„Venom: The Last Dance” marchează concluzia trilogiei dedicate unuia dintre cei mai populari anti-eroi din universul Marvel, dar, din păcate, această ultimă parte lasă mult de dorit. Deși filmul avea un potențial mare și o bază solidă, creată de primele două părți, regizorul Kelly Marcel a ales să urmeze o direcție care, în loc să amplifice povestea și să aducă o concluzie satisfăcătoare, a rezultat într-un final grăbit, lipsit de strălucire și de acea energie care a făcut filmele anterioare captivante.
După succesul comercial al primelor două filme, în special al „Venom: Let There Be Carnage”, unde s-a jucat în mod amuzant cu relația dintre Eddie Brock (Tom Hardy) și simbiotul său extraterestru, publicul a așteptat cu nerăbdare o concluzie explozivă. Din păcate, „Venom: The Last Dance” pare să piardă din vedere ceea ce a funcționat în predecesorul său. În loc să continue să exploreze dinamica unică dintre Eddie și Venom, filmul se concentrează pe o poveste confuză, un antagonist dezamăgitor și o acțiune care lasă mult de dorit.
O poveste fragmentată și lipsită de originalitate
Când am părăsit personajele la finalul „Venom: Let There Be Carnage”, Eddie și Venom fuseseră absorbiți într-un alt univers, MCU-ul (Marvel Cinematic Universe), ceea ce a deschis calea unor posibilități interesante. Însă, în „Venom: The Last Dance”, acest fir epic este rapid ignorat, cu Eddie și Venom aruncați înapoi în propriul lor univers încă din primele minute ale filmului. Astfel, orice șansă de a integra Venom într-o poveste mai amplă, legată de alte personaje celebre din universul Marvel, este eliminată.
În loc să exploreze noi teritorii, filmul revine la o poveste banală în care Eddie și Venom sunt din nou fugari. Acuzați pe nedrept de o crimă, ei sunt forțați să fugă, în timp ce o serie de experimente periculoase cu simbioți se desfășoară într-un laborator secret numit Zona 55, aflat sub faimoasa Zonă 51. Deși această premisă ar putea părea interesantă, scenariul nu oferă nimic nou sau captivant. Antagonistul principal, Knull, un extraterestru gotic și creatura din spatele tuturor simbioților, este prezentat ca o amenințare imensă, dar apare atât de puțin și fără impact încât devine greu de luat în serios. În loc să fie un villain memorabil, Knull pare mai degrabă un personaj de decor, stând în umbră, fără să aducă o amenințare reală.
Knull urmărește un obiect misterios numit Codex, care, desigur, are o legătură directă cu Eddie și Venom. Cu toate acestea, întreaga intrigă se desfășoară într-un ritm atât de grăbit și dezorganizat, încât interesul publicului scade rapid. Monștrii trimiși de Knull, cunoscuți sub numele de Xenofagi, sunt prezenți pentru a adăuga puțin spectacol vizual, dar chiar și aceștia sunt folosiți prea puțin și nu reușesc să impresioneze.
Regia lui Kelly Marcel – o schimbare nefericită de ton
Regizoarea Kelly Marcel, care a avut succes în trecut ca scenaristă, a preluat aici atât scenariul, cât și regia, dar alegerea sa de a schimba tonul și direcția față de filmele anterioare s-a dovedit o decizie nefericită. Dacă „Venom: Let There Be Carnage” a fost apreciat pentru momentele sale de prostie plăcută și pentru felul în care a îmbrățișat ideea unui duo ciudat între Eddie și Venom, „The Last Dance” pare să renunțe complet la acest element esențial.
Există câteva momente fugitive de umor, cum ar fi atunci când Venom își folosește abilitățile pentru a crea un cal Venom, dar aceste momente sunt prea scurte pentru a salva filmul. La fel, scena de dans cu doamna Chen (interpretată de Peggy Lu) este amuzantă, dar trece atât de repede încât nu are timp să creeze vreun impact real. Marcel pare să fi optat pentru un ton mult mai serios și întunecat, dar acest lucru nu face decât să accentueze cât de slabă este povestea în sine.
Tom Hardy, salvarea filmului
Dacă există un aspect pozitiv în „Venom: The Last Dance”, acesta este Tom Hardy. Ca întotdeauna, Hardy este fantastic în rolul lui Eddie Brock și în dublul său rol ca voce a lui Venom. El reușește să dea viață unui personaj care, fără el, ar fi plictisitor și lipsit de profunzime. Hardy îl interpretează pe Eddie ca pe un bărbat singuratic, izolat de restul lumii, care găsește consolare doar în relația sa ciudată cu simbiotul extraterestru. Într-un fel, această relație continuă să fie punctul central al filmului și singurul motiv pentru care merită urmărit.
Cu toate acestea, Hardy nu poate salva singur filmul. Fără un scenariu solid și o poveste captivantă, performanța sa excelentă nu este suficientă pentru a ridica filmul la nivelul așteptărilor.
O distribuție secundară talentată, dar irosită
Un alt aspect care dezamăgește este utilizarea slabă a distribuției secundare. Deși filmul are actori talentați precum Chiwetel Ejiofor și Juno Temple, aceștia sunt folosiți într-un mod superficial și lipsit de sens. Ejiofor, care este un actor de calibru, joacă rolul unui militar obsedat de prinderea lui Eddie Brock, dar scenariul nu-i oferă aproape nimic interesant de făcut. La fel, Juno Temple, o actriță cunoscută pentru rolurile sale pline de viață și emoție, este redusă la un personaj plat și plictisitor. Ea joacă rolul unui om de știință care vrea să studieze simbioții, dar povestea ei de fundal – cum că fratele ei geamăn a fost lovit de fulger – nu are nicio relevanță și este tratată cu indiferență.
Un singur actor din distribuția secundară reușește să se remarce – Rhys Ifans, care interpretează un personaj amuzant și excentric, obsedat de extratereștri, care se împrietenește cu Eddie. Ifans aduce o doză de umor și prospețime, dar aparițiile sale sunt prea rare pentru a salva filmul.
Un spectacol vizual dezamăgitor
Din punct de vedere vizual, „Venom: The Last Dance” este sub așteptări. Scenele de acțiune, care ar fi trebuit să fie punctele forte ale filmului, sunt filmate într-un mod confuz, cu o mișcare a camerei neclară și efecte vizuale slab realizate. Deși bătăliile din filmele anterioare au fost, în general, bine realizate, aici se simte o lipsă de creativitate și energie.
Marea bătălie finală, care ar fi trebuit să fie punctul culminant al trilogiei, este dezamăgitoare și lipsită de spectaculozitate. În loc să impresioneze, lasă spectatorul cu sentimentul că a asistat la o tăietură brută a unui film neterminat.
Concluzie – Merită să-l vezi?
„Venom: The Last Dance” este o concluzie slabă pentru o trilogie care avea un potențial imens. Regia lui Kelly Marcel, deși bine intenționată, nu reușește să capteze spiritul filmelor anterioare, iar povestea plictisitoare și personajele prost gestionate fac ca filmul să fie dificil de urmărit. Tom Hardy este, fără îndoială, cel mai bun lucru despre acest film, dar chiar și el nu poate salva o poveste atât de slabă.
Cu toate acestea, dacă ești un fan dedicat al seriei sau pur și simplu al personajului Venom, s-ar putea să găsești câteva momente care să-ți aducă plăcere. Performanța lui Hardy și câteva scene amuzante sau vizual interesante ar putea merita prețul biletului. Fiecare spectator are propriul său gust, iar „Venom: The Last Dance” ar putea, într-un final, să te surprindă, mai ales dacă te concentrezi pe punctele sale forte. Merită văzut pentru a-ți forma o părere personală – la urma urmei, cinema-ul este un loc unde experiențele sunt subiective.