Zombieland 2 Runda dublă – Zece ani și mai mulți zombii

Halloween-ul se apropie cu pași repezi, iar filme din ce în ce mai înspăimântătoare ne bat la ușa cinemaografelor. Un astfel de exemplu este și Zombieland 2 Rundă dublă care este realizat de Ruben Fleischer și ne bântuie deja de câteva zile.

Evoluția regizorală a lui Fleischer este vizibilă în special în scenele de acțiune, față de primul film Zombieland din 2009, interval în care produs filme precum 30 Minutes or Less și Venom.

Este impresionant să observi că, după un deceniu de la apariția primului Zombieland, fanii încă doresc să vadă o continuare pentru povestea celor patru personaje principale, Columbus, Tallahassee, Wichita și Little Rock în scenariul post-apocaliptic al Statelor Unite ale Americii invadate de zombi.

Zombieland este ca o tocană de comedie asezonată cu tematică horror și piperată cu acțiune din plin, dar dacă ai văzut prima parte, deja știi asta.

Cei patru actori, Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Emma Stone și Abigail Breslin revin pentru rolurile lor și ne oferă ceva ce multe filme nu reușesc – o evoluție naturală a personajelor pe care le interpretează.

Evoluția filmului este evidentă prin calitatea vizuală, unghiurile de filmare bine alese și momentele de slow-motion frumos realizate.

Scenariul nu este foarte complex, vorbim totuși de un film oarecum parodic. Zombieland 2 Rundă dublă prezintă „familia” ajunsă la maturitate și o oarecare rutină în pregătirea lor pentru luptele cu zombie. Au acumulat o experiență demnă de profesioniști. Fac deja de 10 ani asta, monotonia îi copleșește și își doresc să facă ceva mai mult decât să ucidă zombie cât e ziua de lungă.

Echipa de șoc a reușit să supraviețuiască atât de mult urmând un set de 33 de reguli inițiale:

Reguli pentru a supraviețui în Zombieland
1. Cardio
2. Runda dublă
3. Ai grijă la băi
4. Pune-ți întotdeauna centura
5. Nu te atașa de nimeni și nimic
6. Tigăile sunt și ele arme
7. Călătorește ușor (ia cu tine doar ce este necesar)
8. Ia-ți un partener puternic
9. Doar cu mâinile
10. Nu lovi jos
11. Folosește-ți picioarele
12. Nu uita șervete de hârtie
13. Revino-ți rapid
14. Ia întotdeauna o pereche de indispensabili de rezervâ
15. Bila de Bowling
16. Fii atent la oportunități
17. A fi sau a nu fi un erou
18. Fă-ți încălzirea
19. Sparge ceva
20. Este un maraton nu un sprint (până la proba contrarie)
21. Evită cluburile de striptis
22. Când ai dubii cunoaște-ți ieșirea
23. Pungi izolante
24. Folosește-ți degetele mari
25. Împușcă mai întâi de toate
26. Puțină cremă solară nu a stricat nimănui
27. Fii mereu în priză, nu știi niciodată ce vine
28. Fă nod dublu la șireturi
29. Călătorește mereu în echipă
30. Nu uita curățătorul instant de pete
31. Verifică scaunele din spate ale mașinii
32. Bucură-te de lucrurile mărunte
33. Briceag multifuncțional

Nu toate regulile au fost menționate în filme. O parte din ele au fost adaugate din materialele proționale, scene șterse, jocul de telefon sau interviurile cu actorii.

Zombieland 2 Rundă dublă continuă lista de reguli de respectat. În noul film este menționat că lista a ajuns la peste 73 de indicații în cazul unei apocalipse cu zombie. Un bun exemplu este regula 52. Nu te teme să ceri ajutor.

Vrei să ne ajuți să completăm lista? Lasă în comentarii reguli menționate în film pe care le observi și le vom adăuga.

Te întrebi ce mai face trupa de șoc în Zombieland 2 Rundă dublă?

După zece ani de experiență în distrugerea zombiilor, cei patru se decid că dacă tot vor sta pentru un timp îndelungat într-o casă, măcar să locuiască într-una cu stil. Ei „curăță” Casa Albă din Washington DC și se instalează acolo pentru o perioadă de timp. Am putea să spunem că este o perioadă în care ei descoperă că dorințele și personalitățile lor distincte sunt mai terifiante decât ideea de a ieși afară pentru a împușca orice mișcă.

Little Rock, mânată de propriile dorințe, pornește într-o aventură proprie din care apropiații ei trebuie să o recupereze…

Filmul abundă cu mici apropouri la alte producții și referințe la cultura pop. Într-un tablou din Casa Albă îl putem observa pe președintele american Abraham Lincoln. Portretul face referință la filmul Abraham Lincoln: Vampire Hunter (2012) și vei observa cu siguranță o scenă inspirată de Resident Evil.

Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Emma Stone și Abigail Breslin profită de natura filmului pentru a se descătușa actoricește și este vizibil că s-au distrat intrând înapoi în vechile roluri.

În concluzie, Zombieland 2 Rundă dublă este un film distractiv, surprinde prin comedia sa, acțiunea este mai frumos realizată comparativ cu primul Zombieland și, din punct de vedere vizual, nu suntem dezamăgiți. Zombieland Rundă dublă este genul de film pe care să îl vezi pentru a te relaxa și a te destinde.

Ținem să menționăm că filmul are rating R și este nerecomandat persoanelor sub 15 ani.

Nu intenționez să îți povestesc chiar tot despre film și acțiunea sa, dar trebuie să te anunț să nu ieși din cinematograf după ce se termină filmul pentru că Zombieland 2 Rundă dublă are o scenă demențială după credite.

Iți urez vizionare plăcută și nu uita… Supraviețuiește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Escort Mersin

«

www.ankaraup.com

«

eskişehir eskort

«

olgun

«

escort adana

«

adanaescortselen.com

«

eskort bayan

«

www.adanaescortlinda.com

«
Wordpress Temaları