Viziunea lui Steve McQueen asupra Black lives matter în antologia Small Axe / Buturuga mică pe HBO Go

Am urmărit cu sufletul la gură în ultima perioadă seria antologică a regizorului Steve McQueen numită Small Axe / Buturuga mică, disponibilă pe HBO Go. Am întors poveștile pe toate părțile și mi-am dat seama că deși focul s-a stins și în această vară, problema discriminării persoanelor de culoare în lume este una care mocnește constant precum un vulcan tăcut.

Cele 5 filme cuprinse în antologie sunt felii din viața comunității londoneze, originare din Indiile de Vest, de la finalul anilor 1960 până la mijlocul anilor 1980. Titlul e derivat dintr-un proverb jamaican, care e folosit pentru tot în Caraibe: “If you are the big tree, we are the small axe”. Înseamnă că vocile relativ marginalizate ale opoziției pot să țină piept cu succes vocilor mai puternice. “Small Axe” este și titlul cântecului lui Bob Marley din albumul “Burnin’” al celor de la The Wailers din 1973. Steve McQueen spune: “Am simțit că aceste povești trebuie împărtășite. Am vrut să retrăiesc, să reevaluez și să investighez călătoriile prin care au fost părinții mei și prima generație de indieni vestici ca să mă aducă pe mine aici, să mă numesc o persoană britanică de culoare.”

Steve McQueen a primit titlul de Sir la începutul acestui an pentru serviciile aduse în artă și film. Este primul regizor de culoare care a primit premiul Oscar pentru capodopera 12 ani de sclavie. Este născut în Londra și are rădăcini din Grenada și Trinidad. Cred că prin această antologie, Small Axe / Buturuga mică, s-a întors cumva la origini, după cum vei observa și tu pe parcursul filmelor.

Antologia cuprinde 5 filme bazate pe fapte reale, rupte din povești de viață pline de compasiune și luptă pentru dreptate. Deși proiectul inițial presupunea o singură poveste împărțită în episoade, McQueen a realizat rapid că sunt prea multe lucruri interesante de spus și a făcut 5 filme distincte, care nu sunt legate între ele decât prin esență. Totuși, ele sunt plasate cronologic și reflectă câteva momente cheie ale interacțiunii comunității londoneze, originare din Indiile de Vest, cu autoritățiile într-un fel sau altul. Cele 5 filme sunt intitluate Mangrove, Lovers Rock, Red, White and Blue, Alex Wheatle și Education. Duratele lor variază între 70 și 128 de minute.

În cele ce urmază, îți voi spune ce părere am despre aceste filme. Deși sunt bazate pe evenimente reale și le urmează îndeaproape, filmele nu pot fi considerate documentare datorită abordării foarte personale, după cum îți voi povesti mai departe.

Mangrove

În anii ’60, Restaurantul Mangrove era unul micuț și conchet, plin de vibe pozitiv și liniștit situat în zona Notting Hill, în vestul Londrei, locul unde comunitatea de culoare își avea reședința. Cu toate astea, poliția britanică, găsea mereu motive pentru a face razii în acest local, iar brutalitatea nefondată a dus la proteste și ulterior s-a ajuns în sala de judecată punându-se la fileu problema discriminării rasiale de către poliție. Protestatarii-activiști au luat numele de Mangrove nine și s-au luptat în sala de judecată timp de 55 de zile pentru a convinge jurații în favoarea lor și a-l face pe un judecător să recunoască atitudinile rasiste ale polițiștilor britanici pentru prima dată în istorie.

Lovers Rock

Suntem în Londra, în 1979, și avem ocazia să mergem la o petrecere în stilul Indiilor de vest. Romanțe, muzică hipnotizantă și energie vie, prin asta pot caracteriza acest film. Desigur, sunt sigură că vei zâmbi și tu la aflarea armei secrete pentru o seară minunată a DJ-ului. Limbajul este destul de greu de urmărit datorită accentului jamaican, însă chiar și acest aspect oferă o culoare interesantă poveștii.

Red, White and Blue

Am fost fascinată de această poveste în care eroul nostru, Leroy Logan, deși cu pregătire științifică de prim rang, a avut ambiția de fier de a deveni polițist (a intrat în gura lupului) și a încerca să schimbe lucrurile legate de discriminare din interior. Nu a fost ușor nicio clipă, mai ales că tatăl lui fusese victima unui asalt nefondat al poliției, însă a reușit să creeze Asociația polițiștilor de culoare și a continuat să lupte cu fruntea sus pentru drepturile comunității sale și un trai în armonie și simbioză.

Alex Wheatle

“Ca să te cunoști pe tine, trebuie să îți cunoști istoria.” Tânărul Alex nu-și găsește locul în lume trăind într-un mediu dezbinat și abuziv și ajunge timp de 4 luni la pușcărie în urma implicării într-un protest. Colegul lui de celulă este Simeon, un erudit rastafarian, care se transformă în mentorul lui Alex și îl încurajează să citească, să studieze, să-și descopere sinele și calea. Alex Wheatle devine ulterior un scriitor de succes.

Education

Nu ar trebui să ne mire că ultimul film din serie prezintă un puști visător, dislexic, însă absolut genial, care este pe cale să devină victima unui sistem defectuos de educație menit să împingă persoanele iesite din standarde către marginalizare. Aparent Education este o poveste semi-autobiografică și este una dintre cele care m-au impresionat profund.

Toate cele 5 filme arată foarte bine din punct de vedere estetic. Sunt adaptate cu rigurozitate vremurilor ilustrate în ele atât ca stil și culoare, cât și prin atenția la detalii. Pentru a se păstra textura și autenticitatea, Steve McQuen a ales să filmeze pe benzi de 16 mm sau 35 mm, ceea ce a transformat proiectul în unul personal și cumva intim. Aceste caracteristici de relație ale regizorului cu filmul transformă întreaga experiență în una intensă și pe care rar o întâlnești.

Se poate observa o studiere a costumelor care sunt frumos adaptate la vremuri și personalitatea celor ilustrați. Nimic nu este întâmplător, iar dialogurile sunt elegant conturate. McQueen pare că nu a dorit să irosească timpul de filmare pe niciun moment gol sau cumva la voia întâmplării și am fost surprinsă de cât de concentrate sunt filmele. Ca să fac o analogie, unele filme sunt ciocolata aerată, altele, precum această serie, sunt ciocolată cu 95% cacao. Am apreciat interpretările pline de patos și personajele conturate în așa mod încât mi-au rămas pe retină cu ușurință.

Înteresant este, și a fost punctat și în Education, astfel de povești nu sunt prezente în cărțile de istorie ale Marii Britanii deși sunt momente importante care ar trebui cunoscute.

Într-un an în care mișcarea Black lives matter a ieșit masiv în atenția tuturor, acest film explică felul în care micile scântei construiesc un foc mai mare. Trei dintre filmele din această serie (Lovers Rock, Mangrove și Red, White and Blue), au deschis ediția cu numărul 58 a New York Film Festival în septembrie. Small Axe / Buturuga mică este o serie pe care ți-o recomand dacă dorești să înțelegi un fenomen complex și felurile diverse în care discriminarea și rasismul se manifestă în lume.

Să nu uităm că “Buturuga mică răstoarnă carul mare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.