Am început anul în cinematografe cu un film cu totul special, Un bărbat pe nume Otto regizat de Marc Forster, un remake și o ecranizare pentru filmul și cartea suedeză Un bărbat pe nume Ove. Spun din start că este un film bivalent, fiind o dramă comedică sau o comedie dramatică, depinde cum o privești și că e recomandat să ai totuși șervețelele cu tine în caz de nevoie. Sala a fost permanent în stare fluctuantă în ceea ce privește emoțiile și acest lucru a înviorat experiența ieșirii la cinema. Sala a râs și plâns alături de personaje și rar se întâmplă ca un film să ajungă atât de puternic la inimă precum Otto a ajuns să se atașeze de pisica devenită a sa.
Filmul ni-l prezintă pe Otto Anderson (Tom Hanks), un bărbat morocănos și obsedat pare-se de ordine și disciplină. El nu mai vede vreun scop în viață după ce și-a pierdut soția și este pregătit să i se alăture cât mai curând. Dar lucrurile nu funcționează astfel și planurile îi sunt de fiecare dată întrerupte de vecini noi sau vechi. Aceste provocări reușesc într-un final să îi încălzească sufletul, să își amâne plănurile pentru când va veni vremea sa și să îi ajute pe cei din jurul său.
Regizorul Marc Forster, cunoscut pentru titluri precum Finding Neverland, Quantum of Solace, World War Z și Christopher Robin, nu iese în evidență în vreun fel bombastic cu acest film, dar oferă o viziune clară și mai ales caldă filmului, acest lucru fiind poate tot ce are nevoie filmul pentru a cuceri publicul.
Am ținut neapărat să citesc și cartea și să vizionez și filmul suedez cu această ocazie pentru a putea să le compar sau mai degrabă să înțeleg mai bine povestea și diferențele de abordare. Cartea, scrisă de Fredrik Backman și publicată în 2012 e savuroasă, iar filmul din 2015, care a făcut furori la Premiile Europene de film și a avut două nominalizări și la Oscaruri este la acest moment mai bine cotat decât primele reacții la filmul actual… Dar versiunea americană mai are loc de creștere de la 7.6 la cel puțin 7.7 cât are cea suedeză. Sigur, s-a mai întâmplat ca un film să adune la remake aprecieri de mai mare valoare, iar pe imdb originalul să aibă nota mai mare (de exemplu, Cape fear). Cu toate acestea, personal, am considerat că versiunea americană este mai aproape de sufletul meu. Cea suedeză, deși păstrează fidele mai multe bucăți de poveste, mi-a dat tendința că ar fi expeditivă, că nu explică și nu lasă loc unor momente să se dezvolte natural ci le pune în cale ca pe niște pietre pe alee. Pur și simplu păreau bifate și aruncate în calea poveștii fără a fi puse în context. Un singur regret am față de versiunea americană… a uitat de referințele la rădăcinile suedeze ale poveștii… mai ales la povestea cu brandurile mașinilor. Nu mă pricep la mașini, dar semnificația lor părea ceva important în universul lui Ove/Otto, iar acestea s-au cam pierdut în… traducere.
Toate cele 3 expuneri ale poveștii explorează dureroasa cale a împăcării cu sinele, copingul dacă vrei. Pierderile dureroase au răni ce trebuie vindecate chiar și în sufletul celui mai morocănos om din lume. Acum nu știu să determin care dintre cei trei Ove/Otto ar fi cel mai morocănos, dar pot spune că interpretarea lui Tom Hanks este plină de căldură sub toate straturile sale de morocănoșenie. E ca un licărit în ochii luni ce așteaptă să se aprindă. Ne dă speranță și empatie din prima clipă. Tentația este să caut diferențe între versiuni și fiecare dintre ele oferă diverse elemente ilustrate mai bine sau mai puțin bine.
Deși am idei mixte cu privire la toate cele trei prezentări ale poveștii și nu îmi pot determina favorita, distribuția mi se pare oleacă mai interesantă în cazul versiunii americane, care, dincolo de rolul lui Otto interpretat de Tom Hanks cu un talent desăvârșit, oferă personaje într-un contrast puternic față de morocănosul din fața lor.
Mariana Treviño interpretează noua vecină a lui Otto, Marisol, care, așa cum îi spune și numele, este un soare de persoană și ne înseninează cu râsul ei contagios. Tot un rol memorabil îl are și Cameron Britton care este Jimmy, un grăsun simpatic pentru noi (nu și pentru Otto) ce iese zilnic la alergat. Aceste două personaje, în special, colorează
Desigur, nu se putea să avem și o mică agendă (care din fericire nu e pusă chiar dinadins) și avem un tânăr transgender care în cartea originală era reprezentat de două personaje, baiatul cu ziarele și colegul său gay. Prin urmare să sărim de la gay la transgender parcă nu e un pas atât de mare iar ce am apreciat enorm la versiunea americană este că acest personaj pare mult mai empatic în relația sa cu defuncta soție a lui Otto, Sonia, care fusese profesoară pentru copii cu probleme.
Fiul lui Tom Hanks, Truman, îl interpretează, în debutul său pe marele ecran, într-un mod interesant pe personajul principal în tinerețe. Deși în film joacă tatăl său, iar mama sa, Rita Wilson, este producător, a fost ideea regizorului, Marc Forster să îl ia în distribuție pe Truman care îi seamănă destul de bine tatălui său. Sigur, de departe cea mai bună asemănare e cea a lui Colin (cu un rol recent în miniseria The Offer), fiul cel mare al lui Hanks, dar acesta, pe langă cariera sa mai degrabă în zona de producție, a cam trecut de vârsta potrivită rolului de tânăr Otto.
Pelicula însuflețeste foarte bine epoca anilor ’50, iar întregul film are un fundament coloristic echilibrat și plăcut privirii. Întreaga împachetare a filmului este bine echilibrată deși unele momente surprinse în carte lipsesc sau au fost adaptate diferit în film. Americanizarea forțată prezentă în film nu este deranjantă pentru un neinițiat, însă la o atentă introspecție poate genera întrebări precum simbolistica bradurilor mașinilor, un element important prezentat în carte. Cu toate acestea, filmul ne încântă cu o poveste simpatică, nu extraordinară, dar care oferă candoare și care joacă în liga siguranței cu un film căruia nu ai neapărat ce să îi reproșezi și pe care să îl urmărești cu plăcere.
Un bărbat pe nume Otto a intrat în cinematografele românești de pe 13 ianuarie, fiind distribuit în Romania de IntercomFilm.
