Uită-te acum la Reign, online, subtitrat pe Netflix

Vrei să te relaxezi uitându-te seara la un serial, unul care să te fascineze și să te facă să uiți de tot stresul și de grijile de peste zi? Ei bine, Reign este soluția!

Înainte de a intra „cu bocancii” în poveste, vreau să te anunț că poți vedea Reign online, subtitrat, în întregime pe Netflix. Eu așa am făcut, iar experiența a fost demențială!

Reign este un serial apărut în 2013, nu e tocmai recent, însă nu şi-a pierdut deloc strălucirea. Având în vedere subiectul – istoria (îmbunătățită, bineînțeles) Evului Mediu, nu se va demoda niciodată.

Îl vezi tot

Și știi care e avantajul suprem ce reiese din faptul că nu e un serial nou? Îl poți vedea în ritmul tău. Difuzarea lui s-a terminat în anul 2017.

Așadar, dacă ești un împătimit, îl poți viziona în doar câteva zile. Nu trebuie să aștepți toamna pentru continuare și elimini în acest fel riscul de a-ți pierde interesul pentru ce va urma. Totul depinde strict de tine.

Mie mi-a luat o săptămână să văd întregul serial, primele 2 sezoane văzându-le într-un weekend. Asta numesc eu maraton!

Dramă romantică

Serialul este încadrat ca fiind o dramă romantică și istorică, dar te asigur că este format dintr-un complet amalgam de alte genuri. Intriga, suspansul, misterul și chiar comedia sunt nelipsite din cele 78 de episoade.

Ce-i drept, regăsim drama la fiecare pas, iar dragostea (de putere și nu numai) este motivul principal pentru care se iau majoritatea deciziilor, așa că nu putem contesta apartenența la genul respectiv.

Scenariu epic

Căutând detalii despre Reign pe Wikipedia, vei descoperi că acțiunea se centrează în jurul Reginei Mary a Scoției și a parcursului vieții sale din clipa în care ajunge la Curtea Franceză, pentru a se căsători cu prințul Francis, moștenitorul tronului, cu care a fost logodită încă de la 6 ani.

Nu-ți face iluzii, povestea nu e atât de simplă precum pare. Acesta e doar începutul, iar, dacă ești pasionat de istorie, știi deja că regina noastră a trecut prin numeroase încercări de-a lungul existenței ei. Astfel că, deși serialul nu respectă în totalitate istoria, o face în linii mari, ceea ce înseamnă că vom fi nevoiți să ne despărțim de personaje pe care le vom îndrăgi.

Am adorat Reign sezonul 1. E momentul în care facem cunoștință cu personajele – Mary, Francis, Catherine de’ Medici (mama acestuia), Regele Henry (tatăl), Bash (fiul ilegitim al regelui), companioanele Mariei etc. şi vedem evoluția lor treptată, timidă pe alocuri.

Tot atunci apar primele sentimente, conflicte și tragedii, ce vor forma caracterul fiecăruia. Of, cât de frumoasă și periculoasă poate fi iubirea! Dar o fi pasiunea într-atât de puternică încât să despartă doi frați?

Nu m-am putut nicicum dezlipi de ecran în prima seară și am văzut nu mai puțin de 15 episoade. Probabil că nu m-aş fi oprit, însă oboseala și-a spus cuvântul, iar ceasul (ora 4 dimineața) a tras oficial semnalul de alarmă, că e suficient.

Deja în Reign sezonul 2 observăm în anumite situații maturitatea personajelor. Mary e mult mai stăpână pe sine și învață cum trebuie să se poarte un lider.

Francis… e de ajuns să spun că e feblețea mea. Totodată, în timpul acestui sezon am ajuns să o tolerez (până la urmă am şi iubit-o) pe Catherine.

La Reign sezonul 3 am bocit. Rareori o fac, dar aici s-a întâmplat. După ce am început, abia m-am mai oprit. Deci iți poți închipui cât de absorbită am fost în poveste și în ce măsură m-am atașat de personaje. Dar, așa cum se spune: „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”.

Reign sezonul 4 mi s-a părut pe repede înainte. Lucrurile se mişcau cu o viteză incredibilă și unele mi s-au părut puțin cam exagerate. Cum se poate ca la început unui episod să ai sentimente pentru un bărbat, iar până la final să te îndrăgostești de altul?

Sincer, la acest sezon m-am uitat în special de dragul lui Catherine și a lui Narcisse (personaj ce apare numai începând cu cel de al doilea sezon) care au făcut giumbușlucuri care mai de care mai amuzante.

Evident, lupta pentru putere devine din ce în ce mai acerbă, iar rezultatul e unul neașteptat. Va reuși oare Mary să unească Anglia și Scoția? Va supraviețui tuturor comploturilor împotriva ei? Care va fi deznodământul?

Cert este că mie mi-a încălzit inima finalul serialului. Nu e cel pe care îl voiam, însă nu e cam și cum acțiunea ar fi decurs conform dorințelor mele. În opinia mea, a fost cel mai frumos sfârșit în condițiile date.

Totuși, te avertizez: înainte de a fi bine, va fi rău… foarte foarte rău. Cum spuneam, nu totul e roz şi cu sclipici.

Serial sau film?

Anul acesta a apărut și un film despre viața lui Mary, Regina Scoției, pe care l-am văzut tocmai pentru a putea constata unde se situează în raport cu serialul.

Pot zice că filmul este puțin mai fidel istoriei – spune la început că Mary și Francis erau doar niște copii și trece direct la partea în care ea își revendică tronul. Având în vedere că Francis este un personaj principal în mare parte din serial (nu dau spoiler), e clar că în acesta predomină romantismul și drama.
Pe de altă parte, are și filmul momentele lui ieșite din contextul oficial. Elizabeth nu se implică prea mult în ținerea sub control a relației cu verișoara sa îndepărtată, deși e la fel de vehementă în legătură cu pericolul la care s-ar supune dacă s-ar căsători. Cât despre Mary, vă las pe voi să descoperiți unde o poartă pasiunea și datoria…

Impresie personală

Am acceptat cu greu soarta anumitor personaje și unele evenimente, dar am realizat că așa e în viață… Niciodată nu va fi totul perfect și va supraviețui doar cel care se va adapta schimbărilor.

Iubirea îmbracă multiple haine și uneori ești pus în fața unor alegeri extrem de dificile. Ai pune în bătaia focului o națiune întreagă, pentru a salva un singur om? Dar dacă ar fi vorba despre omul iubit? Nu uita că un conducător desăvârșit trebuie să se pună întotdeauna pe el pe ultimul loc…

Mi s-a arătat o altă latură a regalității. Este o responsabilitate enormă să duci în spate o țară, una care te poate mânca pe dinăuntru. Noi ne închipuim doar luxul și faima care vin la pachet, dar rareori acestea compensează.

Nu vreau să dau spoilere, însă acesta e unul mic, de undeva de la începutul serialului, fiind un moment care pe mine m-a impresionat. Francis i-a spus lui Mary că nu își permite să se îndrăgostească de ea, fiindcă nu e sigur că se vor căsători. Alianțele se modifică, iar ei vor trebui să facă mereu ceea ce este mai bine pentru națiunile lor.

Da, e vorba de un serial acum, dar realitatea e la fel de crudă. Istoria ne-a dovedit-o în nenumărate rânduri.

Nu-ți face speranțe deşarte, pentru că nu am de gând să îți dau mai multe detalii. Reign este un serial care nu are farmec dacă i se face un rezumat ca la carte. Trebuie să trăiești evenimentele odată cu personajele, să simți emoțiile lor, ca să poți judeca la rece ceea ce se petrece.

Vei constata că în multe cazuri vei înțelege acțiuni ce acum poate că îți par inacceptabile și te vei ghida pe principiul „scopul scuză mijloacele”.

Alte… detalii

Reign este un serial creat de Stephanie SenGupta și Laurie McCarthy, fiind produs de Brad Silberling și având o coloană sonoră nemaipomenită.

Reign e mult mai mult decât un simplu film și poate de aceea are carențe la capitolul vestimentație. Probabil că nu aveau cum să respecte cu sfințenie ținutele vremii pe parcursul a 78 de episoade… Te asigur însă că se revanşează cu vârf și îndesat prin muzică.

Am căutat playlist-ul și îl ascult aproape zilnic. Melancolia îmi motivează creativitatea pentru scris.

Cât despre distribuție, Reign nu are actori deosebit de celebri, dar sunt buni în ceea ce fac. Ei reușesc să te ducă în lumea lor, să te facă parte din acțiune și să te convingă să le păstrezi secretele.

Printre actorii de la început îi regăsim pe: Adelaide Kane în rolul lui Mary, Toby Regbo în cel al lui Francis, Megan Follows drept Catherine și Torrance Coombs ca Bash. Pe ceilalți te las să îi descoperi singur.

Cred că ți-am povestit suficiente lucruri. Dacă mai ai nevoie de vreo dovadă că merită să te uiți la Reign (serial pe care îl găsești fără reclame pe Netflix), urmărește acum începutul… de mai jos. Lasă-te purtat în urmă cu aproape 500 de ani, îți garantez că nu vei regreta!

Dacă îți place cum scriu și vrei să afli ce îmi mai trece prin mintea asta colorată, te invit să „mă” citești: Be Special, Be You.

 

https://www.youtube.com/watch?v=-Xerk0Dl7lA

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Rămâi aproape

7,364FaniÎmi place
10,021CititoriConectați-vă
3,833CititoriConectați-vă
62CititoriConectați-vă
200AbonațiAbonați-vă

Poate te vor fascina și...