Actorul Gabriel Vatavu debutează în lungmetraj cu un rol savuros în comedia ÎN PIELEA MEA, regizată de Paul Decu.
Gabriel Vatavu este angajat la Teatrul Bulandra din București. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul UNATC – în 2017 licența (clasa prof. Florin Zamfirescu), iar în 2019 masterul (care a culminat cu „premiul „Ștefan Iordache” pentru cel mai bun actor).
Spectatorii din București îl pot vedea în spectacolele de la Bulandra – „Vânătoarea” (regia Alexandru Mâzgăreanu), „Richard al 3-lea” (regia Andrei Șerban), „Carousel”, regia Andrei Șerban, precum și în spectacolele „O Noapte Furtunoasă” (regia Vlad Zamfirescu, Teatrul Național București), „Viziuni” (regia Marius Florea Vizante, Teatrul de Comedie), „Filarmonica” și „Fabrica de Comedie” (la Sala Dalles).
A apărut, până acum, în patru episoade din serialul „Las Fierbinți”.
ÎN PIELEA MEA marchează prima sa apariție într-un film de lungmetraj.Născut în Botoșani pe 14 august 1995, Gabriel e pasionat de fotbal și fan al echipei FC Botoșani, precum personajul pe care îl joacă în film.
ÎN PIELEA MEA este filmul de debut al regizorului paul Decu, absolvent de actorie la UNATC și al unui master de regie la MetFilm School Londra.
Comedia independentă, distribuită în cinematografe din 10 februarie de T.R.I.B.E. Films, surprinde patru cupluri care decid să intre în rolurile partenerilor pentru o zi, însă, distracția se complică și scoate la lumină adevăruri incomode și tensiuni ascunse.
Gabriel Vatavu și Ioana State sunt Gigi și Georgiana. El — un bărbat sincer și loial, șofer de taxi, care-i scrie poezii și are o încredere neclintită în propriile convingeri, chiar și atunci când realitatea îl contrazice; Ea — o femeie dură și sigură pe sine, în căutarea unui nou plan de carieră, dar în realitate extrem de empatică și protectoare.
Personajul lui Gabriel este cel mai sincer și mai naiv dintre băieți, are 31 de ani, o inimă mare și o privire curată asupra lumii. Deși este doar un șofer de taxi în București, visează la mai mult și crede cu tărie că, pas cu pas, va ajunge acolo unde trebuie. Trăiește simplu, fără grabă, bucurându-se de fiecare clipă. Relația cu Georgiana este cel mai frumos capitol al vieții lui, iar Gigi nu se ferește să o spună cu voce tare. Îi respectă enorm pe prietenii săi, văzând în fiecare un model de urmat, dar orgoliul îl împinge uneori să pozeze în „băiatul șmecher” — imagine care îl amuză și pe el, dar din care nu se poate abține să iasă.
Joci pentru prima dată într-un film de comedie. Ce apreciezi cel mai mult la o comedie?
Au rămas definitorii pentru mine exemplele oferite de maestrul Radu Gabriel, cu care am avut onoarea să lucrez la UNATC. Unul dintre ele m-a ghidat atât în film, cât și pe scenă: ideea că actorul lucrează cu instrumente clare, care dau coerență și adevăr actului artistic.
Pentru spectator, este esențial ca ceea ce se întâmplă pe scenă să fie viu și inteligibil. Fiecare acțiune trebuie să aibă sens, relațiile dintre personaje să fie limpezi, iar textul să fie susținut cu rigoare și autenticitate. Aceste principii stau, în opinia mea, la baza unei comedii reușite.
Sunt atras de comicul de situație și mă feresc de artificial. Un spectacol important din viața mea care a pus baze serioase în meseria mea de actor este „Cerere în căsătorie”. A fost o experiență definitorie: un tip de teatru în care umorul se naște firesc din situații și relații, totul fiind clar și accesibil spectatorului. Aceasta este direcția pe care o urmăresc constant în munca mea.
„ÎN PIELEA MEA” a fost un eveniment, nu doar un proiect pe care l-am făcut. Aici am cunoscut oameni buni, am văzut cum se face meseria asta la un nivel înalt și simt o mare bucurie că am făcut parte din acest proiect.
Ce filme / seriale de comedie te binedispun mereu? Și ce titluri te-au impresionat în ultima vreme?
Acum de exemplu mă uit la „The Office”. E ușor, mă relaxează, „intră bine”. Am râs, bineînțeles, la „Friends”, la „Seinfeld”, la seria „Hangover”, „Project X” etc
Din serialele văzute recent, recomand cu drag „Yellowstone”, „The Bear” și „Last of Us”.
Nu cred că am un film sau un actor preferat. Mi se întâmplă de multe ori să văd un actor bun și să vorbesc despre el o vreme (ca și cum ar fi devenit actorul meu preferat) și fac asta până mă surprinde alt actor, și tot așa… Sunt mulți actori buni, sunt multe filme bune în lumea asta.
Cum este personajul tău „viu” din comedia ÎN PIELEA MEA și ce crezi că ai în comun el?
Gigi e un tip spontan, tupeist și amuzant prin cam tot ce spune și ce face. Mi-a plăcut că am avut libertatea de a-l construi așa cum mi-am dorit, fiindcă și personajul permite asta, nu prea are limite.
Aș spune că avem în comun dorința de a ne face plăcuți celor din jurul nostru. Amândoi căutăm să fim amuzanți, să avem replici spontane care să stârnească râsul celor care ne înconjoară.
Un alt lucru pe care-l avem în comun este buna intenție cu care facem orice. Nu am presărat pic de răutate în crearea acestui personaj. Chiar și glumele proaste făcute de Gigi nu au intenția de a răni.
Dacă Gigi ar fi prietenul tău cel mai bun, ce sfat i-ai da pentru a avea o relație armonioasă de cuplu?
Gigi e diferit, mai liber, mai direct, poate eu aș avea nevoie de sfaturi, fiindcă sunt mai rigid, mai serios.
Dar gândindu-mă la scenele pe care le-am filmat, l-aș sfătui să nu mai piardă timpul, s-o ceară de nevastă pe iubita lui, Georgiana, să facă gesturi romantice, să se comporte frumos cu ea de față cu ceilalți oameni, să n-o critice în public.
„Chimia” de la filmări a jucat un rol foarte important, spune regizorul Paul Decu. Împărtășește-ne câteva amintiri de pe platoul de filmare.
În prima zi am fost copleșit de emoții, întrucât filmam alături de oameni cu mult mai multă experiență și o încredere solidă în propriile forțe, ceea ce m-a făcut să cred, inițial, că nu voi face față. Însă aici se cuvine să subliniez meritul regizorului Paul Decu, care a reușit să sudeze echipa și să ne trateze pe toți în mod egal, fără a ține cont de notorietate sau de nivelul de experiență. Această abordare m-a liniștit și mi-a permis să construiesc personajul într-un cadru sigur.
Începând cu a doua zi, am devenit mai încrezător și mai relaxat, iar lucrurile au decurs minunat: m-am simțit bine și, firesc, s-a creat acea atmosferă autentică, plină de voie bună.
Momente amuzante au fost foarte multe. Unul dintre ele s-a petrecut chiar după ce am filmat o scenă cu băieții la club. Într-o scenă anterioară, băusem un shake pentru detox care nu îmi picase bine la stomac, motiv pentru care trebuia să merg la baie foarte des.
Părăsind clubul și mergând spre casă, neavand o baie la dispoziție, trebuia să mă descurc… În momentul în care s-a dat „acțiune”, fără sa îmi anunț colegii, mi-am dat pantalonii jos și am început să alerg printre mașini, să-mi caut un loc bun pentru… știți voi. Camera nu mă vedea, chiar era destul de departe, dar colegii mei actori mi-au fost martori… A fost o glumă. S-a râs puțin.
Au fost foarte multe lucruri amuzante, noi ne-am simțit foarte bine pe set.
În ziua în care am filmat scena în care băieții merg la masaj (scenă pe care o vedeți și în trailer), spre exemplu, noi ne așteptam la altceva, la o relaxare pe bune, doar că nu a fost deloc așa, la „acțiune!” doamnele care ne masau făceau câteva mișcări, destul de agresive, iar noi aveam de jucat că ne doare și că nu ne place, ceea ce era cumva adevărat… prin urmare n-am avut cum să ne bucurăm real de masaj în niciun fel.
Iar când am avut scenele de la epilat, pentru mine a fost o surpriză că n-a fost dureros, sau cel puțin nu așa cum mă așteptam.
Mi s-a părut mai dureros la masaj decât la epilatul cu ceară, deși mi se părea înainte că va fi exact invers, dar personajul meu trebuia să arate durere când se epila, așa că acolo e un pic de overacting. Puteți vedea și în trailer o mică parte din reacțiile personajului meu. Pentru imaginea completă, vă invit să vedeți filmul la cinema, din 10 februarie.
Ce stereotipuri expune filmul și ce crezi că transmite ?
Cred că cel mai important lucru pe care îl subliniază filmul este că în continuare se face o mare diferență între femei și bărbați în sensul atribuirii unor roluri, faptul că nu observăm dificultățile prin care trece celălalt, că relaționăm fără empatie.
Filmul demontează superficialitatea cu care se privesc bărbații și femeile, arată că nu ne ajută deloc să pornim cu o prejudecată în orice relație cu un om, ci, dimpotrivă, ar trebui să ne punem în pielea celorlalți și să înțelegem că și lor le e greu în situațiile pe care le descriu ca fiind grele și să nu-i judecăm doar pentru că nouă ni se pare altfel.
Care e principalul motiv pentru care recomanzi publicului să vină la cinema să vadă „ÎN PIELEA MEA”?
La acest film eu am râs sincer. Sunt situații simple, foarte bine desfăcute din punct de vedere regizoral, relațiile și situațiile sunt clare și e o comedie bună. Eu nu stau foarte bine la capitolul încredere, fiind la început de drum în cinema. Dar am curajul să invit oamenii la film pentru că e o comedie sinceră, cu oameni obișnuiți, în care se poate regăsi oricine și la care se poate distra fiecare.
Ce te motivează și ce îți place la actorie, în general? Ce sfat le-ai da celor la început de drum, care se simt descurajați?
Așa cum am menționat și mai devreme, nu excelez la capitolul încredere în sine. Probabil din acest motiv evit, uneori, întâlnirea directă cu publicul după un spectacol de teatru sau după vizionarea unui film. Am senzația că aș putea risipi magia creată în momentul în care cineva se atașează de un personaj pe care l-am interpretat și care i-a plăcut, iar întâlnirea cu mine, ca om, ar putea să nu mai corespundă acelei proiecții.
Din acest motiv, prefer să las oamenii să se bucure de personajele mele, fără a simți nevoia de a mă expune pe mine, actorul. Nu cred că am ceva la fel de interesant sau seducător precum personajele pe care le construiesc. Poate că actoria este, într-un fel, o formă de a fugi de mine însumi… cine știe?
Mă bucur enorm când ceea ce fac are un impact, când oamenii sunt emoționați, bine dispuși, când zâmbesc. Momentul de final al unui spectacol, când suntem aproape de oameni, e minunat.
Joc într-un spectacol la Teatrul Bulandra în care luminile sunt aprinse în public, iar noi, actorii, ne putem uita la oameni. E foarte interesant că am acces la ei, îi văd cum intră în sală, cu gândurile împrăștiate, atenți la telefon, nu la spectacolul care urmează să înceapă, și până la final se transformă, unii plâng, își țin partenerul sau copiii de mână. E o emoție specială. La fel se simte și când te gândești că în fața ta e un om aflat pentru prima dată la teatru, și vrei să faci să merite primul lui contact cu experiența asta.
Când eram în facultate și mă uitam la interviuri cu actori mari care spuneau că e o meserie grea, nu m-am descurajat. Și la fel i-aș sfătui și pe cei care aleg acum meseria asta. Da, e o meserie grea, dar dacă îți dorești, fă asta, respectă-ți meseria, colegii, industria, muncește, fii serios, dedică-te, implică-te și dacă intențiile tale sunt cele mai bune, vei reuși.
Cum gestionezi refuzul la un casting? Ce le poți împărtăși tinerilor studenți, îngrijorați de posibile refuzuri?
Nu cred că există o rețetă care să funcționeze de fiecare dată. Un refuz e un refuz. Nu are cum să nu te afecteze.
Depinde mult și de cine te anunță și de cum te anunță. Există oameni care știu cum să dea vești proaste, care știu să sublinieze faptul că nu este vorba despre talent, că nu ești tu mai prost decât colegul tău, ci e vorba despre o viziune anume pe care o are regizorul și pe care o caută la acel casting. De exemplu tu poți să ai o probă foarte buna însă ești prea înalt. Și nu e vina ta. De exemplu, eu având aproape doi metri, am primit refuzuri, după castinguri, din pricina înălțimii. Am înțeles că nu e vorba de lipsă de talent, ci pur și simplu nu eram considerat potrivit. N-ai ce să faci în astfel de situații. Și în plus, castingurile nu ar trebui să fie o competiție pentru nimeni. Nu trebuie să dovedești că ești mai bun decât colegul tău care dă aceeași probă că tine. Deși nu este ușor să primești un refuz, cred că ar trebui să ne gândim și la faptul că ar fi imposibil să ne potrivim toți pe toate rolurile.
Filmul în care joci acum, vorbește despre relații. Care sunt, din perspectiva ta, cele mai importante lucruri într-o relație de cuplu, valabile și într-o relație de scenă?
Cred că, în orice relație – fie că e vorba de prietenie, familie sau lucru – cele mai importante lucruri sunt respectul și atenția față de celălalt. Lumea ar fi mult mai frumoasă dacă fiecare dintre noi ar încerca să acorde celorlalți aceeași importanță pe care o acordă propriilor nevoi, dacă am comunica deschis ce ne dorim și ce ne trebuie, în loc să lăsăm frustrările sau neînțelegerile să ne strice relațiile. Fără orgolii, cu răbdare și cu dorința de a fi aproape unii de alții – cred că asta face diferența.
În teatru, lucrurile sunt puțin mai subtile, dar la fel de importante. Cred că sfaturile trebuie oferite doar atunci când ni se cer, iar încurajările și criticile constructive să vină în momentul potrivit. Trebuie să fim atenți la cum se simt oamenii în jurul nostru și la contextul în care interacționăm, ca tot ce facem să ajungă acolo unde trebuie, la momentul potrivit. Și cred că atunci se întâmplă magia: echipa funcționează, atmosfera e plăcută și fiecare dintre noi poate să dea ce are mai bun.
