Ion Popescu Gopo 100 – E pur si muove

Este motiv de aniversare în cinematografia românească. Se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu Gopo, primul cineast român care a câștigat un premiu internațional important, primul Palme d’Or la Cannes în 1957 prentru animația „O scurtă istorie”. Este un nume care ar trebui să ne spună mai multe decât celebrul său omuleț și clar mai mult decât poate mai cunoscutul, în zilele noastre, eveniment festiv de premiere a cinematografiei românești. Nu mă înțelege greșit, este o mare bucurie să existe aceste două repere legate de numele său, însă el e mai mult decat atât și sunt sigură că se poate să fie mai mult decât atât și în memoria celor care probabil acum îl vor descoperi.

Iubesc animația românească și cred că acest lucru s-a putut observa prin multitudinea de materiale scrise pe această temă de-a lungul anilor. Azi vorbim despre unul dintre cineaștii care au adus animația românească pe scena universală și despre care trebuie să știm cu toții mai multe.

Ion Popescu Gopo s-a născut la Bucureşti, pe 1 mai 1923. Nu te voi plictisi cu detalii biografice pompoase, le poți citi în multe surse biografice. Interesant de stiut este că și-a început cariera prin realizarea de caricaturi – ca mulți viitori animatori ai perioadei. După câștigarea premiului mai sus menționat – prentru animația „O scurtă istorie”, primul fim în care ne este prezentat celebrul său omuleț, reușește să obțină încrederea și resursele necesare pentru a pune bazele primului studio de animație românesc – Animafilm. Premiile au continuat să apară pe drumului lui Gopo pentru o mulțime dintre producțiile sale. Disney l-a întâlnit pe Gopo, aprecierea fiind de ambele părți, și chiar l-a curtat pentru a se alătura studioului american în calitate de scenarist – lucru pe care Gopo l-a refuzat. A realizat o mulțime de animații dar a și regizat (și jucat în) filme live action sau prin metode mixte (de exemplu Maria Mirabela). Nu mulți știu, dar datorită lui Gopo, în România, la Mamaia, s-a ținut, timp de trei ediții (1966, 1968 și 1970) unul dintre cele mai prestigioase  festivaluri de film de animație din lume, Pelicanul de aur. Gopo nu era tocmai numele său din buletin, ci un pseudonim care provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu. Ion Popescu Gopo a plecat dintre noi pe 29 noiembrie 1989 în urma unui atac de cord, în timp ce își împingea mașina rămasă înzăpezită pe trotuar pentru a o aduce în curte.

Ion Popescu Gopo este cineastul care a reușit cu succes să facă filme Science Fiction în România. Nu doar unul pur întâmplător, ci în majoritatea filmelor sale direcția este clară spre Fantastic și către SF. Acest gen este prezent în filmele lui încă de la animațiile cu Omulețul care călătorește în spațiu, și în timp, descoperă lumea, chiar și pe cea extraterestră, și contribuie la evoluție prin tehnologii inovatoare. Filmele cu actori au continuat aceste gânduri ale sale către SF prin producții live-action precum: S-a furat o bombă, Pași spre lună, Faust XX, Comedie fantastică, Povestea Dragostei, Galax și Ucenicul vrăjitor. Unele dintre ele au, pe lângă elementele de SF, puternice influențe din basme, fantastic și povești ale lui Ion Creangă, însă dacă ne gândim puțin, putem spune că experimentele sale au reușit să ne aducă mai aproape de nivelul cinematografiei internaționale în ceea ce privește acest gen, iar dacă nu ar fi plecat dintre noi atât de devreme sunt sigură că ideile sale ar fi dat multe alte povești minunate.

Viziunea a fost clar acolo, inovația și creativiatea de a improviza au facut ca lucrurile să se miște măcar. Este interesant cum Gopo a creat prin filmografia sa, dar și prin Animafilm, pe care l-a condus prin același entuziasm – inspirându-și colegii animatori, un mod prin care să ocolească regimul nefericit în care existau cereri, dar nu existau resurse. Spun asta și pentru că, din discuțiile cu unii dintre cineaștii Animafilm, am tras concluzia că animația era un mediu prin care cinematografia românească reușea să nu fie politizată și toate influențele erau evitate pe cât de mult se putea. Existau comenzi de partid, însă animatorii făceau tot posibilul ca prin gingășie, culoare și glumițe să îndulceasă urmele de propagandă pe care erau nevoiți să le insereze. Sigur, unele animații au fost interzise… dar asta e o poveste pentru alte zile. Cert este că Gopo a inspirat pe toată lumea să viseze dincolo de ziduri și asta se vede prin toate filmele sale mari și mici. Și dacă trecem peste limitările tehnologice care încleștau România în acele vremuri, descoperim un univers complet diferit, un pic mai bun decât cel gri în care se trăia pe atunci și care ne duce cu gândul mai departe.

„În primele mele desene animate, am încercat să-l imit pe Disney. Când am văzut că nu pot să-i egalez perfecţiunea tehnică. Am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe-nu, culoare-nu, duioşie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul. Am ales o temă neobişnuită în animaţie. Dacă el făcea feerii, eu am făcut o preistorie a feeriilor. Am inventat un personaj care nu excela prin frumuseţe, nici prin mişcare complexă. Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici să se uite galeş. Mi-am redus de bună voie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă. A crescut atenţia pentru fond.“, povestea în 1983, pentru revista „Cinema“.

Gopo s-a remarcat printr-un stil inconfundabil de animație cu linii simplificate, dar care transmit idei umoristice și totuși extrem de profunde, prin subiecte atemporale și universale, care ne surprind și azi prin creativitate și inovație. Experimentele sale sunt de apreciat și privindu-le atent putem conștientiza cât de multă atenție oferea detaliilor din poveștile sale.

Animația creată de Gopo a fost una diversă. Inainte de Omuleț a încercat mai mulți ani să urmeze modelul disneyan, prin animații cu animăluțe drăgălașe. Omulețul, putem concluziona, a fost marea lui trezire, după cum se poate observa și în citatul de mai sus. După premiul Palme d’Or la Cannes în 1957 primit de filmul „O scurtă istorie”, Gopo a trasformat omulețul în vedetă și i-a făcut o întreagă serie de filme pe tot parcursul vieții sale. Pe lângă Omuleț, Gopo a creat o mulțime de experimente animate, presărate cu idei năstrușnice și un farmec de necontestat. Cea care îmi răsună în minte adesea este coloana sonoră a seriei „E pur si muove”…. „Și totuși se mișcă”. Celebra expresie a lui Galileo Galilei este probabil laimotivul animației care transformă niște desene statice în imagini animate… mișcătoare.

Și dacă îți spun în continuare despre filmele sale de animație sau cele cu actori… tare imi e că nu ai avea de unde să le iei. Poate că acest șir de evenimente numite Centenarul Gopo va face lucrurile să se miște.

Nu ne-a fost dat să fim tocmai contemporani cu Gopo… la plecarea sa din scenă eu abia învățasem să spun primele silabe precum omulețul său… dar privind prin ochii și vorbele celor care l-au întâlnit către filmele pe care le-a realizat cu atât de mare dedicație celei de-a 7 -a artă… și Bis, mi-a inspirat întotdeauna că este modelul tatălui uiversal, a acelui tată pe care orice copil și-l dorește în copilărie… acel povestitor și aducător de fantezie, care intră în lumea magică și se identifică cu ea. Pentru mine el este un reper al ludicului și felul în care vedea lumea filmelor și privindu-i filmele cu fiecare ocazie, m-am simțit într-o continuă visare. Nu au fost dese ocaziile, Cinemaraton a pus într-o vreme scurtmetrajele sale și sper că o face și acum pentru că astfel am reușit să le învât pe dinafară și o spun cu mare bucurie. Alte ocazii au fost la aniversări Animafilm sau la Animest unde au fost proiectate în sala de cinema filmele sale de animație. Maria Mirabela și continuarea Maria Mirabela în Tranzistoria au fost două filme pentru copii care au reușit să tot fie difuzate ocazional pe la TV și pot recunoaște că Oache, Scăpărici și Omide sunt unele dintre personajele mele preferate din întreaga animație românească.

În 2020, criticul și istoricul de film Dana Duma a pus cap la cap o carte de Istoria filmului românesc de animație 1920-2020, o minunată lectură și o bucuroasă inițiativă în anul centenarului animației românești.

În acest an, cu ocazia acestei aniversări, criticul și istoricul de film Dana Duma lansează cartea „Gopo 100”, scoasă de Editura Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Am întâlnit-o în seara premiilor Gopo din acest an, entuziasmată, în brațe cu cartea proaspăt ieșită din tipar. Știu cât de importantă este această carte pentru că strânge în ea ani mulți de cercetare și verificare și răsfoire a arhivelor cinematografiei pentru a ne oferi noi fațete ale omului care a fost Ion Popescu Gopo. După o primă editare pe același subiect în 1996, Dana Duma a săpat și mai mult și a descoperit o mulțime de informații noi ce fac din această nouă carte mult mai mult decât o reeditare. Și aici vine partea frumoasă, „Gopo 100” are lansarea în această vineri, pe 5 mai 2023, de la ora 19:00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din București. La eveniment participă, alături de autoarea cărții, Dana Duma, regizorii Laurențiu Damian (președinte UCIN), Mihai Fulger și Radu Igazsag. Mai multe detalii despre cuprinsul cărții poți citi aici. Lansarea este urmată de proiecția a două titluri ale lui Ion Popescu Gopo: scurtmetrajul de animație „7 arte” și lungmetrajul S.F. cu actori „Comedie fantastică”. Ne vedem acolo, da? Tot la Cinema Eforie toată săptămâna îi este dedicată lui Gopo cu proiecții pentru fiecare seară. Bilete pe Eventbook.

Alte proiecții ale filmelor lui Gopo promise pentru acest an, avem la Animest și la TIFF care ne propune un cine-concert special. Cel puțin despre ele știm momentan.

Originalitatea lui Gopo ne oferă o mare onoare de a avea în istoria cinematografiei autohtone, un nume important pe care să îl menționăm, iar și iar, un nume care este la fel de important precum marii cineaști internaționali. Iar dacă bucuria de a vedea filmele lui Gopo mai des ar deveni posibilă, cred că inițiativele realizate cu ocazia Centenarului Gopo și-ar atinge scopul. Mi-aș dori să văd Dvd-urile cu filmele lui în magazine (câteva, pentru puține dintre filmele sale, au existat… dar nu mai sunt pe stoc de o eternitate), le-aș achiziționa dintr-o suflare. Mi-aș dori să vad în cinematografe filmele lui. Nu doar pentru o zi… ci pentru o perioadă mai lungă, și în toate cinematografele. Filmele sale sunt aproape necunoscute, și în rândul generațiilor mai tinere sunt complet necunoscute. Ar fi minunat ca filmele Gopo să fie disponibile pe platformele de streaming populare. Degeaba vorbim despre cât de frumoase sunt filmele sale dacă nu avem unde să le vedem. E pur si simplu dur. Și dacă visul acesta s-ar implini, toate celelalte ar căpăta sens.

Moartea lui Gopo a însemnat și sfârșitul animației românești clasice. Animafilm a intrat în picaj direct în anii ’90 și timp de mulți ani, până când o oaie năzdrăvană a prins curaj și a început să behăie numele Animest în culori magenta, animația românească a rămas pe loc. De câțiva ani animația reînvie și, în acest an, Oița Animest își face majoratul și ne va readuce aminte de moștenirea și experimentele pe care le-a făcut Gopo pentru ca noi să privim spre o nouă zi. Pregătește-te de pe acum sufletește! Și până una-alta poți urmări în continuare expoziția a 100 de ani de animație românească. Și visează!

În filmulețul de mai jos poți vedea un moment inedit de la Gala Premiilor Gopo 2023 în memoria a 100 de ani de la nașterea celebrului cineast Ion Popescu Gopo. Pentru a marca acest moment, renumitul violonist Alexander Bălănescu a concertat la vioară, inspirat din animațiile lui Gopo care au rulat pe ecran.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rămâi aproape

7,306FaniÎmi place
9,990CititoriConectați-vă
3,848CititoriConectați-vă
62CititoriConectați-vă
162AbonațiAbonați-vă

Poate te vor fascina și...