Gopo 2021 – Interviu: Sarra Tsorakidis și scurtmetrajul de ficțiune Kaïmós

Premiile Gopo sunt echivalentul autohton al premiilor Oscar și mai este puțin până la Gala Premiilor Gopo care va avea loc marți, 29 iunie, și va fi transmisă în direct începând cu ora 19.30 pe Voyo, pe TIFF UNLIMITED și pe premiilegopo.ro.

Cu această ocazie m-am gândit să îți prezint mai multe despre filmele românești recente și privirea mi-a picat pe singura schimbare din structura festivalului în acest an. Premiera anului 2021 este prezența a trei categorii distincte dedicate scurtmetrajelor: 12 titluri au fost nominalizate pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație, Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune și Cel mai bun scurtmetraj documentar. Aici poți vedea întreaga listă de nominalizați la premiile Gopo 2021.

Planul era să fac un articol care să cuprindă toți nominalizații, dar răspunsurile au fost unele deosebite și pline de energie și m-am hotărât să acord fiecarui regizor spațiu distinct. Prin urmare, de astăzi și până la Premiile Gopo 2021 vei putea citi zilnic câte un interviu cu un regizor de la una dintre cele 3 categorii de scurtmetraje despre filmul său, dar și despre scurtmetraje în general.

Filmele nominalizate la categoria Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune vor putea fi urmărite de spectatorii din bucurești gratuit cu rezervare la Seara Filmului Românesc pe 23 iunie la Grădina cu filme conform evenimentului de pe Facebook, iar astăzi avem plăcerea să aflăm mai multe despre viziunea regizoarei Sarra Tsorakidis, prezentă la premiile Gopo cu scurtmetrajul de ficțiune Kaïmós. Producătorul filmului este Paul Negoescu | România (Papillon Film).

Kaïmós este al cincilea scurtmetraj pe care l-a regizat Sarra Tsorakidis și i-a adus premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF 2020 şi trofeul „Ovidiu Bose-Paştină” la Anonimul 2020. Tocmai a fost proiectat recent și în selecția din iunie a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam.

Filmat în doar patru zile și cu o durată de 28 de minute, Kaïmós spune povestea lui Eli care se întoarce acasă după mai mulți ani petrecuți în străinătate pentru a participa la incinerarea mamei sale. Revederea cu familia scoate la suprafață neînțelegeri vechi și probleme nerezolvate.

Mai multe despre Sarra Tsorakidis și filmul său poți citi în următorul interviu.

Ce te-a determinat din poveste să alegi subiectul abordat?

Până să moară bunica mea, acum 4 ani, nu mai participasem niciodată la o incinerare și nu știam la ce să ma astept. În momentul în care liftul a început să coboare și a scos acel zgomot oribil pe care îl voi ține minte toată viața, am simțit nevoia să mă uit la cei din jurul meu, să văd ce simt ei. Printre oamenii prezenți la crematoriu se afla și mătușa mea, care locuiește în Atena de mai bine de 30 de ani, timp în care nu prea s-a mai întors în România. S-a mutat când eu eram foarte mică și țin minte că i-am purtat ranchiună mult timp, pentru că era preferata mea. M-am gândit că ar fi interesant să iau acest sentiment și să-l transpun într-un scurtmetraj.

Care a fost cea mai mare provocare în timpul producției? Au existat momente amuzante?

Cea mai mare provocare a fost timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție, doar patru zile de filmare. Au existat multe momente amuzante pe set, dar nimic ieșit din comun. S-a jucat tenis improvizat în curtea de la Ota, s-au încuiat cheile în mașină între locații și tot felul de glume făcute în pauzele de filmare.

Care este, după parerea ta, cel mai puțin apreciat aspect al unui scurtmetraj și de ce consideri că lumea ar trebui să-și îndrepte privirea mai des către scurtmetraje?

E un format unic, ce-ți permite structuri de scenariu care ar fi mai greu de aplicat la un lungmetraj. Un scurtmetraj poate să fie construit în jurul unei stări, al unei idei, poate fi cu ușurință ceva abstract, se pretează mai ușor la experimental. E locul unde te poți juca cel mai mult, unde nu depinzi de bugete mari, nu e aceeași presiune și esti mai liber să fii tu însuți.

La ce ar trebui să se aștepte realizatorii de scurtmetraje de la audiență și la ce ar trebui să se aștepte audiența de la creatorii de scurtmetraje?

Nu cred că “trebuie” să se aștepte nimeni la nimic, mai degrabă mi se pare important că audiența să lase prejudecățile deoparte când vine vorba de filmul de artă. Spun asta pentru că scurtmetrajele sunt aproape exclusiv filme de festival, fiind singurul mod prin care pot fi proiectate pe ecran mare. În România există această supărare că regizorii autohtoni nu fac filme “de public”, dar nu înteleg ce înseamnă asta. Sunt țări unde publicul este pasionat de filmele arthouse și unde există cerere mare pentru acest tip de cinema. Asta îmi doresc să se întâmple și la noi.

Care sunt elementele cheie pentru a face un scurtmetraj?

Să fii serios fără să te iei prea tare în serios și să ai simțul umorului. Bineînțeles, e important să te pregătești, să știi despre ce e filmul tău, să știi ce să ceri de la echipă și de la actori, dar dacă nu ești flexibil, riști să te autosabotezi și să nu-ți oferi șansa de a face ceva de care să fii mulțumit la final. Bine, asta se aplică la film în general. În cazul scurtmetrajului, cred că un element cheie ar fi să te decizi asupra unui subiect clar, să nu încerci să înghesui toate ideile tale despre viață în maxim 30 de minute.

Dacă ai avea oportunitatea de a realiza un nou film, ai alege să faci tot un scurtmetraj sau te-ai aventura la un lungmetraj?

Sunt deja în pre-productie cu debutul în lungmetraj, pe care o să îl filmez în prima jumătate a anului viitor. Și am mai scris și un scurtmetraj, dar care încă nu are finanțare, așa că o să mai dureze până să se întâmple ceva cu el.

O mare problemă a scurtmetrajelor este faptul că în afară de festivaluri, accesul lor în cinematografe și/sau la TV este infim, cum poate reuși publicul să vadă scurtmetrajul realizat de tine și care este viziunea ta ca soluționare a acestei chestiuni?

După circuitul în festivaluri, destul de multe scurtmetraje ajung online, fie pe Cinepub, fie pe alte platforme VOD, chiar și YouTube și Vimeo. Din păcate, în timpul celor doi ani de circuit festivalier, e cam imposibil să faci ceva cu filmul din cauza regulamentelor festivalurilor care nu acceptă asta. Cine e cu adevărat interesat să îl vadă, poate oricând să-mi scrie pentru un screener privat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.