Premiile Gopo sunt echivalentul autohton al premiilor Oscar și mai este puțin până la Gala Premiilor Gopo care va avea loc marți, 29 iunie, și va fi transmisă în direct începând cu ora 19.30 pe Voyo, pe TIFF UNLIMITED și pe premiilegopo.ro.
Cu această ocazie m-am gândit să îți prezint mai multe despre filmele românești recente și privirea mi-a picat pe singura schimbare din structura festivalului în acest an. Premiera anului 2021 este prezența a trei categorii distincte dedicate scurtmetrajelor: 12 titluri au fost nominalizate pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație, Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune și Cel mai bun scurtmetraj documentar. Aici poți vedea întreaga listă de nominalizați la premiile Gopo 2021.
Planul era să fac un articol care să cuprindă toți nominalizații, dar răspunsurile au fost unele deosebite și pline de energie și m-am hotărât să acord fiecarui regizor spațiu distinct. Prin urmare, de astăzi și până la Premiile Gopo 2021 vei putea citi zilnic câte un interviu cu un regizor de la una dintre cele 3 categorii de scurtmetraje despre filmul său, dar și despre scurtmetraje în general.
Am început cu Cel mai bun scurtmetraj de animație pentru că animația îmi este cea mai dragă și astăzi avem plăcerea să aflăm mai multe viziunea lui Paul Mureșan, prezent la premiile Gopo cu scurtmetrajul animat Cântec de leagăn. Producătorul filmului este Mihai Mitrică | România (Safe Frame). Cântec de leagăn este un o animație întunecată construită pe coloana sonoră „Cântec de leagăn”, melodie interpretată de Maria Tănase. Subiectul filmului este despre abuz și alcoolism într-o familie din România și este realizat în stil clasic de animație ce a implicat între 8.000 şi 9.000 de desene.
Paul Mureșan este un artist care apelează la propriile sale emoții când vine vorba de animație. A absolvit Liceul de Arte „Corneliu Baba” iar apoi a studiat la secția de Grafică a Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca. În 2008-2009, a prins o bursă Erasmus în Germania, la HBK Saar, Academia de Arte Frumoase și Design din Saarbrücken unde a avut ocazia să ia contact direct cu animația.
Mai multe despre el și filmul său poți citi în următorul interviu.
Ce te-a determinat din poveste să alegi subiectul abordat?
Am impresia că merg pe un traseu întunecat prin trecutul meu și cred că poveștile astea stau la rând. Mi se pare că fac animații ca să desfund cate o teava din minte. Odată desfundată pot să mă mut mai departe la următorul subiect care îmi constipă mintea. Din păcate, mai toți avem minți înfundate de pățanii din trecut dar, din fericire câte un film poate să ne unească în nefericirile noastre ca să le înțelegem mai bine, și, poate, să le privim eventual cu puțin umor, dacă e posibil. Un alt mega motiv pentru care am vrut tare să fac proiectul ăsta este coloana sonoră, și nu zic coloană întâmplător, fiindcă filmul se clădește pe Cântecul de leagăn interpretat de Maria Tănase. Doina asta mă bântuie de cand sunt mic și sunt absolut mezmerizat de versuri și de linia melodică. Cred că atât piesa muzicală cât și animația valsează împreuna într-un mod potrivit și macabru.
Care a fost cea mai mare provocare în timpul producției? Au existat momente amuzante?
Cred ca cea mai mare provocare trebuie să fi fost subiectul filmului. Asta făcea unele dimineți de Noiembrie și mai întunecate decât aveau voie să fie. De multă vreme am încercat să fac un proiect care flirtează cu genul horror și pentru mine, „de groază” nu înseamnă monștri cu tentacule, ci se rezumă la groaznicele lucruri pe care ni le facem unii altora, subliniind horror show-urile pe care le trăim mulți dintre noi în cadrul propriilor familii. Adevărata provocare e să îmi amintesc acum un moment amuzant din timpul producției dar cred că îmi amintesc unul. Când am terminat filmul, l-am arătat unui număr mic de prieteni care au aflat că tocmai l-am scos din cuptor și care au vrut tare să îi dea o geană. Asta era în plină carantină când tensiunile din case puteau fi tăiate cu cuțitul. I-am avertizat că nu e tare vesel filmul și mi-au spus să nu exagerez, ce poate fi așa rău? Unii dintre ei mi-au scris înapoi plângând. Hmm… Mi s-a părut mai amuzant când scriam partea asta, acum că citesc pare și mai horror. lol.
Care este, după părerea ta, cel mai puțin apreciat aspect al unui scurtmetraj și de ce consideri că lumea ar trebui să-și îndrepte privirea mai des către scurtmetraje?
Păăăiiii acum îmi amintesc de spusele sociologului Theodor Adorno despre ce numea el industria culturii. Mi se pare că acum, cu asta avem de-a face. Filmele sunt povești. Poveștile pot fi scurte sau lungi în funcție de ce au de transmis, dar acum ne confruntăm cu o mentalitate de genul: “Fă lungmetraje că acolo-i banu’ ”, așa că acum ne scăldăm într-un ocean de filme beșite care urmăresc aceeași rețetă de plot twist 1, plot twist 2, etc. și ne fac să ne rotim ochii în orbită de am putea alimenta un sat mic cu energia irosita și ne țin departe de întâlnirea cu noi înșine, cu scopul de a smulge o impresie și niște bani. Scurtmetrajul este considerat, de regulă, o treaptă spre lungmetraj și pe de o parte pot să fiu de acord cu asta. Cred că trebuie să învățăm multe până să ne aventurăm într-o producție mare, și chiar și atunci o putem da în bară „big time”, DAAAR ar fi super dacă nu am face scurtmetrajele strict pentru a mai mușca un premiu de festival (care au rolul lor imortant, că altfel nu te bagă nimeni în seamă). Cred, pe de altă parte, că scurtmetrajele pot să spună povești minunate care ne ajută și rămân cu noi toată viața; a căror întelesuri, în format de lungmetraj, ar fi fost complet diluate. Aci îmi amintesc de Ariciul din ceață a lui Yuri Norstein și de Ohayo a lui Satoshi Kon.
La ce ar trebui să se aștepte realizatorii de scurtmetraje de la audiență și la ce ar trebui să se aștepte audiența de la creatorii de scurtmetraje?
La povești. Asta ne defineste ca specie – poveștile. Asta ne-a ținut în viață. Poveștile ne ajută să dăm mai departe ce am învățat fără ca fiecare generație să descopere focul din nou. Povestim în nenumărate moduri, de la felul în care ne îmbrăcăm la cum ne dăm parul la o parte. Scurtmetrajele sunt încă o formă de poveste.
Care sunt elementele cheie pentru a face un scurtmetraj?
Da, pai, habar nu am ca nu am studiat teoria filmului la modul convențional și merg mult pe feeling.
Dacă ai avea oportunitatea de a realiza un nou film, ai alege să faci tot un scurtmetraj sau te-ai aventura la un lungmetraj?
Într-o bună zi aș vrea să fac o poveste mai lungă dar încă nu mă simt pregătit. Cred că mai am de învățat una-alta până să îmi asum un lungmetraj.
O mare problemă a scurtmetrajelor este faptul că în afară de festivaluri, accesul lor în cinematografe și/sau la TV este infim, cum poate reuși publicul să vadă scurtmetrajul realizat de tine și care este viziunea ta ca soluționare a acestei chestiuni?
Cred că un scurtmetraj puternic poate fi ca o cafea tare. îți dă niște fiori și poți să pleci la drum. Partea mișto e că acum, dacă închizi ochii și întinzi o mână, pac, ai dat de un festival. Așadar sunt multe șanse să vedem scurtmetraje la cinema și ar fi ideal să susținem festivalurile care există deja. Spun asta fiindcă am dat des de festivaluri mișto de scurtmetraje cu sălile goale. În ceea ce privește Cântecul de leagăn, Lumea îl poate prinde la festivaluri de film (care acum sunt în online, majoritatea) și cam într-un an, pe online, așa ni, la liber.
