Dinamica familială, cu tensiunile ei subterane și așteptările nerostite, rămâne unul dintre cele mai fertile terenuri dramatice din cinematografia contemporană. După succesul filmului Lullaby (Cinco lobitos) și al serialului Querer, regizoarea Alauda Ruiz de Azúa revine cu cel de-al doilea lungmetraj al său, „Los Domingos” / „Duminicile”. Prezentat în Selecția Oficială a Festivalului de la San Sebastián — unde a fost recompensat cu prestigiosul trofeu Concha de Oro (Scoica de Aur) pentru Cel mai bun film — și consagrat ulterior cu 5 Premii Goya (inclusiv pentru Cel mai bun film, Regie, Scenariu original, Actriță principală și Actriță în rol secundar), filmul ajunge pe marile ecrane din România din 25 septembrie 2026, distribuit de Independența Film.
Titlul peliculei însumează o dublă dimensiune simbolică: pentru catolicism, duminica este Ziua Domnului; pentru structura familială, este ziua reunirii obligatorii, a meselor lungi în care tensiunile cotidiene sunt mascate de o cordialitate de fațadă. Tocmai în acest cadru al cotidianului familiar se declanșează un conflict etic, existențial și afectiv extrem de complex.
Acțiunea filmului este ancorată profund în contextul social și geografic al Țării Basce (provincia Vizcaya). Cadrul nu este doar un simplu fundal vizual, ci un element constitutiv al dramei. Într-o comunitate strânsă, definită de o tradiție catolică fermă, dar aflată într-o tranziție accelerată spre secularizare, decizia de a intra la clauzură capătă o greutate socială apăsătoare.
Filmat în mare parte în locații reale — inclusiv într-o fostă mănăstire de clauzură din Guernica —, filmul surprinde o atmosferă rural-urbană în care presiunea socială și judecata comunității cântăresc greu. Pentru familie, gestul fetei nu este doar o opțiune personală, ci o ruptură publică ce provoacă sentimente de rușine, neputință și izolare socială.
Povestea o urmărește pe Ainara (interpretată de debutanta Blanca Soroa), o tânără de 17 ani cu un parcurs școlar excepțional și un viitor universitar pe care părinții ei îl consideră deja garantat. Însă, chiar la pragul spre viața adultă, tânăra simte o chemare spirituală profundă și neașteptată, luând în calcul opțiunea de a intra într-o mănăstire de clauzură.
Această decizie acționează ca un factor destabilizator în căminul familiei. Premisa, inspirată dintr-un caz real auzit de regizoare despre o fată de 18 ani care a decis peste noapte să se izoleze de lume, ridică întrebări inconfortabile: De ce ar alege cineva să întoarcă spatele lumii chiar în momentul în care intră în viața adultă? Cum poți justifica atracția pentru izolare într-o societate hiperconectată și plină de incertitudini?
Alauda Ruiz de Azúa evită capcana facilă de a opune brutal credința rațiunii sau religia laicismului. Din contră, filmul expune cu empatie și rigoare multiplele unghiuri de vedere:
Perspectiva atee/rațională: Întruchipată de adulții frustrați care privesc alegerea fiicei ca pe o fugă de realitate, o spălare pe creier sau o irosire a unui potențial uriaș.
Perspectiva creștină și vocațională: Reprezentată de trăirea interioară a Ainairei și de rigoarea instituției monahale, unde izolarea devine o formă absolută de dedicare.
Firea persoanei fragile: Dimensiunea cea mai sensibilă a filmului, care surprinde profilul tinerei vulnerabile ce nu găsește în mediul său un spațiu real de dialog și refugiu. În lipsa unei alinări autentice în lumea exterioară și în fața unui viitor incert, căutarea unui sens devine o nevoie acută de salvare.
Forța dramatică a peliculei se sprijină pe o distribuție impecabilă. Blanca Soroa, descoperită în urma unui casting amplu desfășurat în școlile din Țara Bascilor, îi oferă Ainairei un amestec luminos de fragilitate, dârzenie și mister. Interpretarea ei nu caută răspunsuri simple, ci lasă spectatorul să observe căutarea interioară a unei adolescente care încearcă să-și definească propriul loc în lume.
Alături de ea, Patricia López Arnaiz (recompensată cu Premiul Goya pentru Cea mai bună actriță) și Miguel Garcés construiesc cu finețe durerea, neputința și neînțelegerea unor părinți depășiți de situație. Distribuția este completată de Nagore Aranburu (Goya pentru Actriță în rol secundar în rolul Maicii Superioare), Juan Minujín și Mabel Rivera, oferind o dimensiune corală extrem de solidă.
Din punct de vedere stilistic, regizoarea optează pentru un limbaj cinematografic auster. Imaginea semnată de Bet Rourich contrastează spațiile încărcat-apăsătoare ale meselor de familie din provincia bască cu sobrietatea tăcută a zidurilor mănăstirii.
Regia lasă deliberat în afara cadrului simbolurile religioase ostentative, focalizând atenția pe chipuri, mici gesturi și mai ales pe ceea ce personajele aleg să nu spună. Singurul element muzical folosit este o coloană sonoră corală, care îmbracă cotidianul într-o notă profundă de poezie și vulnerabilitate.
„Los Domingos / Duminicile” este o operă cinematografică matură, provocatoare și profund umană. Dincolo de tema religioasă și contextul social, filmul analizează dificultatea de a accepta că cei dragi au dreptul la propriul drum și surprinde o nevoie universală: aceea că fiecare om, fie că crede în Dumnezeu, în partener sau în familie, are nevoie de o ancoră pentru a putea merge mai departe.
