Ce-i împinge pe unii dintre cei plecați în străinătate să aleagă căile aparent ușoare de a face bani, în căutarea unei vieți îndestulătoare? Cum se vede asta într-un film? Din 23 septembrie, în cinematografe, Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai după un scenariu de Cristian Mungiu, intră în cinematografe și ne arată o lume complexă, în care, dintre migranții români din Olanda, un mic grup format într-o anume conjunctură decidă să dea o spargere la un muzeu și să sustragă tablouri extrem de prețioase pentru întreaga lume artistică și patrimoniul cultural mondial.
Cu această ocazie actrița Macrina Bârlădeanu a oferit un interviu. Născută în Republica Moldova, absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, și-a descoperit chemarea pentru actorie la UNATC București, unde a finalizat un Master în Arta Actorului. Experiența sa s-a conturat prin colaborări cu studenți la regie de film și teatru, dar și prin roluri pe scene importante, debutând în 2021 la Teatrul Nottara, în spectacolul Cloaca regizat de Cristian Popescu.
De atunci, a urmat o serie de proiecte notabile: scurtmetraje precum Malice Aforethought (2021, regia Theodor Ioniță) sau Venus & Urmuz (2024, regia Tudor Dobrescu), și mai ales debutul în lungmetraj cu rolul Anei din R.M.N. (2022, regia Cristian Mungiu).
Acum, Macrina revine pe marele ecran într-un film de acțiune cu umor și tensiune, Jaful secolului, distribuit de Forum Film și programat să aibă premiera pe 23 septembrie. Despre rolul ei și despre provocările acestei producții, aflați mai multe în interviul exclusiv de mai jos.
Macrina Bârlădeanu: „Rolul meu din JAFUL SECOLULUI vorbește foarte mult despre felul în care presiunile sociale și economice pot să te strângă într-un colț până când simți că nu mai ai opțiuni”
Actrița Macrina Bârlădeanu joacă unul din personajele care, după ce ajunge în Olanda cu iubitul ei, un hoț minor, interesat doar de combinații, acceptă să facă orice pentru a obține bani mulți ușor, în lipsa unei soluții care să-i asigure traiul pe care și-l dorește. 
Andreea, personajul tău din Jaful secolului este descrisă ca fiind „isteață și pragmatică” – o femeie care „vrea să trăiască bine acum, când e tânără”. Cum ai abordat interpretarea acestei mentalități și ce elemente concrete ai folosit pentru a reda această urgență a prezentului? Ce a fost cel mai provocator la înțelegerea acestei filozofii de viață?
Wow! Ce întrebare complexă! N-a fost prea dificil să adopt această filozofie de viață — nu e departe de felul în care văd eu lucrurile. Sigur, acțiunile diferă, dar esența ramâne. Până la urmă, toate personajele sunt în noi, deci căutarea n-a fost îndepărtată. Carpe Diem, nu? Simplu.
Cum ai lucrat cu regizoarea pentru a construi credibil alegerile Andreei?
Personajul exista deja, eu trebuia doar să-l interpretez. Cu regizoarea am lucrat simplu: mi-a explicat mai detaliat despre ce e vorba, ce se întâmplă și ce ar trebui să transmit. Apoi am preluat eu. În timpul filmărilor au fost doar mici ajustări… poate o intensitate diferită, poate o nuanță… şi cam atât.
Andreea este prezentată ca fiind inteligentă, dar totodată se lasă manipulată de Iță. Cum ai echilibrat aceste două aspecte aparent contradictorii ale personalității sale?
Cine spune că o persoanã inteligentă nu poate fi manipulată? N-are legătură directă cu inteligența. Poate cu cea emoțională, dar asta nu e neapărat menționată în film. Și oricum, lucrurile sunt nuanțate. Nu știu dacă e doar influența lui ltă şi dacă nu cumva e şi vorba de confortul şi rapiditatea banilor, care întăresc sugestia asta de muncă sexuală. Sigur, depinde din ce punct de vedere privesc. Deşi, ce se vede din exterior asta contează. Să-mi spuneți voi ce se vede.
„Să aibă bani și să se distreze” – acestea par să fie prioritățile principale ale Andreei. Cum ai înțeles această obsesie pentru plăcerile imediate? Ce crezi că a determinat-o să pună atât de mult accent pe aspectul material al vieții?
Bineînțeles că trecutul, copilăria, determină în mare parte acțiunile noastre ca adulți. În cazul ei, sărăcia și stilul de viața modest pe care le-a avut de mică au făcut-o să acționeze astfel încât să nu mai trăiască niciodată aşa. Pur și simplu: vrea o altă viațã, cu orice mijloc. Și nu e vorba de rușine. Preferă să facă… orice. Prețul nu e prea mare. De fapt, nici nu-l văde ca pe un preț. Pentru o viață mai bună, dacă poate să facă ceva, face.
Scenaristul o descrie pe Andreea ca o persoană pentru care, la suprafață „viitorul nu există, doar prezentul contează”. Cum ai lucrat cu această mentalitate și cum se reflectă ea în gesturile și deciziile personajului? A fost dificil să interpretezi o persoană care nu-și face planuri pe termen lung?
N-a fost dificil. Știți de ce? Și eu cred asta, cumva. Sincer vorbind, simt că semăn, într-un fel, cu toate personajele pe care le interpretez. Unele mai mult, altele mai puțin, la prima vedere. Dar, cum spuneam, toate personajele sunt în noi. Pentru mine e foarte ușor să accesez orice latură a mea şi pur și simplu să o aduc în față. Aşa a fost şi cu Andreea. Sincer… n-a fost deloc dificil.
Cum a fost să lucrezi cu Rareș Andrici în construirea acestei relații complexe și toxice? Ce provocări specifice a ridicat interpretarea unor scene intime și dificile cu personajul său manipulativ?
M-am bucurat foarte mult să lucrez cu Rareş. Am, să zicem, o simpatie pentru acest personaj…. Pare puțin mai timid și mie îmi place să încerc să descopăr ce se află în spatele oamenilor mai retrași sau mai puțin extrovertiți. Eu fiind probabil una. În altă ordine de idei, îl cunoșteam pe Rareş din alte contexte, așa că m-am bucurat să am o persoană familiară pe platou. Ne-a fost ușor să construim o relație și mi-a plăcut colaborarea. L-am simțit ca pe un partener generos.
Care a fost momentul cel mai important în interpretarea ta? Dar scena favorită?
Momentul cel mai important în interpretarea mea… greu de zis. Dar momentul meu preferat, dintre toate, e singura clipă de tandrețe dintre Andreea și Iță. Mi-a venit în minte imediat ce am citit întrebarea.
Cum ai abordat etic și moral personajul și cum ți-ai menținut empatia pentru Andreea? Există vreun moment în film când își pune la îndoială alegerile?
Nu cred că pot să judec personajul pe care-l interpretez. Nu… n-am făcut asta niciodată. Şi nici nu o fac. Nici măcar nu văd lucrurile aşa. Nici în viața reală, sincer. Cred că lucrurile sunt mereu nuanțate. Sigur, în primă fază da, pot să judec, dintr-o reacție impulsivă… dacă nu-mi place fața ta, de exemplu. GLUMESC! Dar, în esență, nu. Sau… sunt șanse, dar foarte mici.
Cum ai lucrat la registrul verbal al Andreei, având în vedere că acțiunea se petrece parțial în România și parțial în străinătate? Ai dezvoltat vreo particularitate de limbaj pentru a reda originea și evoluția personajului?
Da, am dezvoltat acest aspect. Am vorbit cu accent, ceea ce, sincer, n-a fost greu, pentru că nu pot spune că vorbitul în engleză este punctul meu forte… adică îți dai seama imediat că nu sunt de acolo. Așa că mi-a venit destul de firesc și partea asta.
Cum interacționează Andreea cu ceilalți membri ai bandei care comit jaful? Și cum se poziționează față de această situație?
Nu participă activ la planificarea crimei… Mai degrabă, îi ajută prin faptul că nu-i încurcă. Ajută la crearea contextului favorabil organizării infracțiunii. Asta e, cred, cea mai mare contribuție — că îi susține, fără să fie implicată direct. E mai mult treaba băieților.
Cum a fost să lucrezi cu regizoarea Teodora Ana Mihai și ce viziune specifică a avut ea asupra personajului Andreea?
Colaborarea cu regizoarea a fost foarte firească şi caldă. O admir foarte mult pentru curajul cu care abordează meseria asta — atât ca femeie cât şi ca artist. Cum am lucrat? Mi-a explicat conceptul personajului și care sunt relațiile. A fost destul de repede clar despre ce e vorba… nu ştiu dacă a fost meritul meu sau al ei. A fost firesc și ușor, iar Teodora m-a inspirat și mă inspiră în continuare. Uneori mă gândesc la ea si zic: „Când o să cresc mai mare, vreau sã fiu ca ea”. Din anumite puncte de vedere… știe şi ea care, i-am spus personal!
Cum speri că publicul feminin va recepta personajul Andreea? Consideri că povestea ei poate fi o avertizare pentru alte tinere care s-ar putea afla în situații similare?
Da, sper să vină ca un avertisment. O oglindă. Sau, poate, pur şi simplu un exemplu de aşa nu. Asta nu pentru că o judec pe Andreea – nu o fac. O înțeleg. Atât a putut ea atunci. Dar se poate şi altfel. Relația cu Iță e una, desigur, nesănătoasă. Dacă vă recunoașteți într-o astfel de relație… hei, hei, hei! Semnal de alarmă. Iar legat de metoda rapidă prin care alege să-şi câştige existența, de multe ori scurtătura te duce într-o fundătură! Cel mai simplu spus. Întrebare: merită să rişti aşa?
În ce măsură vorbește un astfel de rol despre presiunile sociale și economice care pot împinge o persoană către alegeri extreme? Cu ce tip de nouă experiență și emoție a venit acest rol pentru tine?
Rolul vorbește foarte mult despre felul în care presiunile sociale și economice pot să te strângă într-un colț până când simți că nu mai ai opțiuni. Nu justifică alegerile extreme, dar le face de înțeles. A fost o experiență care m-a pus față în față cu o combinatie între empatie și revoltă. Empatie, pentru că am înțeles fragilitatea din spatele deciziilor, și revoltă, pentru că ştiu că există căi mai bune si că, de multe ori, oamenii nu ajung să le vadă.
Ce roluri ai mai jucat în teatru sau film după Jaful secolului? Ce îți place cel mai mult în meseria de actriță?
Cel mai mult, în meseria de actriță, îmi place să explorez. Îmi place să caut, să fiu creativă, să descopăr, să vin cu idei noi. În film, recunosc, asta se întâmplă mai rar, pentru că, de obicei, regizorii ştiu foarte clar ce vor, iar rolul actorului este să dea viață unui personaj deja foarte bine conturat în mintea lor. În teatru, însă, lucrurile stau adesea altfel: poți să construiești împreună cu regizorul, să vii cu propuneri, există, în general, mai multă libertate. Cel puțin asta e experiența mea (nu foarte mare, recunosc). Sigur, şi în film poate fi muncă de echipă, dar mai greu atunci când scenariul e scris tot de regizor. De asemenea, îmi place să văd transformarea – la mine, la partener, la spectator, la public… oricine ar fi. Să simt că există o schimbare, oricât de mică, o reacție sau o conștientizare.
Cum a fost acest an pentru tine, ce mai pregătești? Ne poți spune unde și când te mai putem vedea?
Mi-ar fi plăcut să vă dau o listă lungă de proiecte în care mă puteți vedea… (vor urma câteva apariții cinematografice, încă nu am date concrete) dar în mare, din păcate, n-am fost foarte activă în ultima perioadă, am avut ceva minunat de făcut pe plan personal, aşa că am pus pe pauză munca şi m-am concentrat acolo. Abia acum am revenit. Și sunt disponibilă. Aștept oferte 🙂 În rest, voi relua vechile colaborări.
