Joker – Why so serious?

Joker – Why so serious? Let’s put a smile on that face!

Toamna a intrat în cinematografe cu furtunosul și mult așteptatul film Joker, o poveste mult anticipată și transformată la rang de mit, fiind tratată cu fascinație de fiecare cinefil pasionat de eroul Batman. Iată ce impresie ne-a lăsat filmul mult așteptat al lunii octombrie, Joker.

Primul trailer al filmului Joker a apărut pe 4 aprilie, dată aparent ironică pentru că reprezintă ziua de naștere a lui Heath Ledger, actorul Australian care a jucat rolul Joker în filmul Dark Knight (2008). Ei, bine, pe lângă schimbarea evidentă a Jokerului, în acest prim trailer am putut sesiza că acest film este cumva diferit și rupt de stilul generic cu super-eroi.

Joker este al doua poveste realizată după comic-book-uri (prima serie fiind Deadpool) care are rating cinematografic R. Cu toate că aflasem această veste din timp, așteptările nu au fost sub nici o formă depășite. Din punct vizual, filmul este mai putin violent decât filme precum John Wich sau chiar Deadpool.

Filmul Joker este regizat de Todd Phillips cunoscut pentru filme precum Starsky și Hutch, Marea mahmureală 2 și 3, War Dogs: Tipii cu arme și implicarea în producția filmului S-a născut o stea.

Joaquin Phoenix intră excelent în rolul Joker-ului. Această interpretare înglobează realismul personajului, trecutul său dureros și tragedia prin care a trecut. Avem de-a face cu o producție care poate fi descrisă pe jumătate ca fiind un film psihologic și dramatic și jumătate merge în direcția violentă și nebunească la care ne așteptam din partea Jokerului.

Pentru acest rol, Joaquin a slăbit peste 23 kilograme. Dieta asistată de doctorul său a fost atât de dificilă încât i-a creat momente de nervozitate și stres psihologic. Dar iată că a izbutit, și ne-a oferit momente speciale prin prezența sa actoricească.

Putem afirma lejer că prima parte a filmului este o dramă psihologică pentru că primele 30 de minute afișează traumele prin care Joker trece. Drama este pusă în evidență de momentele dificile prin care a trecut Arthur Fleck (numele real al lui Joker) în perioada în care ar fi putut încă să fie considerat un om relativ normal. Lovit la cap, suferind de traume cerebrale, Arthur face tot posibilul pentru a se integra în societate. Partea psihologică a filmului este bine conturată prin lupta interioară de a dori să fie la fel ca toată lumea și încercarea de a se accepta așa cum este, descoperind în final că nu poate fi fericit cât timp nu se acceptă și nu renunță la a se conforma la standardele sociale.

Din punct de vedere vizual, filmul reușește să ofere culoare unei tragedii prin momentele de aparentă fericire și nu numai. Cadrele prezente sunt clare, unghiurile filmării reușesc să apropie cinefilul de personaj în așa fel încât cei care nu cunosc acțiunile Joker-ului după emanciparea lui, vor empatiza cu el și posibil vor conștientiza și că astfel de persoane ajung în acea situație din cauza ignoranței, a stereotipizării umane și a clasificării de primă impresie a celor pe care îi întalnim.

Ce mi-a plăcut și mai mult este că, încă de la început, am putut recunoaște nuanțele de portocaliu că fiind parte pregnantă ale coloritului movie lens-sului, care ne apropie și mai mult de personajul care urmă să devină Arthur: un Joker cu un costum specific care poate îl va reprezenta și în viitor. Observăm că acest film este deosebit și prin faptul că nuanța de mov nu mai este caracteristică costumului lui Joker și avem de-a face cu un altul, mult mai ancorat în realitate, care nu prea are de-a face cu universul DC, unicul element, fiind orașul Gotham, un fel de New York, care arată mai groaznic decât Bucureștiul de care ne plângem atât.

Muzica este și ea un element care vine în contradicție și parcă subliniază și mai mult condiția lui Arthur, sau mai bine zis condiția celor care sunt sau se simt marginalizați de către societate. Piesele alese sunt clasicele anilor ’40-50 – 60, ca „That’s Life” – Frank Sinatra, „Laughing:  – The Guess Who, „Send in the clown” – Frank Sinatra. În muzica din Joker, totul este legat de smile, smile, smile!

Din punct de vedere al scenariului, filmul este complet diferit față de ce știam din comic-books. În interviuri, Phillips a subliniat faptul că nu trebuie să ne aștepteptăm să revedem personajele DC în filmul său și că per total, filmul nu are legătură cu comics-urile.

Varianta cea mai cunoscută a originii lui Joker este aceea în care a căzut într-un cazan de substanțe radioactive și de aceea a ajuns în starea psihologică dezastruasă și cu acest aspect de claun care maschează fizicul distrus. Dacă putem considera această poveste puțin cam ruptă de realitate și puțin plauzibilă, iată că această variantă din filmul de față scoate monstrul din omul normal și o realizează oferind un trecut tragic și negru, un trend tot mai frecvent al filmelor DC.

Joaquin Phoenix ne încântă cu o interpretare destul de reușită ținând cont de faptul că inițial opinia sa era că Jokerul ar trebui să fie puțin mai împlinit sau… altfel spus, mai cu carne pe el decât viziunea regizorală. Probabil este cel mai bine că actorul a putut urma indicațiile primite pentru că din punct de vedere al interpretării, a fost ajutat de dieta la care a fost supus și a putut intra mai ușor în pielea personajului. Joker-ul, fiind cunoscut pentru râsul sau malefic, jucăuș dar, în același timp debil mental, nu este un rol ușor de interpretat în general. Mark Hammil a reușit de nenumărate ori să realizeze vocea Joker-ului în animații și jocuri video, multe interpretări ale sale surprinzându-ne prin râsete originale și pline de emoție.

Iată mai jos cu ce s-a luptat Joaquin Phoenix încercând să aducă propria să interpretare a râsului isteric.

Pentru realizarea râsului perfect, el a studiat filme de la pacienți care suferă de sindromul râsului nebun și după ce a considerat că a reușit să pună la punct interpretarea sa cea mai bună, tot indecis, nu a dorit să o reproducă în film până ce nu a avut parte de o „audiție” ca la carte.

Filmul debutează cu Arthur care merge la ședințele oferite de stat pentru tratarea problemelor psihologice. Arthur își caută drumul în viață, speră la o carieră de comic de stand-up și, totuși, își trăiește tragedia jobului sărăcăcios de claun pentru petreceri, se luptă cu viața de zi cu zi pentru a susține traiul mamei pe care o îngrijește.

Lipsit de un model patern încă din copilărie, el suferă de traume psihologice și părăsește cu greu postura de „băiatul mamei”. El afișează totuși, pe langă maturitatea oferită de situație, o inocență fadă care ne amintește de un om matur cu minte de copil.

Ulterior el experiementează seria de tratamente pe care societatea, nu departe de realitatea pe care o trăim, fără a face o asociere USA/Romania neaparat, o exercită asupra lui Arthur.

Este bătut, mințit, luat derâdere de multiple ori, primește infomații contradictorii legate de trecutul și copilăria sa, atât de la propria mamă cât și de la presupusul tată, este nevoit să sustragă documente din arhive pentru a înțelege și a afla cine este. Mai mult decât atât, în încercarea deveni un comedian, este filmat și apoi transmis în cadrul talkshowului pe care l-a urmărit cu interes și admirație dintotdeauna, este luat la mișto, chiar de către idolul sau, Murray Franklyn, interpretat de Robert de Niro.

Toate acestea culminează cu sistarea ajutorului de la stat, care era reprezentată prin medicația și orele de terapie. Acest moment de cotitură duce la transformarea lui Arthur în Joker.

Filmul intră pe 4 octombrie în cinematografele din România și este distribuit de Vertical Entertainment.

Recomand să mergi să il vizionezi fără să compari prestația lui Joaquin Phoenix cu orice alt Joker.

Jokerul propus de Todd Phillips nu vrea să ne facă să cumpărăm mai multe comics de la DC, nu vrea să se lupte cu Batman într-un film clișeic prin antagonismul bine-rău, ci vrea să facă o analiză psihologică a unui personaj, care, lipsit de ajutor și înțelegere, decade într-unul sumbru care devine liderul iconic al unei mișcări sociale periculoase într-un Gotham unde clasele sociale se delimitează din ce în ce mai mult, și un criminal care nu mai are nimic de pierdut.

„The most dangerous creation of any society is the man who has nothing to lose.” -James Baldwin