Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World România ediția a 16-a, trece pe online după 10 zile de evenimente live, filme la cinema, petreceri și discuții publice.
În perioada 10-30 aprilie, publicul din România va putea urmări 14 documentare de lungmetraj și retrospectiva Fundației Arte Vizuale, care include 16 scurtmetraje. Filmele pot fi vizionate oricând, în orice zi, doar pe teritoriul României.
Tema ediției din acest an este „O VIAȚĂ BUNĂ”, articulată de către curatorii Anca Păunescu și Andrei Tănăsescu într-un program complex care contextualizează și chestionează felul în care conceptul filosofic de bine își găsește multiple portrete în cultura și societatea actuală, oscilând între satisfacția individuală imediată și bunăstarea colectivă sustenabilă.
Pe lângă atâtea filme comerciale și de artă, filmele documentare vin ca o gură de aer proaspăt care te și cultivă pe lângă vizualul pe care îl creează realitatea pe care o afișază.
Biletele și abonamentele pot fi cumpărate aici
Filmele care pot fi vizionate online sunt:
O casă din cioburi / A House Made of Splinters
Regie: Simon Lereng Wilmont – Danemarca, Ucraina, Suedia, Germania, Finlanda – 2022 – 87 min
Sinopsis:
Pe măsură ce războiul din Estul Ucrainei din 2014 făcea ravagii, un grup de asistenți sociali lucra neîncetat într-un centru de cazare temporară din apropierea frontului. Voiau să le creeze copiilor un spațiu sigur, în cele maximum nouă luni pe care le puteau petrece acolo, și să le ofere ulterior viitorul cel mai bun posibil – uneori acesta avea să fie familia, alteori un orfelinat.
Prin destinele a trei copii care se luptă cu necunoscutul viitorului, filmul reușește să spună povestea unei întregi generații, aceea a copiilor care-și pierd părinții „to war or to alcohol” și devin mult prea devreme adulți. Avem astfel o perspectivă inedită și intimă asupra unui subiect pe care toată lumea crede că îl cunoaște (războiul din Ucraina și urmările lui) și asupra unei realități pe care toată lumea crede că o înțelege (combinația de alcool, violență și sărăcie din țările din Est). E deznădejde în această realitate – fiecare copil care pleacă din centru e imediat înlocuit de un altul, cu o poveste aproape identică –, dar e și speranță și bucurie crudă – de exemplu, în jocul copiilor sau în reîntâlnirea cu o bunică ce-și asumă rolul de mamă și tată.
Culegătorii de za’atar / Foragers
Regie: Jumana Manna – Teritoriile Palestiniene – 2022 – 65 min
Sinopsis:
Documentarul Foragers e răspunsul la o întrebare de cineast inconfundabilă: cum să figurezi fără epigonism ceea ce a fost arătat de atâtea ori? Găselnița Jumanei Manna este pe cât de originală, pe atât de eficientă: ea dibuie o plantă – za’atarul – pentru care se dispută cetățeni palestinieni și israelieni, storcând din ea o metonimie de toată frumusețea. Iarba aromatică ajunge să țină loc de pânză geopolitică, sărind cu destul umor peste expozițiunea conflictului din Cisiordania. Foragers funcționează admirabil și ca film de investigație (asupra unei legi abuzive din partea Israelului, care privează poporul palestinian de o plantă-simbol), și ca film de suspans (vezi secvențele în care „hoți” și „vardiști” se aleargă prin lanuri de buruieni – o scenă demnă de filmele burlești, în care miza se întâmplă să fie însăși identitatea națională). Lecție importantă, care ne reamintește că, în cinema, diferența o fac adesea chestiunile de nuanță: unghi, tonalitate, joaca cu registrele. Să mizăm pe privirea care a născocit Foragers.
Fabuloasele / The Fabulous Ones
Regie: Roberta Torre – Franța, Italia – 2022 – 75 min
Sinopsis:
„Le Favolose” adoptă denumirea unui grup de prietene trans care, ajunse la vârsta de mijloc, se reîntâlnesc în vila care a fost martora căutărilor lor identitare. Reuniunea este ocazionată de deschiderea unei scrisori pe care una dintre ele, Antonia, acum decedată, le-a scris-o celorlalte, lăsându-le moștenire bunurile sale (cel mai de preț fiind însăși povestea lor) și adresându-le o ultimă rugăminte. Roberta Torre, cineastă de ficțiuni, cu o fascinație pentru dinamicile din comunitățile defavorizate sau chiar marginale, se dedează aici unui joc fără reguli, în care contopește ludic documentarul cu ficțiunea, realitatea cu mizanscenarea ei și figura cu masca pe care o poartă: grupul de prietene își joacă propriile roluri, oferind astfel o perspectivă profund subiectivă, dar cu atât mai revelatorie asupra trecutului – și implicit, asupra prezentului – comunității trans.
Regia: Nataša Urban – Norvegia – 2022 – 110 min
Sinopsis:
Nataša Urban studiază în The Eclipse jocul de refracții, mereu pasionant, dintre istoriile individuale și istoria cu majusculă, cu accent pe membrii familiei sale cu origini sârbești. În răstimpul dintre două eclipse solare — cea din 1961 și cea din 1999 —, un stat multinațional se dezvoltă, apoi ajunge să se destrame în teroare și durere. Un secol nebun pentru Serbia, flancat de multiple războaie și conspirații fratricide, este readus la viață prin povești personale, ce colorează trecutul în nuanțele traumei și ale normalității aparente — vezi încercările tatălui de a-și continua pasiunea pentru drumeții de-a lungul anilor ‘90, oprite totuși în momentul în care însăși pădurea devine teatrul atrocităților de nedescris. Exhumând drame colective pe urmele memoriei recente, o memorie atât de maltratată sub Slobodan Miloševic, Urban zgândăre cu folos spectrul naționalismului, cel care așteaptă și astăzi la pândă în Balcani, acest faimos „butoi cu pulbere” al Europei.
Istoria naturală a distrugerii / The Natural History of Destruction
Regie: Sergei Loznitsa – Germania, Lituania, Olanda – 2022 – 112 min
Sinopsis:
Denumit după titlul englez al colecției de eseuri ale lui W.G. Sebald care abordează „amnezia reprezentațională” care pare să fi lovit cultura în ceea ce privește bombardamentele neînduplecate ale populației civile germane în cursul celui de-al doilea război mondial, filmul lui Sergei Loznitsa este compus din materiale de arhivă atent selecționate, restaurate și remasterizate astfel încât să compună o experiență cât mai imersivă a senzațiilor și priveliștilor iscate de astfel de atacuri, cât și a momentelor ce le-au precedat și le-au urmat. Spre deosebire de strictețea demersului documentaristic care caracterizează alte filme de reconstituire istorică ale cineastului ucrianean, aici miza pare să fie mai puțin aceea de a acumula mărturii cu minuțiozitatea unui colecționar inveterat dublat de un anchetator intransigent, cât mai curând de a crea o transă undeva între oroare morală și fascinație estetică. Și într-adevăr, scenele de bombardament sunt tot atâtea fragmente dintr-o simfonie vizuală hipnotică care rezonează sinistru cu războaiele prezente, de la Mariupol la Alep.
Dosarul Noua Măreție / The New Greatness Case
Regie: Anna Shishova-Bogoliubova – Finlanda, Norvegia, Croația – 2022 – 92 min
Sinopsis:
Acum stă la masa din bucătărie împreună cu mama ei și în momentul următor e într-o sală de judecată, așteptându-și sentința. Viața Anyei, în vârstă de doar 17 ani, s-a schimbat peste noapte în 2018, când a fost arestată alături de alți nouă tineri, acuzați că au format un grup extremist care avea de gând să răstoarne guvernul. Se întâmplă în Rusia, țara care e dispusă să-i anihileze moral până și pe cei mai tineri și inocenți cetățeni. După trei ani, mama ei încă se luptă pentru a-i dovedi nevinovăția.
În ciuda libertății de exprimare extrem de limitate, care constituie, parțial, atât subiectul filmului, cât și o piedică în realizarea lui efectivă, The New Greatness Case oferă un acces remarcabil în interiorul acestui grup de adolescenți prinși în capcană de poliția secretă și de membrii ei care s-au infiltrat și au fabricat „dovezi” incriminatorii. Mai mult, filmul are și un insider insight asupra procesului din instanță și aduce realitatea represiunii mai aproape de fiecare dintre noi – ce vedem la TV nu mai e generic, ci capătă o față, are aspirații și dezamăgiri.
Un spital de provincie / A Provincial Hospital
Regie: Ilian Metev, Ivan Chertov, Zlatina Teneva – Bulgaria, Germania – 2022 – 113 min
Sinopsis:
Când un mic orășel din Bulgaria e afectat serios de COVID-19, întregul suflet al comunității de 50.000 de locuitori se mută la spital – cu personal puțin și resurse insuficiente, ca în această parte de lume. Se reîntâlnesc colegi de clasă, se spun povești, se mai și râde, iar personajul care îi unește e medicul – pe alocuri excentric – Evgeni Popov, cel ce împarte deopotrivă medicamente și încurajări. Echipa regizorală reușește să observe cu un ochi proaspăt comportamente și caractere în situații de viață și de moarte și să construiască o experiență cinematică ce va rămâne cu tine, pentru că filmul e o poveste despre umanitate și speranță, spusă cu un umor tipic balcanic, care îți va fi familiar. El însuși devine o unealtă în lupta cu virusul invizibil și omnipotent, căruia omenirea nu îi găsise leac la acel moment.
Regie: Jessica Johnson, Ryan Ermacora – Canada – 2022 – 87 min
Sinopsis:
Pentru primul lor lungmetraj, tandemul de cineaști Jessica Johnson și Ryan Ermacora se fixează asupra rămășițelor unui oraș industrial din Nord-Vestul Canadei, unul dintre multe așezăminte al căror rost inițial de a fi un focar al extracției avide a resurselor naturale nu s-a putut preschimba niciodată în tipul de dinamică de întrajutorare și de producție responsabilă care stă la baza fondării unei comunități. Și într-adevăr, după secarea previzibilă a bogățiilor solului, la fața locului au rămas doar doi oameni – ultimii rezidenți din Anyox, pe care camera îi filmează ca pe niște artefacte, pe fundalul unei naturi degradate, dar totuși sublime. În acest sens, „Anyox” este un demers arheologic, care își propune să recompună istoria socială zbuciumată a acestei așezări-fantomă, unde luptele pentru recunoașterea drepturilor muncitorilor, înăbușite la vremea lor, dezvăluie fisurile trecute și actuale ale sistemului capitalist.
Xaraasi Xanne: Voci încrucișate / Xaraasi Xanne: Crossing Voices
Regie: Raphaël Grisey, Bouba Touré – Franța – 2022 – 123 min
Sinopsis:
Crossing Voices e o experiență cinematică profundă, care reușește să captiveze la nivel estetic și să provoace la nivel intelectual. Folosindu-se de o arhivă rară de sunet și imagine care aparține în mare parte co-regizorului Bouba Touré (al cărui rol a fost deopotrivă de muncitor, activist și documentarist), filmul spune povestea unei cooperative agricole pe care imigranți vest-africani sătui de umilințe și muncă prost plătită în Franța au creat-o în Mali în 1977.Această improbabilă revenire în patria mamă e urmărită în timp, de la provocările de ordin ecologic și conflictele de ordin politic din Africa anilor ‘70, până azi. Departe de a privi doar diagnostic, în urmă, și de a fi doar o critică a agriculturii industriale și coloniale, filmul demonstrează și cum cunoștințele despre agricultură și cooperarea cu fermieri francezi ar putea să-i ajute pe localnici să-și recapete terenurile și, de ce nu, să-și câștige autonomia alimentară. În egală măsură, scoate la iveală un fragment de istorie din lupta pentru drepturilor muncitorilor imigranți care continuă și azi.
Regie: Andrei Schwartz – Germania – 2021 – 90 min
Sinopsis:
„Europa passage”: nu doar numele unui cunoscut centru comercial din Hamburg – ci și, vrând-nevrând, o realitate mai largă a prezentului, care pentru mulți români transformă emigrația într-un botez de foc cu gust amar. Cineastul Andrei Schwartz urmărește o serie de conaționali ce se găsesc blocați într-o astfel de situație: un soi de purgatoriu – nici aici, în satul natal, nici acolo, în centrul economic occidental – care reduce viața familiilor de romi urmărite la un du-te-vino dintr-o precaritate posacă în alta încă și mai rea. Forțați să trăiască ghetoizat, umiliți prin job-uri improvizate și respinși de societate, acești oameni reprezintă fața nevăzută, de paria, a unei pretinse povești de succes despre integrarea în „marea familie Europeană”. Filmul se asigură că le conferă acestor oameni o prezență și un nume – Țîrloi, Maria și ceilalți –, smulgându-i măcar temporar din tristul lor anonimat. Ca un reminder mereu util despre menirea esențială a documentarului: acompaniament, refugiu și putere pentru cei în nevoie.
Iubire, moarte și mărci germane / Love, Deutschmarks and Death
Regie: Cem Kaya – Germania – 2022 – 96 min
Sinopsis:
„Love, Deutschmarks and Death” reprezintă odiseea unui popor dezrădăcinat, care încă își caută un acasă. Istoria imigranților turci din Germania, întinsă de la începutul anilor 60 și până în prezent, ia aici forma unei tânguiri mlădioase în care nevoia de a te ajusta și a aparține, dorul de casă, precum și schimbările sociale se amestecă pe acordurile contondente ale unor Cem Karaca, icon protestatar al RFG-ului, sau Muhabbet, celebrul rapper din generația douămiistă. Cineastul Cem Kaya urmărește în film un fenomen pe cât de răspândit, pe atât de puțin studiat: fără să edulcoreze drama așa-numiților gastarbeiteri, el observă cum depeizarea a produs un subgen muzical apt să reflecte politic greutățile de zi cu zi ale traiului printre străini xenofobi, dar și să îi aline pe acești lucrători în drama lor fără ieșire. Dinspre o aripă auxiliară trivială a exilului, muzica imigranților turci devine un marker veritabil al comunității, care permite filtrarea în filigran a traumelor colective și a nevoii de a rezista – totul într-un ambalaj audiovizual ritmic, care pulsează printre bazaruri improvizate și șantiere megalomane.
Iubirea nu e o portocală / Love Is Not an Orange
Regie: Otilia Babara – Moldova, Franța, Olanda, Belgia – 2022 – 73 min
Sinopsis:
În anii ‘90, femeile din Moldova au început să plece în străinătate ca să-și poată întreține familia. Treptat, timpul și distanța iau forma pachetelor care trec granița: mamele trimiteau cutii cu mâncare și cadouri la care puteai doar visa în acele vremuri și primeau în schimb casete video cu copiii lor. Folosind doar imagini de arhivă („brutul” a constat în peste 100 de ore de filmare), regizoarea surprinde fragilitatea unor legături de familie prin ochii unei generații de mame și fiice obligate să trăiască singure, o generație forțată de istorie să facă trecerea de la comunism la capitalism.
Acesta e un film făcut de o femeie despre femei, având în centru o experiență colectivă căreia și ea i-a aparținut, în care bărbații au mai degrabă un rol de suport. Deși personajele își trăiesc viața atât de transparent și intim pe ecran, disconfortul privitorului e cât se poate de real: te simți oarecum ca mamele acelea, atât de aproape, și totuși absent, căci dilema principală: dragoste părintească vs. securitate financiară e încă prezentă printre noi.
Sindromul Hamlet / The Hamlet Syndrome
Regie: Elwira Niewiera, Piotr Rosolowski – Polonia, Germania – 2022 – 85 min
Sinopsis:
La câteva luni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în 2022, cinci tineri și tinere participă la o punere în scenă unică, ce își propune să traseze paralele între experiențele lor de război și „Hamlet”, piesa lui Shakespeare. Pentru fiecare dintre ei, scena reprezintă o platformă pentru exprimarea suferinței și a traumei prin celebra întrebare „A fi sau a nu fi?,” o dilemă care se aplică și vieților lor. Protagoniștii se luptă cu dezamăgirea, neputința și furia, încercând să-și reașeze viețile în timp ce își procesează trecutul dureros: Slavik, care a trecut prin iadul războiului și al captivității ca soldat, Katya, care tânjește după iertarea mamei sale pentru faptul că s-a alăturat armatei, Rodion, care a evadat din Donbas și se confruntă acum cu homofobia crescândă, Roman, care încă se luptă cu amintirile traumatizante din timpul războiului, când a lucrat ca paramedic pe front, și Oxana, care se zbate pe frontul artistic ca actriță.
Retrospectiva FAV – Documentar / FAV Retrospective – Documentary
Total: 150 min
Sinopsisuri:
- Marius Șopterean – Jurnalul unui păpușar de provincie – România, 1993, 24 min
Un portret al actorului Călin Nemeș, care a înfruntat cu curaj soldații trimiși să reprime manifestațiile în timpul Revoluției, la Cluj. Deziluzionat și singur, Nemeș s-a sinucis în 1993.
- Radu Muntean – Lindenfeld 1994 – România, 1994, 8 min 30”
Satul Lindenfeld, înființat de un grup de etnici germani, a fost cândva o așezare prosperă. În 1994 satul mai are doar trei locuitori în vârstă, care trăiesc izolați. Nu le-a mai rămas decât ura unuia față de celălalt și speranța în Dumnezeul de tablă din fața bisericii părăsite a satului.
- Radu Muntean – Viata e în altă parte – România, 1995, 12 min
Timpul curge lent într-o mânăstire, în care se regăsesc mai multe generații de maici. Deși sunt izolate, ecourile și tentațiile lumii dezlănțuite din afara zidurilor ajung până la ele.
- Vali Hotea – Maya – România, 1995, 25 min
Un documentar – cu un acces extraordinar – despre Gregorian Bivolaru și școala sa de Yoga, aflată pe atunci la apogeul succesului.
- Mugur Vasiliu – Tonel și Vieru – România, 1996, 19 min 30”
Amintirea unei tragedii pasionale – o dublă crimă petrecută într-un sat de ciobani acum 50 de ani – se păstrează sub forma unei balade. Sătenii rememorează evenimentele, iar lăutarii vorbesc despre nașterea acestei piese din care lipsește punctul de vedere al victimei, întrucât asasinul este cel care le-a comandat balada.
- Valentin Suciu – Curtea interioară – România, 1996, 23 min
Într-un bloc din centrul Bucureștiului conviețuiesc istorii personale care mai de care mai diferite. Vecinii știu totul unii despre ceilalți. Fiecare în felul lui e captiv între pereții ce dau în curtea interioară.
Retrospectiva FAV – Experimental / FAV Retrospective – Experimental
Total: 74 min
Sinopsis:
- FAV – la a doua aniversare – România, 1994, 4 min
La doi ani de la înființare, Vivi Drăgan Vasile face un bilanț al Fundației: „S-a născut ideea ca economia de piață să lucreze cumva și în favoarea artiștilor. Adică un pic de haiducie.” Include imagini ale vizitei lui George Soros la FAV și o ședință de board a Fundației.
- Marilena Preda Sânc – Mindscape Dreaming Mind – Romania / România, 1997, 6 min
Într-un amestec de performance și body art, artista își folosește corpul și chipul ca ecran de proiecție și fundal pictat.
- Marilena Preda Sânc – Despre bătrânețe – România, 1995, 11 min
Pe de o parte, chipurile îmbătrânite ale femeilor, filmate în ambianța obiectelor adunate de-o viață; de cealaltă parte, puterea imaginilor metaforice: vulcani, cimitire, șantiere. O reflecție despre trecere.
- Gaspar Csongor – Pot să intru cu tamponul în apă? – România, 1996, 9 min
Jurnalul hipnotic, semi-fictiv al unei tinere care se maturizează într-o lume care nu-i lasă nici un pic de intimitate.
- Geta Brătescu, Alexandru Solomon – 2 x 5 – Romania / România, 1993, 4 min
Mâinile artistei au viața lor proprie, ele amenință, mângâie sau se transformă în peisaje. Al treilea film realizat de Geta Brătescu și Alexandru Solomon.
- Nir Weiss, Marcel Scutaru – Scultura da Passegio – România, 1995, 10 min
Un happening realizat de studenți ai Academiei de Artă, inspirat de o sculptură-obiect a lui Michelangelo Pistoletto. Sculptura traversează Bucureștiul și intră în dialog cu locuitorii orașului, pe fundalul anilor 90.
- Neil Coltofeanu, Gaspar Csongor – Primăvara – România, 1997, 3 min
Două variante – una optimistă, alta pesimistă – ale unui sonet de Ion Luca Caragiale se transformă în peisaje video. Pe care-l preferați?
- Radu Igazsag, Alexandru Solomon – Strigăt în timpan – România, 1993, 27 min
O cronică neconvențională a Avangardei literare și artistice românești. Filmul reconstituie atmosfera acelor ani de nebunie (1916-1947) în spiritul avangardiștilor, printr-un colaj amețitor de texte și imagini fundamentale.
Retrospectiva FAV – Muzical / FAV Retrospective – Musical
Total: 120 min
Sinopsisuri:
- FAV – la a doua aniversare – România, 1994, 4 min
La doi ani de la înființare, Vivi Drăgan Vasile face un bilanț al Fundației: „S-a născut ideea ca economia de piață să lucreze cumva și în favoarea artiștilor. Adică un pic de haiducie.” Include imagini ale vizitei lui George Soros la FAV și o ședință de board a Fundației.
- Vivi Drăgan Vasile – S-a votat Codul Penal [fragmente] – România, 1992, 16 min (from a total of / dintr-un total de 42 min)
Primul film produs de FAV este un muzical social-politic cu Valeriu Sterian și Compania de Sunet, din care am extras patru din cele zece piese ale „albumului” (Escu, Viitorii deținuți politici vor să știe, Vom fi ce-am fost și Rugăminte fără zăbală).
- Alexandru Andrieș – Cronica unei vizite anunțate – România, 1994, 3 min
Cronica unei vizite anunțate face parte dintr-o serie de trei clipuri muzicale realizate de Andrieș la FAV și vorbește cu sarcasm despre vizita Regelui Mihai în România, care a fost blocată de președintele Iliescu.
