The Devil Wears Prada 2

„The Devil Wears Prada 2” revine pe marile ecrane cu distribuția originală. După aproape două decenii de la lansarea filmului care a redefinit cultura pop și imaginea industriei modei pe marele ecran, continuarea poate fi vizionată în cinematografele din România începând de astăzi și readuce în prim-plan personajele care au marcat o generație: Miranda Priestly, Andy Sachs, Emily Charlton și Nigel.

Parcă mai ieri stăteam în fața televizorului și admiram glow-up-ul lui Andy din primul film. De fapt, chiar ieri am făcut și asta, am revăzut filmul pe Disney+. Dar acest lucru nu este cel mai important acum. Important este că „Diavolul” s-a întors, iar de data aceasta, Runway trebuie să își găsească drumul în lumea modernă a modei.

LONDON, ENGLAND – APRIL 22: Meryl Streep attends the „A Night with Runway” Gala Reception for 20th Century Studios’ ‘The Devil Wears Prada 2’ at The National Gallery, London on April 22nd, 2026. (Photo by Tristan Fewings/Getty Images for The Walt Disney Company Limited)

O reuniune istorică: după 20 de ani
Prima întâlnire cu Miranda a fost acum mult timp. Atât de mult, încât poate unii dintre voi nici nu ați văzut prima parte. Un personaj conturat superb, cu o tărie interioară aparte, o atitudine care inspira frică și o privire glacială care te băga în pământ dacă nu erai îmbrăcat corespunzător.

Astăzi, continuarea produsă de 20th Century Studios îi reunește pe Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci în rolurile devenite iconice. Regizat de David Frankel, cel care a transformat filmul original într-un fenomen global, sequel-ul beneficiază și de penița tăioasă a scenaristei Aline Brosh McKenna.

Însă nu vă așteptați la aceeași atmosferă din 2006. Frankel a vrut să surprindă trecerea celor 20 de ani atât pentru personaje cât și pentru orașele în care a filmat, oferind în același timp și locații familiare fanilor.

LONDON, ENGLAND – APRIL 22: (L-R) Wendy Finerman, Steve Asbell, President, 20th Century Studios, Aline Brosh McKenna, Caleb Hearon, Anne Hathaway, Emily Blunt, Stanley Tucci, Meryl Streep, Simone Ashley, David Frankel, David Greenbaum and Molly Rogers attend the „A Night with Runway” Gala Reception for 20th Century Studios’ ‘The Devil Wears Prada 2’ at The National Gallery, London on April 22nd, 2026. (Photo by Tristan Fewings/Getty Images for The Walt Disney Company Limited)

Evoluția personajelor: De la asistentă la Executiv
Andy Sachs, outsider-ul cu care ne identificam cu toții în primul film, revine într-un moment matur al carierei. Jurnalistă de succes, dar rămasă fără loc de muncă într-o lume a mediului online în care revistele printate sunt din ce în ce mai puțin dorite, ea acceptă o poziție în cadrul Runway. Andy revine la acel pas pe care l-a considerat întotdeauna temporar, însă motivația ei este acum diferită: Miranda luptă pentru a susține moștenirea Runway și cu toate că nu crede că are nevoie de ajutor, poate are nevoie de singura persoană care o înțelege cu adevărat.

Emily Charlton, asistenta profesionistă care visa la Paris (și singura care, în opinia noastră, merita să ajungă acolo), este marea surpriză. Emily nu mai primește ordine; ea le dă. Ajunsă un executiv de rang înalt într-un conglomerat de lux, ea deține acum bugetele publicitare de care depinde supraviețuirea Mirandei.

Nigel (Stanley Tucci) rămâne acea urmă de speranță și profesionalism, dovada vie că a înțelege regulile industriei este la fel de important ca talentul.

(L to R) Meryl Streep, Anne Hathaway, Stanley Tucci and Emily Blunt attend the European Premiere of 20th Century Studios’ ‘The Devil Wears Prada 2’ in Leicester Square, London on April 22nd, 2026. (Photo by StillMoving.Net for The Walt Disney Company Limited)

Noua Gardă: 
Probabil unul dintre cele mai iubibile noi personaje, este și cel mai dezbătut. Jin Chao, jucată de Helen J. Shen este noua asistentă a lui Andy Sachs. Cu toate că este un personaj subutilizat, de la prima apariție pe ecran este imposibil să nu te atașezi de interpretarea realizată. Controversa online este dată de stereotipul pe care îl reprezintă personajul: asiatică, mai mucuță de statură și foarte inteligentă prin studiile ei și activitățile extracuriculare, dar cu o personalitate puternică, pe care o dovedește prin lupta ei în care își dovedește utilitatea față de Andy . „Dacă nu mă vrei, poți să mai ții interviuri și cu alte persoane. Este ok.,” spune Jin. “Am studiat la Yale, 3.86 GPA, cântăreață principală soprano la Whiffenpoofs, și nota mea ACT a fost 36 din prima încercare.” În opinia noastră, Jin este o Andy, cu alt background, dar care își dorește să lucreze la Runway. Ar fi interesant să vedem în urmatorul film dificultățile ei în lumea revistei.

Lady Gaga are o apariție specială, alături de personalități din modă precum Donatella Versace și Heidi Klum.

Alături de actorii consacrați, distribuția este completată de nume impresionante care reflectă dinamica actuală a industriei modei.

Justin Theroux, Lucy Liu și Kenneth Branagh aduc greutate unor roluri cheie în jocurile de putere dintre New York și Milano.

 

Modă și locații: De la New York la Milano și Elveția
Acțiunea ne poartă prin sediul modern din Hudson Yards, prin hotelul Ritz din Paris și până pe malurile spectaculoase ale Lacului Como.

O bătălie a etichetelor: De la cizmele Chanel la „Quiet Luxury” și sustenabilitate.
Dacă primul film a rămas întipărit în memoria colectivă prin explozia de opulență a anilor 2000 — cine poate uita cizmele Chanel peste genunchi ale lui Andy, jachetele structurate Bill Blass sau rochia de gală semnată de John Galliano? — continuarea face un salt curajos spre viitorul industriei. În 2006, universul Mirandei era definit de „Sfânta Treime” a modei: Prada, Hermès și Dolce & Gabbana. În 2026, Prada rămâne ancora vizuală a Mirandei, însă acum împarte ecranul cu piese arhitecturale de la Schiaparelli și Loewe. În contrast, Andy Sachs devine imaginea „luxului tăcut”, purtând piese impecabile de la Stella McCartney, The Row și Gabriela Hearst.

Garderoba este un contrast fascinant: designerii au scos din arhive piese originale din 2006 pentru nostalgie, dar au introdus și conceptul de modă sustenabilă prin hainele „upcycled” purtate de Andy.

Town and outfit Magazine a făcut o listă frumoasă cu outfits și de unde le poți cumpăra. Vă lăsăm aici un link.

Din culise: „Metoda” lui Meryl și filmări Guerrilla
Producția nu a fost lipsită de provocări. Pentru a păstra secretul, actorii au primit scenariile pe tablete cu scanare facială, care ștergeau textul după 24 de ore. La Paris, echipa a filmat o scenă de tip „guerrilla” chiar în timpul unei prezentări reale de modă la Palais Galliera. Se zvonește că un bodyguard a încercat să o evacueze pe Meryl Streep, neștiind cine se află sub ochelarii Prada, până când Frankel a intervenit la megafon.

Premiera din România: Un covor Albastru Cerulean
La fel ca în film, premiera internațională a adus atmosfera Runway în realitate. La evenimentul de lansare din România, desfășurat la megaplexul Cinema City, vedete din showbiz-ul local, antreprenori și influenceri au pășit pe un covor albastru cerulean, noul „covor roșu” al anului, inspirat de universul Mirandei Priestly.

Experiența serii a fost susținută de partenerii Mercedes-Benz, L’Oréal și Elle România, în timp ce Cinema City a completat atmosfera cu o experiență VIP pe măsura universului Runway.

„The Devil Wears Prada 2” nu este doar o continuare; este o declarație de dragoste (și uneori de ură) pentru o industrie care s-a schimbat iremediabil. Miranda Priestly ne demonstrează încă o dată că, indiferent cât de mult evoluează tehnologia, stilul și atitudinea nu pot fi descărcate dintr-un App Store.

O experiență vizuală și narativă obligatorie. That’s all.

via GIPHY

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rămâi aproape

8,705FaniÎmi place
12,542CititoriConectați-vă
4,089CititoriConectați-vă
62CititoriConectați-vă
238AbonațiAbonați-vă

Poate te vor fascina și...