele. Lungimea acestor documentare variază de la 15 minute la câteva ore și sunt filme produse în mod independent. Sunt interesante și informative. Eu am studiat cu interes documentarul 9/11: Decade of Deception.
9. Classic Cinema Online
O mulțime de filme clasice plasate între anii ’40 și anii ’70 care pot fi urmărite online gratuit. Sunt multe filme clasice, filme de familie, filme care ne fac ziua mai veselă precum cele cu Shirley Temple.
Câteva filme de văzut pe Classic Cinema Online: The Quiet Man (1952) – l-am văzut recent și ne-am distrat. Sunt Și filme clasice cum ar fi controversatul film renegat de către Disney, Song of the South (1946).
10. Veoh
Un site actualizat de utilizatori care conține o mulțime de filme aflate în domeniul public. M-am bucurat să regăsesc animații clasice precum Popeye, Betty Boop, Superman din anii ’40, filme cu Shirley Temple. Atenție! Sunt multe trailere aruncate pe acolo, așadar dacă se doresc film complete trebuie sortate după lungime (Length (min)).
11. Western Mania
Dacă ești fan al filmelor western, nu trebuie să ratezi acest site. Și toate filmele prezente aici sunt distribuite în mod gratuit și legal. Interesant este că pe site poți citi și câteva informații interesante despre fiecare film în parte. John Wayne are, desigur, dedicată o categorie specială.
12. Big Five Glories
Filme Clasice din epoca de aur a cinematografiei. Nu ar trebui să le privești cu dezinteres pentru că au o aură specială. Actori celebri, filme celebre… pe un site frumos navigabil pe ani. Se focusează pe cele 5 mari studiouri cinematografice din anii ’30 – ’40: 20th Century Fox, RKO Pictures, Paramount Pictures, Warner Bros. și Metro-Goldwyn-Mayer.
Câteva filme de văzut pe Big Five Glories: Quicksand cu Mickey Rooney, The last time I saw Paris cu Elizabeth Taylor, White Zombrie cu Bela Lugosi, The great train robbery – cel mai vechi film de pe site – 1903.
13. Internet Archive Movie Archive
Internet Archive este un site absolut magic. Are cărți vechi, arhiva web a site-urilor de demult și multe alte resurse pe care trebuie să le descoperi. Toate sunt în domeniul public, adică pot fi văzute în mod gratuit. Azi își spun că are mii de filme care mai decare mai interesante și pe care nu trebuie să le ratezi. De aici le și poți descărca pe calculator dacă dorești.
14. Public Domain Torrents
Acesta este un alt serviciu de download legal al filmelor. Fiind un serviciu de tip torrent, uneori filmele nu au destul de multe persoane de unde să fie descărcate. Dar site-ul există, este funcțional și are filme gratuite care pot fi desărcate în mod legal pentru că au numai filme aflate pe domeniul public.
15. Kanopy
Ca să facem un număr rotund, ar mai fi și site-ul Kanopy care este o platformă aflată în parteneriat cu o mulțime de universități și biblioteci din întreaga lume. Prin urmare această resursă este oferită în mod gratuit studenților sau celor care sunt abonați la biblioteci din străinătate. Din ce putem observa, se pot face cereri pe site de către biblioteci sau universități care nu sunt încă în program, așa că nu e o idee rea pentru o inițiativă în acest sens.
Acestea sunt doar câteva dintre resursele legale și gratuite de a urmări filme online. Nu sunt ele cele mai noi sau celebre filme, dar sunt filme care îți oferă o viziune nouă față de cinematografie. Acestea fiind spuse, îți dorim Vizionare plăcută și rămâi alături de noi cu sugestii noi de filme. Vom căuta să facem o selecție de filme pe care nu trebuie să le ratezi cuprinse între aceste site-uri, filme fundamentale în istoria cinematografiei, filme premiate, apreciate în general, atât de public, cât și de criticii de film. În funcție de mesajele cititorilor vom exploata mai intens această resursă.
MoviesFoundOnline e virusat! Nu dați click!
Din ce se pare, sunt probleme cand se acceseaza de pe telefon. Pe Google Chrome noi nu am avut decat o mica eroare, in rest a functionat ok.
Mulțumesc de pont! E o listă bogată de site-uri. Mi-am dalvat și eu câteva, mai ales pentru filme clasice. 🙂
Foarte potrivit articolul pentru aceasta perioada 🙂
[…] decand am fost incarcerat pentru #workathome, #stayhome s.a.m.d am descoperit noi surse de filme gratuit si site-ul https://cinesquare.net/, unele filme sunt subtitrate si in romana altele in […]
[…] Am decis să nu includ festivalurile, deși toate sunt acum online, pentru că ele sunt trecătoare. Cu toate acestea, poți urmări pagina noastră de Evenimente unde realizăm articole dedicate pentru o mulțime de festivaluri ajunse acum și în format online. Și dacă tot sunt la recomandări, îți reamintesc și de articolul nostru din primăvară cu site-uri unde poți vedea fime gratuit în mod legal. […]