Eyo, că nici bine n-a început anul și cinematografia românească lovește din nou, regizorii și actorii nu mai au astâmpăr, cutreieră țara în lung și-n lat cu caravanele, au plecat cu toții în recunoaștere și pentru recunoaștere, pe motiv de organizare de avanpremiere. Așadar, pentru temerarii care se încumetă să dip-dip in salsa, dar și pentru aceia mai rezervați, care om-nom-nom with cheese, deschidem ușa posibilităților de a marca un weekend maximal cu un popas la cel mai nou film românesc, alias „Ramon”. Cam așa pot eu să îmi imaginez o seară chilli, de colecție.
Chit că ești neprieten cu filmele românești, mă încăpățânez să sper că îți vei rupe 96 minute din timpul tău, plus cât o mai fi drumul. Că pe țeavă pe Netflix nu se știe când vine. Îți spun imediat și de ce cred eu că merită să-l vezi la cinema. Dar înainte, las aici trailerul ca un preambul.
Mulți dintre noi se întreabă de unde izvorăște cascada asta de filme românești. Ele vin ca o moștenire a perioadei de pandemie, de care se plânge toată lumea. Și așa s-au regăsit pe aceeași lungime de undă, căci nu sunt la prima colaborare, Pavel Bartoș și Jesús del Cerro, care au scos din cuptor o comedie așezată, cu consistență, care ți se lipește suflet și mai multe nu. Tracțiune pe scenariu au adus Lia Bugnar și Anghel Damian.
Știm deja în ce ape se scaldă regizori ca Jesús del Cerro atunci când intră în vâltoarea asta a regizoratului. Cu siguranță devine și mai interesant când ne amintim succesul fulminant al filmelor „Ho, Ho, Ho” 1 & 2 , „Hawaii”, „Miami Bici” sau serialelor „Un pas înainte”, „Vlad” de pe tv. De unde, oare? O fi văzut el acasă? N-avem nicio certitudine, însă ce știm e că este un deschizător de drumuri în cinematografie. Jesús del Cerro es un titan.
Cu Pavel Bartoș în postura de actor principal, acțiunea filmului scoate la interval un om simplu, de la țară, venit la capitală să-și facă din dragoste un rost. Într-un oraș în care nu-l știe nici vântu’, nici pământu’. Dar e drăguț că nu-i lipsesc merindele. Cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, aventura lui devine o complicăciune de zile mari. Fie vorba între noi, nu-l ajută nici camaraderiile deloc providențiale, nefiind tocmai niște modele de urmat în viață. Prin rolul din filmul de față, un Ramon de o naivitate copleșitor de frumoasă, Pavel Bartoș ne dă toate semnalele că își merită la fel de bine locul, atât pe scenă, la teatru, cât și pe set, în filme. Ridică ștacheta și din spatele camerelor în calitate de producător pentru „Ramon”, cât și de regizor pentru scurtmetrajul „Romanian Tradition”.
Deși suntem porniți să judecăm după ce lipsește, decât să vorbim despre ceea ce există, mă încumet să o iau pe calea cea dreaptă. Urmărind firul acțiunii care se desfășoară în fața noastră, nu poate să treacă neobservată distribuția aleasă chiar pe sprânceană. Așa că, începem cu doamnele și domnișoarele, care nu au nevoie de prea multe prezentări, pentru că sunt oricum fermecătoare: Andreea Vasile, Elvira Deatcu, Andreea Esca, Carmen Tănase, Ecaterina Lupu, Ana-Maria Calița, Oana Zara. Ana (Gabriela Iliescu) este cea pusă în situația de a frânge inima lui Ramon, culmea, ea neștiind măcar că e cea care a întețit focul.
Îți mai absorb atenția unul câte unul și te fac să râzi în hohote cu toții deodată, vărul de la București (Alexandru Ion) și gărgătița lui prețioasă (Teona Stavarachi), dar și băieții de la post (Ionuț Rusu și Doru Cătănescu). Și cum fac tanda pe manda iudele de-acasă, Lungu, Ceapă și Litră, pe numele lor adevărate Bogdan Farcaș, Iulian Postelnicu și Bogdan Horga, nu o mai face nimeni. Iar Cezar Antal și Marius Damian au fiecare rolul lor bine stabilit pe timpul vizitei lui Ramon în Bucureștiul cotidian. Selly & Smiley sunt simpaticii fără de care povestea n-ar curge așa haios.
Am dat iama în distribuție și m-am gândit că e păcat să nu merg și mai departe, până la echipa din spatele camerelor. Pentru că parte din ce se vede și se aude, este și datorită celor care nu îi vedem și nu îi auzim perse, dar se știu ei, și i-am ginit și eu pe generic. Direct responsabil pentru imagine este nimeni altul decât Adrian Silișteanu, Domnica Cîrciumaru pentru casting, scenografia în ogradă la Luminița Mustață, sunetul a fost (re)dat de Sorin Neagu, Ovidiu Văcaru este băiatul cu montajul, iar de muzică s-a ocupat Juan Carlos Cuello. Chiar dacă uneori sunt poate prea puțin menționați, își fac meseria cu trăinicie și trag cot la cot cu regizorul, actorii, scenariștii, producătorul și nelipsiții asistenți, alături de care ridică și mențin cinematografia românească la rang de artă.
Da, mă bucur ca un copil care primește o jucărie nouă de fiecare dată când apare un film românesc și de multe ori sala de cinema înseamnă a doua casă pentru mine. Poate de-asta nu sunt neapărat un reper. Pentru că și când nu îmi plac, tot îmi plac. Iar acum chiar mi-a plăcut. Și să vrei cu tot dinadinsul, și tot nu poți să-i găsești cusur. Indubitabil.
Toate ca toate, dar trebuie să ne recunoaștem și această calitate a noastră, că știm să dăm la temelie filmelor românești dinainte să ruleze măcar pe tabele. Pe măsură ce trec anii, poate că o să fim mai îngăduitori. Iar acum, nu neapărat că e pe peste tot la știri, a ajuns pe la podcasturi și că e în trenduri și tendinți, însă „Ramon” chiar are potențialul să-și marcheze drumul propriu și să devină un evergreen. După mine, pare asigurat. Filmul merge pentru o ieșită tovărășească, dar ai garanția că nu o să te simți în pericol nici cu familia și copiii, căci filmul nu are un limbaj codificat. Vorba aia, nu întinerim. Știi cum zic?
P.S.: Te rog io mult, după ce vezi „Ramon”, mergi să-i mai vezi pe-alde văru-său (Alexandru Ion) în „Taximetriști” și pe-ăl mai pretin dintre iude (Iulian Postelnicu) în „Oameni de treabă” & poți să-mi mulțumești în gând 😉
Recenzia a fost realizată de Emilia-Valentina Marin.
