Pe Netflix – când se lasă seara, „ÎNTREGALDE”
Acest film poate fi vizionat din vârful patului, numai cu acordul sau împreună cu prietenul care ți-a lăsat pe mână parola de la Netflix. Stai liniștit, nu ești singurul!
Genul programului: DRAMĂ
Poate că te întrebi cum de și-a mai găsit loc pe Internetul mare, mai cu seamă în grila de priorități a Netflixului, ecranizarea unei povești veritabile, de dincolo de “Transalpina de Apuseni”, din ținutul Întregalde. Oh boy, pentru mine a ajuns în lista de recomandări la marele fix. Deși am văzut filmul în post premieră, e de bun augur ca din când în când să ni se mai deschidă o fereastră largă și către România de la firul ierbii.
Nu știu cum se face, că de fiecare dată când vine vorba de un film sau un festival de film românesc, repede schimbăm macazul: Nu-mi trebuie mie așa ceva; cred că am deprins un soi de alergie sau ceva. Cine-o fi de vină, cine-o fi greșit? La cât de multe filme independente au apărut în ultimii ani, aș spune că țara asta ne și ajută pe noi pe partea asta. După ce că suntem cum suntem… în fine, nu vreau sa zic mai multe.
Radu Muntean este unul dintre regizorii care are îndrăzneala să viseze atât de departe și să alimenteze încrederea publicului în filmele românești. Și foarte bine face. Avându-i pe aceeași frecvență scenografică de încredere pe Alexandru Baciu și pe Răzvan Rădulescu, prin producția cinematografică “Întregalde”, îi aduce în prim plan pe nimeni alții decât distinșii Alex Bogdan, Ilona Brezoianu, Maria Popistașu, Cuzin Toma, Carmen Lopăzan și Luca Sabin – altfel spus, o parte din ghilda actorilor români care sunt fierți și pe teatru.
Pentru calitate superioară direct de pe scenă, urmărește-i cu încredere pentru mai multe roluri în spectacolele de la Teatrul Mic, Apollo 111, unteatru, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, dar nu acum, din toamnă, când reîncepe stagiunea.
Și cum s-au pornit cei trei prieteni – pe numele lor Dan, Ilinca și Maria – în misiune umanitară pe drumurile patriei, totul pare bine până nimic nu mai e bine. Cum se îndreptau ei către poalele munților Trascău – cineva trebuia să mai ajungă și prin zonele alea – fac rabat de la călătoria inițială din dorința de a ajuta un vârstnic de prin părțile locului, pe Kente. Era sau nu era asta singura soluție? De la Anna la Caiafa, prin pădure, pe cărare și apoi direct în șanț, săteanul le-a făcut-o de petrecanie.
În definitiv, ce a fost în mașină, numai ei știu, cert e că au stat ca niște butelii sub presiune și cred că le-a ajuns până în măduva oaselor. Ceva de vise rele. Nu e de mirare că de la un punct încolo nu mai mergea cu vorba bună. Dacă până de curând rezonau profund în idei, acum deja nu mai aveau aceleași orizonturi. Însă, deși lucrurile erau deja prea crunte ca să-și mai păstreze speranța de care aveau nevoie ca să continue, partea bună, culmea, era că ea tot mai exista. Și se agățau de ea așa cum puteau.
Atât la suprafață, cât și în profunzime, scenariul vine la pachet cu o suită de cadre pitorești, cu acorduri de iarnă aproape războinică, acompaniate de o liniște simfonică – desăvârșind astfel necesarul de elemente de suspans – toate parcă puse cu mâna, ca rezultat al tuturor experiențelor cinematografice traversate de Radu Muntean. Și a tot ce îl mai recomandă.
Dacă ești un movie buff pur sânge, am convingerea că l-ai bifat deja, iar dacă faci parte din categoria spectatorilor amatori îți recomand să îl pui și tu pe listuță. Poate că filmul ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri, de la ce facem cu pământul ăsta să îi fie puțin mai ușor cu noi pe el, până la cât de bine trebuie să fii cu tine ca apoi să fii bine cu ceilalți. Dar nu știi niciodată pe unde te duc cărările, care îți sunt semenii, cine trece testul cumpătării și, dacă, în cele din urmă, ajungi să plătești tribut la prețul corect. Vrei, nu vrei.
“Mai se merită” să vezi un film la cinema în epoca Netflix? Ai spune că e de o mie de ori mai comod din vârful patului, dar am testat și sunt destul de confortabile și fotoliile de la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului sau Cinema Union; asta dacă nu-ți mai place în mall, la îngrămădeală. Unde mai pui și că primele două săptămâni de proiecții și încasări de după premieră dictează viața unui film. Ți-am zis tot, la ce să te mai gândești?
Recenzia a fost realizată de Emilia-Valentina Marin.
