Anna, Elsa, Christoff, Sven și Olaf se reîntorc în Frozen 2 cu o nouă aventură misterioasă pe care o putem vedea în cinematografe începând de vineri. Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului este în același timp unul de origini, dar și o continuare a poveștii din primul film. Ah da! Am zărit și două referințe de tip „easter egg” așa că rămâi aici ca să aflii despre ce este vorba.
Filmul este unul magic, așa cum ne gândeam că va fi. Calitatea animației a evoluat din 2013 până acum și asta ne încântă. Atât peisajele, cât şi personajele par mai picturale şi totul este mult mai fluid din punct de vedere vizual. Elemente precum frunzele purtate de vânt sau calul nărăvaş al apelor sunt maiestruos realizate şi estetic filmul este excepțional. Așteptarea a meritat, iar copii au de ce să se bucure. Povestea oferă foarte multe, iar personajele noastre preferate au parte de noi aventuri care ne vor ține cu sufletul la gură.
Frozen 2 este un film ceva mai matur de această dată, iar diferența de 6 ani între cele două a fost gândită ca publicul să mai fi crescut puțin. Nu este nimic îngrijorător pentru părinți, însă felul în care se abordează probleme precum durerea despărțirii și teama de necunoscut. Gheața de topește într-un final și filmul are un final mult așteptat, însă elementele de suspans ar putea fi destul de emoționante pentru cei foarte mici(sub 6 ani) sau emotivi. Sunt teme pe care le-am avut și în primul film Frozen, însă acolo au fost colorate mult mai vag și publicul tânăr a putut să le digere cu ușurință.
Nici în acest film nu avem un personaj negativ, iar frica de necunoscut este cel mai aprig antagonist. Ana și Elsa au din nou multe lucruri de învățat despre ele și evoluează foarte mult pe tot parcursul filmului.
În Frozen 2 vom afla mai multe despre cum a căpătat Elsa puterile si ce s-a întâmplat în trecutul îndepărtat cu părinții lor și ce le-a adus pierirea în primul film. Vom afla cum greșelile din trecut le afectează viitorul și cum amintirile dureroase trebuie înfruntate și alinate. De asemenea, aventura celor două surori continuă. Acum că sunt nedesparțite, Ana și Elsa învață să fie o familie, iar Christoff iar primește sfaturi de la ren. Olaf este în propriul său habitat pufos și are mai multe momente în care îmi aduce aminte vag de Donkey din Shrek. Cu toate astea, Olaf este de multe ori în centrul poveștii și este memorabil și jucăuș. Liniștea este întreruptă de strigătul naturii, iar ea îi cheamă pe eroii noștri în inima necunoscută a pădurii. Ce vor găsi acolo este de spus într-o poveste sau un cântec de leagăn.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că povestea în sine este originală, nu este predictibilă. Chiar nu poți să îți imaginezi ce se va întâmpla în film, iar acest lucru cred că este un mare plus. Gheața se topește într-un târziu și filmul are un final mult așteptat, care este frumos ales și sunt atât de mulțumită că lucrurile nu se întorc la același statut, ci evoluează. Frozen 2 nu pleacă chiar de unde a rămas primul film, ci are o atmosferă de sine stătătoare, până într-un punct, însă.
Spuneam încă din titlu, Frozen 2 e o poveste mult așteptată care nu dezamăgește… prea mult (aş fi simțit să adaug). Cred că sunt destul de multe elemente reciclate, inspirate, iar aceste momente, deși nu erau deranjante, m-au dus cu gândul că producătorii nu s-au simțit siguri pe ei sau au rămas în pană de idei. Sunt poate prea multe aduceri aminte din primul film și referințe la alte filme. Pe alocuri povestea mi-a adus aminte și de Avatar – The last airbender. Cea mai amuzantă referință este cea în care Olaf o strigă pe Samantha probabil din Bewitched… sau cel puțin eu așa m-am gândit… nu știu dacă poate fi considerat „easter egg”, dar scrie-mi un comentariu dacă ai vreo idee.
Tot prezente au fost și acele mici referințe de tip „easter egg” pe care toată lumea adoră să le vâneze și Disney se ambiționează să le ascundă pe tot parcursul filmului. La o primă vizionare eu am zărit doar două evidente şi altele sugerate, însă sunt convinsă că ele sunt mult mai multe. Și abia aștept să le caut peste tot prin film.
- Când Anna și Elsa sunt mici ele se joacă într-o micuță pădure creată din zăpadă unde sunt o mulțime de figurine printre care și Big Hero 6.
- Olaf se demontează cu ușurință, așa că poate să devină oricând Mickey Mouse.
- Sunt momente în care asemănarea dintre Frozen 2 și Brave pare comparabilă, avem pietre vericale monolitice și niște mici focuri rătăcitoare care în Brave erau albastre (Will O’ the Wisps – din folclorul scoțian care te îndrumau către destin), aici sunt violet. Tot în acest context m-am dus şi cu gândul la Pascal din Tangled. Seamănă, dar oare și răsare?
Comicul este prezent pe tot parcursul filmului, iar personalitatea personajelor denotă multe elemente care ne fac să râdem din toți rărunchii. Frozen 2 este distractiv, fiecare are momentele sale amuzante și dincolo de acest lucru există morală în orice acțiune.
Vocile sunt aceleași din primul film (Kristen Bell – Anna, Idina Menzel – Elsa, Jonathan Groff – Kristoff, Josh Gad – Olaf) și pot spune că interpretarea este foarte bună, au fost toți în formă maximă. O voce care m-a încântat și m-a distrat a fost cea a lui Sterling K. Brown care i-a dat glas Locotenentului Destin Mattias.
Costumele se tot schimbă pe parcursul filmului și acest lucru este interesant pentru că putem vedea cât efort a fost depus pentru acest detaliu.
Momentele muzicale sunt abundente și frumoase, însă am rămas cu un gust uşor trist pentru că speram să fie puțin mai memorabile. Au forță, au culoare, dar nu te poți opri la unul și să zici că ăsta e noul „Let it go”. Cu siguranță am auzit multe melodii în care m-am regăsit și care m-au încântat, însă Frozen 2 este destul de echilibrat muzical. Nu iese foarte mult în evidență. Poate că la a doua vizionare voi privi lucrurile cu alți ochi şi voi absori melodiile mai uşor.
Cred că Disney s-a concentrat atât de mult în ultimii ani la remake-uri încât deși scoate filme frumoase și spectaculoase, reușește în mod lamentabil să rateze acel mic element care l-a consacrat. Privesc cu ochi critici un film care este superb în ansamblu și delicios pentru toate publicurile pentru că de data aceasta Casa lui Mickey Mouse a produs un cașcaval foarte gustos, dar care are și găuri, mici, dar prezente.
Iubesc filmele Disney, iar acest film m-a încântat și te va face fericit și pe tine. Este un film reușit din punct de vedere artistic. Micile detalii pot dezamăgi fanii înrăiți, însă cred că într-un final toți vom fi bucuroși de acest film. S-a spus deja în recenziile de peste ocean că Frozen 2 ar fi mult mai bun decât primul film mi se pare parțial adevărat. Da, povestea este frumos închegată și personajele sunt în formă maximă, muzica e drăguță și plină de înțelesuri, însă la final de zi Frozen 2 nu reușește să mă entuziasmeze mai mult decât primul, nu rămâne atât de memorabil și acum că mai toate întrebările din primul film primesc răspuns mă tot întreb „Ok, și acum?”. De aceea cred că misteriosul prim film Frozen a fost mult mai câștigat și a intrigat mai mult publicul.
Anul 2019 nu a excelat pentru Disney din punctul meu de vedere și asta s-a datorat faptului că Disney a lansat numai reinterpretări și continuări, deci nimic nou. Noul Lion King m-a dezamăgit, Dumbo a fost parțial interesant, Maleficent nu a fost complet pe val, Aladdin a fost atât de enervat încât nu am putut sa scriu despre el, iar Toy Story a fost o încheiere mult prea dulce-amăruie. Aș putea vorbi/scrie despre Disney zile întregi, iar despre Frozen 2 chiar mai am multe de povestit, însă poate unele lucruri merită să le savurați chiar voi în sala de cinema.
Ceea ce vreau să spun de fapt este că Frozen 2 este de departe cea mai drăguță poveste Disney din acest an, respectă toată rețeta succesului, mai dă cu ea pe afară puțin, dar nu e ceva să te supere în mod special. Îl vei iubi.
Da. Nu am uitat de Marvel sau StarWars, însă Avengers este în cu totul altă lume, iar despre Războiul stelelor: Episodul IX – Ascensiunea lui Skywalker vom vorbi peste aproape o lună când vom vedea cum se încheie și această aventură.
Până atunci mergeți și vedeți Frozen 2 în cinema. O să vă placă și o să vă disteze. Și nu uitați să vânați „easter eggs” și să mi le scrieți în comentarii.
Fiind deja trecuta de varsta la care o productie Disney constituie o noutate atractiva, am savurat articolul tau. A lot. Ba chiar, am facut ochii mari citind despre existenta „easter eggs” in noile filme. Daca or fi fost si in cele mai vechi… trebuie sa recunosc ca nu le-am observat. Asa ca… datorita tie… privesc cu alti ochi aceste filme.
Ai fi surprinsa. La filmul Ralph rupe netu’ am gasit peste 150 de „easter eggs” https://www.cinefilia.ro/ralph-rupe-netu-si-e-plin-de-curiozitati/
Filmele Disney adora sa faca referinte de la un film la altul… sunt teorii intregi. Daca exista cerere voi dedica special articole in scest sens.
M-ai facut curioasa suficient de mult incat sa-mi doresc sa citesc un articol pe marginea subiectului.
Noi am fost toată familia la film si ne-a placut tare, mai ales fetei de 12 ani! Ne-a placut tare povestea, efectele speciale, chiar am crezut la un moment dat ca parintii lor mai traiesc… Desi sunt mare, parinte de doi copii, imi plac mult filmele Disney.
Nu am cuvinte. Lam urmărit cu mare drag.
Superb filmul copii sunt încantati de personajele principale!!
Super filmul !! L-am vazut cu nepotica mea si ne-a placut mult !
Nu mai sunt la vârsta filmelor Disney, dar Frozen știu că a făcut furori printre cei mici. Cred că și Frozen 2 este pe măsură. Nu știam de „easter eggs” și chiar m-ai făcut curioasă.
Aha! Deci si tu! Acum suntem doua curioase, Almona! 🙂
Ahhh trebuie sa-l vad si eu! Nu sunt eu adepta acestor filme, dar uneori chiar prind bine!
Frozen 2 cred ca este un salt spre 2020 semnat Disney. De la efectele speciale, la povestea in sine, la prezentarea personajelor care au crescut între timp, acum avem si girl power, și povești de iubire, și non-discriminare, și o coloană sonoră de senzație. De văzut!
Abia astept sa il vad si eu. Fiica-mea deja l-a vazut in cinema si imi face in ciuda. 😀
Am citit cu mare interes si mi am dat seama ca am langa mine un pasionat de detalii de genul asta despre filme. Adica pe Dante il am si am citit impreuna recenzia. Desi nu sunt mare cunoscatoare pot sa spun ca sunt cam de acord cu tine. Filmul e frumos, are de toate, dar parca nu mi-a dat aceeasi emotie ca primul, nu mi-a ramas in minte nici o melodie.
O animatie reusita cu o coloana sonora foarte buna.Copilului i-a creat emotie avand varsta necesara pentru a intelege esenta mesajului transmis.Fiind deja fani de cativa ani,ne asteptam ca Frozen 2 sa reuseasca sa ne tina in priza.In rest,se canta foarte mult,pana si Sven canta 😀
Cel mai bun…si primul a fost super dar al doilea si mai si.
Vreau să văd filmul, mi-a plăcut prima poveste, îl ador pe Olaf, e delicios. Nu am știut de „easter eggs”, ce idee faină, ca și recenzia ta, dealtfel. Acum mi-am dat seama că tu ești „acea Andreea” pe care am admirat-o îmbrăcată în mov la Superblog, cred că ai fost sponsor de la RAO. Oare mă înșel? Te îmbrățișez. Sărbători fericite!
Eu și fiica mea abia așteptăm să îl vedem, suntem tare nerăbdătoare.
Frozen 2 revine cu o incarcatura scenica bine realizata . Verisoara mea in varsta de 8 ani adora acest film, a fost fascinata de persoanaje ,actiune si de intriga. Am urmarit alaturi de ea si pot spune ca a meritat fiecare asteptare.
[…] în aceste filme devenite deja un simbol. Primul film Frozen poate fi urmărit pe HBO Go, iar Frozen 2 încă mai poate fi văzut în cinematografe subtitrat sau dublat în limba […]