Dacă ai crescut cu filmele Fantastic Four din 2005 și 2007, probabil păstrezi o nostalgie pentru acea echipă clasică. Și asta pentru simplul motiv că ai trăit poate una dintre cele mai blânde forme de cinema cu supereroi: filme în care eroii păreau că mai au timp să respire. Îți amintești probabil de Jessica Alba într-un costum prea strâmt pentru un rol atât de redus, de Chris Evans, care ardea literalmente de carismă, și de Michael Chiklis cu costumul său de cauciuc-portocaliu, greu de uitat – nu neapărat în sensul bun. Erau filme imperfecte, dar care nu-și cereau scuze pentru asta. Aveau un soi de sinceritate pulp, un „știm că e campy (atât de rău încât pare bun), și tocmai de-asta merge” care lipsește azi din multe blockbustere.
În 2025, Marvel încearcă din nou – și de data aceasta cu o doză de autocontrol neașteptată. The Fantastic Four: First Steps, în regia lui Matt Shakman (WandaVision), e mai puțin o reimaginare și mai mult o reconciliere: cu trecutul, cu fanii, cu moștenirea benzilor desenate. Am avut ocazia să-l văd în avanpremieră (mulțumiri Forum Film România & Rogalski Damaschin), iar ce urmează este mai mult decât o recenzie: e o discuție despre ce înseamnă să fii fantastic… după atâtea eșecuri.
Cine sunt cei patru fantastici?
În noiembrie 1961, Stan Lee și Jack Kirby lansau primul număr din Fantastic Four — un moment care avea să marcheze nașterea Universului Marvel modern. Până atunci, supereroii erau fie zei neatinși de dramă umană, fie mascote fără conflicte reale. Dar Fantastic Four reprezenta altceva: Erau o familie de eroi atipici, care nu purtau măști, se certau între ei și nu-și ascundeau identitatea. Erau o familie disfuncțională, născută dintr-un accident cosmic și împovărată cu superputeri care nu erau deloc o binecuvântare. Reed Richards (Mr. Fantastic), un geniu obsedat de știință; Sue Storm (Invisible Woman), prinsă între datoria de eroină și firea ei de ancoră emoțională în echipă și în familie; Johnny Storm (Human Torch), tânărul impulsiv care arde la propriu; și Ben Grimm (The Thing), condamnat să rămână o creatură de piatră — aceștia sunt primii „eroi cu probleme”, așa cum îi numea Marvel.
Succesul benzii a fost imediat. Nu doar pentru că aducea acțiune și monștri galactici, ci pentru că trata eroii ca oameni. Jack Kirby a imaginat lumi întregi — de la Zona Negativă până la cea a lui Galactus — în timp ce Stan Lee le-a dat personajelor voci recognoscibile, conflicte reale și, în fond, lupta dintre principii și realitate. Fantastic Four a deschis calea pentru apariția lui Spider-Man, Hulk, X-Men, Daredevil și a tuturor celorlalți eroi care au definit Marvel.
De-a lungul decadelor, seria a avut suișuri și coborâșuri, dar a rămas o piesă fundamentală în arhitectura Marvel. Fantastic Four nu era doar despre bătăi cu super-răufăcători, ci despre explorare cosmică, dileme morale, viață de familie și știință dusă la extrem.
Adaptări anterioare – o istorie cu sincope
Cu toate acestea, ecranizările nu au făcut dreptate materialului-sursă. De la filmul „fantomă” din 1994 – realizat în grabă, cu buget minuscul, doar pentru ca studioul să-și păstreze drepturile – până la versiunile din 2005 și 2007, primite modest, și reboot-ul din 2015, considerat un eșec critic și comercial, istoria cinematografică a Fantastic Four a fost, paradoxal, lipsită de… fantezie.
Filmul din ’94, deși avea actori implicați sincer și o poveste clasică cu Doctor Doom, nu a fost niciodată lansat oficial. A fost anulat chiar înainte de premieră, dar a devenit ulterior un fenomen de cult underground, circulând pe casete pirat, ca un simbol al ceea ce ar fi putut fi. Subiectul reapare acum pe fondul lansării First Steps – un semn că „Ființa Fantastică” nu a murit niciodată.
Iar faptul că actorii acelui film „dispărut” au fost invitați acum, în 2025, la marea premieră a noii versiuni… e mai mult decât un omagiu. E dovada că Fantastic Four are, în sfârșit, șansa de a deveni ce trebuia să fie încă de atunci.
Și în animații, Fantastic Four a avut un parcurs neregulat, cu seriale produse în ani diferiți (1967, 1978, 1994, 2006), fiecare cu stil propriu. Dar niciuna nu a atins popularitatea serialelor cu Spider-Man sau X-Men. Poate pentru că, spre deosebire de eroii „solitari”, această echipă funcționează doar împreună – ca un organism viu.
Ce aduce diferit filmul din 2025?
Filmul nou, The Fantastic Four: First Steps, pare să înțeleagă ce-i făcea pe acești eroi fantastici în primul rând. În loc de un spectacol haotic doar cu CGI, avem o poveste mai intimă și filozofică, o explorare a sacrificiului și apartenenței, plasată într-un decor care pare desprins din realități retrofuturiste. În acest sens, filmul nu e doar o adaptare, ci o corectare a tuturor interpretărilor grăbite sau superficiale din trecut. Aici, umanitatea lor devine motorul poveștii. Nu asistăm la o relansare cu pretenții de ruptură totală, ci la o „reparație elegantă” a unei mitologii care și-a găsit în sfârșit tonul potrivit. Fanii vor recunoaște ADN-ul clasic, dar și o claritate narativă nouă.
Într-o eră a filmelor Marvel în care „echipele” au început să pară dezmembrate după Endgame, noul Fantastic Four propune o reîntoarcere la conceptul de nucleu – de familie și frontieră comună.
Povestea: fără origini, doar direcție
Într-un gest aproape radical pentru Marvel, First Steps refuză să ne mai spună cum au apărut cei patru. Nu mai vedem prima lor călătorie în spațiu în care sunt loviți de radiații cosmice. E ca și cum am deschide o revistă Marvel din anii ’60, un nou număr Fantastic Four, ne-am trezi direct în mijlocul acțiunii. Cei 4 sunt deja o echipă – dar nu sunt încă familie.
Filmul nu reinventează roata din punct de vedere narativ, dar își creează propria lume prin ton și atmosferă: un retro-futurism care pare desenat chiar de Jack Kirby, ieșit de sub creionul lui cosmic. Silver Surfer, într-o interpretare inedită semnată de Julia Garner, plutește deasupra Pământului cu o prevestire enigmatică. Iar Galactus nu e neapărat întrupat ca gigantul clasic, dar amenințarea sa planează cu o forță aproape mitologică – invizibilă, dar apăsătoare.
Personajele: în sfârșit, un echilibru
Ce nu au reușit versiunile anterioare – nici în registrul camp, nici în cel serios – este ceea ce First Steps prioritizează de la început: chimia echipei. Și nu doar chimia scenică, ci și una emoțională. Atenția acordată conturării personajelor e surprinzătoare pentru un film de gen – nu doar vizual, ci și ca personalitate, chimie și ritm. Se simte că realizatorii au citit cu grijă benzile desenate și au învățat din greșelile proiectelor anterioare. Au tratat cu respect sursa și publicul.
- Pedro Pascal e un Mr. Fantastic reținut, vulnerabil, chiar blând – o antiteză frumoasă pentru geniile arogante ale MCU. Deși nu mă încântă să recunosc, mai ales în contextul în care îl consider deja un actor supraexpus, Pascal ar putea fi echilibrul de care Marvel avea nevoie.
- Vanessa Kirby, ca Sue Storm, nu e doar inima echipei, ci și clarviziunea ei morală. Are o prezență eterică dar fermă – o evoluție clară față de „invisible love interest”-ul pe care-l juca Jessica Alba.
- Joseph Quinn aduce un Johnny Storm îndeajuns de imatur, dar fără să-l transforme într-un clovn adolescentin. E un amestec de rebeliune și loialitate frățească, care te va cuceri.
- Ebon Moss-Bachrach face din Ben Grimm un personaj real. Când zice „It’s clobberin’ time!”, chiar îl crezi. E un The Thing care simte greutatea propriei pieli și totuși nu uită să simtă și să se simtă bine.
Când Variety scrie că filmul reușește să „umple golul emoțional lăsat de MCU în ultimii ani”, e, în parte, datorită acestor patru actori.
Filmul surprinde plăcut și prin modul în care introduce teme neașteptat de profunde. Chiar și într-un univers în care totul pare a se învârti în jurul salvării planetei, se strecoară o decizie cu ecouri intime, emoționale, care transformă eroismul într-o formă de dragoste absolută. Nu este vorba doar despre înfruntarea pericolului, ci despre asumarea unei responsabilități care depășește granițele personale. Iar asta e o surpriză frumoasă într-un film de gen. Filmul introduce o tensiune care amintește, într-un registru discret mitologic, de târgul cu Rumpelstiltskin: o entitate aparent atotputernică impune reguli de necontestat, iar personajele sunt obligate să-și negocieze nu doar supraviețuirea, ci și principiile. Într-un peisaj în care înfruntarea frontală pare inutilă, adevărata rezistență capătă o formă neașteptată, aproape ritualică — o decizie care sfidează logica eroului tipic și deschide un teritoriu mai uman, mai vulnerabil, dar nu mai puțin curajos.
Personajele nu sunt tratate ca simple extensii ale puterilor lor, ci ca oameni care poartă acele puteri cu semnificații diferite – o abordare matură și atentă, vizibil inspirată de benzile desenate clasice.
Estetică și atmosferă: Marvel, dar altfel
La nivel vizual, First Steps ne transportă într-un viitor imaginar așa cum și-l proiecta omenirea în plin avânt al anilor ’60. Estetica filmului se inspiră direct din optimismul acelei epoci: costume cu croieli futuriste, gadgeturi naive dar seducătoare, decoruri viu colorate care evocă mai degrabă fanteziile psihedelice din Barbarella decât realismul tehnologic din Iron Man.
Regizorul Matt Shakman și echipa sa de creație propun o reinterpretare afectuoasă a „Erei Spațiale” – o lume alternativă unde efectele practice sunt preferate celor digitale. Roboți construiți fizic, miniaturi minuțios detaliate, decoruri filmate pe platou și o cromatică intensă transformă universul în ceva palpabil, dar totodată suprarealist. Influențele declarate – de la 2001: A Space Odyssey la benzile desenate Marvel – sunt recontextualizate cu umor și respect.
Robotul H.E.R.B.I.E. e adus la viață prin animatronică și marionete, scena de pe Yancy Street a fost construită integral în decor real, iar FantastiCar-ul reimaginează cu fidelitate liniile curbate ale designului propus de Jack Kirby în anii ’60. Întregul film e o alchimie vizuală între fervoarea spațială a Războiului Rece și imaginația explozivă a comics-urilor epocii – o fuziune neașteptată între vizualul exploziv al lui Kirby și precizia vizionară a lui Kubrick.
Noul film Fantastic Four pare să fie un exemplu ideal de cum poate fi revalorizată nostalgia într-un mod sincer, futurist și vizionar. În loc să reproducă superficial elemente familiare pentru fani, cum fac multe reboot-uri recente, filmul pare să îmbrățișeze un stil retro-futurist autentic. Fără să simți că îți servește o nostalgie falsă sau un artificiu vizual de dragul trendului, filmul reușește să pară fresh tocmai prin modul în care îmbrățișează trecutul – de la decoruri la costume și atmosfera curselor spațiale.
Michael Giacchino semnează o coloană sonoră care nu doar însoțește filmul, ci îl definește. Nu e doar muzică de fundal – e parte din ADN-ul filmului. Track-ul principal, care apare în confruntarea cu Galactus, e o combinație între jazz-ul SF-ului clasic și grandiozitatea temelor lui John Williams. Îți rămâne în minte – un lucru rar pentru MCU în ultimii ani, de la Iron Man și Gardienii Galaxiei încolo.
Un restart meritat, cu emoție și umor
După ani în care Marvel a funcționat ca o fabrică, First Steps e primul produs care pare lucrat manual. Nu e perfect – unele glume nu se leagă, unele momente sunt cam previzibile. Dar, pentru prima dată, Cei 4 Fantastici chiar contează. Nu ca investiție sigură, ci ca o poveste cu suflet.
După Endgame, Universul Cinematic Marvel a intrat într-o spirală a diluării: prea multe povești, prea puțină viziune. Filmele și serialele păreau bucăți de puzzle create în absența unei imagini clare. Marvel Studios a ajuns să rătăcească prin multiversul propriilor intenții. De la Eternals la Quantumania sau Secret Invasion, totul a devenit mai complex, dar mai gol. Majoritatea producțiilor de după Endgame au oscilat între ambiții conceptuale și execuții confuze, între expansiune narativă și o oboseală a formulei. Însă noul film cu Fantastic Four reușește ceva rar: nu doar să reabiliteze o franciză eșuată, ci și să funcționeze ca o resetare morală și narativă a întregului MCU. Și poate nu e întâmplător că exact această echipă revine în prim-plan. În benzile desenate, Fantastic Four a fost prima creație Marvel din era modernă, în 1961, marcând începutul unei lumi de supereroi care nu erau doar puternici, ci și frustrați, egoiști, pasionali — profund umani. Reed, Sue, Johnny și Ben n-au fost niciodată doar salvatori ai planetei, ci și victimele propriului accident cosmic, prinse într-o tensiune între familie, știință și responsabilitate.
Într-un moment în care cinematografia americană pare blocată într-o reciclare plictisită a trecutului, aici elementul retro este abordat precum o utopie, cu încredere și respect față de materialul-sursă. Nu se încearcă modernizarea forțată a unei ere, ci mai degrabă o revenire asumată și atent calibrată, fără acele clivaje evidente, bruște sau incoerențe care au sabotat multe alte reboot-uri.
Recomandare finală
Dacă ai fost dezamăgit de filmele anterioare sau ai obosit de MCU, First Steps e exact genul de reboot care nu urlă „Uitați ce tari suntem!”, ci doar te invită să-ți amintești de ce îți plăcea să citești benzi desenate.
Pentru nostalgicii cu suflet de copil și pentru noii veniți care nu știu ce-i cu tipul portocaliu din piatră – filmul e o ușă deschisă.
Iar dacă în 2005 am râs, iar în 2015 am plâns (de ciudă), în 2025… chiar avem pentru ce să fim entuziasmați.
Fantastic Four nu are neapărat potential de a deveni un clasic instant sau o capodoperă din istoria cinematografiei, dar e un film care își înțelege scopul: să distreze, să emoționeze, să creeze o lume coerentă. Iar pentru un film de gen, asta înseamnă deja mult. Fantastic Four nu parodiază trecutul, ci îl reanalizează cu o seriozitate creativă – oferind o viziune proaspătă printr-un trecut care niciodată n-a existat, dar care ne face să credem că ar fi putut exista.
The Fantastic Four: First Steps este deja în cinematografe și te așteaptă cu popcorn și voie bună. Și dacă te întrebi care e treaba cu 25%… va trebui să vezi filmul.
