Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la discuțiile taximetriste, mai, mai că m-aș cufunda într-un cărucior tip remorcă de bicicletă, dintr-alea în care părinții de prin alte țărișoare își plimbă copchiii. Sau, mai bine, m-aș echipa cu un set de bretele și, cu un curaj imaginar, mi-aș lua avânt dintr-o praștie de mare viteză care m-ar azvârli taman la destinație. Da, da, ai ghicit! Fix ca în filmele cu supereroi. Sau ca în jocurile cu pokémoni dacă ai un început de buletin.
Ce vreau eu să spun e că, atunci când vine vorba de filmul „Taximetriști”, este o discuție cu totul alta. L-am așteptat cu nerăbdare și m-am bucurat să-l văd în avanpremieră cum a apărut el așa din văzduhul cinematografiei românești al anului 2023 cu optimismul că o să dărâme box office-urile. Ceea ce îi și doresc! Să facă încă și partea a doua. Eu așa aș paria. După câte tsunamiuri a provocat „Teambuilding” în Imperiul Social Media și câte insulițe mai sunt și acum de pe care nechează fieșcare verzi și uscate, aș fi zis că următoarele filme românești o să se lanseze chiar timid.
Dar cum sunt mai curajoși din fire, Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae au cernut o sminteală de scenariu care, mai întâi, produce un râs contagios, însă realitatea e că, pe parcurs, dacă nu încaleci bine pe val, o să spui că nu știi ce te-a lovit până ajungi din nou la mal(l). Dar câte rânduri se vor scrie și pe marginea lui, câte controverse se vor isca… Bine, acum nu că ar fi prima oară când orice părere mică devine una foarte mare. Noi să fim sănătoși!
Același mai sus numitul Bogdan Theodor Olteanu i-a tunat și i-a adunat să performeze direct „pe cursă” pe nimeni alții decât Rolando Matsangos și Alexandru Ion, după chipul și asemănarea lui Liviu și Lică, doi taximetriști de meserie arondați în sectorul de gropi București. Care știe, care te contrazice sau doar te duce cu vorba până ajungi să intri de-odată cu ei în niște deraieri și derapaje care își găsesc punctul culminant în viață. A lor de data asta. Trebuie să vezi singur-singurel care e pușlamaua care pare că nu se va cizela vreodată și care e omul rezervat, cu grija zilei de mâine, dar fără a celei de azi. Care, din când în când, uită că mai are și o soție, pe Victoria (Răileanu). Altfel, tot oameni și ei.
Cursele băieților și banchetele din spate au fost tranzitate de tipologii una mai savuroasă ca alta, iar cum reușesc ei să se pună în papucii clienților de taximetre, la fel reușesc să te țină și pe tine prins în scaun ca un magnet. Ca spectator la cinema mă refer. Dacă aștepți să apară pe Netflix, până atunci îți vei fi ruinat toate șansele să-i pui bețe în roate, la cald, pe interneți. E drept, poate fi și o reminiscență a perioadei de pandemie. Dar, dacă din întâmplare vrei să pui pe lista de rezoluții a anului 2023 redescoperirea cinematografiei românești, acesta este cel mai bun prilej. Ca să nu mai vorbesc că o parte din echipă a plecat cu taxiul prin țară, iar cursa de promovare a filmului este în toi. Stai geană pe ei și vezi care e faza cu taximetriștii ăștia.
„Cred că taximetriștii care vor ajunge să-l vadă vor fi surprinși să vadă că filmul ăsta nu ia apărarea nimănui: nici taximetriștilor, nici clienților, și nici nu acuză pe nimeni.” – Bogdan Theodor Olteanu, regizor
Un lucru e cert. Toate poveștile de viață se găsesc în taxi. Ăsta e și farmecul Uber-ului. Că te lipsești de ele. Dar cum altfel ai mai afla peste ce le e cel mai greu oamenilor să treacă în viață? Dincolo de capra vecinului. Din postura de clienți, s-au încumetat să plaseze o comandă de taxi și au regretat câțiva kilometri mai târziu, dar nu au mai avut de ales și au jucat în filmul cu pricina, stimabilii și talentatele Maria Popistașu, Mădălina Stoica, Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Vlad Ionuț Popescu, Ana Maria Guran, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu și Alexandru Mircioi. Iar aici aș mai adăuga că a venit vremea să ne lepădăm de aceste credințe și practici fals solide că „nu mai sunt actorii de altădată”. Ar însemna să nu mai vedem niciun fel de filme românești la cinema. Iar ăsta ar fi un mare păcat. Mai bine ne-am câștiga încrederea reciproc.
Nu știu cum ar fi fost dacă ar fi fost altă distribuție, însă mi se pare că rimează foarte bine împreună. Iar de treaba asta este responsabil Bogdan Theodor Olteanu, căci și regizorul alimentează reușita sau eșecul comunicării dintre actori. Și-a făcut bine temele și în alte rânduri, tot în calitate de regizor pentru „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, „Mia își ratează răzbunarea”, „Lampioane chinezești”. De-asta spun că nimic nu e degeaba sau întâmplător când vine timpul să îl pomenim. Nu se lasă mai prejos nici pe teatru. Face chiar un combo țuț.
Grație priceperii, căci au trecut de mult de etapa de pionierat, parcă văd cum pe la festivaluri, pe la toate alea, o să se descarce căruța cu toți sacii la ei în poartă, o să îi urce în taximetre și, pe acest fundal, n-o fie scutiți de premii nici pe-afară, pentru că este un film atât de necesar. Abia de-aici încolo se numără claxoanele pe bune, înjurăturile la dispecerat, steluțele în aplicație sau direct pe IMDb și menționările în topuri de tot felul.
Din pricina limbajului colorat, prognozez că filmul nu va ajunge până la cei mai opăriți dintre spectatori. Dar Spike, oricât de necăjit ai fi, te duce, te duce, te duce și te-aduce pe unde nici nu te aștepți și pe unde nici măcar nu bănuiai, cu bucata lui demențială de pe generic. Iar pentru cum se vede filmul cap-coadă e de vină Mihai Marius Apopei, care merită toate plecăciunile noastre pentru cum și-a asumat rolul de director de imagine până în cele mai mici detalii.
Gurile rele nu se vor abține nici de data asta – „Ah, slăbuț!”. Dar să nu uităm că e o lume în care am intrat. Culmea e că nici nu ne lăsăm apăsați de această rușine. Și nu de ieri, de azi. Avem reflexul format. Dacă e așa, intru și eu cu bocancii în horă ca să spun așa, din experiență, nu că m-ar fi întrebat cineva, că filmul nu poate să mulțumească pe toată lumea. Însă pentru mine „Taximetriști” a avut un impact peste așteptări.
Ruga mea este să mergi să-l vezi, căci sigur o să te pună și pe tine puțin pe gânduri. Nu bate, nu troncăne, dar măcăne că sunt oareșce lucruri de care am uitat ca fiind importante și ne încolțește gândul că mai sunt și altele care ne țin pe loc. Plus că trebuie să ai ce vedea ca să ai ce comenta. Sau nu neapărat în ordinea asta? Dă cu cardul aici pentru bilete.
P.S.: Cu plăcere pentru cursă! Da’, ia stai, că mai am o vorbă cu tine: amu’, dă și tu mai depărte, că nu dai de la tine :))
