Pe la mijlocul lunii martie, în 2020, pandemia a cuprins întreaga lume și amenințarea virusului COVID-19 a afectat înclusiv lumea filmelor. Lansările multor filme au început să fie amânate și cinematografele au fost închise rând pe rând. Am fost întrebați de atunci care dintre cinematografe mai rulează filme atunci și am făcut o listă actualizată zilnic care ilustra inchiderea cinematografelor pe care o actualizăm pe măsură ce apar noi vești. La 1 septembrie 2020 cinematografele au început să se redeschidă timid la jumătate din capacitate, iar în octombrie 2020, odată cu volumul mare de infectări de peste 3/1000, au început să se reînchidă unele cinematografe.
Un nou an, noi provocări, cinematografele răsarărite precum supraviețuitorii unui film postapocaliptic rezistă și se apropie de o normalitate relativă pe perioada verii, însă toamna a venit cu un nou val al pandemiei. Suntem alături de fiecare cinematograf în parte și sperăm din suflet ca spectatorii să prindă totuși curaj spre a le frecventa, iar cinematografele să se mențină astfel pe linia de plutire.
Despre cinematografe am mai tot anunțat pe pagina de facebook, însă aici poți urmări lista completă pe care încercăm să o actualizăm cât mai des cu putință.
Dar să ne întoarcem la oile noastre, cinematografele în spațiul închis. Prin urmare, o luăm de la capăt cu lista cinematografelor care se închid sau se deschid și o vom actualiza zilnic până ce vom intra în normalitate… când va fi aceasta. Vom adăuga și vești pe măsură ce le avem.
În funcție de decizia fiecărui cinematograf în parte cu privire la consumarea de popcorn și suc, purtarea măștii rămâne obligatorie pentru toți clienții și personalul, aceasta putând fi scoasă doar în timp ce mănâncă sau beau în sala de cinema. Sălile pot avea o acoperire de 70% din spctatori, iar unele locații permit prezenta de 50% din spectatori în funcție de rata de incidență, mai mică de 3/1000 (nu este necesară prezentarea certificatului verde) sau între 3 și 6/1000 (accesul este permis numai cu prezentarea certificatului verde care atesta vaccinarea cu schema completa, rezultat negativ al unui test RT-PCR în ultimele 72h sau test antigen în ultimele 48h sau dovada trecerii prin boala în ultimele 180 de zile.
Dacă ai informații noi legate de cinematografe te rugăm să ne anunți. Nu vom publica și programul acestor cinematografe pentru că acesta este unul variabil momentan.
Suntem conștienți de gravitatea situației cauzată de noul Coronavirus și considerăm acest articol pur informativ. Nu te invităm și nici încurajăm să ieși din casă pentru a merge la cinematograf. Dacă totuși intenționezi să ieși din casă pentru a vedea un film, verifică dacă cinematograful în cauză este deschis pentru a nu face un drum inutil. Cred că este redundant să o spunem și noi încă o dată, dar masca purtată corect, gelul și șervețelele antibacteriene, poate chiar mănușile și, indubitabil, spălatul des pe mâini sunt elemente care trebuie luate în serios. Iar dacă te simți chiar și puțin rău… nu pleca la drum.
Verifică întotdeauna sursele și nu răspândi știri false. Cinefilia face tot posibilul să ofere mereu informații documentate și verificate și funcționează după o politică de zero toleranță la fake news.
Cinematografe în România închise / deschise
Cinematografe București
|
|
|
|
|
|
Movieplex Cinema |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Cineplexx Baneasa |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Cineplexx Titan |
– |
Deschis |
Link |
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
CINEMAX Veranda |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Hollywood Multiplex |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Cotroceni |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Cotroceni VIP |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Sun Plaza |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Mega Mall |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City ParkLake |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City ParkLake VIP |
– |
Deschis |
Link |
Cinema T IMAX® |
– |
Deschis |
Link |
Cinemateca Eforie |
– |
Deschis |
Link |
Cinemateca Union |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Elvire Popesco |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Europa |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Muzeul Țăranului |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Alba Iulia
|
|
|
|
|
|
Inspire Cinema |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Alexandria
|
|
|
|
|
|
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Arad
|
|
|
|
|
|
Cinema Arta |
– |
Redeschis |
Link |
Cinema City Atrium |
– |
Redeschis din 27 mai |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Bacău
|
|
|
|
|
|
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Baia Mare
|
|
|
|
|
|
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Bistrița
|
|
|
|
|
|
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Dacia |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Borșa
|
|
|
|
|
|
Cinema Borșa 3D |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Botoșani
|
|
|
|
|
|
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Brăila
|
|
|
|
|
|
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Cinefeel |
– |
Închis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Brașov
|
|
|
|
|
|
Cinema One |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Buzău
|
|
|
|
|
|
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Bârlad
|
|
|
|
|
|
Cinema Cityplex Victoria |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Călărași
|
|
|
|
|
|
Cinema 3D/2D |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Caransebeș
|
|
|
|
|
|
Cinema Luna |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Cluj
|
|
|
|
|
|
Cinema City Iulius |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Vivo |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Florin Piersic |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Victoria |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Dacia |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Mărăşti |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Arta |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Constanța
|
|
|
|
|
|
Cinema City VIVO! |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Jean Constantin |
– |
Deschis |
Link |
City Park Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Craiova
|
|
|
|
|
|
Cinema Patria |
– |
Deschis |
Link |
Inspire Cinema Mercur |
– |
Deschis |
Link |
Colours Cinema |
– |
Închis definitiv |
Link |
Inspire Cinema VIP Electroputere |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Deva
|
|
|
|
|
|
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Dorohoi
|
|
|
|
|
|
Cinema Melodia |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Drăgășani
|
|
|
|
|
|
Cinema 3D |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Drobeta Turnu-Severin
|
|
|
|
|
|
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Focșani
|
|
|
|
|
|
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Galați
|
|
|
|
|
|
Cinema 3D – Prof. Ioan Manole |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Gherla
|
|
|
|
|
|
Cinema Pacea Gherla |
– |
Reînchis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Iași
|
|
|
|
|
|
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Ateneu |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Lugoj
|
|
|
|
|
|
Cinema Bela Lugosi |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Oradea
|
|
|
|
|
|
Cinema Palace |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Oravița
|
|
|
|
|
|
Cinema 3D |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Oțelu Roșu
|
|
|
|
|
|
Cinema 3D |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Petroșani
|
|
|
|
|
|
Cinematograful „Şerban Ionescu” |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Piatra Neamț
|
|
|
|
|
|
Cinema Mon Amour |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Pitești
|
|
|
|
|
|
Cinema Trivale |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Vivo |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Ploiești
|
|
|
|
|
|
Cinema City Shopping City |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Afi Palace |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Râmnicu Vâlcea
|
|
|
|
|
|
Cinema Geo Saizescu |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Shopping City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Reșita
|
|
|
|
|
|
Cinema Dacia |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Satu Mare
|
|
|
|
|
|
Cinema Cineplexx |
– |
Deschis |
Link |
Cinema One Laserplex |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Sf. Gheorghe
|
|
|
|
|
|
Cinema Arta by Cityplex |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Sibiu
|
|
|
|
|
|
Cinema CineGold |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Cineplexx |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Arta 3D |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Centrul Cultural Ion Besoiu |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Sighet
|
|
|
|
|
|
Cinema Mara Sighet |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Sinaia
|
|
|
|
|
|
Cinema Carpați |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Slatina
|
|
|
|
|
|
Cinema Slatina |
– |
Reînchis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Suceava
|
|
|
|
|
|
Cinema Modern |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Târgoviște
|
|
|
|
|
|
Line Cinema |
– |
Reînchis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Târgu Jiu
|
|
|
|
|
|
Cinema Sergiu Nicolaescu |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Târgu Mureș
|
|
|
|
|
|
Cinema Cineplexx |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City |
– |
Deschis |
Link |
Cinema Arta 3D |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Timișoara
|
|
|
|
|
|
Cinema City Iulius Mall |
– |
Deschis |
Link |
Cinema T IMAX® |
– |
Deschis |
Link |
Cinema City Shopping City |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Toplița
|
|
|
|
|
|
Cinema Călimani |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Tulcea
|
|
|
|
|
|
Cinema Cityplex |
– |
Reînchis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Vaslui
|
|
|
|
|
|
Happy Cinema |
– |
Deschis |
Link |
|
|
|
|
|
|
|
|
Cinematografe din Vulcan
|
|
|
|
|
|
Cinema Luceafărul |
– |
Deschis |
Link |