Revenim pe Cinefilia cu un nou interviu cu Bogdan Mureșanu, unul dintre cei mai promițători regizori români, care zilele acestea își prezintă zilele acestea cel mai recent film, „Anul Nou care n-a fost” la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în competiția Orizzonti și avem mari emoții pentru el și echipa filmului. Este o mare bucurie să stăm de vorbă cu Bogdan și dincolo de un interviu super fain, îți promitem că noul său film nu te va dezamăgi. Dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie.
Membru al Academiei Europene de Film, Bogdan este cunoscut cel mai bine ca scenarist pentru „Opinci” – o animație premiată internațional – și pentru „Cadoul de Crăciun”, scurtmetraj nominalizat la Oscar în 2020, cu 200 de selecții la festivaluri și 72 de premii (inclusiv Grand Prix la Festivalul Internațional de Film Clermont Ferrand, Franța; Cel mai bun scurtmetraj european la Alcine, Festivalul European de Film, Spania și trei premii la Festivalul de Film Tampere, Finlanda).
După „Anul Nou care n-a fost” – debutul său în lungmetraj ca regizor, lucrează la „Magicianul”, o coproducție franco-româno-croată (scurtmetraj de animație) și se pregătește să între în pre-producție pentru alte trei filme românești, finanțate de CNC.
ANUL NOU CARE N-A FOST este singurul film românesc prezent într-o secțiune competițională la această ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, cel mai vechi festival de film din lume. Din 24 septembrie va fi în cinematografe, distribuit de Forum Film.
Cu ce presiune și cu ce așteptări vine selecția la Veneția, în special având în vedere că e primul lungmetraj de ficțiune pe care l-ai scris, regizat și produs?
Vine cu recunoștință! Nu am nicio așteptare și nici vreo presiune. Am doar bucuria că filmul ăsta are o proiecție într-o sală minunată, unde atâția mari regizori și-au prezentat filmele. Numai când mă gândesc la câteva nume care-mi trec acum prin cap și nu pot decât să simt gratitudine.
Acțiunea filmului urmărește câteva personaje principale și zeci de personaje secundare, pe parcursul a 24 de ore. Cum și de ce ai ales să mizezi pe acest tip de soluție, mai ales având în vedere amplitudinea producției? Care e principalul mesaj legat de această alegere – ilustrarea inedită a zilei de dinainte de debutul Revoluției? Cum și din ce este compus acest puzzle narativ?
Am vrut un film simfonic în care mai multe vieți să își dezvolte partitura. Am vrut să fac ceva greu de făcut tocmai din pricina amplitudinii de care vorbiți. Un soi de film fluviu dacă îmi este permisă analogia cu romanul fluviu. Pentru că am sperat că pot să îl fac, deși am regretat deseori că m-am complicat așa de tare. Dar greu îi este celui care vrea greul.
Puzzle-ul ăsta e alcătuit din bucăți de timp ale unor vieți pe care le urmărim ca printr-o cameră de supraveghere. Simplificând, sunt șase personaje principale și multe altele secundare cu care acestea interacționează sau se intersectează pe durata unei singure zile și a dimineții următoare.
La întrebarea care este mesajul, realmente nu știu să răspund nu pentru că nu există un răspuns în mintea mea, ci pentru că tot demontând așa un mecanism narativ riști să rămâi doar cu niște piese lipsite de orice mister. O poveste e asemenea unui ceas… ticăie dar mai ales măsoară foarte precis ceva ce nu există în realitate, anume timpul. Mi-ar plăcea ca privitorul să găsească mesajul ascuns adânc în film.
Care sunt elementele esențiale pentru încadrarea ca tragicomedie, așa cum este prezentat oficial filmul sau drept o comedie neagră (având în vedere lejeritatea și umorul din dialoguri sau anumite situații) și ce elemente mai regăsim în film? E un film de gen, de fapt? / Cum îl încadrezi?
Da, m-am gândit și eu la treaba asta. Ce gen este de fapt filmul ăsta? Și cred că tinde spre un gen uneori și atunci virează brusc către un altul. Comedie neagră în totalitate nu este pentru că unele bucăți din film sunt road movie, altele sunt ceva mai dramatice. Umorul din dialoguri și cel de situație este prezent în mai toate secțiunile narațiunii dar totuși amalgamul astfel obținut parcă merită eticheta de tragicomedie mai tare decât pe cea de comedie neagră. Dar la urma urmei, nu merită să ne batem capul cu astfel de taxonomii de ospătar. E în mod evident o arătanie. Un film care nu ar trebui nicio secundă să funcționeze și totuși funcționează. Poate că îl ține împreună umorul oarecum absurd și actorii care joacă dumnezeiește. Bine, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Trebuie să îl vedeți și vorbim după.
Cum a început acest proiect, ANUL NOU CARE N-A FOST și cât de dificil de susținut? Care au fost cele mai mari provocări în realizarea acestuia?
A început cu stângul și acum pare că termină pe celălalt picior. A fost atât de dificil de făcut, încât este posibil să-mi încurc picioarele între ele. Poate a început cu dreptul? În fine, marea provocare a fost să găsesc o notă comună a actoriei din acest film. Am ales să fie puțin ca la Miloș Forman din Balul Pompierilor. Poate de aici și eticheta de tragicomedie.
Cât de deschisă a fost colaborarea cu actorii din perspectiva adaptării scenariului/ a unor scene anume – și cum a fost modul de lucru cu aceștia?
Aici a fost marea mea bucurie. Am lucrat atât de bine cu atât de mulți actori încât nici acum nu-mi vine să cred. Ne-a plăcut să dăm viață în fața camerei acelor personaje și totul a curs perfect ca și cum noi toți am fost fi fost în aceeași stare de grație. Dacă trebuie neapărat să fac iară o vivisecție pe bietul film, atunci voi spune că am conversat enorm, repetat mult și filmat puțin că nu aveam timp.
Cum ai construit universul vizual din film, ce referințe ai urmărit? Cu atât mai mult cu cât erai adolescent în 89? Există elemente din amintirile personale pe care ați urmărit să le includeți sau citați sub o anumită formă în film?
Da, am pus mult din mine și din ce știu în tot ce se vede. Am inventat monstruos și am citat sănătos multiplele surse care fac ca o ficțiune să aibă un grad mai mare de realitate decât realitatea însăși.
Ce îți place cel mai mult la regia de film, ce te inspiră, ce te motivează?
Îmi place că dacă vrei pe set o tavă de argint cu trei mere putrezite pe ea, cineva ți-o va aduce mai devreme sau mai târziu.
Care sunt cele mai importante sfaturi primite / citite în carieră?
Să mă înconjor de oameni mai buni decât mine. Mi l-a dat un regizor bulgar, Stefan Komandarev.
Și care ar fi principalele 3 sfaturi pe care le-ai acorda unui student la regie? Dar unui actor debutant?
Asta cu sfaturile nu prea îmi stă în fire. Nu sunt exact Sfat boy slim. Dar risc de data asta.
Pentru regizorul student:
- să vadă filmele maeștrilor
- să își ridice standardul atât de sus încât să se asigure că nu îl va atinge niciodată
- să nu fie niciodată mulțumit de sine, dar să mulțumească până și celor care l-au nemulțumit
Pentru actor:
- Castingul este întotdeauna un câștig chiar și când nu îl iei
- Să încerce să rămână ei înșiși deși trebuie să devină mereu altcineva
- Să fie, nu să pretindă că este. Să joace ca și cum ar exista permanent pericolul să nu se mai întoarcă din personaj la cine era înainte de a intra în pielea lui.
Cum ai defini momentul prezent pentru cinematografia românească, din punctul de vedere al numărului, tipului și calității producțiilor și cât de departe e de ceea ce ar fi ideal sau măcar optim, atât pentru industrie, cât și pentru public?
Cinematografia noastră este ca tubul de pastă de dinți. Când zici că s-a terminat, tot mai rămâne ceva pentru trei-patru liniuțe. Anul ăsta, avem periuțe în hotelurile de la Berlin, Cannes, Veneția și Toronto. Ai zice că putem zâmbi strălucitor, dar în mână tubul zace trist și gol. Nu mai intru în detalii că ele sunt aceleași dintotdeauna cu diferența că acum situația e mult mai știrbă ca la ultima noastră conversație.
Și revin la prima propoziție a acestui interviu. Recunoștință că am reușit să sufăr alături de o echipă minunată pentru a-l face și pentru a vi-l arăta în cinema. Sper să veniți să-l vedeți. Noi vă așteptăm zâmbind larg.
