În pragul decernărilor premiilor Oscar are loc de fiecare dată festivitatea pentru Zmeura de Aur. Dacă Oscarurile premiază anual cele mai bune filme din industria cinematografică, Zmeura de aur face exact opusul. Cele mai slabe filme sunt premiate alături de cei care le transformă în această regretabilă realitate.
Anul acesta „Holmes & Watson“ a ieșit marele câştigător cu patru premii Zmeura de Aur 2019. Comedia cu Will Ferrell şi John C. Reilly în rolurile principale a bifat: Cel mai prost film, Cel mai prost remake, Cel mai prost actor în rol secundar (Reilly) şi Cel mai prost regizor (Etan Cohen)
Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a fost recompensat cu două dintre trofeele pe care nu şi le doreşte nimeni. În mod surprinzător, o actriţă nominalizată la Oscar 2019 a primit și o Zmeură de Aur pentru cea mai slabă interpretare.
Iată care sunt cele mai nereușite producții din ultimul an, filme care ne-au dezamăgit poate, dar care cu siguranță ne-au lăsat o impresie greu de definit. Poate că aceste filme au avut o zi mai proastă, sau poate nu le întelegem noi îndeajuns de bine, însă cu siguranță și ele au publicul lor dedicat.

Iată lista completă a câștigătorilor de la Zmeura de Aur 2019:
