Zece filme românești pe care trebuie musai să le vezi în 2020

Începutul acestui an ne-a găsit plini de speranță pentru filmele românești în urma selecției filmului Cadoul de Crăciun în lista lungă la Oscaruri. Deși nu a mers mai departe, această performanță ne-a atras tuturor atenția către cinematografia românească aflată în plină evoluție și pe care o vedem frecvent în cadrul festivalurilor, adunând premii și făcând o impresie tot mai bună. În ultimii ani filmele autohtone au reușit să aducă oamenii în cinematografe tot mai des și credem că 2020 nu va fi o excepție în trendul ascendent în care cinematografia românească se află. Așadar, ne-am gandit să concepem o listă al celor mai promițătoare și importante filme românești despre care știm că vor vedea lumina proiectorului pe pânză anul acesta.

Cinemaul românesc prinde greu la publicul… românesc. Este un lucru pe care îl știm, însă lucrurile încep încet, încet să se miște în această industrie iar filmele românești merită toată atenția publicului pentru că oferă povești din ce în ce mai interesante și lucrate cu atenție la standarde înalte de calitate.

Deși în general filmele românești tind să își anunțe lansarea cu puțin timp înainte de acest eveniment, am căutat câteva filme care vor intra (sau au intrat de puțin timp) în cinematografe în 2020. Sunt filme promițătoare și le așteptăm cu un real interes.

Dragoste 2. AmericaPremiera: 10 ianuarie 2020

Deși intrat în cursele de festival încă din 2018, abia la începutul acestui an filmul a devenit disponibil în cinematografele autohtone. Dragoste 2. America este un film ce trebuie urmărit.

Acțiunea prezintă o felie de viață a unei zile în care îi urmărim pe Anton (30) și Beatrice (34) în ultima lor zi petrecută împreună. Anton urmează să plece într-un loc îndepărtat unde va începe o viață nouă; Beatrice trebuie să se întoarcă la David (32), soțul ei. Povestea celor doi amanți este prezentată într-un fir narativ traversat de amintiri, vise și gânduri de viitor, care derivă de la realitatea cotidiană către universalitatea acestui tip de relație de dragoste.

Filmul (nerecomandat sub 15 ani) este distribuit ocazional așa că puteți urmări evenimentele de proiecție pe pagina oficială a filmului. Regizorul Florin Șerban ne-a uimit cu al său Eu când vreau să fluier, fluier (care a rămas un clasic al societății pentru simplul fapt că din cand în când aud acest titlu de la oameni pe care nu-i văd neapărat cinefili și de la care nu mă aștept să fie cinefili) și bineinteles, prima parte a trilogiei Dragoste: Câine, care a ajuns în cinematgrafe în decembrie 2018.

https://www.youtube.com/watch?v=VGjtMe7-6pc

Tipografic. MajusculPremieră: 21 februarie 2020

Unul dintre cei mai apreciați regizori ai noului val cinematografic este Radu Jude. Tipografic. Majuscul s-a lansat săptămâna trecută și pune pe peliculă o poveste spusă și pe scena Teatrului Odeon în 2013. Bazat pe fapte reale, Tipografic. Majuscul relatează un moment din 1981 când Mugur Călinescu, un licean de numai 16 pune pe jar, întră în atenția și este interogat de Securitate cu privire la niște mesaje anti-comuniste scrise cu creta pe pereți. Filmul este un documentar ce cuprinde o reconstituire ficţională, însă plină de intensitate și emoție a unui alt caz de abuz al sistemului care ne bântuie și în zilele noastre. Producătorii filmului au avut acces la Arhiva Televiziunii Române și au putut realiza astfel o ilustrație fidelă a de zi cu zi a românilor din anii 1980. Regia: Radu Jude. Cu: Șerban Pavlu, Ioana Iacob, Bogdan Zamfir, Șerban Lazarovici.

Alte filme de menționat aici, dacă vrei să îți “faci temele” până să mergi să vezi Tipografic. Majuscul: Cea mai fericită fată din lume, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Film pentru prieteni, Inimi cicatrizate. Radu Jude este cunoscut și pentru scurtmetrajele sale printre care se numără Lampa cu căciulă, unul dintre cele mai premiate filme de scurtmetraj din istoria românească.

https://www.youtube.com/watch?v=5QJbd22y6JM

Miami BiciPremieră: 21 februarie 2020

Filmul Miami Bici este și el proaspăt lansat în cinema și o recenzie detaliată a filmului poți citi în articolul: Toate filmele au un public… inclusiv Miami Bici 

Putem interpreta acest film într-o tentă poetică privind felul publicului român de a se conecta cu cinemaul românesc, pentru că filmul de comedie Miami Bici strange oamenii în sălile de cinema cu un debut surprinzător, devenind cea mai vizionata comedie din ultimii 26 de ani, in primul weekend de lansare.

Filmul este cu siguranță o pată de culoare în această listă, însă, spre deosebire de alte filme cu tematică “de caterincă”, Miami Bici se bucură de un scenariu decențel și o poveste coerentă și simpatică. Filmul Miami Bici se evidențiază în sens pozitiv față de alte filme caterincoase din ultima perioadă. Filmul are un target total diferit, desigur, dar reuşeşte să nu se facă de râs. Din punct de vedere tehnic este de apreciat. Are actori care îşi fac treaba, un scenariu care este logic de la un capat la celălalt. Chiar am fost surprinşi de acest film care ne arată o altă fațetă a cinematografiei româneşti. Desigur, e loc de mai bine, sunt şi cam multe injurături, dar, desi filmul este de caterincă, nu e făcut la caterincă…

Filmul este catalogat Nerecomandat sub 15 ani.

colectiv – ne priveste pe toti – Premieră: 28 februarie 2020

Unul dintre cele mai dure și totuși așteptate filme românești din acest an este colectiv al regizorului Alexandru Nanau care priveste spre drama din 2015 care a șocat întreaga țară întamplată într-un club din București unde câțiva zeci de tineri au murit arsi la un concert rock. colectiv este unul dintre acele filme pe care vrei și nu vrei să îl vezi pentru că stârnește în tine emoții de durere pe care le-ai trăit inevitabil în acele zile care parcă nu se mai încheiau. 64 de tineri au pierit, iar altor 146 li s-a schimbat complet viata alături de cei dragi. Pe lângă aceste pierderi, sute, mii de oameni au fost traumatizați si emoționați de tragedia care a tras un semnal puternic de alarmă în viața cotidiană. Repercursiunile acestui dezastru au dat naștere altor dezastre care sunt descrise în această producție. Filmul colectiv a fost selectat la Festivalul de film Sundance în secțiunea „Spotlight”. Produs de Alexander Nanau Production în coproducție cu HBO Europe și Samsa Film, filmul urmărește povestea anului 2016 și se concentrează pe relația dintre autorități și jurnaliști în încercarea de a afla adevărul. Filmul este catalogat Acordul părinților pentru copii sub 12 ani. După ce iese din cinema va fi accesibil cel mai probabil și pe HBO Go.

https://www.youtube.com/watch?v=ji8hzpyefD4

UrmaPremieră: 6 martie 2020

Un pianist celebru, Anton (Marin Grigore), este dat dispărut. Poliţistul (Teodor Corban) care preia cazul află treptat despre destinul zbuciumat al artistului, stilul de viață controversat şi deciziile care au declanşat o serie de evenimente neașteptate. După moartea părinţilor săi, Anton este preocupat în mod obsesiv, dincolo de limitele iubirii fraterne, de fericirea surorii sale, Ana (Irina Rădulescu). Regia e semnată de Dorian Boguță, aflat la debutul său în lungmetraj. Filmul este catalogat Nerecomandat sub 15 ani.

5 Minute – 5 Minutes Too Late – Premieră: 27 martie 2020

O abordare jurnalistică a celebrului caz de la Cinema Muzeul Țăranului Român când un grup susținător al familiei tradiționale a protestat și intrat cu forța în cinematograf în care rula un film LGBT. 5 minute este un film în regia lui Dan Chișu, un veteran al proiectelor de film independent. Drama 5 Minute se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi (Nicu Holban) în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de Liliana Calomfir, o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

https://www.youtube.com/watch?v=fZ76-3Ss0-Q

The Astronaut of God – Premieră: 15 mai 2020

Un film SF românesc care e regizat de Octavian Repede. Este clar un film de luat în calcul pentru că vorbim de regizor român și un film SF… ceea ce constituie o raritate. Regizorul a anunțat pe pagina sa că trailerul va ieși undeva la finalul lunii Martie. Acesta e cel de-al doilea lungmetraj al regizorului. Va avea 70 minute și va aborda stiluri precum Indie, Sci Fi, Artă și Thriller. Filmul este unul de  fictiune, si are in centru pe astronautul William Florescu, un astronaut american al cărui tată a emigrat în SUA înainte de WWI. Filmul ne descrie misiunea lui William Florescu, misiunea US Genesis 1491, de la începutul explorării spațiale, din ianuarie 1961, începutul Epocii de Aur a Explorării spațiale. Este vorba despre o misiune pioner. Filmul e o productie independentă, de buget mic, în limba engleză, realizată de români. Un film erudit cu un subiect inedit pentru peisajul românesc.

Malmkrog – Manor House La conac – Premieră: fără dată pentru România

Lansat zilele acestea la Festivalul de film de la Berlin, Malmkrog este regizat de Cristi Puiu. De altfel și primul film în limbra franceză al cineastului, Malmkrog, care poartă numele internațional de Manor House, prezintă o abordare interesantă a stilului cinematografic de epocă în viziune autohtonă. Filmul este o adaptare după cartea lui Vladimir Soloviev „Povestire despre Antichrist“. Din distribuție fac parte Agathe Bosch, Frédéric Schulz-Richard, Diana Sakalauskaité, Ugo Broussot și actorii români Marina Palii, Istvàn Teglàs. Filmul va intra în cinematografele românești cel mai probabil în vara sau toamna acestui an. Regizorul Cristi Puiu este un om de caracter cum ar spune unii, de aceea el insistă în a căuta crudul realității în filmele sale. Prin urmare, suntem siguri că dacă ai apreciat filme precum Moartea Domnului Lazarescu sau Sieranevada, vei lua în considerare acest film care are deja și un teaser interesant care te poate face curios sau poate trezi în tine deja clișeisticul stereotip cu totul nedrept de „iar film romanesc”.

 

Poppy Field – Înăuntru – Premieră: fără dată pentru România

Poppy Field este primul film de lungmetraj al regizorului Florin Jebeleanu. Bazat pe aceeași întâmplare reală precum 5 minute (film menționat mai sus), Poppy Field ne prezintă o abordare cu totul diferită a poveștii intreruperii proiectiei unui film cu un subiect sensibil pentru persoanele homofobe de către un grup de protestatari care a dus și la intervenția jandarmilor. Printre jandarmi se află și un tânăr gay care se află, deci, între ciocan și nicovală cu privire la ce decizii trebuie să ia. Regizorul Florin Jebeleanu a lucrat în mare parte la proiecte de televiziune, iar acest lucru trebuie sa ne facă cel puțin atenți la produsul cinematografic de se dorește a ni se arăta. În faza de filmare proiectul a avut titlul Înăuntru, lucru care ne-a încurcat puțin în identificarea și parcursul producției filmului. Vestea bună este că filmul va fi lansat în acest an, cel mai probabil către toamnă-iarnă. Subiectul sensibil abordat va isca mai mult ca sigur controverse, așa că… să ne ținem bine!

Experimentul Pitești – Premieră: decembrie 2020

Debutul regizoral al Victoriei Baltag este în lucru de nu mai puțin de șase ani și se află în această perioadă în postproducție și strângere de fonduri. Filmul prezintă o altă fațetă a crudului și nemilosului Experiment Pitești, un adevărat lagăr, un centru de reeducare de la Pitești unde deținuții politici din perioada 1948-1954 erau tortrați pentru a renunța la convingerile și idealurile lor. Acest subiect a mai fost abordat și în filmul, lansat în toamna lui 2019, Între Chin și Amin regizat de Toma Enache. Mai multe despre filmul Experimentul Pitești poți citi pe pagina filmului.

https://vimeo.com/268027026

 

 

După cum povesteam și mai sus, o parte dintre filmele prezentate sunt în diferite stadii de pregărire pentru a fi lansate, iar datele pot fi modificate. Vom urmări evoluția lor și vom actualiza atât lista, cât și vom dedica articole mai largi cu privire la filmele românești lansate în 2020.

Tu ce film românesc ești nerăbdător să vezi în acest an?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.