Încă Două Lozuri (2023) de toată isprava | regia: Paul Negoescu

Nici nu apuci bine să te dezmeticești din tot ce e fresh pe HBO, Netflix,TIFF sau Voyo, că mai apare un film românesc. Iar după umila mea părere, este absolut necesar pentru cinematografia românească și pentru noi toți. Pentru că mai e cale lungă până vom fi ghiftuiți precum americanii. Doar că aici ar trebui să mai sponsorizeze discret și CNC. Între timp, nu este decât de aplaudat că se mai lansează proiecte independente precum „Încă Două Lozuri” (2023), cel mai nou film în regia lui Paul Negoescu.

Nu știu cum te împaci cu filmele românești, dar aș putea aprecia că nu ai făcut încă pelerinajul cinematografelor de stat. Maxim ai mai ciupit câte unul când nu era rost de altceva. Dar chiar dacă ai tras doar cu coada ochiului pe vreun afiș sau pe vreun ecran de la metrou, sigur poți să îi iei de undeva pe Alexandru Papadopol, Dorian Boguță și Dragoș Bucur, acest trio rarisim pe care îl formează protagoniștii filmului în cauză, „Încă Două Lozuri”. Pentru că e formula câștigătoare în care se regăsesc și în „Love Building”, „Alt Love Building”, dar și în „Două Lozuri”- asta așa, ca să închidem cercul. După nume, ai spune că sunt doar încercări, dar îți garantez că nu sunt făcute din double tap, inimioare, swipe right sau răzuite la noroc.

Cât despre filmul „Încă Două Lozuri”, am și dovezi că s-a lucrat îndelung, niciodată contre-jour, ba chiar în aceleași locuri în care s-a filmat și prima parte (adicătelea acele „Două Lozuri” scoase în 2016). Acum că am lămurit că tabloul este filmat în cea mai frumoasă lumină posibilă, las mai jos și trailer-ul, ca să ne putem da mai departe cu părerea și despre sunet. Iar dacă am auzit până și șușotelile din film, nu pe cele din sală, ai putea să-ți faci o vagă idee cam cât de bine sună. Sau să mergi în căutarea adevărului direct în sala de cinema.

S-a mers, deci, pe voie bună, protocol, bartere aferente, tot ce trebuie – așa cum se cade pentru un film de comedie. Nu au nimic de împărțit prima cu a doua parte, așa că ai dezlegare să mergi la filmul proaspăt scos, „Încă Două Lozuri”, fără să-ți cadă greu dacă îl vezi pe primul cu altă ocazie.

Veni. Vidi. Câștigi

Cine dă mai mare că ne pricepem la toate și la orice, doar că nu mai bine stăm noi santinelă în timp ce le dăm altora indicații? Că vorba ceea, mai bine e să reții, și nu să fii reținut. Și oricum, până să ajungi bogat, te mănâncă toți sfinții. 86 minute de caterincă în serios și viața la mișto. Cam așa se arată scenariul „Încă Două Lozuri”, semnat de același Paul Negoescu, responsabil și cu regia.

Camarazi de cursă lungă, Sile (Dragoș Bucur), Dinel (Dorian Boguță) și Pompiliu (Alexandru Papadopol) se aruncă în universul cryptomonedelor, fac numai nefăcute și sunt olimpici pe descurcăreli. Cert e că nu se încurcă cu mărunțiș. Doar că una e dorința, alta e putința. Dar acesta e un aspect care va fi dezlegat mai târziu. Ca să nu se piardă de tot farmecul, pot spune doar că unul e capul răutăților, altul mai pe știință, sau cel puțin așa crede el, și ar mai fi cumințenia pământului. Trei tributari ai mecanismelor naivității. Dar altfel, suflete bune cu toții.

Iar dacă e să ne legăm acum de viziunea regizorală, mi-l imaginez pe Paul Negoescu precum un motor gentil care alimentează dorința fiecărui actor de a da ce e mai bun pentru personajul lui. La rândul lor, calculați sau sentimentalizați pentru a desăvârși acest tablou savuros, în alte roluri au mai jucat Ilona Brezoianu, Eduard Cîrlan, Mihai Bobonete, Coca Bloos, Iulian Postelnicu, Rodica Lazăr și Radu Romaniuc. Nu știu dacă Paul Negoescu o face intenționat sau din greșeală, dar tind să cred că e (d)efect profesional. Dacă nu ar ști pe cine să ia în barcă, ar putea să răpească din emoția scenariului, lucru care nu s-a întâmplat nici în „Povestea Unui Pierde-Vară”, „Două Lozuri” sau „Oameni De Treabă” – câteva din best of-urile din palmaresul de regizor.

Aș mai adăuga că norocul și-l mai face și actorul cu flerul lui. Firescul, gingășia și naivitatea cu care se petrec lucrurile în „Încă Două Lozuri” se complică deodată, iar cu fiecare secundă care trece neprevăzutul este unul și mai candid. Nu însă și pentru Dinel, căci el duce greuceanul. De toți banii, cum s-ar zice. Dar să nu ne pierdem în amănunte. A se citi spoilere.

M-aș feri să spun mai multe de teamă să nu alunec pe un sălaș pur emoțional. Dar cred că filmul ne conduce pe fiecare dintre noi pe acest culoar, așa că o să risc. Numai când mă gândesc cât de frumos a fost surprinsă legătura acestei prietenii, Sile-Dinel-Pompiliu, și cum ajung ei să răzbească fără să se bălăcărească, mai-mai că mi se face inima acordeon. Însă, cred că asta e plasa lor de siguranță, dintre cei puțini care nu și-au luat tălpășița prin străinătățuri. Mai greu să găsești un corespondent în ziua de azi într-un sat, fie el și imaginar.

Încercăm să venim din urmă în cinematografele noastre cele de toate zilele cu filme de tot felul, comerciale, evergreen, de festival și nu putem să nu recunoaștem că s-a dat drumul la robinetul de filme românești și vin pe țeavă unele care mai de care mai apreciate, nominalizate, dar și premiate. Pentru că cinematografia românească de după ‘90 poate fi caracterizată oricum, dar nu mediocră. Și nici „Agreabil, merge când n-ai ce face”, cum ar spune unii de-ai casei. Iar peste hotare, să mai moară și americanii de ciudă și să ne mai lase cu filmele lor siropoase și prețioase.

Cu săli pline și mult bun simț printre spectatori, festivalul Les Filmes de Cannes à Bucarest a deschis marți seară lanțul de avanpremiere pentru „Încă Două Lozuri”, parte dintr-o lungă serie de proiecții în prezența echipei. Am un feeling că și tu ești nerăbdător să-l vezi la cinema, nu doar dacă o să apară și pe Netflix cândva. Partea bună e că intră în cinematografele din întreaga țară chiar de azi, 27 Octombrie, semn că nu mai ai nicio scuză să-l ocolești în acest weekend.

Aviz, puișori: filmele românești provoacă dependență, aveți grijă și voi! Așa că… ia bilete cine vrea, scapă cine poate! Să nu ziceți că nu v-am spus! 😉