Pășește alături de noi în Universul Conjuring

Când auzim “film de groază”, avem în minte câteva elemente cheie: vampiri, case bântuite și oameni care dispar în inima nopții urmăriți de fel de fel de criminali. Acest gen își are începutul de când a apărut lumea filmului în sine, numai că rețetei i-au fost adăugate supranaturalul și antagonia bine-rău.

De la genul horror la Universul Conjuring

Genul horror a fost exploatat de la povești gotice, cu motive vampirice, licantropice, până la horror-ul personalității. Acesta din urmă încearcă să scoată în evidență personalitatea omului crescut cu o anume mentalitate în familie, psihopat, ucigaș, așa cum am văzut în Silence of the Lambs.

Contrar filmelor de acest gen, axate pe personaje care se află pe traseul lor spre o evoluție anume, filmele horror nu surprind ceva bine definit, poate doar joaca de-a loteria, hai să vedem cine supraviețuiește.

Am menționat supranaturalul ca punct cheie într-un film horror. Pornind de la Exorcistul, am privit cu alți ochi tema demonologică. Ideea că există ceva dincolo de lumea materială îți dă fiori. Asta se și vrea într-un film de groază.  Un alt exemplu este Constantine, un  film cu Keanu Reeves în rolul eroului care în timpul liber se luptă cu demonii, dar și cu câțiva îngeri neastâmpărați.

De când lumea, ni s-a spus că asta e bine, asta e rău. Am citit cărți de tot soiul cu eroi, cu zmei, cu prinți și prințese și tot timpul ne bucuram când auzeam: “Si au trăit fericiti…” într-o lume în care antiteza bine-rău era perfect conturată.

Cum credeam că numai în filme (ironia) și în cărți se pot întâmpla multe. Cum credeam că este vorba numai despre imaginația debordantă a unui scriitor sau regizor, am ales să interpretez filmele ca atare. Dar ce faci când afli că un film este inspirat din evenimente reale? Îți pui câteva semne de întrebare.

Universul Conjuring s-a format în urma unui Big Bang cinematografic în anul 2013, cu primul film lansat pentru iubitorii de filme de groază. Până în prezent, numărăm 2 filme marca The Conjuring (cu un al treilea pe drum), la care adăugăm 3 filme care o au în prim plan pe Annabelle, producția The Nun filmată în România și The Curse of La Llorona.

De ce există Universul Conjuring

Probabil te întrebi ce anume determină ca aceste filme să fie încadrate într-un univers. Just.

The Conjuring are le bază povestea reală a lui Ed și Lorraine Warren, demonologi de profesie, cărora li se urmărește activitatea în lupta cu lumea nevăzută ochiului uman. Încercările prin care ei trec nu sunt tocmai ușoare, mai ales când la mijloc se află și alți oameni.

Filmele de groază sunt concepute atât după criterii spirituale, cu tente biblice, cât și gândite în așa fel încât să rupă barierele dintre cele două lumi. Nu mă refer neapărat la lupta dintre bine și rău, pentru că în fond pe lumea asta nu sunt numai spirite rele, dar și unele care au un mesaj de transmis.

Personal, The Cojuring și Annabelle m-au cucerit. Ideea de la care pleacă filmul, personajele mereu aceleași (cuplul), relația celor doi eroi cu alte personaje, apariția spiritelor și momentele critice duc la ceea ce noi numim suspans. Mi-aș permite să spun că este printre singurele serii de filme de groază care m-au fascinat. Nu le-aș putea găsi un defect. Poate unul singur, că se sfârșesc prea repede.

În caz că nu ai avut ocazia să vezi filmele până în momentul acesta, trecem în revistă câteva detalii care cu siguranță îți vor stârni curiozitatea. Iată toate posterele filmelor din Universul Conjuring.

The Conjuring (2013) – The Warren Files

Cum am precizat mai sus, seria Conjuring debutează în 2013, cu un prim titlu “The Warren Files” și aduce în prim plan viața cuplului format din Ed și Lorraine Warren, care în viața reală investigeaza și rezolvă cazuri de ordin paranormal. Filmul îi are ca protagoniști pe Patrick Wilson și Vera Farmiga, doi actori care își vor lasă amprenta în toate filmele din această serie horror.

Povestea decurge cronologic, pornind din anul 1971, când soții Warren au parte de o provocare dincolo de lumea noastră.

Cei doi investighează cazul blestemului de la ferma Harrisville din Rhode Island, unde vrăjitoarea Batsheba oferea diavolului în semn de ofrandă un nou-născut. Aceasta se sinucide și, odată cu moartea ei, ferma și viitorii locuitori ai fermei suferă de pe urma  blestemului aruncat de vrajitoare. Filmul poate fi văzut pe Netflix.

The Conjuring 2 (2016)

În cel de-al doilea film The Conjuring, apărut în 2016, îi găsim pe Ed și Lorraine în Nordul Londrei. Aceștia vin în ajutorul unei mame singure, care își creștea cei patru copii într-o casă aflată sub stăpânirea unui demon nu tocmai prietenos.

Prezența celor doi eroi va atrage de la sine consecințe, aceștia devenind ținte ale maliției spiritului.

Annabelle (2014)

Păpușa Annabelle a fost introdusă în universul Conjuring pornind de la cazuri veridice, filmul s-a bucurat  de un succes fulminant în întreaga lume. Acțiunea din film se dasfasoara în Los Angeles în 2014, unde John și Mia Form așteaptă venirea pe lume a primului lor copil. Ceea ce perturbă liniștea celor doi tineri este chiar o păpușă veche, Annabelle, care este posedată de un demon. Acesta atrage în casă un grup ocult care o omoară pe Mia. Filmul poate fi văzut pe Netflix.

Annabelle: Creation (2017)

În următorul film, apărut în 2017, o regăsim pe Annabelle în prim-plan,iar acțiunea ne poartă în casă unui păpușar.

După moartea tragică a fiicei lor, papușarul și soția lui își deschid ușile casei pentru a găzdui o măicuță și câteva fetițe orfane. Annabelle are să devină pentru copile un adevărat infern.

Annabelle Comes Home (2019)

Povestea familiei Warren apare din nou în peisaj prin filmul Annabelle comes home.

Păpușa posedată de un demon puternic este plasată în maximă siguranță în muzeul personal al Warren-ilor, ferind-o de privirile curioșilor.

Odată cu plecarea lui Ed și a lui Lorraine din oraș, Judy, fiica lor de 10 ani, rămâne în grija unei tinere bone.

O mulțime de evenimente stranii se întâmplă în casa care adăpostește obiecte cu un istoric sumbru, pe care soții le-au pus la loc ferit de orice contact cu oamenii. Printre aceste obiecte, se numără și Annabelle, depozitată într-un cadru de sticlă, protejat prin ritualuri religioase, pentru ca spiritul să nu poată scăpa.

Ceea ce da o notă de noutate, este darul lui Judy moștenit de la mamă ei. De data aceasta, celei mici îi revine datoria de a-și salva noii prieteni.

The Nun (2018)

Filmat în România, The Nun vine cu un alt context, dar și cu un alt demon-mult mai puternic și un dușman de temut al familiei Warren.

După ce o tânără călugăriță își pune capăt zilelor într-o mânăstire din România, un preot cu un trecut zbuciumat și o novice aflată pe punctul de a depune jurământul înspre devenirea unei fețe monahale, sunt trimiși de către Vatican într-o misiune importantă.

Cei doi se vor lovi de un secret și își vor riscă viețile în încercarea de a-l înfrânge pe Valak, demonul cu chip de călugăriță, care ne-a speriat încă din cadrele din Conjuring 2.

Astfel, prin alăturarea mai multor cadre familiare din filmele precedente, regizorul reușește să închidă cercul evenimentelor, marcând o formă de cronologie non-liniară.

The Curse of La Llorona (2019)

Anul acesta a apărut The Curse of La Llrona, sau Bestemul femeii care plânge, în traducere românească de găsește și pe HBO Go.

De data aceasta vorbim despre imaginația unui alt regizor, care a preluat de la Wan ideea de paranormal, Michael Chaves, care reușește să facă legătură cu universul Conjuring prin prezența unul simbol al religiei, părintele Perez, care apare și în filmul Annabelle.

În Los Angelesul anilor ‘70, Anna Garcia, asistentă socială, este trimisă să investigheze un caz de maltratare – o mamă care își abuzează copiii. Anna îi găsește pe copii încuiați într-o cămară și reușește să îi elibereze, în pofida disperării mamei.

Legenda femeii plângăcioase își are rădăcinile în tradițiile mexicane. La Llorona este imaginea festivalului morților care are loc anual în Mexic.

Această legendă spune Juana a încercat să își omoare cei șapte copii. Ea era o victimă a violenței domestice, iar prin tentativa ei de omucidere, a încercat să curme suferința celor mici.

Părăsită de soț, furia și gelozia devin elemente declanșatoare ale crimelor, fie își omoară ținta cu un pumnal, fie copiii sunt înecați.

Plângăcioasa a fost descrisă ca o femeie îmbrăcată în alb, care poate fi văzută pe drumuri sau în apropiere de lacuri sau râuri, în timp ce își plânge copiii.

Filmul prinde un iz hispanic tocmai prin apariția acestui demon, care pune stăpânire pe femeie și pe copii.

The Conjuring 3 (2021)

Cel de-al treilea “caz” Conjuring a fost anunțat în 2018, pentru a apărea pe 11 septembrie 2020 4 iunie 2021 după ce regizorul James Wan a declarat că filme din această serie ar putea fi numeroase, fiind conștient de multitudinea de regizori care ar putea să continue povestea. Fapt ce nu l-ar deranja. Iar la cârma regizorală se înhamă Michael Chaves care a semnat și The Curse of La Llrona.

A treia poveste ne trimite să aprofundăm pentru câteva zeci de minute licantropia. Aceasta este o stare de nebunie prin care cel afectat își imaginează că se transformă în lup. Așadar seria abordează un alt cadru narativ și se îndepărtează de ideea clasică de case bântuite.

2021 anunță o poveste de groază cu vârcolaci care este inspirată din American Werewolf și The Hound of the Baskervilles.

Traseul soților Warren nu se termină aici. Povești din acest Univers Conjuring au fost anunțate.  În viitor vom avea o a doua întâlnire cu The Nun și prima cu The Crooked Man.

Cronologia din Universul Conjuring

Prezentarea noastră nu este tocmai una cronologică. Filmele se învârt într-un mod cumva haotic între 1952 și 1977. Am făcut puțină ordine și iată cronologia acestui univers până în acest moment.

FilmulAnul desfășurării poveștiiAnul lansării în cinema
The Nun19522018
Annabelle: Creation19552017
Annabelle19672014
The Conjuring19712013
Annabelle Comes Home19722019
The Curse of
La Llorona
19732019
The Conjuring 219772016

The Conjuring conturează un Univers complex de lupte cu latură nevăzută a lumii.

Ed și Lorraine ajung să întâlnească demoni extrem de puternici. Și cine știe ce urmează…

Iar eu sunt tare curioasă să aflu ce ne pregătește acest Univers Conjuring.

Oare seria continuă în același stil, ori se va schimba?

Oare câte secrete mai sunt în familia Warren?

Tu ce părere ai despre Universul Conjuring? Care este filmul tău favorit din serie?

Articole similare

15 COMENTARII

  1. Conjuring 1 și 2 au fost bune și, într-o oarecare măsură, al doilea Annabelle. Celelalte filme au fost slăbuțte spre execrabile (da, The nun, de tine zic că ești varză). Încă nu am văzut Llorona, urmează zilele astea.

  2. The Conjuring a fost, probabil, cel mai asteptat film horror al anului 2013, iar incasarile pe care le-a avut dovedesc acest lucru. Insa, toata lumea stie faptul ca incasarile unui film nu definesc si calitatea acestuia, iar acest lucru se potriveste perfect in cazul acestui film.Traind printre demoni nu este decat o incercare disperata de a schimba regulile filmelor horror, care, din pacate, cade repede prada fazelor inspaimantatoare pe care le-am tot vazut in ultimii ani.Filmul este un cliseu cap-coada al filmelor de groaza facute pana acum. O familie care se muta intr-o noua casa, activitatea paranormala care se petrece in interiorul casei sesizata doar de animale, un copil care isi face repede un prieten fantomatic, parinti care aproba relatia dintre copilul lor si noul prieten (de parca pana atunci copilul avusese nenumarati prieteni imaginari), fenomene paranormale minore sesizate de copii, fenomene paranormale majore rezultate din aparitia unor creaturi, banuiala ca ar fi bantuita casa, plecarea unuia dintre soti care duce la intensificarea paranormalului, familia care cere ajutorul unor specialisti, specialisti in astral si paranormal care confirma prezenta unei entitati demonice si bineinteles, concluzia cutremuratoare: entitatea ii va urma oriunde s-ar duce asa ca singura solutie este exorcizarea demonului.Traind printre demoni nu merita tot tam-tam-ul care s-a facut în jurul lui si probabil nici incasarile exorbitante pe care le-a avut. Pentru ca este doar un alt film de groaza fara a avea vreun element surpriza, nu pot sa-l recomand decat fanilor infocati ai genului si celor care sunt usor de speriat. 

    • The Curse of La Llorona este un film putin scos din context, din lumea horror-ului. Unele jump scary-uri nu isi au rostul,iar tematica nu mi se pare cea mai buna. E departe fata de Conjuring 1 si 2. Din pacate nu mi-a placut foarte mult vizionarea acestui film.

    • Nu-s fană a genului, dar scenariul sună interesant. Bine scrisă recenzia! „Lupta cu lumea nevăzută ochiului uman”, chiar îmi stârnește curiozitatea. Pe The Nun, cel filmat în România, chiar l-aș urmări. Mulțumesc pentru recomandări.

  3. The Curse of La Llorona este un film putin scos din context, din lumea horror-ului. Unele jump scary-uri nu isi au rostul,iar tematica nu mi se pare cea mai buna. E departe fata de Conjuring 1,2 si 3. Din pacate nu mi-a placut foarte mult vizionarea acestui film.

    • Am intampinat o eroare si se pare ca mesajul a fost dublicat, rog adminii sa verifice si sa stearga unul dintre ele pentru a nu face spam. Va multumesc!

  4. Un adevărat film de groază. Când ma uit la un film de groază sunt foarte greu de speriat. Am văzut foarte multe filme de groază și efectele speciale nu mă mai impresionează în asemenea măsură încât să mă îngrozească. Însă cu seria Conjuring pot spune că îmi instalează în corp starea de alarmă și nesiguranță, uitănd că este totuși o producție cinematografică. Scenele precum levitația diverselor obiecte din camere și apariția fulgerătoare a fantomelor îți vor confirma temerile mele atunci când îți spun înainte de a te uita la film (și aici mă refer doar la primul film din serie). Însă revenind la prezent pot spune că, The Conjuring 3 este o poveste înfricoșătoare care face să sădească în mintea ta o lume prezentă dincolo de noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rămâi aproape

7,206FaniÎmi place
9,983CititoriConectați-vă
3,875CititoriConectați-vă
62CititoriConectați-vă
140AbonațiAbonați-vă

Poate te vor fascina și...