STOP-Cadru! Portretul aspirantului la Visul American zis și „LUCA” | Regia: Horațiu Mălăele

Se prea poate să fiu lejer nominalizată #thepartywrecker și să mai primesc și coroniță atunci când la întrebarea „Și ce ai mai văzut?” răspunsul meu este: „Un (alt) film românesc”. Pentru că acțiunea diluată și calitatea slabă a sunetului îi fac pe mulți să-și piardă răbdarea sau, mai rău, să-i ia somnul. Și pe bună dreptate! Doar că filmul „LUCA” vine și demontează aceste mituri. Aș mai plusa și pentru efectele speciale, costumele, machiajul și decorurile din dotare.

Odată cu noile relaxări în vigoare, ies la iveală idei sădite sau proiecte atent meșteșugite în pandemie, gata să umple teatrele, cinematografele și sălile căminelor culturale la o capacitate rezonabilă și… aproape cu orice preț. Iar aici nu mă refer neapărat la spectatorii ale căror terminale mobile nu au instalată funcția Silent mode, deși… e și ăsta un (nou) început. Ce să mai la deal, la vale… ne-a fost dor! Așa că, dacă-i musai, primim și cu deranjul în timpul spectacolului!

Sectorul cultural își reintră în drepturi, iar filiera cinematografică românească revine la înălțime prin creația maestrului Horațiu Mălăele și a scenaristului Adrian Lustig, cât și prin efortul comun al echipei din spatele proiectului. Filmul „LUCA” este un thriller psihologic, al cărei acțiuni începe nici mai devreme, nici mai târziu de anul 1989 și mi se pare că are toate datele care alcătuiesc tabloul iluzoriu dintre ceea ce ne dorim să fim și ceea ce ajungem, de fapt, să fim.

Propun să-l dai la foc mic și să-l savurezi de la un nachos la altul, că n-ai de unde să știi tot ce-o să se întâmple numai de-acolo, din trailer.

Distribuția este una pe sprânceană, dar nu e de mirare, căci domnul regizor are în palmares rețeta de contopire a talentelor actoricești din vremuri nu demult apuse – a se (re)viziona, cu această ocazie, „Nuntă Mută” (2008) și „Funeralii Fericite” (2013). Pentru că au fost memorabili în film, îi poți vedea și la teatru, stand-up comedy sau chiar asculta în podcasturi pe: Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Rodica Mandache, Bogdan și Horațiu Mălăele, Gelu Nițu. Iar de peste mări și țări, poate ai mai auzit de: Giulia Nahmany, Mike Lewis, Raynor van de Water, Howard Dell, Danielle Elise Fischer, Tommaso Busini, Marius Carp.

Montat într-o abordare fină cu accente italienești, un poco di Fellini e qualqosa da Visconti, „LUCA” ne pune în lumină un imigrant român nevoit să plece din țară, un actor aspirant care ajunge în patria filmului, înfățișat de nimeni altul decât Istvan Teglas, care își face remarcabil debutul în rol principal. În pânza cuceritoare de bulevarde a New York-ului, te aștepți ca lucrurile să o ia pe un făgaș normal, doar că taximetristul Luca intră în jocurile de culise ale unei mafii. And then the shit hits the fan.

Nici măcar o săptămână mai târziu și Luca avea voie să stea numai în România, dar nu oriunde în România. Nedelcu (Andi Vasluianu), șeful Protecției Martorilor și Cucu (Bogdan Mălăele), trepădușul de serviciu, își fac intrarea cu un aer nonșalant, devenind responsabili și pentru acest caz, însă fără a se da înapoi de la șuste. Fără opreliști, aș îndrăzni să zic. Pentru că noi, est-europenii, avem un fel anume de a înțelege puterea. Știm cu toții. Dar așa e scenariul, cineva trebuia să interpreteze și aceste roluri, iar celor doi, numiți și nu aleși, li se potrivesc ca o mănușă.

Ceva îmi spune că așteptările vizavi de Andi Vasluianu se raportează în această perioadă la rolul din serialul Profu’. Acum m-a luat valul, nu știu dacă… dacă vă spun că nu este așa, să nu vă întoarceți din drum. Pentru că personajul interpretat de el este un rău necesar, de vânător și de pradă, care ne face să înțelegem că orice plăcere se întoarce printr-o durere.

În tot acest timp petrecut în România, Luca (re)întâlnește și două personaje feminine de care este legat printr-o chimie aparte, de te și miri că mai există. Revederea cu mama adoptivă, Floarea (Rodica Mandache), este un refugiu boem care îl scutură de praf și neliniști. În schimb, aventura cu Giulia (Mădălina Craiu) este o rătăcire din iubire, ca atunci când accepți să te doară pentru ca pe celălalt să-l doară mai puțin. And that’s the point of no return.

Revenind la calitatea unui film în general, fie el de lung sau scurtmetraj, de ficțiune sau de animație, dramatic sau de comedie, cred că am avea mult mai mult de câștigat dacă nu am mai gândi în clișee și am renunța să mai găsim câte-o meteahnă fiecărui film românesc, în mod particular, înainte de a-l viziona măcar.

Aceste 104 minute dramatice presărate cu umor negru, în stilul caracteristic domnului Mălăele, sunt demne de vizionat, nominalizat și de premiat pe scenele celor mai de seamă festivaluri și la fiecare categorie în parte, după cum urmează: regie, actori, scenariu, imagine, montaj, sunet, decoruri, costume și machiaj. În speranța că filmul o să rupă pe-afară, dar mai ales la noi, mergi fuguța și rezervă-ți locul în sala de cinema sau pe canapeaua pe care ai tocit-o deja de când lucrezi de-acasă.

P.S.: „LUCA” rulează în cinematografele din România în mai multe orașe din țară & online pe Streamerse.

Recenzia a fost realizată de Emilia-Valentina Marin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.