The Sandman e un vis devenit realitate – de azi pe Netflix

The Sandman, ecranizarea celebrului roman grafic al lui Neil Gaiman, intră pe Netflix și este un serial despre care aș vorbi non-stop. Am scris un articol destul de cuprinzător și sper să ai răbdarea de a-l citi, căci este scris cu mare pasiune față de autor, față de cărțile sale și Sandman, care prinde culoare și viață prin această minunată ecranizare. Aș putea spune că Sandman este undeva între Good Omens și American Gods ca aromă, dar cu un praf (a pinch of) de Stardust și Coraline. Dacă te-am băgat în ceață, serialul este savuros, gustos și delicios aș spune. Ai răbdare cu mine, voi ajunge și la serial și îți voi povesti tot ce simt despre el… dar mai întâi să îți povestesc un pic contextul mai larg al universului lui Neil Gaiman.

Hai să o iau cu începutul. Prima carte scrisă de Neil Gaiman pe care am citit-o a fost Pulbere de Stele acum vreo 15 ani sau mai bine… și apoi am văzut și filmul Stardust. Apoi a venit totul natural și am devenit un adevărat fan al scriiturii sale, astfel că am în colecție azi cam toate volumele scoase la noi. Neil este unul dintre acei autori care te fascinează cu lumi pline de fantezie și mitologie atent documentate și din care extrage și creează povești captivante, seducătoare și întunecoase. Fiind jurnalist de pregătire și carieră, a făcut trecerea mai serioasă către textele fantasy prin romanele grafice Sandman, o bandă desenată ce a prins la public și care a fost una dintre puținele astfel de publicații care a ajuns în lista de Bestseller a New York Times.

Fiind încurajat de scriitorii fantasy ai vremii, mai ales de Terry Prachett, Neil Gaiman publică primul său roman fantasy scris împreună cu Prachett, Good Omens, care a avut mare succes și căruia îi urmează, printre cele cunoscute și tipărite la noi, Nicăieri, Stardust, American Boys, Anansi Boys, Cartea Cimitirului, Oceanul de la capătul aleii, Mitologie Nordică, dar și cărți pentru copii precum: Coraline, Noroc cu laptele, Odd și Uriașii de Chiciură. Relația sa cu filmele și televiziunea este una strânsă și prima lui ecranizare a fost a poveștii Nicăieri, care a fost realizată în paralel ca scenariu pentru o miniserie BBC și ca roman. Poate i-ar prinde bine un remake mai modern, căci povestea e superbă.

Între timp, Gaiman a lucrat ca scenarist la o mulțime de producții ultra-cunoscute precum: Babilon 5, Doctor Who, Beowulf, MirrorMask, și a avut apariții în The Simpsons și The Big Bang Theory, dar totul a fost în sfârșit real pe măsură ce au apărut ecranizările cărților sale pe care le iubesc. În 2007 a apărut Stardust – un minunat basm, apoi, în 2009, Studio Laika a realizat o animație stop motion a cărții pentru copii, Coraline. În 2016 a debutat serialul Lucifer care e bazat pe personajul omonim creat de Gaiman în Sandman, serial care de altfel nu are nevoie de introduceri pentru că este pe Netflix și este unul dintre preferatele publicului, dar și ale criticilor, (cu 4 dintre cele 6 sezoane notate cu 100% pe Rotten Tomatoes).

American Gods a adus în 2017 o serie mai violentă și mai întunecată care poate a cam șocat. Încă de cand am citit prima dată Good Omens mi-am dat seama că va fi o ecranizare de succes și în 2019 visul mi s-a îndeplinit cu o serie divină ce s-a transformat rapid din miniserie în serial datorită chimiei excelente între Michael Sheen și David Tennant.

Și iată-ne azi când The Sandman este pe Netflix și se prezintă într-un mare fel într-o serie fantastică cu tente dramatice, întunecate și poate chiar horror, însă care oferă întotdeauna o luminiță la capătul fiecărui episod. Am avut oportunitatea să îl vizionez înainte de lansare (de fapt îl urmăresc acum a treia oară deja) și pot spune că este una dintre cele mai reușite adaptări ale unei povești scrise de Neil Gaiman, dar și a unei benzi desenate în general. Are o misticitate enigmatică ce te captează încă din primele momente și nu folosește neapărat violența sau nuditatea excesivă pe post de artificii pentru captarea publicului.

Pare că Neil Gaiman (în calitate de producător și, desigur, consultant), care deși a rămas fidel stilului său și și-a impus viziunea în poveștile sale, a învățat să sustragă cele mai bune aspecte ale filmelor și seriilor precedente pe care le-a creat și s-a folosit de mijloacele tehnice de ultima generație pentru a crea un univers fără cusur din punct de vedere cinematografic. Seria oferă destul de mult și povestea are elemente complexe pentru a croi o lume vastă precum Lord of the Rings, Wizarding World sau Game of Thrones.

Ar trebui să adaug că deși atât în banda desenată, cât și în serial, Morfeu seamănă cu tânărul Neil Gaiman, autorul a insistat că personajul nu este creat după asemănarea sa și după cum ne place să spunem „orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”. Cu toate acestea, Gaiman a recunoscut că în banda desenată personajul Lucifer a fost creionat ca aspect după o poză cu David Bowie tânăr și freza blondă a Dorinței este inspirată din cea a iconicului James Dean.

Seria este ruptă pagină cu pagină din banda desenată și recunosc că am urmărit episoadele cu volumul în față. Este un serial atent la detalii, cu accente puternice către filosofie, misticism, simbolism și semiotică. Fiecare episod are o morală, o pildă și o narațiune care trebuie digerată și care te va fascina. Vei avea cu siguranță episoade favorite și care îți vor rămâne în memorie și te vor măcina mult timp după vizionare. Dincolo de grotescul unor scene pe care CGI-ul le face spectaculoase, serialul explorează îndeosebi personalitatea, gândurile și sentimentele personajelor complex dezvoltate.

Povestea urmărește cu acuratețe acțiunea din banda desenată și pornește din 1916 când Morfeu, Sandman, sau pur și simplu Lordul Viselor (nu e Zeu și se insită pe acest lucru…), este capturat de un mag amator și întemnițat timp de un secol. Toate obiectele lui, un coif, săculețul cu nisip de vise și rubinul care îndeplinește dorințe îi sunt sustrase și apoi se pierd în noapte. Timpul trece, iar atunci când Morfeu evadează, descoperă că tărâmul său și-a pierdut atât locatarii, cât și strălucirea de odinioară. Unde pui că deodată cu lipsa sa, și visele oamenilor au avut de suferit. Lucienne, bibliotecara sa credincioasă, îl întâmpină și îl pune la curent cu noutățile, iar Morfeu folosește ultima rămașită de magie pentru a afla și a recupera obiectele care îi dau putere.

Drumul obiectelor îl poartă prin diverse locuri unde invață mai multe despre umanitate decât pare să fi învățat în întreaga sa existență. Întâlnirile sale cu prieteni și dușmani din toate tărâmurile îl marchează și contruiesc un fir narativ bogat. Episoadele curg natural și cuprind primele două volume din serie în caz că dorești să le citești în paralel (se găsesc și în română în librării).

Am apreciat că unele personaje joacă rolul celor nou inițiați și astfel sunt explicate detaliile și celelalte personaje. Seria prezintă un duel de lupte în cuvinte și chiar și cele mai mici detalii sunt cântărite atent. Imaginea este în ton cu povestea și ne duce frumos prin istorie și fantezie de la scene rupte parcă din Downton Abbey până la zilele noastre și telefoane smart cu flip.

Morfeu face parte dintre Nesfârșiți și mai are are alți șase frați și surori, dintre care pe o parte îi cunoaștem pe câțiva în primul sezon. Aceștia sunt Death (Moartea), Delirium (Delirul), Desire (Dorința), Despair (Disperarea), Destiny (Destinul), Destruction(Distrucția) și Dream (Morfeu).

Sunt o mulțime de personaje familiare datorită benzii desenate si universului DC din care face parte razant. The Sandman a fost publicat de
DC Comics (1989–1993), Vertigo (1993–2020) și DC Black Label (2020–present). De aceea, Neil Gaiman și restul echipei de producție au ales să se diferențieze de acest lucru prin transformarea acestor personaje, fluide în fond, în femei. Din fericire acest lucru este făcut într-un mod finuț și nu disturbă în niciun fel narațiunea, oferind o abordare și personalitate diferită acestor cunoscute personaje. Schimbarea este atât de lină și naturală încât nu ne face trimitere la acel Political correctness care ne suflă în ceafă și pe care nu îl mai suportăm la cât de fățiș se comportă în alte producții cinematografice.

Distribuția este una de excepție și cuprinde o mulțime de nume care ne sunt familiare și memorabile.

Pe Tom Sturridge (Morfeu) îl știm din tumultoasa comedie muzicală The boat that rocked în care a jucat rolul tânărului Carl. A obtinut rolul  lordului Viselor după un casting de peste 200 de actori. Este extrem de expresiv și consier că este momentul său de glorie.

Gwendoline Christie (Lucifer Morningstar) prezintă o versiune mai fidelă a benzii desenate pentru rolul Lucifer față de versiunea lui Tom Ellis, care, deși a avut o interpretare spectaculoasă, și-a pierdut pe drum apartenența la universul prezentat în Sandman și nu s-ar mai fi potrivit în acest serial. Lucifer al lui Gwendoline este mai tăios și totuși, deși condescendent, merge pe o altă latură, mai puțin senzuală precum Luciferul lui Tom Ellis.Gwendoline Christie a interpretat-o pe Brienne of Tarth în Game of Thrones.

Alte personaje care m-au fascinat cu interpretările lor spectaculoase sunt: Kirby Howell-Baptiste care o interpretează pe Moarte în cel mai empatic mod posibil. Nu mă miră deloc acest rol pentru că am apreciat și rolu său din recentul Cruella unde a fost Anita Darling. Jenna Coleman a dat viață unei noi versiuni a ocultistului John Constantine. Neil a considerat că e nevoie de o nouă reinterpretare a acestui rol, dorind ruperea față de anterioarele versiuni și astfel Johanna Constantine intră în scenă cu farmecele sale și acel britanic „Oi!” care o definește. Sigur. Jenna este cunoscută îndeosebi pentru rolurile Clara Oswald din Doctor Who și Regina Victoria din serialul Victoria.

Dacă tot vorbim de britanici și realizăm că majoritatea distribuției este britanică la fel ca și autorul, trebuie să îl menționez pe David Thewlis (John Dee) care a jucat în producția cu distribuție exclusiv britanică, seria Harry Potter unde a avut mult-îndrăgitul rol Remus Lupin.

Nu închei această listă fără a menționa una dintre cele mai dulci interpretări dintre toate… poate cu excepția micului Gargui Goldie… este cea a lui Gilbert, interpretat de Stephen Fry pe care l-am văzut în atât de multe producții de la rolul lui Mycroft Holmes până la Blackadder și de la It’s a Sin până la Fantastic Beasts: A Natural History. Închei cu un rol neașteptat pentru că este jucat de un american, Mark Hamill, un veritabil Joker și Luike Skywalker, un rol pe care va trebui să îl ghicești urmărind serialul.

The Sandman este un serial pe care îl digeri pe termen lung, dar îl urmărești în binge pentru că nu te vei putea abține. E fermecător și captivant și ține cititorul ca pe ace. Nu îți voi oferi spoilere… Nu azi cel puțin, dar voi discuta cu tine serialul de fiecare dată. Este Sandman cel mai așteptat serial din acest an? Da! M-a impresionat? Cu siguranță! Merită văzut? Nu te-ai apucat încă de el? Ce mai aștepți? Te aștept să discutăm despre el pe toate platformele noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.